Decizia Nr.279 din 08.05.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. g) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 459 din 24 iunie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Afrodita Laura Tutunaru	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. g) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, excepţie ridicată de Kiseleff Business Plaza - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 39.682/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 880D/2013.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Gabriela-Elena Petcu, din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar, şi lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia, deoarece prin legalizarea unei supravegheri ministeriale a destinaţiei unui imobil este afectat dreptul de proprietate privată. Depune în acest sens concluzii scrise.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 5 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 39.682/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. g) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, excepţie ridicată de Kiseleff Business Plaza - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni civile în constatarea nulităţii unui act.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, prin instituirea competenţei Ministerului Tineretului şi Sportului de a supraveghea menţinerea destinaţiei bazelor sportive din domeniul public sau privat al statului, este afectată exercitarea libertăţii de dispoziţie cu privire la bunurile cu destinaţie de bază sportivă care au aparţinut domeniului public, dar care au intrat în circuitul privat. Protecţia referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private în mod egal, indiferent de titular, se impune a fi recunoscută tuturor titularilor dreptului de proprietate privată, inclusiv persoane juridice de drept public, cum este în speţă cazul Complexului Sportiv Naţional „Lia Manoliu“. De aceea, persoanele juridice de drept public trebuie tratate ca particulari, nefiind justificată din punct de vedere constituţional vreo discriminare în modul de exercitare a acestui drept de proprietate privată. În concluzie, prerogativa unei autorităţi publice centrale de a supraveghea proprietatea privată a unui subiect de drept, fie aceasta chiar persoană juridică de drept public, pentru menţinerea unei destinaţii avute de un asemenea bun anterior trecerii sale din domeniul public în domeniul privat în condiţiile legii, reprezintă o limitare consistentă a prerogativei dispoziţiei din conţinutul dreptului de proprietate privată, echivalentă cu atingerea substanţei dreptului garantat, incompatibilă cu regimul constituţional instituit de art. 44 din Constituţie.7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, deoarece textul criticat nu instituie vreo discriminare în modul de exercitare a dreptului de proprietate privată şi nici o limitare a prerogativei dreptului de proprietate privată. Faptul că în alte situaţii legiuitorul/autoritatea de reglementare a creat un tratament distinct din punctul de vedere al destinaţiei terenurilor sau atribuţiilor de supraveghere a menţinerii acestei destinaţii nu echivalează cu o discriminare în modul de exercitare a dreptului de proprietate privată şi nici cu o limitare a prerogativei acestui drept, întrucât există diferenţe obiective care impun astfel de reglementări.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. g) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut: „(1) Ministerul Tineretului şi Sportului se organizează şi funcţionează potrivit legii şi are următoarele atribuţii principale în domeniul sportului: [...]g)supraveghează menţinerea destinaţiei bazelor sportive din domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a celor care au aparţinut domeniului public şi au intrat în circuitul privat după 1989;“.12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private în mod egal. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Hotărârea Guvernului nr. 377/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, s-a aprobat, în baza art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a terenului aflat în Bucureşti, Str. Ştrandului nr. 1, sectorul 1, şi a construcţiilor existente pe acest teren, care au rămas în administrarea Complexului Sportiv Naţional „Lia Manoliu“ Bucureşti din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului. Ulterior, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.034/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 17 decembrie 1999, s-a aprobat transmiterea, cu titlu gratuit, din proprietatea privată a statului în proprietatea Complexului Sportiv Naţional „Lia Manoliu“, instituţie publică din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, a bunurilor situate în municipiul Bucureşti, Str. Ştrandului nr. 1, sectorul 1. La data de 23 octombrie 2000, Complexul Sportiv „Lia Manoliu“ a încheiat cu autorul excepţiei, respectiv Kiseleff Business Plaza - S.A. din Bucureşti (anterior Trigranit România S.A.), un contract de închiriere având ca obiect un teren aflat în proprietatea sa privată. La data de 12 octombrie 2012, Ministerul Tineretului şi Sportului a solicitat în instanţă constatarea nulităţii contratului de închiriere. În cadrul acestei acţiuni Kiseleff Business Plaza S.A. a invocat prezenta excepţie pentru motivele deja arătate. 14. Aşa fiind, examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că dispoziţiile legale contestate dispun cu privire la atribuţia Ministerul Tineretului şi Sportului de a supraveghea menţinerea destinaţiei bazelor sportive din domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a celor care au aparţinut domeniului public şi au intrat în circuitul privat după 1989. O astfel de competenţă nu aduce în niciun fel atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2), deoarece rolul Ministerului Tineretului şi Sportului este indisolubil legat de posibilitatea de schimbare a destinaţiei bazelor sportive sau de desfiinţare a lor în acord cu art. 79 din Legea nr. 69/2000, potrivit cărora acest lucru este posibil numai prin hotărâre a Guvernului şi cu constituirea prealabilă a altor baze sportive similar celor desfiinţate, regulă care se aplică inclusiv societăţilor care deţin active patrimoniale destinate activităţii sportive ce au aparţinut statului. Or, obligaţia referitoare la păstrarea destinaţiei bazelor sportive şi menţinerea acestora în stare de funcţionare sau obligaţia privind construirea altor baze sportive similare în prealabil desfiinţării sau a schimbării destinaţiei acestora, ce revine şi societăţilor comerciale, deci unor subiecte de drept privat, este o obligaţie propter rem, justificată prin faptul că educaţia fizică şi sportul reprezintă activităţi de interes naţional, pe care statul trebuie să le susţină şi să le încurajeze în cadrul obligaţiei sale de a asigura dreptul la ocrotirea sănătăţii, prevăzut de art. 34 din Constituţie. Ca atare, nu se poate vorbi de o încălcare a proprietăţii private, deoarece bazele sportive au aparţinut statului şi unităţilor administrativ-teritoriale, fie în domeniul public, fie în domeniul privat, cu unicul scop de a realiza activităţile de interes naţional sprijinite de stat - educaţia fizică şi sportul (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 328 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010). 15. Totodată, Curtea constată că autorul excepţiei din prezenta cauză nu are calitatea de proprietar. Drept urmare, ţinând seama de jurisprudenţa sa, Curtea nu poate reţine încălcarea dreptului de proprietate, întrucât locatarul preia din momentul încheierii contractului de închiriere doar posesia şi folosinţa bunului ce a constituit obiectul contractului, fapt care nu îi oferă garanţiile de care ar beneficia în calitate de proprietar (a se vedea în acest sens, Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 279 din 24 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011). Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Kiseleff Business Plaza - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 39.682/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. g) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 mai 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru