Decizia Nr.304 din 27.03.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Invest Intermontaj“ - S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 5.557/320/2011 al Judecătoriei Târgu Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.640D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 29 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 5.557/320/2011, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Invest Intermontaj“ - S.R.L. din Târgu Mureş cu prilejul soluţionării unei cereri în anulare formulate împotriva unei ordonanţe de plată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că actul normativ criticat este neconstituţional prin aceea că procedura expeditivă reglementată de acesta este menită să se desfăşoare cu maximă celeritate, cu favorizarea certă a creditorului unei oarecare obligaţii, care îl pune într-un vădit avantaj procesual faţă de debitor prin suprimarea căilor şi modalităţilor prin care debitorul ar fi putut să îşi construiască o apărare eficace şi ar fi putut beneficia de imparţialitatea judecătorului.Totodată, autorul arată că în cadrul procedurii instituite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 debitorul nu poate uza de căile de atac ordinare şi extraordinare împotriva unei ordonanţe de plată, astfel cum se întâmplă în procedura de drept comun. De asemenea, se mai susţine că cererea în anulare se soluţionează de aceeaşi instanţă care a emis ordonanţa de plată, prin aceasta fiind eliminată condiţia esenţială de imparţialitate cerută de desfăşurarea unui proces echitabil. În opinia autorului excepţiei, ordonanţa criticată îl cenzurează pe debitor în dreptul de a se apăra, prin dreptul de a propune probe şi a ridica excepţii, debitorul având dreptul la o poziţie pasivă.În fine, se susţine că prin ultima frază a alin. (4) al art. 7 din ordonanţa de urgenţă se instituie prezumţia nevinovăţiei debitorului, concomitent cu prezumţia de temeinicie a poziţiei creditorului, prin interpretarea tăcerii debitorului. Or, această interpretare este contrară inviolabilităţii libertăţii de exprimare, aşa cum este consacrată prin art. 30 alin. (1) din Constituţie. Nicio procedură legală nu poate obliga pe cineva să transmită informaţii pe care nu doreşte să le transmită.Judecătoria Târgu Mureş consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 instituind toate garanţiile procedurale atât pentru debitor, cât şi pentru creditor, care sunt de natură să asigure accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Avocatul Poporului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, şi aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 118/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008. Titlul ordonanţei a fost modificat prin art. II pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, aceasta, în prezent, fiind intitulată: „Ordonanţă de urgenţă privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti“.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 30 alin. (1) privind libertatea de exprimare şi art. 10 privind libertatea de exprimare din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, se constată următoarele:În jurisprudenţa sa în materie, Curtea a stabilit că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată asumate prin contracte comerciale şi pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluţionare a acţiunilor în justiţie având ca obiect asemenea obligaţii. Or, potrivit art. 126 din Constituţie, competenţa instanţelor de judecată şi procedura în faţa acestora se stabilesc prin lege, precum ordonanţa de urgenţă criticată.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 nu cuprinde dispoziţii contrare accesului liber la justiţie şi dreptului părţilor la un proces echitabil şi nici egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ci, dimpotrivă, instituie toate garanţiile procedurale pentru ca atât creditorul, cât şi debitorul să beneficieze de acestea. Într-adevăr, ordonanţa de urgenţă are în vedere necesitatea soluţionării cu operativitate a litigiilor comerciale, şi anume ca întreaga procedură referitoare la cererea privind creanţa de plată să nu poată depăşi 90 de zile de la data introducerii cererii creditorului. Însă faptul că ordonanţa de plată irevocabilă constituie titlu executoriu nu încalcă drepturile debitorului, care a avut posibilitatea să îşi formuleze apărările şi să administreze orice probă prin parcurgerea fazelor de judecată reglementate de actul normativ, precum şi prin posibilitatea formulării contestaţiei la executare, potrivit dreptului comun.De altfel, prin instituirea obligativităţii întâmpinării, potrivit art. 7 din ordonanţa de urgenţă, se asigură de plano echilibrul procesual al părţilor în litigiu, reclamantul având posibilitatea de a cunoaşte apărările pârâtului, precum şi probele utilizate în susţinerea lor, posibilitate de care pârâtul beneficiază prin luarea la cunoştinţă a acţiunii introductive a reclamantului.Curtea constată că nu poate fi reţinută critica autorului referitoare la faptul că debitorul nu poate să îşi construiască o apărare eficace şi nu poate beneficia de imparţialitatea judecătorului, având în vedere prevederile art. 7 din ordonanţa de urgenţă potrivit cărora judecătorul citează părţile pentru explicaţii şi lămuriri şi stăruie în efectuarea plăţii sumei datorate, iar hotărârea se va da numai după ce judecătorul va analiza toate probele aflate la dosar, inclusiv cele propuse de debitor.De principiu, Curtea a statuat că, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (3) şi ale art. 129 din Constituţie, accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003, sau Decizia nr. 251 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 18 iulie 2005.În materia căilor de atac, Curtea, în jurisprudenţa sa, a stabilit cu titlu de principiu că o soluţie legislativă ce prevede soluţionarea de către aceeaşi instanţă a căii de atac împotriva propriei sale hotărâri nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate, cu condiţia ca soluţionarea cauzei să aparţină unor complete cu o compunere diferită. În acest sens Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 518 din 20 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 iulie 2006, Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, şi Decizia nr. 405 din 16 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 7 iunie 2006. Aceste considerente se aplică mutatis mutandis şi prezentei cauze.Referitor la critica autorului care vizează ultima frază a alin. (4) al art. 7 din ordonanţa de urgenţă, prin care, în opinia sa, se încalcă libertatea de exprimare a persoanelor, Curtea observă că textul criticat contribuie la urgentarea soluţionării cauzei şi la prevenirea exercitării abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale, instanţa fiind în măsură a cunoaşte, încă de la început, cadrul procesual, iar reclamantul îşi poate pregăti apărările în cunoştinţă de cauză, în raport cu susţinerile pârâtului cuprinse în întâmpinare.Instituirea obligativităţii depunerii întâmpinării, cu consecinţa decăderii pârâtului, în caz de nerespectare, din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, se circumscrie domeniului de reglementare a competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată, rezervat, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorului ordinar, care a acţionat deci în limitele prerogativelor sale constituţionale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte între profesionişti, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Invest Intermontaj“ - S.R.L. din Târgu Mureş în Dosarul nr. 5.557/320/2011 al Judecătoriei Târgu Mureş.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 martie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Andreea Costin