Decizia Nr.325 din 29.03.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 403 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ovidiu Gheorghe Ceteraş şi Daniel Vasile Dron în Dosarul nr. 14.462/83/P/2010 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 532D/2011, precum şi a prevederilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marian Anastase în Dosarul nr. 15.862/3/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.305D/2011 conexat la primul înregistrat.Dezbaterile au avut loc la 15 martie 2012 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea Dosarului nr. 1.305D/2011 la Dosarul nr. 532D/2011 care a fost primul înregistrat. Cu aceeaşi ocazie, la solicitarea autorului excepţiei Marian Anastase, Curtea, în temeiul art. 156 alin. 2 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru 22 martie 2012, în vederea depunerii de concluzii scrise. Ulterior, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, Curtea, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 29 martie 2012.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin încheierile din 24 martie 2011 şi 20 octombrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 14.462/83/P/2010 şi nr. 15.862/3/2011, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 403 din Codul de procedură penală şi, respectiv, art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ovidiu Gheorghe Ceteraş şi Daniel Vasile Dron, precum şi de Marian Anastase în dosarele de mai sus având ca obiect soluţionarea unor cereri de revizuire aflate în stadiul procesual al apelului.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 24 - Dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil, deoarece, după modificarea alineatului 1 al art. 403 din Codul de procedură penală prin art. XVIII pct. 53 din Legea nr. 202/2010, dispoziţiile referitoare la admiterea în principiu a unei cereri de revizuire înfrâng posibilitatea părţilor interesate de a se apăra, instanţa putând să examineze cererea în camera de consiliu, fără a mai cita părţile şi fără participarea procurorului.Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră, potrivit punctului său de vedere, transmis în Dosarul nr. 1.305D/2011, că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare din Dosarul nr. 532D/2011, prevederile art. 403 - Admiterea în principiu a cererii de revizuire din Codul de procedură penală. Însă, ţinând seama de notele scrise ale autorilor excepţiei şi de practicaua încheierii în cauză, obiectul excepţiei urmează a fi restrâns la art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală. În consecinţă, având în vedere că în ambele dosare critica de neconstituţionalitate vizează art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea, potrivit jurisprudenţei sale, urmează a se pronunţa asupra acestor dispoziţii, care au următorul conţinut:Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului. Instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 24 - Dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că revizuirea este cale extraordinară de atac împotriva hotărârilor penale definitive şi poate fi exercitată numai în condiţiile reglementate în art. 393 şi următoarele din Codul de procedură penală.Anterior modificării dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală prin art. XVIII pct. 53 din Legea nr. 202/2010, instanţa de judecată examina cererea de revizuire ascultând concluziile procurorului şi ale părţilor. În prezent, cererea se examinează în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.Aşa fiind, Curtea constată că în cadrul acestor din urmă reglementări, partea interesată se adresează procurorului cu o cerere prin care solicită revizuirea unei hotărâri penale definitive, iar acesta va fi obligat să efectueze o seamă de acte de cercetare, care vor fi înaintate împreună cu concluziile sale instanţei competente. Prin art. 403 din acelaşi cod a fost instituită procedura prealabilă a admiterii în principiu, stabilindu-se în alin. 1 că instanţa, pe baza materialului primit de la procuror, examinează, în camera de consiliu, fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului, dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.Or, prin natura şi conţinutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a revizuirii sub aspectul admisibilităţii în principiu, nu vizează însăşi soluţionarea căii extraordinare de atac, ci doar verificarea întrunirii condiţiilor de exercitare a acesteia referitoare la încadrarea cererii în termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute în lege şi depunerea ori invocarea mijloacelor de probă în dovedirea cazului de revizuire. Altfel spus, instanţa se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei, ca şi în cazul judecării recuzării sau a strămutării pricinilor. Or, aşa cum a stabilit în repetate rânduri instanţa de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie în sensul Convenţiei „drepturi civile“ şi deci nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunţat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (Cererea nr. 11.826/85) sau examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y şi Z împotriva Evelţiei (Cererea nr. 6.916/75).Aşadar, cât timp procedura admiterii în principiu nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii de revizuire - o atare procedură fiind reglementată cu caracter exclusiv în art. 405 din acelaşi cod - Curtea constată dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la apărare şi la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se ocupă de fondul cauzelor, de drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai de aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor.În astfel de condiţii de reglementare, faţă de limitele şi efectele restrânse ale derulării procedurii în cadrul examinării admiterii în principiu a revizuirii, nu s-ar putea considera că desfăşurarea acestei etape prealabile ar fi susceptibilă de înfrângerea dreptului la apărare, întrucât acesta presupune posibilitatea neîngrădită a oricărei persoane interesate de a se apăra ori de a-şi angaja un apărător atunci când o autoritate se pronunţă asupra unei probleme ce ţine de fondul unui litigiu şi nu asupra unor probleme procedurale luate în vederea unei mai bune administrări a actului de înfăptuire a justiţiei şi în scop preventiv în vederea înlăturării unor obstacole ce pot fi de natură să ducă la o tergiversare nejustificată a soluţionării.De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare şi a celor extraordinare de atac, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac. Aceste prevederi constituţionale dau expresie principiului consacrat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunţată în Cauza Hadjianastassiou contra Greciei, paragraful 33, a stabilit că „statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele articolului 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului“.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ovidiu Gheorghe Ceteraş şi Daniel Vasile Dron în Dosarul nr. 14.462/83/P/2010 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Marian Anastase în Dosarul nr. 15.862/3/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 martie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru