Decizia Nr.319 din 09.06.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Dan Victor Banu în Dosarul nr. 4.557/299/2017 al Judecătoriei Buftea - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.570D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. De asemenea, arată că dacă procesul-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii este contestat, instanţa de judecată va administra toate probele necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei acestuia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 5 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.557/299/2017, Judecătoria Buftea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Dan Victor Banu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că în materie contravenţională operează prezumţia de legalitate a procesului-verbal, care dispare în momentul în care petentul formulează plângere împotriva acestuia. Totodată, se arată că din pricina acestei prezumţii petentul nu are posibilitatea de a face dovada contrară celor reţinute în actul constatator, instituindu-se astfel un dezechilibru procesual cu privire la administrarea probelor, fapt ce determină situarea pe o poziţie inferioară a petentului faţă de organul constatator. Faţă de acestea, se consideră că prevederile criticate sunt contrare art. 21 din Constituţie, în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil prin prisma egalităţii armelor, în măsura în care contestatorului îi revine obligaţia de a demonstra că faptele reţinute în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii sunt contrare realităţii.6. Judecătoria Buftea - Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001. 13. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 au modificate şi completate prin Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 25 iulie 2018, păstrându-se, în principiu, soluţia legislativă criticată. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate în forma avută la data sesizării, care au următorul cuprins: „(1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea". 14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în ceea ce priveşte raportul cetăţenilor cu agenţii constatatori ai contravenţiilor, atât Curtea Constituţională, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 23 octombrie 1995, 2 septembrie 1998, 16 noiembrie 2004, 18 iulie 2006 şi 27 septembrie 2011, pronunţate în cauzele Gradinger împotriva Austriei, paragraful 42, Kadubec împotriva Slovaciei, paragraful 57, Lauko împotriva Slovaciei, paragraful 64, Canady împotriva Slovaciei, paragraful 31, Stefanec împotriva Republicii Cehe, paragraful 26, Menarini Diagnostics - S.R.L. împotriva Italiei, paragraful 58, au reţinut că încredinţarea către autorităţile administrative a sarcinii de a constata şi de a sancţiona contravenţiile nu este incompatibilă cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi trebuie subliniat că este obligatoriu ca partea sancţionată să poată sesiza un tribunal pentru a se pronunţa asupra deciziei care a fost luată împotriva sa, tribunal care să ofere garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie. 16. Or, o asemenea obligaţie este respectată prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, care cuprinde capitolul IV: Căile de atac. Astfel, potrivit art. 31, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Controlul aplicării şi executării sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare este de competenţa exclusivă a instanţei prevăzute de lege [art. 32 alin. (2)]. 17. Astfel, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură (spre exemplu, Decizia nr. 353 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 12 iunie 2012, Decizia nr. 844 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 12 septembrie 2011, sau Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009). 18. În virtutea prevederilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, contravenientului i se asigură, fără nicio îngrădire, dreptul de a se adresa justiţiei, acesta putând formula o plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, ocazie cu care poate solicita anularea acestuia. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, având în vedere că art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prevede faptul că instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.19. Astfel, cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei (Decizia nr. 831 din 13 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 23 mai 2019, paragraful 19). De asemenea, din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare.20. Faţă de această împrejurare, se constată că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 stabilesc reguli de procedură clare, precise şi de natură să ofere suficiente garanţii cu privire la verificarea legalităţii şi a temeiniciei procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii de către instanţa de judecată, astfel încât să protejeze dreptul la un proces echitabil al contravenientului ca o componentă a accesului liber la justiţie, nefiind astfel încălcate prevederile constituţionale privind accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil sau egalitatea de arme. 21. Prin urmare, având în vedere cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în raport cu prevederile constituţionale invocate în susţinerea acesteia, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan Victor Banu în Dosarul nr. 4.557/299/2017 al Judecătoriei Buftea - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Buftea - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 9 iunie 2020.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu