DECIZIE   Nr. 35 din 14 decembrie 2009

privind admisibilitatea recursului declarat împotriva hotararilor prin care a fost judecat apelul, în situatia particulara în care, potrivit legii, recursul era singura cale de atac care putea fi exercitata împotriva hotararii instantei de fond

ACT EMIS DE: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 291 din 4 mai 2010

Dosar nr. 25/2009

Sub preşedinţia doamnei judecător Lidia Bărbulescu, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina sesizarea cu recurs în interesul legii formulată de Colegiul de conducere al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti privind admisibilitatea recursului declarat împotriva hotararilor prin care a fost judecat apelul, în situatia particulara în care, potrivit legii, recursul era singura cale de atac care putea fi exercitata împotriva hotararii instantei de fond.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 67 de judecători din 103 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea - adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut punctul de vedere depus, cu privire la sesizarea în discuţie, solicitând să fie respinsă pe motiv că şi din verificarea practicii judiciare existente la nivelul întregii ţări s-a constatat că aceasta are caracter unitar.

SECŢIILE   UNITE,

deliberând asupra sesizării cu recurs în interesul legii, formulată de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, constată următoarele:

In practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la modul de soluţionare a recursului declarat împotriva deciziei pronunţate în apel în cazul în care, potrivit legii, împotriva hotărârii primei instanţe nu putea fi exercitată decât calea de atac a recursului.

Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că este inadmisibil recursul declarat împotriva deciziei prin care a fost considerată apel calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă.

In acest sens, s-a motivat că, din moment ce hotărârea pronunţată în primă instanţă era susceptibilă de a fi atacată numai pe calea recursului şi s-a exercitat împotriva ei o cale de atac soluţionată ca apel, nu poate să fie examinată din nou de o instanţă de control judiciar, în recurs, pentru că a fost supusă o dată unui astfel de control şi a rămas definitivă, indiferent dacă acea cale de atac a fost greşit considerată apel.

Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că recursul declarat în astfel de condiţii este admisibil şi fondat, fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. 1 pct. 3 şi 11 din Codul de procedură penală, câtă vreme greşit s-a procedat la judecarea cauzei în apel, în loc să fie soluţionată în recurs, în raport cu cerinţele şi trăsăturile specifice unei asemenea căi de atac, încât se impune casarea unei atare decizii date cu încălcarea vădită a normelor procedurale privind desfăşurarea procesului penal şi trimiterea cauzei la instanţa competentă, în vederea judecării recursului în complet legal constituit şi în conformitate cu dispoziţiile prin care este reglementată această cale de atac.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.

Intr-adevăr, în timp ce în cuprinsul alin. 1 al art. 197 din Codul de procedură penală se prevede că „încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act", prin alin. 2 din acelaşi articol s-a precizat cu caracter restrictiv, dar imperativ, că „dispoziţiile relative la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", subliniindu-se, prin cel de-al treilea alineat al acestui text de lege, că „nulitatea prevăzută în alin. 2 nu poate fi înlăturată în niciun mod" şi că „ea poate fi invocată în orice stare a procesului şi se ia în considerare chiar din oficiu".

Prin urmare, este de observat că în acest cadru de reglementare, în măsura în care, pe parcursul procesului penal, s-a comis o încălcare a normelor procedurale ce sunt vizate de dispoziţiile alin. 2 al art. 197 din Codul de procedură penală, o atare neregularitate nu mai poate fi acoperită în niciun mod, ci impune reluarea sau refacerea actului procedural defectuos.

Or, în această accepţiune, este evident că o constituire a completului de judecată într-un număr specific pentru judecarea în apel, iar nu în numărul expres cerut de lege pentru soluţionarea cauzei în recurs, reprezintă o nelegală alcătuire a acelui complet, ceea ce atrage nulitatea absolută a judecăţii, într-o atare cale de atac, în sensul interpretării ce trebuie dată art. 197 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, pentru că s-au încălcat dispoziţiile relative la compunerea instanţei.

In acelaşi timp, calificarea greşită a căii de atac drept apel, cu soluţionarea ei potrivit reglementărilor specifice acestei căi de atac, are ca efect şi pronunţarea unei hotărâri în apel, nedefinitivă, deci supusă recursului.

A considera altfel ar însemna să fie eludat dreptul la un recurs efectiv în cauzele în care aceasta este singura cale de atac prevăzută de lege, cu consecinţa încălcării principiului legalităţii căilor de atac, care garantează exercitarea căilor de atac numai în condiţiile instituite de lege, cu respectarea tuturor prevederilor prin care este reglementată calea de atac exercitată.

Aşadar, prin atribuirea unei alte calificări şi a unui alt conţinut decât cel prevăzut prin lege căii de atac a recursului ar fi deturnată voinţa legiuitorului de reglementare a căilor de atac în raport cu natura cauzelor penale deduse judecăţii, ceea ce contravine flagrant principiilor egalităţii în drepturi şi accesului liber la justiţie instituite prin art. 16 şi 21 din Constituţia României, republicată.

Pe de altă parte, printr-un asemenea procedeu s-ar încălca şi regulile procedurale referitoare la sesizarea instanţei în căile de atac, ceea ce ar atrage nulitatea deciziei pronunţate în apel, atunci când instanţa nu poate fi învestită decât cu judecarea recursului, şi din perspectiva încălcării dispoziţiilor relative la sesizarea instanţei, nulitate care, de asemenea, nu poate fi înlăturată în niciun mod faţă de reglementarea din art. 197 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală.

Reiese deci că o astfel de hotărâre, prin care se soluţionează o cauză în apel, deşi recursul constituie singura cale de atac ce se poate exercita împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă, este supusă cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. 1 pct. 3 şi 11 din Codul de procedură penală, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor referitoare la compunerea instanţei şi la admiterea unei căi de atac neprevăzute de lege în ipoteza în care a fost admisă acea cale de atac greşit calificată.

In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 4142 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că recursul împotriva unei hotărâri prin care a fost soluţionată calea de atac a apelului, deşi recursul era singura cale de atac ce se putea exercita împotriva hotărârii primei instanţe, este admisibil, potrivit dispoziţiilor art. 3851 lit. e) din Codul de procedură penală, fiind incidente cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. 1 pct. 3 şi 11 din Codul de procedură penală.

PENTRU  ACESTE   MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit sesizarea cu recurs în interesul legii formulată de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Se stabileşte că recursul declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost soluţionată calea de atac a apelului, deşi recursul era singura cale de atac ce putea fi exercitată împotriva hotărârii primei instanţe, este admisibil, potrivit dispoziţiilor art. 3851 lit. e) din Codul de procedură penală, fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. 1 pct. 3 şi 11 din Codul de procedură penală.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2009.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE,

judecător LIDIA BĂRBULESCU

Prim-magistrat-asistent,

Adriana Daniela White