DECIZIE Nr.
335 din 17 martie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145 alin. 1 1 si 3 si art. 148 alin.
1 lit. a 1) din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 256 din 17 aprilie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. 11 şi 3 şi art. 148 alin. 1 lit. a1) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Cornel Rusu
în Dosarul nr. 1.701+/112/2008 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textele de lege
criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Incheierea din 26 septembrie
2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.701+/112/2008, Tribunalul Bistriţa-Năsăud
- Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 145 alin. 11 şi 3 şi ale art. 148 alin. 1
lit. a1) din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Cornel Rusu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt
neconstituţionale, deoarece oferă posibilitatea organelor judiciare de a
înlocui oricând măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara cu măsura
arestului preventiv, chiar dacă măsura ce se cere a fi înlocuită a încetat de
drept şi, prin urmare, nu mai produce efecte juridice. Se încalcă astfel, în
opinia autorului excepţiei, principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia
legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Se mai arată că art. 145
alin. 3 din Codul de procedură penală dă posibilitatea organelor judiciare ca,
în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006, act administrativ fără
putere de lege, să aresteze preventiv o persoană, lipsind-o în acest mod de
dreptul la libertate individuală, de dreptul la liberă circulaţie şi de dreptul
de a dispune de ea însăşi, drepturi fundamentale garantate oricărei persoane de
Constituţie. De asemenea, formularea „ori de câte
ori este chemat" este extrem de restrictivă
în ceea ce priveşte libertatea unei persoane, deoarece dă dreptul instanţei sau
organelor de poliţie să dispună după bunul plac, fără niciun fel de control
legal, oricând, ori de câte ori, sub orice motiv sau pretext, să cheme în faţa
lor persoana respectivă, acest lucru putând duce la abuzuri. Se încalcă astfel
art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, deoarece sunt afectate dreptul la
liberă circulaţie şi dreptul unei persoane de a dispune de ea însăşi.
Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
întrucât normele criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de
autorul excepţiei.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului, invocând
şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că dispoziţiile
legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 145 alin. V şi 3 şi ale art. 148 alin. 1 lit. a1) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:
- Art. 145 alin. 11
şi 3: „Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, învinuitul
sau inculpatul este obligat să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală
sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat
cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului
de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului
judiciar care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte
nicio categorie de arme. [...]
In caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii
aplicate sau a obligaţiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi
înlocuită cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.
Organul de poliţie desemnat de organul judiciar care a dispus măsura verifică
periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către învinuit sau inculpat,
iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată
procurorul, în cursul urmăririi penale, sau instanţa, în cursul
judecăţii.";
- Art. 148 alin. 1 lit. a1): „Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă
sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre
următoarele cazuri: [...] a1) inculpatul a încălcat, cu rea-credinţă, măsura obligării de a nu
părăsi localitatea sau ţara ori obligaţiile care îi revin pe durata acestor
măsuri."
In susţinerea excepţiei se invocă dispoziţiile art. 15
alin. (2) din Constituţie, referitoare la principiul neretroactivităţii legii,
ale art. 25 privind dreptul la liberă circulaţie, ale art. 26 alin. (2) privind
viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 53 privind restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 115 alin. (6)
privind limitele reglementării prin ordonanţe de urgenţă.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată următoarele:
Măsura preventivă a obligării de a nu părăsi
localitatea, ca şi obligaţiile instituite în sarcina învinuitului sau
inculpatului pe durata acestei măsuri se impun pentru desfăşurarea în bune
condiţii a instrucţiei penale, iar restrictionarea temporară a exercitării
dreptului la liberă circulaţie, ca şi consecinţă firească a instituirii măsurii
preventive menţionate, constituie o măsură deplin raţională şi necesară, în
acord cu prevederile art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului
unor drepturi sau al unor libertăţi. Faptul că, în situaţia încălcării cu
rea-credinţă a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligaţiilor
prevăzute în art. 145 alin. 11 din Codul de procedură penală, această măsură va fi înlocuită cu
cea a arestării preventive nu face decât să dea eficienţă regulilor impuse de
legiuitor cu privire la obligaţiile celor faţă de care au fost dispuse măsuri
preventive, în considerarea aceluiaşi scop, şi anume buna desfăşurare a
instrucţiei penale, nefiind de natură să aducă atingere dispoziţiilor
constituţionale invocate.
Astfel, nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a
prevederilor art. 26 din Constituţie privind viaţa intimă, familială şi
privată, deoarece, potrivit
chiar textului constituţional invocat, persoana fizică are dreptul să dispună
de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică
şi bunele moravuri.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici încălcarea
prevederilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, întrucât Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 60/2008, care a modificat textele de lege criticate,
nu instituie noi măsuri preventive, ci realizează o reglementare mai riguroasă
în această materie, în scopul arătat chiar în cuprinsul actului normativ
modificator. Astfel, aşa cum se prevede în preambulul Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 60/2006, aceasta a fost adoptată „având în vedere necesitatea
identificării urgente a măsurilor procedurale care să asigure desfăşurarea
eficientă a activităţii de urmărire penală şi de judecată, luând în considerare
problemele apărute în practica recentă referitoare la căutarea, localizarea şi
prinderea unei persoane în scopul aducerii acesteia în faţa organelor judiciare
ori punerii în executare a anumitor hotărâri judecătoreşti, lipsa unei
reglementări riguroase în aceste materii fiind de natură să influenţeze
negativ, direct şi imediat cauzele aflate în curs de urmărire penală sau
judecată".
In ceea ce priveşte
dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacră principiul
neretroactivităţii legii, se constată că nu sunt incidente în cauză. De altfel,
argumentele invocate de autorul excepţiei în susţinerea încălcării acestui text
din Legea fundamentală vizează aspecte de aplicare a legii, care nu intră în
competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 145 alin. V şi 3 şi art. 148 alin. 1 lit. a1) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Cornel Rusu
în Dosarul nr. 1.701+/112/2008 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 martie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mărie ta Safta