Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.29 din 26.09.2014

privind contestarea înregistrării candidaturii domnului Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 710 din 29 septembrie 2014

SmartCity1

Mircea Ştefan Minea - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.La data de 25 septembrie 2014 a fost înregistrată la Curtea Constituţională contestaţia formulată de doamnei Doina Elena Noghin împotriva înregistrării candidaturii domnului Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014.Contestaţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 892F/2014, la care au fost ataşate propunerea de candidatură a domnului Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu, împreună cu Decizia nr. 19/D din 24 septembrie 2014, transmisă de Biroul Electoral Central cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.239 din 24 septembrie 2014.În temeiul dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale art. 68 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, contestaţiile se soluţionează fără înştiinţarea părţilor, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar.În sesizarea formulată, autoarea contestă candidatura domnului Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu la funcţia de Preşedinte al României, nemulţumită fiind, că acesta, ca premier, „a ignorat solicitările de audienţă“ ale contestatoarei, „fostă colegă de partid, luptătoare pe aceeaşi linie ideologică anti-FSN în primul Parlament ales în 20 mai 1990.“Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestaţiei ca neîntemeiată, întrucât aceasta nu vizează aspecte de legalitate a înregistrării candidaturii sau de neconstituţionalitate, ci nemulţumiri personale ale autorului acesteia.CURTEA,examinând contestaţia în raport cu prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, văzând concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi documentele aflate la dosar, reţine următoarele:Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie, ale art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, precum şi celor ale art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze contestaţia privind înregistrarea candidaturii domnului Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu pentru funcţia de Preşedinte al României.Examinând contestaţia, Curtea constată că atât condiţiile de eligibilitate, cât şi impedimentele constituţionale pentru a fi ales în funcţia de Preşedinte al României sunt prevăzute expres şi limitativ în Constituţie şi în Legea nr. 370/2004, iar motivele invocate de autoarea contestaţiei nu privesc nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale şi nici a dispoziţiilor din Legea nr. 370/2004, ci reprezintă nemulţumirile acesteia în privinţa persoanei candidatului la funcţia de Preşedinte al României.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. f) din Constituţie, al art. 11 alin. (1) lit. B.a), al art. 37 şi 38 din Legea nr. 47/1992, precum şi al art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 370/2004,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiHOTĂRĂŞTE:Respinge contestaţia formulată de doamna Doina Elena Noghin privind înregistrarea candidaturii domnului Călin-Constantin-Anton Popescu-Tăriceanu la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014.Hotărârea este definitivă, se comunică Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. MIRCEA ŞTEFAN MINEAMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 29/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 29 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 29/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu