Decizia Nr.34 din 24.01.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373¹ alin. 2, art. 399 alin. 2¹ şi art. 515 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Sorohan în Dosarul nr. 7.655/314/2009 al Tribunalului Suceava - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 130D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 20 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7.655/314/2009, Tribunalul Suceava - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 373¹ alin. 2, art. 399 alin. 2¹ şi art. 515 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Sorohan într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că art. 373¹ alin. 2 şi art. 399 alin. 2¹ din Codul de procedură civilă contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât reprezintă un impediment real sub raport constituţional al accesului liber la justiţie. În ceea ce priveşte art. 515 din acelaşi cod, susţine că acesta contravine art. 44 din Legea fundamentală, întrucât pentru partea din preţ care depăşeşte valoarea creanţei ar trebui să existe şi acordul debitorului.Tribunalul Suceava - Secţia civilă apreciază că prevederile art. 373¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă nu contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, deoarece legiuitorul, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate institui reguli speciale de procedură şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale. Raţiunea pentru care legiuitorul a înlăturat, atât pentru creditor, cât şi pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviinţare a cererii de executare silită o constituie celeritatea ce se justifică în această etapă procedurală.În ce priveşte art. 399 din Codul de procedură civilă, arată că acesta nu contravine art. 21 din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât în cadrul procedurii reglementate de acest text de lege sunt supuse controlului judecătoresc toate actele de executare silită.Cu privire la art. 515 din Codul de procedură civilă, arată că acesta nu contravine dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, deoarece aplicarea lui are la bază acordul de voinţă dintre creditor şi adjudecatar.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 373¹ alin. 2, art. 399 alin. 2¹ şi art. 515 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins.– Art. 373¹ alin. 2: „Instanţa de executare încuviinţează executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, printro singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviinţare a executării silite.“;

– Art. 399 alin. 2¹: „De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesaţi sau vătămaţi pot cere, pe calea contestaţiei la executare, şi anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condiţiilor legale.“;

– Art. 515: „La cererea adjudecatarului, executorul judecătoresc, cu acordul creditorului, poate stabili plata preţului în rate, numărul acestora, cuantumul şi data scadenţei lor, precum şi suma care se plăteşte de îndată drept avans.“În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată. Este invocată şi încălcarea art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: Asupra prevederilor art. 373¹ alin. 2 din Codul de procedură civilă s-a mai pronunţat, în raport cu critici de neconstituţionalitate similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 1.063 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 28 octombrie 2011, sau Decizia nr. 812 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010. Cu acele prilejuri Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate instituie reguli speciale de procedură privind exercitarea căilor de atac, care nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Raţiunea pentru care legiuitorul delegat a înlăturat, atât pentru creditor, cât şi pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviinţare a cererii de executare silită este aceea a celerităţii ce se justifică în această etapă procesuală. Astfel, creditorul este lipsit de interes să atace o hotărâre prin care i s-a admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-şi apăra drepturile, în raport cu orice incident de executare silită, pe calea contestaţiei la executare. Cu privire la încheierea de respingere a cererii de încuviinţare a executării silite, nu există interesul debitorului de a ataca o asemenea hotărâre şi de aceea nici nu a fost prevăzută pentru el calea de atac a recursului. În schimb, creditorul are posibilitatea de a-şi apăra drepturile prin exercitarea căii de atac a recursului, posibilitate pe care în domeniul executării silite debitorul o are asigurată prin dreptul de a formula contestaţii împotriva oricărui act de executare. În ce priveşte art. 399 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.082 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 1 noiembrie 2011, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Curtea a reţinut că procedura contestaţiei la executare este destinată să înlăture neregularităţile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat. În cadrul soluţionării contestaţiei, instanţa nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în discuţie hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdicţională în faţa cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părţile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O soluţie contrară sub acest aspect ar nesocoti principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil. Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei. Referitor la prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că acestea reglementează posibilitatea ca, la cererea adjudecatarului, executorul judecătoresc, cu acordul creditorului, să poată stabili plata preţului în rate, numărul acestora, cuantumul şi data scadenţei lor, precum şi suma care se plăteşte de îndată drept avans. Or, din motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate reiese că textul de lege criticat ar trebui să prevadă că, în ipoteza în care imobilul urmărit este adjudecat la un preţ mai mare decât valoarea creanţei, este necesar să fie exprimat şi acordul debitorului. Critica este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă nu pot fi interpretate şi aplicate în mod izolat, ci numai coroborate cu celelalte dispoziţii procedurale privind executarea silită, astfel că, potrivit art. 562 din Codul de procedură civilă, suma de bani realizată prin executare silită se eliberează creditorului urmăritor până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului. În atare situaţie, Curtea nu poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373¹ alin. 2, art. 399 alin. 2¹ şi art. 515 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ana Sorohan în Dosarul nr. 7.655/314/2009 al Tribunalului Suceava - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 ianuarie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu