Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 277 din 14 martie 2006

privind aprobarea Codului tehnic al gazelor naturale comprimate pentru vehicule

ACT EMIS DE: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL GAZELOR

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 277 din 28 martie 2006



Având în vedere prevederile art. 8 lit. d) şi ale art. 75 alin. (2) din Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale   emite prezenta decizie.

Art. 1. - Se aprobă Codul tehnic al gazelor naturale comprimate pentru vehicule, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.

Art. 2. - Compartimentele de resort din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat şi Regiei Autonome „Registrul Auto Român", precum şi agenţii economici care desfăşoară activităţi de producere, depozitare, distribuţie şi furnizare a gazelor naturale comprimate pentru vehicule şi persoanele fizice autorizate care desfăşoară activităţi în acest domeniu vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.

Art. 3.  -  Prezenta decizie se publică în  Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale,

Ştefan Cosmeanu

ANEXĂ

CODUL   TEHNIC al gazelor naturale comprimate pentru vehicule

1. Scop şi obiective. Domeniu de aplicare

1.1.  Scop

1.1.1.   Codul tehnic al gazelor naturale comprimate pentru vehicule (GNCV), denumit în continuare Cod tehnic al GNCV, are ca scop promovarea cerinţelor tehnice minime specifice gazelor naturale comprimate utilizate drept combustibil pentru vehicule, precum şi definirea autorităţilor statului care, prin legislaţia în vigoare, au atribuţii şi competenţe în domeniul producerii, stocării, distribuţiei şi furnizării GNCV, al recipientelor de stocare a GNCV, respectiv în domeniul echipamentelor şi instalaţiilor montate pe vehiculele care utilizează acest tip de combustibil.

1.1.2.   Cerinţele tehnice minime pentru producerea, stocarea, distribuţia, furnizarea şi utilizarea GNCV au la bază norme şi standarde europene şi internaţionale.

1.1.3.   Cerinţele tehnice prevăzute în Codul tehnic al GNCV sunt menite să ofere cadrul de reglementări necesare pentru introducerea pe teritoriul României a vehiculelor care utilizează drept combustibil gazele naturale comprimate, în condiţii de siguranţă, stabilitate şi eficienţă economică.

1.1.4.    Codul tehnic al GNCV este elaborat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), în colaborare cu Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) şi Regia Autonomă „Registrul Auto Român" (RAR).

1.1.5.   Anexa nr. 1 conţine definirea abrevierilor şi a termenilor utilizaţi în cadrul prezentului cod tehnic, precum şi o serie de termeni specifici domeniului GNCV.

1.2.  Obiective

Codul tehnic al GNCV are următoarele obiective:

a) stabilirea cerinţelor tehnice pentru activităţile de bază

legate de infrastructura de producere, stocare, distribuţie,

furnizare şi utilizare a GNCV;

b)   stabilirea condiţiilor generale de calitate a gazelor naturale pentru utilizarea drept combustibil pentru vehicule;

c)   stabilirea cadrului general privind autorizarea şi licenţierea în domeniul GNCV;

d)   precizarea condiţiilor generale privind măsurarea cantităţilor de GNCV;

e)   stabilirea cerinţelor tehnice pentru introducerea pe piaţa din România a vehiculelor care utilizează drept combustibil GNCV;

f)  transmiterea fluxurilor informaţionale de la titularii de autorizaţii/licenţe către autorităţile competente;

g)   precizarea modalităţilor de exercitare a controlului şi inspecţiilor în domeniul GNCV.

1.3. Domeniu de aplicare

1.3.1.   Prevederile Codului tehnic al GNCV se aplică obligatoriu:

-   agenţilor economici care desfăşoară activităţi de producere, depozitare, distribuţie şi furnizare a GNCV;

-  persoanelor fizice autorizate care desfăşoară activităţi în domeniul GNCV.

1.3.2.   Codul tehnic al GNCV face referire şi la activităţile conexe, respectiv:

-  execuţia echipamentelor pentru utilizarea GNCV drept combustibil la vehicule;

-  comercializarea echipamentelor de utilizare a GNCV;

-   instalarea echipamentelor de utilizare a GNCV;

-   întreţinerea, repararea şi verificarea periodică a echipamentelor de utilizare a GNCV;

-   autorizarea si utilizarea vehiculelor care folosesc drept combustibil GNCV.

1.3.3.    Codul tehnic al GNCV vine în sprijinul investitorilor români sau străini pentru a le facilita informarea printr-un document unic asupra reglementărilor tehnice aplicabile utilizării GNCV.

1.4.  Principalele caracteristici ale GNCV

1.4.1.   GNCV se produce prin comprimarea la presiuni cuprinse între 20 - 25 MPa (200 - 250 bar) a gazelor naturale preluate din conductele colectoare, de transport sau de distribuţie.

1.4.2.   Gazele naturale din România au indice Wobbe cuprins între 37,8 şi 56,6 MJ/m3.

1.4.3.   Cifra octanică corespunzătoare metanului (CH4) este cuprinsă între 125 şi 130.

1.4.4.   Presiunea maximă de stocare a GNCV în recipientul-rezervor al vehiculului este de 20 MPa (200 bar).

1.4.5.    Densitatea relativă a gazelor naturale din România este cuprinsă între 0,55 şi 0,7 kg/m3.

1.4.6.   Temperatura de autoaprindere a GNCV este în jur de 540°C.

1.5.  Avantajele principale ale utilizării GNCV

1.5.1.  Experienţa unor state din Comunitatea Europeană (Italia, Franţa, Germania) şi de pe continentul american (Argentina, S.U.A., Canada) dovedeşte oportunitatea şi avantajele introducerii în România a vehiculelor care utilizează GNCV drept combustibil. In anexa nr. 2 sunt prezentate o serie de caracteristici comparative ale următorilor combustibili: benzină, motorină, gaz petrolier lichefiat, GNCV.

1.5.2.   Experienţa acumulată în peste 20 de ani de utilizare a acestui tip de combustibil, precum şi progresele tehnologice ale producătorilor de echipamente au demonstrat următoarele avantaje importante ale folosirii GNCV comparativ cu folosirea altor tipuri de combustibili:

-   rezistenţă bună la şoc datorită condiţiilor impuse recipientelor, rezervoarelor şi conductelor;

-   realizarea mai uşoara a amestecului de combustie decât la combustibilii tradiţionali;

-  combustie lentă cu zgomot redus;

-   protecţie ridicată la aprinderea instalaţiilor din vehicule;

-  combustibil netoxic;

-   compoziţie chimică simplă şi emisii mai puţin poluante (reducerea emisiei de C02 cu aproximativ 25%);

-   densitatea mai mică decât a aerului face uşor de depistat scăpările accidentale, evacuarea făcându-se prin sisteme de ventilare naturală;

-   grad ridicat de diluţie în aer în cazul scăpărilor accidentale de combustibil;

-   eliminarea posibilităţilor de explozie a recipientului-rezervor de GNCV datorită sistemelor de protecţie.

1.5.3.   Programul elaborat de Comisia Europeană preconizează ca 10% din numărul vehiculelor din Europa să fie alimentate cu GNCV până în anul 2020.

1.5.4.   Atingerea acestui scop impune asigurarea infrastructurii necesare pentru alimentarea cu GNCV a vehiculelor pe toate drumurile europene, inclusiv pe cele din România.

2. Stabilirea cerinţelor tehnice pentru activităţile de bază legate de infrastructura de producere, stocare, transport, distribuţie şi utilizare a GNCV

2.1.   Anexa nr.3 cuprinde legislaţia relevantă, lista standardelor neobligatorii si o parte din bibliografia în domeniul GNCV.

2.2.   Infrastructura necesară în vederea producerii, stocării şi distribuţiei GNCV cuprinde următoarele elemente:

a)   conducta de racordare la conductele colectoare/de transport/de distribuţie a gazelor naturale, după caz;

b)   postul/staţia de reglare-măsurare a gazelor naturale;

c)  unitatea de comprimare a gazelor naturale;

d)  unitatea de stocare a GNCV;

e)  pompa de alimentare cu GNCV a recipientului-rezervor al vehiculului;

f)   bateria de recipiente-butelii pentru transportul GNCV.

2.3.   Instalaţiile destinate producerii, stocării şi distribuirii GNCV se realizează numai cu echipamente noi.

2.4.   Racordarea la conductele de gaze naturale se realizează conform reglementărilor în vigoare, atât din punctul de vedere al accesului la sisteme, cât şi din punctul de vedere al proiectării şi execuţiei obiectivelor necesare în sectorul gazelor naturale.

2.5.  Postul/staţia de reglare-măsurare a gazelor naturale se proiectează şi se execută în conformitate cu reglementările specifice.

2.6.    Unitatea de comprimare a gazelor naturale cuprinde, în funcţie de capacitate, unul sau mai multe compresoare, conducte sub presiune de aspiraţie şi refulare, sisteme de automatizare-protecţie şi vase de expansiune.

2.7.   Unitatea de stocare are rolul de a stoca GNCV la o presiune de 25 MPa (250 bar), în vederea asigurării umplerii rapide a recipientelor-rezervor ale vehiculelor.

2.8.  Stocarea este asigurată în:

a)   recipiente, executate şi certificate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările ulterioare;

b)   recipiente-butelii metalice transportabile, cadre şi baterii de recipiente-butelii metalice transportabile, executate şi certificate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 941/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi utilizare repetată a echipamentelor sub presiune, cu modificările şi completările ulterioare.

2.9.   Atribuţiile şi competenţele privind regimul de autorizare, inspecţie tehnică periodică în exploatare şi repararea recipientelor, recipientelor-butelii metalice transportabile, cadrelor şi bateriilor de recipiente-butelii metalice transportabile, precum şi a instalaţiilor aferente producerii, stocării şi distribuirii GNCV (cu excepţia instalaţiei de alimentare cu gaze naturale, inclusiv instalaţia de filtrare şi măsurare a acestora, compresorul şi pompele de alimentare a vehiculelor) revin ISCIR care elaborează norme tehnice specifice pentru această categorie de echipamente sub presiune.

2.10.   In vederea optimizării alimentării vehiculelor şi pentru limitarea numărului de cicluri oprire-pornire, recipientele-butelii de stocare a GNCV se conectează prin conducte sub presiune adecvate şi robinete comandate printr-un sistem de automatizare supravegheat prin calculator.

2.11.  Staţiile de distribuţie a GNCV pot fi:

-  staţie de distribuţie-mamă - cu conectare directă la conductele colectoare, de transport şi/sau de distribuţie; schema de principiu a unei astfel de staţii de alimentare cu GNCV este prezentată în anexa nr. 4;

-   staţie de distribuţie-fiică - fără conectare la conductele colectoare, de transport şi/sau de distribuţie gaze naturale.

2.12.   Staţia de distribuţie-fiică livrează GNCV din recipientele-butelii de stocare a GNCV preluate de la staţiile de distribuţie-mamă. Transportul rutier al recipientelor-butelii de stocare GNCV se face în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 48/1999 privind transportul rutier al mărfurilor periculoase, aprobată cu modificări prin Legea nr. 122/2002.

2.13.   Staţiile de distribuţie a GNCV sunt dotate cu sisteme de măsurare adecvate, racorduri flexibile prevăzute cu robinet normal-închis şi cuplaj de conectare la recipientul-rezervor de GNCV al vehiculului.

2.14.  Normele şi procedurile privind montarea/instalarea/ asamblarea echipamentelor sub presiune pentru echiparea instalaţiilor destinate producerii, stocării şi distribuirii GNCV intră în atribuţiile şi competenţele ISCIR.

2.15.   Normele tehnice pentru proiectarea şi execuţia infrastructurii aferente staţiilor de distribuţie a GNCV sunt elaborate luându-se în considerare prevederile legislaţiei europene specifice şi sunt avizate de instituţiile abilitate conform legislaţiei în vigoare (Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă etc).

3.   Condiţii generale de calitate a gazelor naturale comprimate utilizate drept combustibil pentru vehicule

3.1. La intrarea în staţia de comprimare aferentă staţiei de distribuţie a GNCV gazele naturale preluate din conductele colectoare/de transport/de distribuţie gaze naturale se recomandă să îndeplinească condiţiile de calitate din standardul SR EN ISO 15403 „Gaz natural -Descrierea calităţii gazelor naturale pentru utilizare drept combustibil sub formă de gaz natural comprimat pentru vehicule".

4.  Cerinţe privind protecţia mediului

4.1. La proiectarea, execuţia şi exploatarea obiectivelor aferente producerii, stocării şi distribuţiei GNCV se respectă prevederile legislaţiei interne şi europene specifice GNCV privind protecţia mediului.

5.  Autorizarea şi licenţierea în domeniul GNCV

5.1. Regimul juridic al autorizării obiectivelor şi al licenţierii agenţilor economici care desfăşoară activităţi comerciale de producere, stocare, distribuţie şi furnizare a GNCV

5.1.1.   Infiinţarea de noi obiective aferente producerii, stocării şi distribuţiei GNCV, funcţionarea şi modificarea unor capacităţi existente se realizează de către agenţi economici după obţinerea autorizaţiilor precizate de reglementările în domeniu, emise de ANRGN.

5.1.2.   Solicitanţii de autorizaţii sunt persoane juridice române sau străine, cu sediul în România.

5.1.3.  Autorizaţiile conţin, după caz, prevederi referitoare la:

-  drepturile conferite prin autorizaţie;

-  condiţionări, limitări şi restricţii privind continuitatea şi nivelurile de funcţionare a obiectivelor autorizate;

-   interdicţii şi sarcini privind securitatea persoanelor, protecţia proprietăţii şi a mediului înconjurător, afectarea unor activităţi de interes public;

-  delimitarea zonei de protecţie şi de siguranţă;

-   conţinutul servitutii conform prevederilor legale în vigoare;

-  date tehnice privind obiectivul autorizat.

5.1.4.  In vederea desfăşurării de activităţi comerciale de producere, stocare, distribuţie şi furnizare a GNCV agenţii economici sunt licenţiaţi de către ANRGN.

5.1.5.   Titularii de licenţe au obligaţia să desfăşoare activităţi comerciale conform drepturilor conferite prin licenţă în condiţii de siguranţă, eficienţă economică şi de protecţia mediului.

5.1.6.  Licenţele acordate de ANRGN agenţilor economici precizează condiţiile de valabilitate specifice fiecărui tip de licenţă.

5.1.7.   Condiţiile de valabilitate a licenţei conţin, după caz, următoarele prevederi principale:

-  drepturile conferite titularului de licenţă;

-   interdicţii şi sarcini privind securitatea persoanelor, protecţia proprietăţii şi a mediului înconjurător, afectarea unor activităţi de interes public;

-   asigurarea egalităţii de tratament a participanţilor la piaţa GNCV;

-   prezervarea unui mediu concurenţial normal prin evitarea dezechilibrelor pe piaţa GNCV şi a practicilor anticoncurenţiale;

-  obligativitatea pentru titularii de licenţe de a respecta standardele de performanţă referitoare la calitatea serviciilor de furnizare a GNCV către consumatori şi de a prezenta rapoarte anuale privind îndeplinirea cerinţelor specificate în standardele de   performanţă;

-   obligativitatea pentru titularii de licenţe de a furniza informaţii autorităţilor competente.

5.1.8.   ANRGN, în colaborare cu factorii cu atribuţii în domeniul GNCV (RAR, ISCIR, Ministerul Administraţiei şi Internelor  -  Comandamentul pentru  Situaţii de  Urgenţa etc.) elaborează Regulamentul privind acordarea autorizaţiilor de înfiinţare, funcţionare şi modificare a obiectivelor pentru producerea, stocarea şi distribuţia GNCV şi a licenţelor pentru desfăşurarea de activităţi comerciale de producere, stocare, distribuţie şi furnizare a GNCV.

5.2. Autorizarea şi verificarea personalului care desfăşoară activităţi în domeniul GNCV

5.2.1.   Persoanele fizice care proiectează, execută şi exploatează obiectivele din domeniul producerii, stocării şi distribuţiei GNCV sunt autorizate de ANRGN, în limita competenţelor conferite prin lege.

5.2.2.   Autorizarea se realizează în baza prevederilor unui regulament care este elaborat de ANRGN.

5.2.3.   Autorizarea personalului se face pe bază de examen.

5.2.4.  Participanţii la examen fac dovada îndeplinirii unor condiţii referitoare la studii şi practică în domeniul proiectării, execuţiei şi exploatării în sectorul gazelor naturale.

5.2.5.   Candidatul declarat admis în urma examenului susţinut primeşte calitatea de instalator autorizat GNCV, atestată prin legitimaţie.

5.2.6.   ISCIR elaborează reglementări referitoare la autorizarea personalului care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie, întreţinere, reparare şi verificare periodică a recipientelor-butelii de GNCV.

5.2.7.   RAR elaborează reglementări referitoare la autorizarea personalului care desfăşoară activităţi de proiectare, execuţie, întreţinere, reparare şi verificare periodică a instalaţiilor şi echipamentelor de pe vehiculele care utilizează GNCV drept combustibil.

6.  Măsurarea GNCV

6.1.   Măsurarea cantităţilor de GNCV se face în conformitate cu reglementările europene în domeniu.

6.2.  Cantităţile de GNCV se exprimă în unităţi de masă [kg] şi/sau, după caz, în unităţi de energie.

6.3.  Sistemul de măsurare utilizat în staţia de distribuţie este prevăzut cu dispozitive de indicare a preţului unitar şi a sumei totale de plată.

6.4.   Aparatele şi sistemele de măsurare îndeplinesc condiţiile impuse de legislaţia metrologică în vigoare, pentru a fi utilizate în tranzacţii comerciale.

7.  Vehicule care utilizează combustibil GNCV

7.1.  Categoriile de vehicule care utilizează GNCV sunt:

a)  vehicule noi echipate de producător cu echipamentul necesar pentru utilizarea GNCV drept combustibil;

b)  vehicule adaptate prin instalarea de echipamente noi pentru utilizarea GNCV drept combustibil.

7.2.   Vehiculele din categoria prevăzută la pct. 7.1 lit. a) sunt omologate în conformitate cu Regulamentul nr. 110 CEE-ONU, partea a ll-a.

7.3.  Vehiculele din categoria prevăzută la pct. 7.1 lit. b) sunt echipate cu instalaţii de alimentare cu GNCV omologate în conformitate cu Regulamentul nr. 115 CEE-ONU sau certificate de RAR. Instalaţiile certificate sunt compuse din dispozitive omologate în conformitate cu Regulamentul nr. 110 CEE-ONU, partea I.

7.4.  Normele şi procedurile privind producerea, importul, vânzarea, instalarea, întreţinerea, repararea, verificarea periodică şi utilizarea echipamentelor pentru vehiculele care utilizează drept combustibil GNCV intră în atribuţiile şi competenţele RAR.

8.  Controlul în domeniul GNCV

8.1.   Autorităţile competente pentru control în domeniul GNCV sunt, conform competentelor si atribuţiilor specifice: ANRGN, ISCIR şi RAR.

8.2.   Controlul efectuat de ANRGN se exercită conform prevederilor unui regulament specific domeniului GNCV.

8.3.   ISCIR şi RAR elaborează reglementări specifice pentru controlul activităţilor din domeniul GNCV care intră în competenţa şi atribuţiile fiecărei autorităţi.

9. Schimbul şi transmiterea de informaţii

9.1. Informarea ANRGN

9.1.1.  Agenţii economici din domeniul producerii, stocării, distribuţiei şi furnizării GNCV au obligaţia să pună la dispoziţia ANRGN informaţiile necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii acesteia.

9.1.2.  Titularii sau solicitanţii de autorizaţii şi/sau licenţe, după caz, sunt obligaţi să transmită la ANRGN informaţii conform prevederilor reglementărilor în vigoare.

9.1.3.  ANRGN poate solicita orice informaţii, înregistrări şi documente ale titularilor de autorizaţii şi/sau licenţe, cu respectarea regimului legal al acestora, pe care le consideră legate în vreun fel de afacerile şi activităţile acestora în domeniul producerii, stocării, distribuţiei şi furnizării GNCV, pentru asigurarea îndeplinirii condiţiilor de valabilitate a autorizaţiilor şi/sau licenţelor.

9.1.4.   ANRGN utilizează aceste informaţii numai în scopul pentru care sunt furnizate, obligându-se să asigure confidenţialitatea acestora.

9.1.5.    Furnizarea de către agenţii economici de informaţii incorecte, incomplete sau eronate, dacă nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerată infracţiune, constituie contravenţie şi se sancţionează conform prevederilor legislaţiei în vigoare.

9.1.6.   Orice comunicare, accept, confirmare sau altă informaţie cerută se face în scris şi se transmite prin fax sau e-mail, cu condiţia ca, după caz, originalul să se depună prin curier sau servicii poştale la adresa ANRGN

ori a titularului sau solicitantului de autorizaţie şi/sau licenţă.

9.2. Informarea RAR şi ISCIR

ISCIR şi RAR elaborează reglementări proprii privind transmiterea de către agenţii economici a informaţiilor referitoare la activităţile de proiectare, execuţie, întreţinere, reparare şi verificare periodică a echipamentelor sub presiune pentru echiparea instalaţiilor destinate producerii, stocării şi distribuirii GNCV, respectiv pentru echipamentele instalate pe vehiculele care utilizează drept combustibil GNCV.

10. Dispoziţii tranzitorii şi finale

10.1.  Titularii autorizaţiilor/licenţelor din domeniul GNCV, precum şi persoanele fizice autorizate de ANRGN îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile prezentului cod tehnic şi ale reglementărilor specifice.

10.2.   Titularii de autorizaţii/licenţe din domeniul gazelor naturale şi agenţii economici interesaţi pot propune norme tehnice, în vederea aprobării de către ANRGN.

10.3.   Prezentul cod tehnic intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

10.4.   Prezentul cod tehnic va fi revizuit, actualizat şi modificat de către ANRGN în colaborare cu ISCIR şi RAR, după consultarea prealabilă a agenţilor economici din domeniul GNCV, periodic sau ori de câte ori intervine un eveniment legislativ relevant.

10.5.  Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul cod tehnic.

ANEXA Nr. 1 la Codul tehnic al GNCV

TERMINOLOGIE   SI   ABREVIERI

1. Terminologie utilizată în domeniul GNCV:

presiune de rupere - presiunea care duce la avarii şi la pierderi ulterioare de fluid prin înveliş;

dispozitiv de declanşare la deplasare bruscă - dispozitiv montat pe distribuitorul de GNCV care închide debitul în cazul deplasării bruşte a vehiculului;

dispersie în cascadă - reprezintă permiterea utilizării eficiente a instalaţiei de înmagazinare de gaz prin împărţirea sa în porţiuni care operează la diferite niveluri de presiune;

instalaţie de comprimare - instalaţie care comprimă gazele naturale, constând din unul sau mai multe compresoare cu conductele şi echipamentele aferente;

compresor - utilaj care creşte presiunea gazelor de la un nivel scăzut la un nivel superior de presiune;

recipient-butelie - recipient sub presiune folosit pentru stocarea şi transportul GNCV;

presiunea maximă admisibilă de lucru - presiunea maximă la care echipamentul este proiectat să funcţioneze în condiţii de siguranţă;

distribuitor - instalaţie prin intermediul căreia vehiculul este alimentat cu GNCV;

instalaţie de uscare - sistem prin care este eliminat conţinutul de apă din gazele naturale înaintea unităţii de comprimare;

staţie de distribuţie - locaţie în care GNCV este distribuit în recipientul-rezervor al vehiculului;

conducte flexibile de combustibil - furtunuri prin care este distribuit GNCV;

amestecătorgaz/aer - dispozitiv prin care GNCV este introdus în admisia motorului (carburator sau injector);

zonă de risc - zona în care există probabilitatea ca un anumit efect negativ să se producă într-o anumită perioadă de timp şi/sau în anumite circumstanţe;

limita inferioară de explozie - concentraţia de gaze sau vapori inflamabili în aer sub care atmosfera gazoasă nu este explozivă;

stocare transportabilă - baterie de recipiente-butelii sau recipient sub presiune montat permanent pe un vehicul special de transport rutier, folosit pentru transportul GNCV către alte staţii de distribuţie a GNCV;

staţie de distribuţie-fiică - staţie de distribuţie neracordată la o conductă de furnizare a gazelor naturale la care GNCV este livrat prin transport rutier de la o staţie de distribuţie-mamă racordată la o conductă de furnizare a gazelor naturale;

distribuţie „on site" - alternativă de distribuţie prin care mai multe vehicule sunt alimentate simultan pentru mai mult timp;

recipient tampon - recipient care recuperează gazul din compresor, care serveşte şi pentru amortizarea variaţiilor de presiune din aspiraţia compresorului;

distanţa de siguranţă - distanţa minimă stabilită între ansamblul staţiei de distribuţie şi structurile vecine în vederea reducerii riscului producerii de evenimente.

2. Abrevieri

1.

ANRGN

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale

2.

ISCIR

Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat

3.

RAR

Regia Autonomă „Registrul Auto Român"

4.

GNCV

Gaze naturale comprimate pentru vehicule

ANEXA Nr. 2*) la Codul tehnic al GNCV

Caracteristici comparative ale principalilor combustibili

Combustibil

Benzină

Motorină

GPL

GNCV

Caracteristici      

Stare de agregare

Lichidă

Lichidă

Lichidă/gazoasă

Gazoasă

Densitate faţă de aer [%]

4

Variabilă >4

1,55

0,55

Pragul de auto-aprindere (% în amestec cu aerul)

1,2 / 7,6%

-

1,9 / 9%

5 / 15%

Temperatura de auto-aprindere [°C]

280

235

420 / 480

540

Presiunea în rezervor [bar]

1

1

4 / 5

200

Cifra octanică

95/98

-

92/96

25/130

Puterea calorifică inferioară [kWh/kg]

11,7

11,4

12,8

12 / 13,8

*) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.

ANEXA Nr. 3*) la Codul tehnic al GNCV

LEGISLAŢIE RELEVANTĂ IN DOMENIUL GNCV

1.        Legislaţie românească

Nr. crt.

Act normativ

Denumire

1.

H.G. 584/2004

Stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune (preluare Directiva 97/23/EC)

2.

H.G. 95/2003

Controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore in care sunt implicate substanţe periculoase (preluare Directiva 96/82/CE)

3.

O.G. 48/1999 aprobată prin Legea 122/2002

Transportul rutier al mărfurilor periculoase (preluare Directiva 94/55/CE)

4.

H.G. 941/2003

Privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piata si utilizare repetata a echipamentelor sub presiune transportabile

5.

O.G. 80/2000, modificată şi completată de O.G. 34/2005, aprobată prin Legea 375/2005

Certificarea sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor de exploatare utilizate la vehicule rutiere, precum şi condiţiile de comercializare şi utilizare a acestora

6.

Ordinul MTCT

nr. 2135/2005

Aprobarea Reglementărilor privind omologarea şi certificarea produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, precum şi condiţiile de introducere pe piaţă a acestora - RNTR 4

2.        Reglementări internaţionale

Nr.

crt.

Act normativ

Denumirea

1.

Regulamentul

nr. 110 CEE-

ONU

Prevederi uniforme privind aprobarea:

I.  Componentelor specifice ale vehiculelor cu motor care utilizează gaze

naturale comprimate (GNC) pentru sistemul de propulsie.

II.  Vehiculelor în legătură cu instalarea componentelor specifice ale unui tip aprobat pentru utilizarea gazelor naturale comprimate (GNC) în

sistemul de propulsie

2.

Regulamentul

nr. 115 CEE-

ONU

Prevederi uniforme privind aprobarea:

I. Sistemele specifice pentru adaptarea în vederea utilizării GPL (gaze

petroliere lichefiate) care se instalează în vehiculele cu motor pentru

utilizarea GPL în sistemul de propulsie

II. Sistemele specifice pentru adaptarea în vederea utilizării GNC (gaze

naturale comprimate) care se instalează în vehiculele cu motor pentru

utilizarea GNC în sistemul de propulsie

*) Anexa nr. 3 este reprodusă în facsimil.

3.         Lista standardelor neobligatorii aplicabile în domeniul GNCV

Româneşti

Nr. crt.

Tip standard şi număr

Denumire

1.

SR EN ISO

11114-

1:2003/AC:2003

Butelii transportabile pentru gaz. Compatibilitate între gazul conţinut şi materialul buteliilor si robinetelor. Partea 1: Materiale metalice

2.

SR EN ISO

11114-

2:2003/AC:2003

Butelii transportabile pentru gaz. Compatibilitate între gazul conţinut şi materialul buteliilor si robinetelor. Partea 2: Materiale nemetalice

3.

SR EN ISO 11114-

3:2003/AC:2003

Butelii transportabile pentru gaz. Compatibilitate între gazul conţinut si materialul buteliilor si robinetelor. Partea 3: încercare de auto-aprindere în

atmosferă de oxigen

4.

SR ISO 11439:2003

Butelii pentru gaz. Butelii de înalta presiune pentru depozitarea gazelor naturale utilizate drept combustibil la bordul autovehiculelor

5.

SR EN ISO 11116-1:2003

Butelii pentru gaz. Filet conic 17E pentru racordarea robinetelor la buteliile

de gaz. Partea 1: Specificaţii

6.

SR EN ISO 11116-2:2003

Butelii pentru gaz. Filet conic 17E pentru racordarea robinetelor la buteliile de gaz. Partea 2: Calibre pentru inspecţie

7.

SR EN ISO 15403:2005

Gaz natural. Desemnarea calităţii gazului natural pentru utilizarea drept carburant comprimat pentru vehicule

8.

SR EN 60079-10:2004

Aparatura electrica pentru atmosfere explozive gazoase. Partea 10: Clasificarea ariilor periculoase

Internaţionale

Nr. crt.

Tip standard şi număr

Denumire

1.

ISO 11114-4:2005

Butelii transportabile pentru gaz - Compatibilitate între gazul conţinut şi materialul buteliilor si robinetelor - Partea 4: Metode de încercare pentru selectarea materialelor rezistente la instabilitatea hidrogenului

2.

ISO 11117:1998

Butelii pentru gaz    Cap de protecţie a robinetelor şi dispozitive de protecţie a robinetelor pentru buteliile pentru gaz industriale şi medicale Proiectare, construcţie şi încercare

3.

ISO 11119-

1:2002

Butelii pentru gaz din materiale compozite - Specificaţii şi metode de încercare ~ Partea 1: Butelii pentru gaz din materiale compozite cu cercuri de rezistenţă pe circumferinţă

4.

ISO 11119-

2:2002

Butelii pentru gaz din materiale compozite    Specificaţii şi metode de

încercare - Partea 2: Butelii pentru gaz din materiale compozite ranforsate

în întregime cu fibre, cu pereţi metalici despărţitori pentru uniformizarea

încărcăturii

5.

ISO 11119-

3:2002

Butelii pentru gaz din materiale compozite - Specificaţii şi metode de încercare - Partea 3: Butelii pentru gaz din materiale compozite ranforsate în întregime cu fibre, fără pereţi metalici sau nemetalici despărţitori pentru

uniformizarea încărcăturii

6.

ISO 11191:1997

Butelii pentru gaz - Supape conice E25 pentru conectarea robinetelor la butelii - Controlul presiunii

7.

ISO 11622:2005

Butelii pentru gaz    Condiţii pentru umplerea buteliilor pentru gaz

8.

ISO 13338:1995

Determinarea agresivităţii gazului sau amestecului de gaze asupra pereţilor

recipientului

9.

ISO 14469-1:2004

Vehicule rutiere - Conducta de conectare pentru realimentarea cu gaze naturale comprimate (GNC) - Partea 1: conducta de conectare de 20 MPa

(200 bar)

10.

ISO 14469-2

Vehicule rutiere - Conducta de realimentare cu gaze naturale comprimate

(GNC) mărimea 2

11.

ISO 14469-3

Vehicule rutiere - Conducta de realimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) la presiunea de 250 bar

12.

ISO 15500-1

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) -- Partea 1: Cerinţe generale şi definiţii

13.

ISO 15500-2

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) - Partea 2: Performanţe şi metode generale de testare

14.

ISO 15500-3

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) -- Partea 3: Robinet de control

15.

ISO 15500-4

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) -- Partea 4: Robinet manual

16.

ISO 15500-5

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) -- Partea 5: Robinet cilindric manual

17.

ISO 15500-6

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) - Partea 6: Robinet automat

18.

ISO 15500-7

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) - Partea 7: Injector de gaze

19.

ISO 15500-8

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) - Partea 8: Indicator de presiune

20.

ISO 15500-9

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) -- Partea 9: Reglor de presiune

21.

ISO 15500-10

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) -- Partea 10: Reglor al debitului de gaze

22.

ISO 15500-11

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) - Partea 11: Amestecător gaz/aer

23.

ISO 15500-12

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) -- Partea 12: Robinet pentru evacuare cu presiune

24.

ISO 15500-13

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) - Partea 13: Dispozitiv pentru evacuare cu presiune

25.

ISO 15500-14

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) - Partea 14: Robinet pentru debitul în exces

26.

ISO 15500-15

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) -- Partea 15: Compartiment etanş pentru gaze şi conducte de ventilare

27.

ISO 15500-16

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) -- Partea 16: Conducte rigide de combustibil

28.

ISO 15500-17

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) - Partea 17: Conducte flexibile de combustibil

29.

ISO 15500-18

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) -- Partea 18: Filtru

30.

ISO 15500-19

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) - Partea 19: Racorduri

31.

ISO 15500-20

Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) - Partea 20: Conducta rigidă de combustibil fabricată din alte materiale decât otelul inoxidabil

32.

ISO 15501-1:2001

Vehicule rutiere - Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) -- Partea 1: Cerinţe de securitate

33.

ISO 15501-

2:2001

Vehicule rutiere - Elemente componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC) - Partea 2: Metode de încercare

34.

ISO/DIS 19078

Butelii pentru gaz - Controlul instalaţiilor aferente buteliilor şi recalificarea

buteliilor de mare presiune pentru depozitarea gazelor naturale utilizate

drept combustibil la bordul autovehiculelor

35.

ISO /DIS 11439:2000

Butelii pentru gaz. Butelii de înaltă presiune pentru depozitarea gazelor naturale utilizate drept combustibil la bordul autovehiculelor

4. Bibliografie

Nr.

crt.

Reglementare

Denumire

1.

prEN 13638

Proiect de standard european pentru staţiile de alimentare cu GNCV

2.

prEN 13945

Proiect de standard european pentru dispozitivele de realimentare cu GNCV

3.

Organizaţia Mondială de Metrologie Legală-CT 8

Reglementare privind măsurarea combustibililor gazoşi pentru

vehicule (proiectul al III-lea)

4.

NFPA 30

Codul lichidelor inflamabile si combustibile

5.

NFPA 52

Codul sistemelor de gaze naturale comprimate pentru vehicule

6.

NFPA 54

Codul naţional al gazelor naturale

7.

NFPA 55

Depozitarea, utilizarea si manipularea gazelor comprimate şi a fluidelor criogenice în containere mobile sau fixe, recipiente-butelii si recipiente sub presiune

8.

NFPA 69

Sisteme pentru prevenirea exploziilor

9.

NFPA 77

Electricitatea statică

10.

NFPA 88A

Structuri de parcare

11.

NFPA 99C

Sisteme de gaz si de vacuum

12.

NFPA 274

Metode de evaluare a performanţelor caracteristicilor la foc ale izolaţiei conductelor

13.

NFPA 306

Controlul pericolului gazelor asupra recipientelor

14.

NFPA 329

Intervenţia in cazul scurgerilor de lichide si gaze inflamabile si combustibile

15.

NFPA 385

Recipiente-rezervoare pentru lichide inflamabile si combustibile instalate pe vehicule

16.

NFPA 497

Clasificarea lichidelor, gazelor sau vaporilor inflamabili si amplasarea (clasificarea) instalaţiilor electrice in zonele proceselor chimice

17.

NFPA 551

Ghid pentru evaluarea riscului de incendiu

18.

NFPA 921

Ghid de investigare a incendiilor si exploziilor

19.

CGAC-6.4-1998

Metode de controlul vizual extern a recipientelor care conţin gaze naturale utilizate drept combustibil pentru vehicule şi instalaţiile aferente

20.

FMVSS 304

Integritatea recipientelor care conţin gaze naturale comprimate utilizate drept combustibil pentru vehicule

21.

FMVSS 303

Integritatea sistemului aferent alimentării vehiculelor care utilizează drept combustibil GNCV

22.

ANSI NGV1-1994

Dispozitive de conectare în vederea alimentării vehiculelor cu gaze

(cu completările din 1997 şi 1998)

naturale comprimate utilizate drept combustibil

23.

ANSI NGV2-2000

Cerinţe esenţiale pentru recipientele care conţin gaze naturale comprimate utilizate drept combustibil pentru vehicule

24.

ANSI NGV4.1/CSA 12.5-1999

Sistemele de distribuţie a GNCV

25.

ANSI NGV4.2/CSA 12.52-1999

Conducte pentru sistemele de distribuţie a GNCV

26.

ANSI NGV4.4/CSA 12.54-1999

Dispozitive de declanşare la deplasare bruscă aferente sistemelor şi conductelor de distribuţie a gazelor naturale

27.

ANSI NGV4.6/CSA 12.56-1999

Robinete acţionate manual aferente sistemelor de distribuţie a GNCV

28.

J 1616

Recomandări practice privind utilizarea gazelor naturale comprimate drept combustibil pentru vehicule

ANEXA Nr. 4*) la Codul tehnic al GNCV

Schema de principiu a unei staţii de distribuţie a GNCV

1

Conductă de gaze naturale

2

Instalaţie de uscare

3

Contor

4

Robinet de izolare

5

Supapă de sens unic

6

Supapă de siguranţă

7

Compresor

8

Separator de lichid

9

Sistem de control

10/11/17

Recipiente - butelii de stocare

12

Robinet de control al presiunii

13

Distribuitor

14

Pistol de umplere

15

Vas tampon

16

Compresor

18

Manometru indicator

*) Anexa nr. 4 este reprodusă în facsimil.

 


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 277/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 277 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 277/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu