DECIZIE   Nr. 344 din 18 aprilie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 421 din 16 mai 2006

Ioan Vida                               -  preşedinte

Nicolae Cochinescu              -  judecător

Aspazia Cojocaru                  -  judecător

Acsinte Gaspar                     -  judecător

Kozsokar Gabor                    -  judecător

Petre Ninosu                         -  judecător

Ion Predescu                         -  judecător

Mihaela Cârstea                    -  procuror

Claudia Margareta Niţă       -  magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Mohamed Mossa Mohamed Shaqfa în Dosarul nr. 16.963/302/2005 (număr în format vechi 16.285/2005) al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă interpretul autorizat de limbă arabă, domnul Dalati Bassam, desemnat pentru a asigura traducerea în cauză.

Magistratul-asistent referă Curţii faptul că partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis la dosarul cauzei note scrise prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale pretins a fi încălcate.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 10 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 16.963/302/2005 (număr în format vechi 16.285/2005), Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicată de Mohamed Mossa Mohamed Shaqfa într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat, potrivit căruia numai instanţa de la sediul Oficiului Naţional pentru Refugiaţi este competentă să soluţioneze plângerea împotriva hotărârii de admitere sau respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, este contrar art. 16 alin. 1 din Convenţia privind statutul refugiaţilor, Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991, prin raportare la art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2) şi art. 18 alin. (2) din Constituţie. Articolul 16 alin. 1 din Convenţie prevede dreptul de acces liber şi facil al refugiaţilor la instanţele de judecată naţionale, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, presupune ca regulile de procedură să permită cu uşurinţă susţinerea propriului caz în faţa instanţei de judecată, iar prezenţa fizică în instanţă să fie simplu de realizat. Or, în situaţia în care solicitanţii de azil nu au reşedinţa în unul dintre oraşele în care Oficiul Naţional pentru Refugiaţi are sedii, nu există acces facil la instanţa de judecată, cu atât mai mult cu cât art. 14 lit. I) din ordonanţa criticată prevede obligaţia solicitantului de azil de a nu părăsi localitatea de reşedinţă fără acordul oficiului. In plus, cheltuielile necesare transportului depăşesc cu mult suma maximă pe care, potrivit prevederilor ordonanţei, statul român o asigură, la cerere, solicitanţilor de azil.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât atribuţia stabilirii competenţei instanţei care soluţionează o cerere revine în exclusivitate legiuitorului, fără ca prin aceasta să fie încălcat accesul liber la justiţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens, în esenţă, arată că acestea nu contravin dreptului oricărui refugiat de a sta în justiţie, ci reprezintă tocmai o concretizare a acestei reguli stabilite prin Convenţie. Accesul liber la justiţie înseamnă  posibilitatea juridică  de   a  avea  acces   la structurile judecătoreşti şi mijloacele prin care se înfăptuieşte justiţia, potrivit legii, iar instituirea competenţei teritoriale a instanţelor de judecată este un drept ce aparţine exclusiv legiuitorului, fără ca prin aceasta să se poată susţine încălcarea dreptului de acces liber la justiţie. Cu privire la critica referitoare la nerespectarea art. 18 alin. (2) din Constituţie, consideră că dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, având următorul cuprins: „Plângerea se soluţionează de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află structura competentă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis hotărârea."

Autorul excepţiei consideră că acest text de lege contravine art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia privind statutul refugiaţilor, Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991, care se referă la accesul liber şi facil al oricărui refugiat în faţa tribunalelor de pe teritoriul statelor contractante, prin raportare la textele constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) - „Dreptul internaţional şi dreptul intern" şi ale art. 20 alin. (2) - „Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile", precum şi la art. 18 alin. (2) care prevede: „Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constată următoarele:

Dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi texte din Constituţie şi din actele internaţionale invocate ca fiind încălcate şi în prezenta cauză şi cu o motivare similară. Prin Decizia nr. 145 din 23 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 10    martie   2006,    Curtea,    respingând    excepţia   de neconstituţionalitate, a reţinut că textul de lege criticat nu contravine exigenţelor privind dreptul de acces la justiţie, statuate atât în Convenţia privind statutul refugiaţilor, Geneva, 1951, cât si în Constituţia României.

Intrucât în cauza de faţă nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii în materie, atât considerentele, cât şi soluţia reţinute în decizia amintită se impun a fi menţinute.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA   CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Mohamed Mossa Mohamed Shaqfa în Dosarul nr. 16.963/302/2005 (număr în format vechi 16.285/2005) al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 aprilie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia Margareta Niţă