DECIZIE Nr. 35
din 14 decembrie 2009
privind admisibilitatea
recursului declarat împotriva hotararilor prin care a fost judecat apelul, în
situatia particulara în care, potrivit legii, recursul era singura cale de atac
care putea fi exercitata împotriva hotararii instantei de fond
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 291 din 4 mai 2010
Dosar nr. 25/2009
Sub preşedinţia doamnei judecător Lidia
Bărbulescu, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile
art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,
republicată, s-a întrunit pentru a examina sesizarea cu recurs în
interesul legii formulată de Colegiul de conducere al Parchetului de pe
langa Curtea de Apel Bucuresti privind admisibilitatea recursului declarat
împotriva hotararilor prin care a fost judecat apelul, în situatia particulara
în care, potrivit legii, recursul era singura cale de atac care putea fi
exercitata împotriva hotararii instantei de fond.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind
prezenţi 67 de judecători din 103 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de
procurorul Gabriela Scutea - adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut
punctul de vedere depus, cu privire la sesizarea în discuţie, solicitând
să fie respinsă pe motiv că şi din verificarea practicii
judiciare existente la nivelul întregii ţări s-a constatat că
aceasta are caracter unitar.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra sesizării cu recurs în interesul
legii, formulată de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Bucureşti, constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti
s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la
modul de soluţionare a recursului declarat împotriva deciziei
pronunţate în apel în cazul în care, potrivit legii, împotriva
hotărârii primei instanţe nu putea fi exercitată decât calea de
atac a recursului.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în
sensul că este inadmisibil recursul declarat împotriva deciziei prin care
a fost considerată apel calea de atac exercitată împotriva
hotărârii pronunţate în primă instanţă.
In acest sens, s-a motivat că, din moment ce hotărârea
pronunţată în primă instanţă era susceptibilă de
a fi atacată numai pe calea recursului şi s-a exercitat împotriva ei
o cale de atac soluţionată ca apel, nu poate să fie
examinată din nou de o instanţă de control judiciar, în recurs,
pentru că a fost supusă o dată unui astfel de control şi a
rămas definitivă, indiferent dacă acea cale de atac a fost
greşit considerată apel.
Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat
că recursul declarat în astfel de condiţii este admisibil şi
fondat, fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859
alin. 1 pct. 3 şi 11 din Codul de procedură penală, câtă
vreme greşit s-a procedat la judecarea cauzei în apel, în loc să fie
soluţionată în recurs, în raport cu cerinţele şi
trăsăturile specifice unei asemenea căi de atac, încât se impune
casarea unei atare decizii date cu încălcarea vădită a normelor
procedurale privind desfăşurarea procesului penal şi trimiterea
cauzei la instanţa competentă, în vederea judecării recursului
în complet legal constituit şi în conformitate cu dispoziţiile prin
care este reglementată această cale de atac.
Aceste din urmă instanţe au interpretat
şi au aplicat corect dispoziţiile legii.
Intr-adevăr, în timp ce în cuprinsul alin. 1 al
art. 197 din Codul de procedură penală se prevede că
„încălcările dispoziţiilor legale care reglementează
desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci
când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât
prin anularea acelui act", prin alin. 2 din acelaşi articol s-a
precizat cu caracter restrictiv, dar imperativ, că „dispoziţiile
relative la competenţa după materie sau după calitatea
persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la
publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub
sancţiunea nulităţii", subliniindu-se, prin cel de-al
treilea alineat al acestui text de lege, că „nulitatea prevăzută
în alin. 2 nu poate fi înlăturată în niciun mod" şi că
„ea poate fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în
considerare chiar din oficiu".
Prin urmare, este de observat că în acest cadru de
reglementare, în măsura în care, pe parcursul procesului penal, s-a comis
o încălcare a normelor procedurale ce sunt vizate de dispoziţiile
alin. 2 al art. 197 din Codul de procedură penală, o atare
neregularitate nu mai poate fi acoperită în niciun mod, ci impune reluarea
sau refacerea actului procedural defectuos.
Or, în această accepţiune, este evident
că o constituire a completului de judecată într-un număr
specific pentru judecarea în apel, iar nu în numărul expres cerut de lege
pentru soluţionarea cauzei în recurs, reprezintă o nelegală
alcătuire a acelui complet, ceea ce atrage nulitatea absolută a
judecăţii, într-o atare cale de atac, în sensul interpretării ce
trebuie dată art. 197 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală,
pentru că s-au încălcat dispoziţiile relative la compunerea
instanţei.
In acelaşi timp, calificarea greşită a
căii de atac drept apel, cu soluţionarea ei potrivit
reglementărilor specifice acestei căi de atac, are ca efect şi
pronunţarea unei hotărâri în apel, nedefinitivă, deci
supusă recursului.
A considera altfel ar însemna să fie eludat
dreptul la un recurs efectiv în cauzele în care aceasta este singura cale de
atac prevăzută de lege, cu consecinţa încălcării
principiului legalităţii căilor de atac, care garantează
exercitarea căilor de atac numai în condiţiile instituite de lege, cu
respectarea tuturor prevederilor prin care este reglementată calea de atac
exercitată.
Aşadar, prin atribuirea unei alte calificări
şi a unui alt conţinut decât cel prevăzut prin lege căii de
atac a recursului ar fi deturnată voinţa legiuitorului de
reglementare a căilor de atac în raport cu natura cauzelor penale deduse
judecăţii, ceea ce contravine flagrant principiilor egalităţii
în drepturi şi accesului liber la justiţie instituite prin art. 16
şi 21 din Constituţia României, republicată.
Pe de altă parte, printr-un asemenea procedeu s-ar
încălca şi regulile procedurale referitoare la sesizarea
instanţei în căile de atac, ceea ce ar atrage nulitatea deciziei
pronunţate în apel, atunci când instanţa nu poate fi învestită
decât cu judecarea recursului, şi din perspectiva încălcării
dispoziţiilor relative la sesizarea instanţei, nulitate care, de
asemenea, nu poate fi înlăturată în niciun mod faţă de
reglementarea din art. 197 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură
penală.
Reiese deci că o astfel de hotărâre, prin
care se soluţionează o cauză în apel, deşi recursul
constituie singura cale de atac ce se poate exercita împotriva hotărârii
pronunţate în primă instanţă, este supusă cazurilor de
casare prevăzute în art. 3859 alin. 1 pct. 3 şi 11 din
Codul de procedură penală, ca urmare a nerespectării
dispoziţiilor referitoare la compunerea instanţei şi la
admiterea unei căi de atac neprevăzute de lege în ipoteza în care a
fost admisă acea cale de atac greşit calificată.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor
art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,
republicată, precum şi ale art. 4142 alin. 2 şi 3 din
Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în
interesul legii şi a se stabili că recursul împotriva unei
hotărâri prin care a fost soluţionată calea de atac a apelului,
deşi recursul era singura cale de atac ce se putea exercita împotriva
hotărârii primei instanţe, este admisibil, potrivit
dispoziţiilor art. 3851 lit. e) din Codul de procedură
penală, fiind incidente cazurile de casare prevăzute în art. 3859
alin. 1 pct. 3 şi 11 din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit sesizarea cu recurs în interesul legii
formulată de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel Bucureşti.
Se stabileşte că recursul declarat împotriva
unei hotărâri prin care a fost soluţionată calea de atac a
apelului, deşi recursul era singura cale de atac ce putea fi
exercitată împotriva hotărârii primei instanţe, este admisibil,
potrivit dispoziţiilor art. 3851 lit. e) din Codul de
procedură penală, fiind incidente cazurile de casare prevăzute
de art. 3859 alin. 1 pct. 3 şi 11 din Codul de procedură
penală.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din
Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă
publică astăzi, 14 decembrie 2009.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI
JUSTIŢIE,
judecător LIDIA BĂRBULESCU
Prim-magistrat-asistent,
Adriana Daniela White