Decizia Nr.3 din 11.02.2019

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.905/1/2018 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală şi conform art. 27² alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Şedinţa este prezidată de către vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir.La şedinţa de judecată participă doamna Georgina Bodoroncea, procuror în cadrul Biroului de reprezentare - Serviciul judiciar penal - Secţia juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.De asemenea, la şedinţa de judecată participă domnul Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, conform art. 27³ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.905/1/2018, aflat pe rolul completului de judecată, precum şi cu privire la faptul că prezenta cauză a fost repusă pe rol ca urmare a eliberării din funcţie a domnului judecător Aurel Gheorghe Ilie, prin pensionare.După prezentarea referatului cauzei, preşedintele completului, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că în cauză nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat, a acordat cuvântul doamnei procuror.Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Georgina Bodoroncea, a învederat că recursul în interesul legii a fost promovat ca urmare a constatării unei practici neunitare cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cazul cererilor formulate în etapa executării pedepsei de persoanele condamnate printr-o hotărâre penală definitivă pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) din Codul penal, comisă prin încălcarea unor atribuţii de serviciu reglementate prin alte acte decât prin legislaţia primară (legi şi ordonanţe ale Guvernului), şi care invocă dezincriminarea faptei, ca efect al aplicării Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 471 alin. (1) şi alin. (3) din Codul de procedură penală.Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Georgina Bodoroncea, a precizat că în practică s-au conturat mai multe orientări: Într-o primă orientare se consideră că o cerere formulată de o persoană condamnată definitiv pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal, comisă prin încălcarea atribuţiilor de serviciu reglementate prin alte acte decât prin legislaţia primară, legi şi ordonanţe ale Guvernului, prin care solicită aplicarea dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, constatarea dezincriminării infracţiunii şi anularea formelor de executare, este fie inadmisibilă, fie nefondată.Într-o a doua orientare, instanţele învestite cu soluţionarea unei asemenea cauze au apreciat că într-o atare situaţie sunt aplicabile dispoziţiile art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, cererile fiind admisibile şi fondate, instanţa fiind datoare să verifice dacă a avut loc dezincriminarea faptei pentru care a fost condamnată persoana în ipoteza creată de considerentele şi dispozitivul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 care restrânge sfera de incidenţă a textului art. 297 alin. (1) din Codul penal, astfel încât fapta concretă comisă de inculpat nu mai întruneşte condiţiile impuse de acesta.Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul că dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală sunt aplicabile cererilor formulate în etapa executării pedepsei prin care se invocă dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal, comisă de o persoană prin încălcarea unor atribuţii de serviciu reglementate prin alte acte decât prin legislaţia primară (legi şi ordonanţe ale Guvernului) şi condamnată printr-o hotărâre penală definitivă, ca efect al aplicării Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, întrucât această decizie interpretativă, în sens larg, reprezintă o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea.În susţinerea acestui punct de vedere, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că, dată fiind importanţa efectului produs de deciziile Curţii Constituţionale (identic cu cel al legilor de dezincriminare), apare ca nejustificată şi discriminatorie înlăturarea posibilităţii valorificării acestor decizii în cazul hotărârilor definitive, iar mijlocul procedural ce ar permite un atare demers este cel consacrat de art. 595 din Codul de procedură penală.De asemenea, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Georgina Bodoroncea, a învederat că, prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, este neconstituţională, precizând că soluţia Curţii Constituţionale este concordantă cu raportul întocmit în cauză şi cu punctul de vedere al procurorului general al României. Faţă de aceste aspecte, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat admiterea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi pronunţarea unei decizii prin care să se constate că dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală sunt aplicabile cererilor formulate în etapa executării pedepsei prin care se invocă dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal, comisă de o persoană prin încălcarea unor atribuţii de serviciu reglementate prin alte acte decât prin legislaţia primară (legi şi ordonanţe ale Guvernului), condamnată printr-o hotărâre penală definitivă, ca efect al aplicării Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, întrucât această decizie interpretativă, în sens larg, reprezintă o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea.Preşedintele completului, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a reţinut dosarul în pronunţare asupra recursului în interesul legii.ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: 1. Problema de drept care a generat practica neunitarăPrin recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu nr. 1.905/1/2018, s-a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar privind „Incidenţa dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cazul cererilor formulate în etapa executării pedepsei de persoanele condamnate printr-o hotărâre penală definitivă pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) din Codul penal, comisă prin încălcarea unor atribuţii de serviciu reglementate prin alte acte decât prin legislaţia primară (legi şi ordonanţe ale Guvernului), şi care invocă dezincriminarea faptei, ca efect al aplicării Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale".2. Examenul jurisprudenţialÎn urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional s-a constatat că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cazul cererilor formulate în etapa executării pedepsei de persoanele condamnate printr-o hotărâre penală definitivă pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) din Codul penal, comisă prin încălcarea unor atribuţii de serviciu reglementate prin alte acte decât prin legislaţia primară (legi şi ordonanţe ale Guvernului), şi care invocă dezincriminarea faptei, ca efect al aplicării Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, nu se realizează unitar, unele instanţe considerând că o astfel de cerere este inadmisibilă sau nefondată, în timp ce alte instanţe au apreciat-o ca fiind întemeiată. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti2.1. Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că o cerere formulată de o persoană condamnată definitiv pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal, comisă prin încălcarea atribuţiilor de serviciu reglementate prin alte acte decât prin legislaţia primară, legi şi ordonanţe ale Guvernului, prin care solicită aplicarea dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, constatarea dezincriminării infracţiunii şi anularea formelor de executare, este fie inadmisibilă, fie nefondată.2.2. Într-o a doua orientare jurisprudenţială s-a apreciat că într-o atare situaţie sunt aplicabile dispoziţiile art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, cererile fiind admisibile şi fondate, instanţa fiind datoare să verifice dacă a avut loc dezincriminarea faptei pentru care a fost condamnată persoana în ipoteza creată de considerentele şi dispozitivul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 care restrânge sfera de incidenţă a textului art. 297 alin. (1) din Codul penal, astfel încât fapta concretă comisă de inculpat nu mai întruneşte condiţiile impuse de acesta.3. Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul că dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală sunt aplicabile cererilor formulate în etapa executării pedepsei prin care se invocă dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal, comisă de o persoană prin încălcarea unor atribuţii de serviciu reglementate prin alte acte decât prin legislaţia primară (legi şi ordonanţe ale Guvernului), condamnată printr-o hotărâre penală definitivă, ca efect al aplicării Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, întrucât această decizie interpretativă, în sens larg, reprezintă o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea.4. Punctul de vedere al Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov este în sensul că dispoziţiile art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile cererilor formulate în etapa executării pedepsei prin care se invocă dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal, comisă de o persoană prin încălcarea unor atribuţii de serviciu reglementate prin alte acte decât prin legislaţia primară (legi şi ordonanţe ale Guvernului), condamnată printr-o hotărâre penală definitivă, ca efect al aplicării Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, întrucât această decizie interpretativă nu reprezintă o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea.5. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept care formează obiectul Dosarului nr. 1.905/1/2018 este în sensul că dispoziţiile art. 595 din Codul de procedură penală sunt incidente în cazul dezincriminării, indiferent dacă dezincriminarea se realizează prin abrogarea normei de incriminare sau prin modificarea normei de incriminare, în sensul restrângerii sferei de aplicare a acesteia, ori prin constatarea neconstituţionalităţii normei de incriminare în integralitatea sa, prin constatarea neconstituţionalităţii unei variante de incriminare sau prin admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate, care are ca efect reconfigurarea normei de incriminare, în sensul restrângerii sferei de aplicare a acesteia.Codul penalLegalitatea incriminării Articolul 1
(1) Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni.
(2) Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită.Aplicarea legii penale de dezincriminare Articolul 4Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi. Abuzul în serviciu Articolul 297
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.Codul de procedură penală Procedura la instanţa de executare Articolul 597
(1) Când rezolvarea situaţiilor reglementate în prezentul titlu este dată în competenţa instanţei de executare, preşedintele completului de judecată dispune citarea părţilor interesate şi, în cazurile prevăzute la art. 90, ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. La judecarea cazurilor de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă se citează şi administraţia penitenciarului în care execută pedeapsa condamnatul.
(2) Condamnatul aflat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ este adus la judecată. (2¹) Condamnatul aflat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ poate participa la judecată în vederea rezolvării situaţiilor reglementate în prezentul titlu şi prin intermediul videoconferinţei, la locul de deţinere, cu acordul său şi în prezenţa apărătorului ales sau numit din oficiu şi, după caz, şi a interpretului.
(3) Participarea procurorului este obligatorie.
(4) După ascultarea concluziilor procurorului şi a părţilor, instanţa se pronunţă prin sentinţă.
(5) Dispoziţiile cuprinse în titlul III al părţii speciale privind judecata care nu sunt contrare dispoziţiilor prezentului capitol se aplică în mod corespunzător.
(6) Dispoziţiile alin. (1)-(5) se aplică şi în cazul în care rezolvarea uneia dintre situaţiile reglementate în prezentul titlu este dată în competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere. În acest caz, soluţia se comunică instanţei de executare.
(7) Hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.
(8) Judecarea contestaţiei la hotărârea primei instanţe se face în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate. Condamnatul aflat în stare de detenţie sau internat într-un centru educativ este adus la judecată. Participarea procurorului este obligatorie. Decizia instanţei prin care se soluţionează contestaţia este definitivă. Prevederile alin. (5) se aplică în mod corespunzător.Contestaţia la executare Articolul 598
(1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a)când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b)când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c)când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d)când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Rezolvarea contestaţiei la executare Articolul 599
(1) Procedura de rezolvare a contestaţiei la executare este cea prevăzută la art. 597.
(2) În cazul arătat la art. 598 alin. (1) lit. d), dacă din hotărârea pusă în executare nu rezultă datele şi situaţiile de existenţa cărora depinde soluţionarea contestaţiei, constatarea acestora se face de către instanţa competentă să judece contestaţia.
(3) Cererea poate fi retrasă de condamnat sau de procuror, când este formulată de acesta.
(4) După pronunţarea soluţiei definitive ca urmare a admiterii contestaţiei la executare, se face o nouă punere în executare conform procedurii prevăzute de prezentul titlu.
(5) Cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale Articolul 7Nicio pedeapsă fără lege 1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul săvârşirii, nu constituia o infracţiune potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii. 2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele: 6.1. Raportul asupra recursului în interesul legii Referitor la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării şi care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, prin raportul întocmit în cauză, judecătorul-raportor a considerat că dispoziţiile art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt aplicabile cererilor formulate în etapa executării pedepsei prin care se invocă dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal, comisă de o persoană prin încălcarea unor atribuţii de serviciu reglementate prin alte acte decât prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului -, condamnată printr-o hotărâre penală definitivă, ca efect al aplicării Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale, întrucât această decizie interpretativă a reconfigurat infracţiunea de abuz în serviciu, prin restrângerea sferei de incriminare. 6.2. Admisibilitatea recursului în interesul legii Potrivit dispoziţiilor art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, recursul în interesul legii urmăreşte ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra unei chestiuni de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, iar, potrivit alineatului secund al aceluiaşi text legal, cererea trebuie să cuprindă soluţiile diferite date problemei de drept şi motivarea acestora, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, opiniile relevante exprimate în domeniu, precum şi soluţia ce se propune a fi pronunţată în recursul în interesul legii. Dispoziţiile art. 471 alin. (3) din Codul de procedură penală impun ca, sub sancţiunea respingerii cererii de recurs ca inadmisibilă, aceasta să fie însoţită de copii ale hotărârilor judecătoreşti definitive din care să rezulte că problema de drept care formează obiectul judecăţii a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti. Dispoziţiile art. 472 din Codul de procedură penală reafirmă condiţia de admisibilitate enunţată de art. 471 alin. (3) din Codul de procedură penală. Din perspectiva textelor legale evocate se apreciază că, la momentul sesizării instanţei cu recursul în interesul legii, erau întrunite condiţiile de admisibilitate impuse de lege, însă, de la acest moment şi până la soluţionarea cererii de către Completul competent să judece recursul în interesul legii, problema de drept ce a generat practica neunitară a fost tranşată de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.083 din 20 decembrie 2018. Prin decizia sus-menţionată s-a constatat că art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituţional întrucât acesta nu prevede printre cazurile de înlăturare sau modificare a pedepsei sau a măsurii educative şi deciziile Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare. Astfel, prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală au căpătat o altă configuraţie, fiind modificate faţă de momentul sesizării în prezenta cauză. În raport cu dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, se apreciază că nu mai poate exista o practică neunitară, astfel încât condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, referitoare la practica neunitară, nu mai subzistă. În considerarea celor expuse, Completul competent să judece recursul în interesul legii va respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov privind: „Incidenţa dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cazul cererilor formulate în etapa executării pedepsei de persoanele condamnate printr-o hotărâre penală definitivă pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) din Codul penal - comisă prin încălcarea unor atribuţii de serviciu reglementate prin alte acte decât prin legislaţia primară, legi şi ordonanţe ale Guvernului - şi care invocă dezincriminarea faptei, ca efect al aplicării Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale." ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov privind: „Incidenţa dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cazul cererilor formulate în etapa executării pedepsei de persoanele condamnate printr-o hotărâre penală definitivă pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) din Codul penal - comisă prin încălcarea unor atribuţii de serviciu reglementate prin alte acte decât prin legislaţia primară, legi şi ordonanţe ale Guvernului - şi care invocă dezincriminarea faptei, ca efect al aplicării Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale." Obligatorie, conform dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 11 februarie 2019. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE ILIE IULIAN DRAGOMIR Magistrat asistent, Florin Nicuşor Mihalache