DECIZIE Nr.
319 din 29 martie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 292 din 3 mai 2007
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu -
judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel
Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003
-Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Română de Radiodifuziune în Dosarul nr.
9.831/3/LM/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă,
asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc
părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, considerând că textul de lege criticat
nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 3 noiembrie 2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă,
asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268
alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia
a fost ridicată de Societatea Română de Radiodifuziune cu prilejul soluţionării
contestaţiei formulate de partea Bogdan Radulescu împotriva
deciziei de concediere.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 168 alin. (2) din Codul muncii
este contrar principiului egalităţii în drepturi şi al nediscriminării. Astfel,
consideră că acest text de lege îl plasează procesual pe angajator într-o
poziţie dezavantajoasă faţă de salariat, întrucât prevede, sub sancţiunea
nulităţii, un număr foarte mare de menţiuni şi precizări pe care trebuie să le
conţină decizia de sancţionare disciplinară, elemente ce ar putea fi
clarificate şi de instanţa judecătorească, în virtutea rolului său activ.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de
muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, deoarece textul de lege criticat nu instituie niciun fel de discriminare.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. In acest sens, arată că
dispoziţiile art. 16 din Constituţie nu sunt incidente în cauză, întrucât
drepturile şi obligaţiile ce revin angajatorilor şi angajaţilor acestora nu
decurg din calitatea acestora de cetăţeni, ci de părţi ale contractului de
muncă, acestea constituind categorii diferite, cu drepturi şi obligaţii
corelative specifice fiecărei categorii, supuse legislaţiei muncii. De
asemenea, arată că textul de lege criticat este conceput astfel încât să
prevină eventualele abuzuri din partea angajatorilor, precum şi pentru a avea
suficiente elemente de verificare a legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse.
Elementele obligatorii pe care le prevede acest text de lege vizează atât
asigurarea garantării dreptului fundamental la muncă, precum şi asigurarea
accesului la justiţie pentru apărarea acestui drept constituţional, în
cunoştinţă de cauză, cât şi asigurarea verificării legalităţii şi temeiniciei
măsurii propuse, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti competente.
Avocatul Poporului consideră
că art. 268 alin. (2) din Codul muncii este constituţional, dispoziţiile sale
urmărind să asigure
stabilitatea raporturilor de muncă şi apărarea intereselor legitime atât ale
salariaţilor, cât şi pe cele ale angajatorilor, fără a institui niciun fel de
discriminare.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 -Codul muncii,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora: „(2)
Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei
care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de
personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care
au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările
formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele
pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată
cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea
disciplinară se aplică;
e) termenul în care
sancţiunea poate fi contestată;
f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi
contestată."
In opinia autorului excepţiei dispoziţiile legale
criticate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie,
referitoare la principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că textul de lege criticat se înscrie printre cele care au ca scop
asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă, a desfăşurării acestora în
condiţii de legalitate şi a respectării drepturilor şi îndatoririlor ambelor
părţi ale raportului juridic de muncă. In acelaşi timp, sunt menite să asigure
apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale salariatului, având în vedere
poziţia obiectiv dominantă a angajatorului în desfăşurarea raportului de muncă.
Aplicarea sancţiunilor disciplinare şi, în mod special,
încetarea raportului de muncă din voinţa unilaterală a angajatorului sunt
permise cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă riguros reglementate
de legislaţia muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale
angajatorului.
Menţiunile şi precizările pe care în mod obligatoriu
trebuie să le conţină decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare au rolul,
în primul rând, de a-l informa concret şi complet pe salariat cu privire la
faptele, motivele şi temeiurile de drept pentru care i se aplică sancţiunea,
inclusiv cu privire la căile de atac şi termenele în care are dreptul să constate temeinicia şi
legalitatea măsurilor dispuse din voinţa unilaterală a angajatorului.
Angajatorul, întrucât deţine toate datele, probele şi
informaţiile pe care se întemeiază măsura dispusă, trebuie să facă dovada
temeiniciei şi legalităţii acelei măsuri, salariatul putând doar să le combată
prin alte dovezi pertinente. Astfel, menţiunile şi precizările prevăzute de
textul de lege sunt necesare şi pentru instanţa judecătorească, în vederea soluţionării
legale şi temeinice a eventualelor litigii determinate de actul angajatorului.
De altfel, Curtea constată că
aceste considerente au fost reţinute şi prin Decizia nr. 383 din 7 iulie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 31 august 2005, când, analizând conformitatea art. 268
din Codul muncii cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 45 din Constituţie,
a respins criticile formulate ca fiind neîntemeiate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie
ridicată de Societatea Română de Radiodifuziune în Dosarul nr. 9.831/3/LM/2006
al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări
sociale, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 martie
2007.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea