DECIZIE Nr. 34 din 24 iunie 1993
cu privire la constitutionalitatea art. 20 alin. 2 si art. 22 alin. 2 din Legea
privind accizele la produsele din import si din tara, precum si impozitul la
titeiul din productia interna si gazele naturale
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 144 din 1 iulie 1993
Curtea Constitutionala a fost sesizata, la data de 15 iunie 1993, de catre
51 deputati, respectiv de domnii Stefan Sinko, Ervin Zoltan Szekely, Akos
Birtalan, Alexandru Konya Hamar, Francisc Pecsi, Attila Varga, Ludovic Rakoczi,
Istvan Antal, Karoly Kerekes, Emeric Dumitru Borbely, Iosif Alfred Mazalik,
Arpad-Francisc Marton, Benedek Nagy, Francisc Baranyi, Lazar Madaras, Gheorghe
Gorun, Ion Dobrescu, Zoltan Szilagyi, Ferenc Asztalos, Vasile Mandroviceanu,
Alexandru Athanasiu, Dorel Coc, George Crin Laurentiu Antonescu,
Constantin-Serban Radulescu Zonner, Vasile Lupu, Razvan Dobrescu, Liviu Neculai
Marcu, Ioan Muresan, Barbu Pitigoi, Mihail Nica, Mircea-Mihai Munteanu, Viorel
Pavel, Cornel Sturza Popovici, Ion Cornita, Doru-Mihai Dobrescu, Constantin
Gheorghe Avramescu, Dinu Patriciu, doamna Teodora Bertzi, domnii Horia Mircea
Rusu, Vasile Nistor, Ioan Timis, Dragos Enache, Nicolae Alexandru, Niculae
Cerveni, Horia Radu Pascu, Ion Dinu, Ioan Victor Pica, Emil Livius Nicolae
Putin, Ioan Nemeth, doamna Smaranda Dobrescu si domnul Vasile Gheorghe Victor
Pop, asupra neconstitutionalitatii art. 20 alin. 2 si art. 22 alin. 2 din Legea
privind accizele la produsele din import si din tara, precum si impozitul la
titeiul din productia interna si gazele naturale.
In sesizare, grupul de deputati sustine ca prevederile art. 20 alin. 2 din
legea sus-mentionata sunt neconstitutionale, intrucat instituie un termen de
prescriptie de 5 ani, mai mare decat termenul de drept comun, de 3 ani,
prevazut de Decretul nr. 167/1958, ceea ce este contrar prevederilor art. 41
alin. (2) din Constitutie, potrivit carora proprietatea privata este ocrotita in
mod egal de lege, indiferent de titular.
De asemenea, in sesizare se sustine ca si art. 22 alin. 2 este
neconstitutional, deoarece exclude controlul judecatoresc al eventualelor
greseli sau abuzuri comise de organele administrativ-financiare in stabilirea
si incasarea accizelor sau impozitelor respective, ceea ce contravine art. 21
din Constitutie, potrivit caruia orice persoana se poate adresa justitiei
pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
Curtea Constitutionala, in temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,
constata ca este competenta sa solutioneze sesizarea, care s-a facut cu
respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constitutie si ale art. 17 alin.
(1) din Legea nr. 47/1992.
Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 s-a solicitat celor doua
Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, punctul lor de vedere in
legatura cu sesizarea primita.
In punctul de vedere al Camerei Deputatilor se arata, in esenta, ca art. 20
alin. 2 din legea ce face obiectul sesizarii nu este in contradictie cu
prevederile Constitutiei, intrucat taxa speciala de consumatie instituita de
aceasta lege, ca si termenul de prescriptie corespunzator isi afla temeiul
constitutional in art. 43 alin. (1) si art. 134 alin. (2) din Constitutie, in
virtutea carora statul este indreptatit sa ia masurile necesare pentru
asigurarea surselor sale bugetare care sa-i permita sa se achite de obligatiile
ce ii revin, inclusiv pe calea unei reglementari speciale adoptate de Parlament
in baza art. 85 alin. (1) din Constitutie.
De asemenea, in punctul de vedere respectiv se arata ca impotriva deciziei
Ministerului Finantelor, prevazuta de art. 22 alin. 2, exista calea de atac
reglementata de art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990,
intrucat exceptia referitoare la art. 3 din acest articol este abrogata, in
temeiul art. 150 alin. (1) din Constitutie. De aceea, nici art. 22 alin. 2 din
Legea privind accizele la produsele din import si din tara, precum si impozitul
la titeiul din productia interna si gazele naturale nu este contrar unei
prevederi constitutionale.
In punctul de vedere al Guvernului se arata ca taxele speciale de
consumatie, denumite accize, au fost instituite in corelare cu taxa pe valoarea
adaugata, care intra in vigoare la 1 iulie 1993, astfel ca termenul de
prescriptie de 5 ani prevazut pentru taxa pe valoarea adaugata a fost preluat
si la art. 20 alin. 2 din legea ce face obiectul sesizarii. De aceea, avand in
vedere si prevederile art. 22 din Decretul nr. 167/1958, potrivit carora
impozitele si taxele datorate statului sunt supuse dispozitiilor privitoare la
prescriptia din legile speciale, precum si dispozitiile constitutionale ale
art. 136, potrivit carora taxele si impozitele sunt reglementate prin lege, se
considera ca art. 20 alin. 2 din Legea privind accizele la produsele din import
si din tara, precum si impozitul la titeiul din productia interna si gazele
naturale nu este neconstitutional, mai ales ca veniturile statului nu fac parte
din proprietatea privata a acestuia, ele subsumandu-se sferei domeniului
public.
In ce priveste art. 22 alin. 2 din aceasta lege, in punctul de vedere al
Guvernului se considera ca, pana la legiferarea unei proceduri fiscale, solutia
adoptata nu contravine art. 21 din Constitutie, intrucat decizia Ministerului
Finantelor este definitiva numai in sfera jurisdictiei administrative, iar
partea interesata are deschisa calea recursului prevazut de art. 4 din Legea
nr. 29/1990, exceptia din acest articol referitoare la art. 3 fiind abrogata
potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie.
Senatul nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA CONSTITUTIONALA
examinand sesizarea grupului de deputati, punctele de vedere ale Camerei
Deputatilor si Guvernului, precum si concordanta dintre textele legale a caror
constitutionalitate a fost contestata si dispozitiile Constitutiei, retine
urmatoarele:
Potrivit art. 20 alin. 2 din legea ce face obiectul sesizarii, termenul de
prescriptie pentru stabilirea accizelor sau a impozitului la titeiul din
productia interna si gazele naturale, precum si dreptul de executare silita a
acestora este de 5 ani.
Se sustine in sesizare ca aceasta prevedere ar fi neconstitutionala
intrucat, instituind o prescriptie mai mare decat cea de 3 ani, ce reprezinta
regula de drept comun potrivit Decretului nr. 167/1958, incalca prevederile
art. 41 alin. (2) din Constitutie, referitoare la ocrotirea egala a
proprietatii private, indiferent de titular.
Este neindoielnic ca prescriptia de 3 ani nu constituie o norma
constitutionala si ca, in prezent, legislatia prevede si alte termene de
prescriptie, in considerarea diversitatii situatiilor ce reclama o reglementare
diferita, cum sunt termenul de 5 ani pentru executarea silita a impozitelor si
taxelor (art. 45 din Decretul nr. 221/1960), termenul de 5 ani pentru
prescriptia drepturilor bugetului de stat sau ale platitorilor rezultate din
Ordonanta privind taxa pe valoarea adaugata (art. 29 din Ordonanta nr. 3/1992,
aprobata prin Legea nr. 130/1992), termenul de 10 ani privitor la viciile
ascunse ale unei constructii (art. 30 din Ordonanta nr. 25/1992 privind
calitatea in constructii) sau termenul de 5 ani pentru evictiunea bunului
adjudecat (art. 561 din Codul de procedura civila). De asemenea, din insusi
cuprinsul Decretului nr. 167/1958 rezulta ca termenul de 3 ani nu constituie
norma de drept comun in materia taxelor si impozitelor cat timp, potrivit art.
22 din acest decret, se precizeaza ca pentru impozite si taxe termenele de
prescriptie sunt cele din legile speciale.
Veniturile bugetului de stat, intrucat acesta face parte, potrivit art. 137
alin. (1) din Constitutie, din bugetul public national, nu constituie
proprietatea privata a statului. De aceea, creantelor din impozite si taxe, ca
venituri ale bugetului de stat, nu le sunt aplicabile prevederile art. 41 alin.
(2) din Constitutie, referitoare la ocrotirea egala a proprietatii private,
indiferent de titular, mai ales ca impozitele si taxele se stabilesc, dupa cum
prevede art. 138 alin. (1) din Constitutie, numai prin lege. In consecinta,
instituirea de catre legiuitor a unei durate de prescriptie pentru o anumita
categorie de impozite si taxe mai mare decat cea de drept comun nu este
contrara Constitutiei, cu atat mai mult cu cat priveste creante referitoare la
executarea unei obligatii prevazute de art. 53 alin. (1) din Constitutie,
potrivit careia cetatenii trebuie sa contribuie prin impozite si taxe la
cheltuielile publice.
O asemenea dispozitie este conforma prevederilor art. 134 alin. (2) din
Constitutie, in temeiul carora statul poate sa ia anumite masuri pentru
asigurarea surselor sale bugetare, care sa-i permita sa se achite de
obligatiile ce ii revin.
Cel de-al doilea motiv de neconstitutionalitate se refera la art. 22 alin.
2, potrivit caruia plangerea impotriva deciziei Directiei generale a finantelor
publice si controlului financiar de stat judeteana sau a municipiului
Bucuresti, prin care aceasta a solutionat o contestatie privind stabilirea si
incasarea accizelor sau a impozitului la titeiul din productia interna si
gazele naturale, dupa caz, si a majorarilor de intarziere, se solutioneaza de
Ministerul Finantelor, precizandu-se ca solutia data de acest minister este
definitiva si executorie.
Aceasta prevedere, daca ar avea intelesul excluderii litigiului din
competenta organelor judecatoresti ar fi neconstitutionala, tinand seama de
dispozitiile art. 21 din Constitutie, referitoare la liberul acces la justitie,
precum si de dispozitiile art. 123 alin. (1) si art. 125 alin. (1) din
Constitutie, potrivit carora justitia se infaptuieste in numele legii prin
Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite
de lege.
Se constata, insa, ca intr-o interpretare sistematica a art. 22 alin. 2 din
legea ce face obiectul sesizarii in contextul legislatiei, prevederile acestui
articol nu pot avea semnificatia excluderii jurisdictiei organelor
judecatoresti in solutionarea litigiului.
Potrivit art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, actele
administrative jurisdictionale pot fi atacate cu recurs, dupa epuizarea cailor
administrativ-jurisdictionale, in termen de 15 zile de la comunicare, la sectia
de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie. Exceptia prevazuta de
acest articol referitoare la prevederile art. 3 privind cererile legate de
stabilirea si scaderea impozitelor, a taxelor si a amenzilor prevazute de
legile de impozite si taxe, intrucat inlatura jurisdictia instantelor
judecatoresti, contravine art. 21, art. 123 alin. (1) si art. 125 alin. (1) din
Constitutie si, deci, este abrogata, potrivit art. 150 alin. (1) din
Constitutie. De aceea, impotriva deciziei Ministerului Finantelor in
solutionarea contestatiei privind stabilirea si incasarea accizelor la
produsele din import si din tara, precum si impozitul la titeiul din productia
interna si gazele naturale, inclusiv majorarile aplicate, exista calea de atac
a recursului la sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de
Justitie. Precizarea din cuprinsul art. 22 alin. 2 referitoare la caracterul
definitiv si executoriu al deciziei Ministerului Finantelor nu poate avea alt
inteles decat acela ca, in cadrul jurisdictiei administrative, nu mai exista o
alta cale de atac. In lipsa acestei precizari, contestatarul s-ar fi putut
adresa Guvernului, in cadrul recursului administrativ la organul ierarhic
superior. Cat timp, insa, potrivit art. 4 din Legea nr. 29/1990, el are
deschisa calea de atac a recursului la Curtea Suprema de Justitie - sectia de contencios
administrativ -, aceasta prevedere nu poate avea un alt inteles, intrucat ea se
refera exclusiv la jurisdictia administrativa.
Legiuitorul, din considerente de operativitate, tehnicitate si
economicitate, poate stabili o jurisdictie administrativa prealabila celei
judecatoresti, ca, de exemplu, in materiile privind inventiile, pensiile,
impozitele si taxele.
In ce priveste constatarea abrogarii normei de trimitere la art. 3 din
cuprinsul art. 4 al Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, ea se
impune tinand seama de principiul potrivit caruia judecatorul, indiferent de
jurisdictie, este obligat, in vederea solutionarii cauzei supuse competentei
sale, sa constate daca o prevedere legala, de care depinde aceasta solutionare,
este in vigoare sau, dimpotriva, este abrogata. Or, in speta, constatarea
abrogarii normei de trimitere la art. 3 din cuprinsul art. 4 al Legii nr.
29/1990 este esentiala pentru stabilirea legitimitatii constitutionale a art.
22 alin. 2 din legea ce face obiectul sesizarii.
Avand in vedere considerentele expuse,
vazand si dispozitiile art. 144 lit. a) si ale art. 145 alin. (2) din
Constitutie, precum si prevederile art. 20 alin. (2) si (3) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
1. Dispozitiile art. 20 alin. 2 din Legea privind accizele la produsele din
import si din tara, precum si impozitul la titeiul din productia interna si
gazele naturale sunt constitutionale.
2. Dispozitiile art. 22 alin. 2 din legea sus-mentionata, sub rezerva
interpretarii date in cuprinsul prezentei decizii, sunt constitutionale.
Totodata, constata ca exceptia prevazuta in art. 4 din Legea contenciosului
administrativ nr. 29/1990, referitoare la art. 3 din aceeasi lege, este
abrogata, potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie.
3. Prezenta decizie se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 24 iunie 1993 si la ea au participat
Vasile Gionea, presedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Miklos
Fazakas, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru si Victor Dan Zlatescu,
judecatori.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat asistent,
Constantin Burada