DECIZIE Nr.
307 din 29 martie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (4), art. 11 si art. 15 din
Ordonanta Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activitatii de
solutionare a petitiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 279 din 26 aprilie 2007
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu
- judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Ţuică - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (4), art. 11 şi
art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii
de soluţionare a petiţiilor, excepţie ridicată de Costin Ţugui în Dosarul nr.
24.563/2/2005 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios
administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
inadmisibilă, întrucât autorul acesteia, prin critica sa, solicită de fapt
interpretarea şi aplicarea legii, aspect ce excedează competenţei Curţii
Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 31 octombrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 24.563/2/2005, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (4), art. 11 şi 15 din
Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de
soluţionare a petiţiilor, excepţie ridicată de Costin Ţugui într-o cauză
având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr.
1.916 din 22 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă
prevederile art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 31 alin. (1) şi
(2), art. 51 alin. (1) şi (4), art. 52 alin. (1) şi art. 107 alin. (1) teza
întâi din Constituţie, întrucât „nu prevăd cine rezolvă petiţiile îndreptate
împotriva unei autorităţi publice sau aspectele legate de conducătorul
acesteia, ce sancţiuni se pot lua împotriva celor care rezolvă sau îndrumă
greşit petiţiile şi nici cine verifică ierarhic o autoritate publică reclamată printr-o petiţie sau pe
conducătorul acestei autorităţi". De asemenea, autorul excepţiei arată că
textele de lege criticate sunt în neconcordanţă cu prevederile Legii nr.
544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi cu cele ale
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Totodată, critică prevederile
art. 6 alin. (4), art. 11 şi 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 pe motiv
că nu cuprind sancţiuni penale în cazul unor verificări superficiale.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal opinează că textele de lege criticate sunt constituţionale.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se mai arată că aspectele
invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate constituie probleme care
vizează interpretarea şi aplicarea legii şi, în consecinţă, soluţionarea
acestora excedează competenţei Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului arată
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 51 alin. (1) şi (4)
din Constituţie. Cât priveşte celelalte prevederi constituţionale invocate în
motivarea excepţiei, consideră că acestea nu sunt incidente în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor
de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 6 alin. (4) şi ale art. 11 şi 15 din Ordonanţa
Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a
petiţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2002, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 30 aprilie
2002.
Textele de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 6 alin. (4): „Expedierea
răspunsului către petiţionar se face numai de către compartimentul pentru
relaţii cu publicul, care se îngrijeşte şi de clasarea şi arhivarea
petiţiilor.";
- Art. 11: „In cazul în care prin petiţie sunt sesizate anumite aspecte din
activitatea unei persoane, aceasta nu poate fi soluţionată de persoana în cauză
sau de către un subordonat al acesteia. ";
- Art. 15: „Constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit
prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sau,
după caz, potrivit legislaţiei muncii următoarele fapte:
a) nerespectarea
termenelor de soluţionare a petiţiilor, prevăzute în prezenta ordonanţă;
b) intervenţiile sau stăruinţele pentru rezolvarea
unor petiţii în afara cadrului legal;
c) primirea direct de la petiţionar a unei petiţii,
în vederea rezolvării, fără să fie înregistrată şi fără să fie repartizată de
şeful compartimentului de specialitate."
In opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate
contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1) privind
universalitatea drepturilor fundamentale, art. 16 alin. (1) şi (2) privind
egalitatea în drepturi, art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie,
art. 51 alin. (1) şi (4) privind dreptul de petiţionare, art. 52 alin. (1)
privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 107
alin. (1) teza întâi privind atribuţiile primului-ministru.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 are ca obiect reglementarea
modului de exercitare de către cetăţeni a dreptului de a adresa autorităţilor
şi instituţiilor publice petiţii formulate în nume propriu, precum şi modul de
soluţionare a acestora, ca expresie a dreptului de petiţionare prevăzut de art.
51 din Constituţie, stabilind responsabilităţile ce revin autorităţilor şi instituţiilor publice
cărora le sunt adresate petiţii, precum şi termenele în care acestea sunt
obligate să soluţioneze petiţiile, astfel cum se prevede în alin. (4) al
aceluiaşi articol.
De asemenea, Curtea constată că autorul excepţiei nu
aduce niciun argument juridic în susţinerea neconstituţionalităţii
dispoziţiilor art. 6 alin. (4) şi ale art. 11 şi 15 din Ordonanţa Guvernului
nr. 27/2002, critica sa, făcută în termeni generici, referindu-se de fapt la
lipsa reglementării unor aspecte pe care le consideră esenţiale pentru
soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei şi care vizează modul de
interpretare şi de aplicare a prevederilor din Ordonanţa Guvernului nr.
27/2002. Or, sub acest aspect, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sunt
neconstituţionale prevederile legilor, tratatelor internaţionale,
regulamentelor Parlamentului şi ale ordonanţelor Guvernului „[...] care
încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei". Ca atare, exercitând controlul de
constituţionalitate asupra unor prevederi de lege, Curtea se poate pronunţa
doar cu privire la înţelesul lor contrar Constituţiei.
Pe de altă parte, aşa cum a statuat Curtea
Constituţională, în mod constant, în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia
nr. 14 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 110 din 17 martie 1999,
„interpretarea legii este atributul suveran al instanţei de judecată în opera
de înfăptuire a justiţiei, iar controlul acestei interpretări se realizează
prin exercitarea căilor de atac".
Cu privire la raportarea de către autorul excepţiei a
dispoziţiilor atacate la prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces
la informaţiile de interes public, precum şi la cele ale Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004, Curtea constată că examinarea constituţionalităţii
unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile
constituţionale pretins încălcate, eventuala necorelare existentă între
dispoziţiile unor legi diferite neintrând sub incidenţa controlului de
constituţionalitate.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (4), art. 11 şi art. 15 din
Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de
soluţionare a petiţiilor, excepţie ridicată de Costin Ţugui în Dosarul nr.
24.563/2/2005 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios
administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 martie 2007.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu