Decizia Nr.270 din 23.05.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 433 din 16 iulie 2013

Augustin Zegrean	- preşedinte
Aspazia Cojocaru	- judecător
Acsinte Gaspar	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Ion Predescu	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Oana Cristina Puică	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Ion Băluţă în Dosarul nr. 1.828/223/2011 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.496D/2012.La apelul nominal, pentru autorul excepţiei răspunde avocatul Gheorghe Florea, iar, pentru partea Societatea Comercială SMR - S.A. din Balş, se prezintă apărătorul ales Gheorghe Ionescu, ambii cu împuterniciri avocaţiale la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele invocate în faţa Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. În acest sens, avocatul Gheorghe Florea arată că dispoziţiile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, deoarece hotărârile pronunţate în cauzele penale aflate în curs la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dar soluţionate ulterior acestei date, nu sunt supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. În plus faţă de sesizarea iniţială, invocă şi încălcarea art. 53 din Constituţie privind condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, text constituţional invocat şi prin note scrise depuse anterior la dosarul prezentei cauze.Avocatul Gheorghe Ionescu, pentru partea Societatea Comercială SMR - S.A. din Balş, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, întrucât legiuitorul poate limita numărul căilor de atac, cu respectarea prevederilor art. 2 paragraful 1 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi solicită cheltuieli de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 dau eficienţă principiului tempus regit actum, potrivit căruia legea aplicabilă este legea în vigoare la momentul efectuării actului, şi răspund necesităţii accelerării justiţiei. Totodată, textul de lege criticat nu creează discriminare şi nu desfiinţează dreptul la apărare, întrucât recursul, ca şi cale unică de atac, este devolutiv integral, instanţa de control judiciar luând în considerare toate motivele de fapt şi de drept.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 30 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.828/223/2011, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.Excepţia a fost ridicată de Ion Băluţă cu ocazia soluţionării recursului într-o cauză penală, în care prima instanţă a fost sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, iar hotărârea a fost pronunţată după această dată.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 încalcă egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, dreptul la un proces echitabil, unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, întrucât hotărârile pronunţate în cauzele penale aflate în curs la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, dar soluţionate ulterior acestei date, nu sunt supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Arată că apelul, în considerarea caracterului său devolutiv integral - şi în fapt, şi în drept -, reprezintă o nouă judecată în fond efectuată de instanţa imediat superioară, iar acest drept al inculpatului este un drept fundamental care nu poate fi înlăturat printr-o dispoziţie procedurală, având, pe deasupra, şi caracter tranzitoriu. În acelaşi timp, instituţia procesuală a căilor de atac este şi o incontestabilă garanţie a dreptului la apărare pentru inculpaţi, garanţie de care aceştia au cunoştinţă încă din momentul declanşării procesului penal, aşa încât, prin succesiunea în timp a legilor de procedură penală, nu poate fi ştirbită o astfel de garanţie. Potrivit dispoziţiilor de lege criticate, beneficiul dreptului de control judiciar, prin folosirea şi a căii ordinare intermediare de atac a apelului aparţine doar unei anumite categorii de inculpaţi, care este stabilită arbitrar în funcţie de momentul pronunţării hotărârii în primă instanţă. În acest fel, inculpaţii aflaţi în curs de judecată la prima instanţă sunt discriminaţi în raport cu destinatarii normei criticate, fiind exceptaţi de la controlul judiciar prin apel, deşi aveau recunoscut legal acest drept la momentul sesizării instanţei, cu toate că nu le sunt imputabile aspectele legate de celeritatea procesului. În acest sens, face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 86/2003 şi nr. 89/2003 referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 543/2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, precum şi la Decizia nr. 573/2011 cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 74¹ din Codul penal introduse prin aceeaşi Lege nr. 202/2010. Consideră că şi în cazul de faţă se aduce atingere principiilor prevăzute de art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, întrucât este stabilit un criteriu aleatoriu şi exterior persoanei inculpatului pentru a i se menţine sau suprima parţial dreptul la căile de atac anterior prevăzute de lege. Mai arată că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa că orice diferenţă de tratament făcută de stat între indivizi trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă, pentru că, altfel, în situaţii egale tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit [cauzele Marckx împotriva Belgiei, 1979, şi Maszni împotriva României, 2006].Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Faptul că, în speţă, părţile pot utiliza numai calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă nu creează dezavantaje sau discriminări procesuale în raport cu părţile care, potrivit legii, în alte situaţii procesuale, ar putea utiliza şi calea de atac a apelului. Recursul în această procedură are caracter devolutiv, părţile putând propune probe şi formula apărări, iar instanţa de control judiciar urmează a examina hotărârea de fond sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 190/2012, nr. 198/2012, nr. 477/2012 şi nr. 612/2012.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Arată că, pe de o parte, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, iar, pe de altă parte, faptul că partea nu mai poate exercita calea de atac a apelului, ci doar calea de atac integral devolutivă a recursului, nu este de natură să afecteze drepturile şi garanţiile sale procesuale. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 612/2012.Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 190/2012, nr. 226/2012, nr. 330/2012, nr. 477/2012 şi nr. 612/2012, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile autorului excepţiei şi părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul cuprins: „Hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 612 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 30 iunie 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 şi a statuat că este recunoscut de principiu că impunerea prin lege a unor exigenţe, cum ar fi instituirea unor termene sau condiţii procesuale pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, are o indiscutabilă justificare prin prisma finalităţii urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţilor de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire.Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că, având dezlegarea constituţională să procedeze ca atare, legiuitorul trebuie să fie preocupat ca exigenţele astfel instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu antreneze o restrângere excesivă a exerciţiului vreunui drept, de natură să pună sub semnul întrebării însăşi existenţa acestuia (a se vedea în acest sens Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011).Durata procesului şi finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori, cum sunt: gradul de operativitate a organelor judiciare; incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare; complexitatea cazului şi alte împrejurări care pot să întârzie soluţionarea cauzei (de exemplu, în situaţia disjungerii cauzei faţă de un coautor, acesta, graţie întârzierii finalizării fazei de urmărire penală, spre deosebire de celălalt coautor, poate apela la procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ din Codul de procedură penală). De asemenea, în numeroase cazuri, durata proceselor nu depinde numai de atitudinea părţilor care pot formula sau nu diverse cereri sau se pot afla în situaţii de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanţe, care ţin de organizarea justiţiei şi de gradul de încărcare a activităţii parchetelor şi instanţelor.Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul are competenţa exclusivă de a reglementa prin lege procedura de judecată. Reglementarea unei noi proceduri ce urmăreşte accelerarea soluţionării proceselor nu încalcă principiul egalităţii şi nediscriminării, decât dacă prevede un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Or, în acest caz legiuitorul a ales ca aplicarea căilor de atac prevăzute de legea nouă să fie făcută în funcţie de data pronunţării hotărârilor penale, astfel încât legea nouă urmează a se aplica în mod egal tuturor persoanelor faţă de care au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010. Criteriul ales este obiectiv şi rezonabil, constituind, în acelaşi timp, o garanţie în privinţa previzibilităţii normelor procedural penale aplicabile în cazul proceselor penale pendinte. Prin urmare, dispoziţiile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 nu contravin principiului egalităţii în drepturi, fiind operante pentru toţi inculpaţii aflaţi în aceeaşi situaţie juridică şi pe deplin aplicabile în virtutea principiului tempus regit actum.În plus, Curtea a mai constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea celorlalte prevederi constituţionale invocate, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu conţin norme care să aducă atingere dreptului la un proces echitabil sau principiului unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, aplicându-se în mod unitar tuturor persoanelor aflate în aceeaşi ipoteză juridică, fără niciun fel de discriminare pe considerente arbitrare.În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 986 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 137 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 20 aprilie 2013.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte solicitarea autorului excepţiei de a extinde critica şi asupra unui alt temei constituţional, şi anume art. 53 din Legea fundamentală - potrivit notelor scrise depuse înainte de data dezbaterilor şi susţinerilor din şedinţa de judecată -, Curtea constată că o atare solicitare nu poate fi reţinută. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...]“, iar alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi [...]“. Temeiurile excepţiei de neconstituţionalitate sunt, aşadar, cele precizate prin încheierea de sesizare a instanţei de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia, astfel că în faţa Curţii Constituţionale nu pot fi invocate alte temeiuri ale excepţiei decât cele stabilite prin încheierea de sesizare. O extindere a acestora de către instanţa de contencios constituţional ar echivala cu sesizarea din oficiu a Curţii Constituţionale, ceea ce depăşeşte cadrul legal stabilit de Legea nr. 47/1992. De altfel, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a statuat că invocarea în faţa Curţii, în cadrul unei excepţii de neconstituţionalitate, a unui alt temei, care nu are nicio legătură cu cel invocat în sesizare şi nici nu este o dezvoltare a acestuia, are semnificaţia ridicării unei excepţii direct în faţa Curţii, eludându-se, astfel, prevederile art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 10 alin. (2) şi ale art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).În fine, referitor la solicitarea avocatului părţii Societatea Comercială SMR - S.A. din Balş de a i se acorda cheltuieli de judecată, Curtea constată, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, că aceasta nu poate fi primită, deoarece regulile de procedură civilă referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată nu sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Băluţă în Dosarul nr. 1.828/223/2011 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică