DECIZIE Nr.
269 din 16 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11 si 12 din
Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 39/2005 privind
cinematografia, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al articolului unic
din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.
7/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 39/2005
privind cinematografia, precum si pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru
aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 265 din 23 aprilie 2010
Acsinte Gaspar -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga -
procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11
şi 12 din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi
completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia,
precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei
Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia", excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Eda Impex" -S.R.L. din
Brăila în Dosarul nr. 16.735/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti
- Secţia a VI-a comercială.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa
publică din 25 februarie 2010, în prezenţa reprezentanţilor
părţilor şi a Ministerului Public, şi au fost consemnate în
încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera,
Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi ale art. 58 alin.
(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 16
martie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele: Prin Incheierea din 18 iunie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 16.735/3/2008, Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor „art. II pct. 1, 2, 5, 9, 11 şi 12 din Legea nr.
303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului
nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr.
328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind
cinematografia".
Excepţia de neconstituţionalitate a fost
ridicată de Societatea Comercială „Eda Impex" - S.R.L. din
Brăila într-o cauză privind soluţionarea unui apel formulat
într-o acţiune având ca obiect obligaţia de a face.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că legea criticată dispune trecerea din proprietatea
privată a statului în proprietatea publică a unităţilor
administrativ-teritoriale a unor bunuri imobile şi mobile fără
ca acestea să fie declarate ca fiind bunuri de uz sau de interes public
local, încălcând astfel dispoziţiile art. 136 alin. (2) din
Constituţie şi prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea
publică şi regimul juridic al acesteia. De altfel, acest din
urmă act normativ - legea organică în materia proprietăţii
publice - „nu prevede nicio modalitate de trecere a unui bun din domeniul
privat al statului în domeniul public al unităţii
administrativ-teritoriale, ceea ce prevede, în schimb, Legea nr.
303/2008". Totodată, „nu există şi nu poate exista potrivit
Constituţiei şi Legii nr. 213/1998 un domeniu public sau privat al
autorităţii administrativ-teritoriale", astfel cum prevede „art.
II pct. 9 din Legea nr. 303/2008", şi nici subiectul de drept public
determinat de „sectoarele municipiului Bucureşti", deoarece
unităţile administrativ-teritoriale, menţionate în art. 136
alin. (2) din Constituţie, reprezintă, potrivit art. 21 din Legea
administraţiei publice locale nr. 215/2001, „comuna, oraşul şi
judeţul".
Mai susţine autorul excepţiei că
dispoziţiile art. II pct. 5 din legea atacată încalcă principiul
autonomiei locale, statuat de art. 120 alin. (1) din Constituţie, deoarece
„consiliul local al unităţii administrativ-teritoriale beneficiare
este obligat să îşi însuşească, prin hotărâre,
preluarea unui bun, în proprietate publică, doar pe baza voinţei
primarului şi a reprezentantului Regiei Autonome de Distribuţie
şi Exploatare a Filmelor «România-Film», exprimată prin intermediul
unui simplu protocol".
Textele de lege criticate contravin şi
principiului statuat de art. 136 alin. (4) din Constituţie, potrivit
căruia „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile". Astfel,
cu toate că prin art. II pct. 1 din legea examinată sălile
şi grădinile de spectacol cinematografic sunt trecute din domeniul
privat al statului în domeniul public al unităţilor
administrativ-teritoriale, iar prin pct. 9 al aceluiaşi articol se
interzice autorităţilor administraţiei publice locale trecerea
imobilelor preluate în temeiul acestor prevederi legale din domeniul public în
domeniul privat al respectivelor autorităţi, totuşi, la pct. 11
se dispune că autorităţile administraţiei publice locale
pot iniţia procedura de privatizare în favoarea titularului
contractului de închiriere a respectivului imobil. Cu privire la bunurile
mobile rezultate prin investiţiile contractantului, se arată că,
„deşi pct. 1 al art. II din Legea nr. 303/2008 dispune că bunurile
mobile trec în domeniul public, la pct. 2 al aceluiaşi articol se
arată că aceste bunuri trec, în acelaşi timp, şi în
proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale
şi în administrarea consiliilor locale ale acestora". Se
realizează, astfel, o naţionalizare, un transfer silit de
proprietate, care operează din patrimoniul Regiei Autonome de
Distribuţie şi Exploatare a Filmelor «România-Film», ceea ce
reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din
Constituţie.
Dispoziţiile art. II pct. 11 din legea
criticată instituie o discriminare contrară art. 16 alin. (1) din
Constituţie, prin aceea că, pentru accesul la procedura de
privatizare, contractul de închiriere trebuie să prevadă în mod
expres obligativitatea difuzării de film cinematografic, difuzarea de film
trebuie să fi fost constantă, iar toate clauzele contractuale respectate.
Aşadar, un contract de închiriere legal nu oferă titularului său
aceleaşi şanse de acces la procedura de privatizare, categoria
titularilor unor astfel de contracte fiind diferenţiată retroactiv,
în funcţie de obiectul contractului şi modalitatea de
desfăşurare.
Autorul excepţiei susţine că textele de
lege criticate contravin şi prevederilor art. 53 din Constituţie
şi încalcă, totodată, principiul separaţiei puterilor în
stat, deoarece puterea legislativă a intervenit asupra puterii
judecătoreşti, care nu se mai poate pronunţa cu privire la
posibilitatea ca titularul contractului de închiriere să devină
proprietarul acelui bun imobil, deţinut şi folosit în baza
contractului.
In sfârşit, se mai arată că Legea nr.
303/2008 a fost adoptată cu încălcarea art. 76 alin. (1) din Constituţie,
deoarece prevederile legale criticate au fost introduse şi adoptate în
Camera Deputaţilor, după ce legea fusese dezbătută şi
adoptată în Senat ca primă Cameră sesizată, iar la
adoptarea legii nu a fost întrunit cvorumul necesar, respectiv votul
majorităţii fiecărei Camere, ci votul majorităţii
membrilor prezenţi, necesar adoptării legilor ordinare.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a
comercială apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată doar în ceea
ce priveşte dispoziţiile „art. II pct. 11 din Legea nr.
303/2008", care încalcă art. 136 alin. (4) din Constituţie,
deoarece prevăd posibilitatea ca autorităţile locale să
iniţieze procedura de privatizare asupra unor bunuri ce aparţin
domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale şi,
deci, sunt inalienabile.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Guvernul, în punctul
său de vedere, consideră că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest
sens, că Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor
„România-Film" este titulara dreptului de administrare asupra bunurilor
imobile din patrimoniul său, iar nu titulara dreptului de proprietate.
Art. 65 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind
cinematografia prevede expres că sălile şi grădinile de
spectacol cinematografic, precum şi terenurile aferente acestora se
află în proprietatea privată a statului şi în administrarea
Regiei, cu menţiunea că, prin Decizia nr. 227/2007, Curtea
Constituţională a constatat că acest text încalcă art. 44
alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie, în măsura în care
titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor cuprinse în anexa nr. 1
este o persoană fizică, juridică sau o unitate
administrativ-teritorială, iar nu statul. Aşadar, a accepta că
trecerea unui bun din domeniul privat al statului în domeniul său public
are natura unei naţionalizări este un nonsens juridic, deoarece
statul este şi rămâne titular al dreptului de proprietate.
Dispoziţiile de lege criticate reprezintă o
măsură legislativă pentru satisfacerea interesului public
general privind accesul la cultură, astfel cum a arătat Curtea
Constituţională prin Decizia nr. 1.217/2008.
Cât priveşte celelalte texte din Constituţie
pretins a fi încălcate, Guvernul apreciază că această
contradicţie nu este argumentată suficient de clar, astfel că în
cauză se pune, eventual, o problemă de aplicare a legii, iar nu de
constituţionalitate. De asemenea, excepţia are caracter inadmisibil
şi în ceea ce priveşte invocarea unor neconcordanţe între
dispoziţiile legale criticate şi alte dispoziţii cuprinse în
diferite acte normative.
Avocatul Poporului, în
punctul său de vedere, apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este întemeiată doar în ceea ce priveşte
dispoziţiile „art. II pct. 11 din Legea nr. 303/2008", întrucât
contravin prevederilor art. 136 alin. (4) din Constituţie, aducând
atingere principiului constituţional al inalienabilităţii
bunurilor ce constituie obiect al proprietăţii publice. Acest
principiu impune nu numai soluţia interdicţiei înstrăinării
acestor bunuri, ci, ca o consecinţă, şi imposibilitatea
dobândirii lor de către terţi prin oricare alt mod de dobândire
reglementat de lege. Consideră că prevederile art. II pct. 2, 5, 9
şi 12 din aceeaşi lege nu încalcă dispoziţiile art. 44
alin. (1) şi nici ale art. 136 alin. (4) din Legea fundamentală,
indicând, în acest sens, Decizia nr. 1.217/2008 a Curţii
Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului nu au comunicat punctele lor de
vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie, din
examinarea succesiunii actelor normative în materie, dispoziţiile art. II
pct. 1, 2, 5, 9, 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 27 iulie 2006. Aceste
texte au fost modificate şi completate prin art. II pct. 1 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea
şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind
cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006
pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 15
februarie 2008, astfel cum dispoziţiile art. II pct. 1 din această
ordonanţă au fost, la rândul lor, modificate şi completate prin
pct. 8 al articolului unic din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea
şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind
cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru
aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, lege publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 din 30 decembrie 2008.
Textele legale criticate au următorul conţinut:
- „Art- II- - 1- La data intrării în
vigoare a prezentei legi, sălile şi grădinile de spectacol
cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr.
39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi
completările ulterioare, aflate în domeniul privat al statului şi în
administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor
«România-Film», împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente,
trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale
locale, comunale, orăşeneşti, municipale şi al sectoarelor
municipiului Bucureşti, după caz, şi în administrarea
consiliilor locale respective.
2. Bunurile mobile aflate în inventarul sălilor
şi grădinilor de spectacol cinematografic trec în proprietatea
privată a unităţilor administrativ-teritoriale locale şi în
administrarea consiliilor locale ale acestora.
(...)
5. Punerea în aplicare a dispoziţiilor pct. 1-4 se face pe baza unui protocol încheiat între primarul
unităţii administrativ-teritoriale beneficiare şi reprezentantul
mandatat de către conducerea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare
a Filmelor «România-Film», în acest scop, în termen de 6 luni de la intrarea în
vigoare a prezentei legi. Protocolul încheiat va fi asumat de către
consiliile locale respective prin hotărâre.
(...)
9. Prin derogare de la dispoziţiile art. 10 alin.
(2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul
juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
se interzice autorităţilor administraţiei publice locale
trecerea imobilelor preluate în baza prezentei legi din domeniul public în
domeniul privat al respectivelor autorităţi
administrativ-teritoriale.
(...)
11. In cazul sălilor şi grădinilor
de spectacol cinematografic care la data preluării fac obiectul unui
contract de închiriere ce prevede în mod expres obligativitatea difuzării
de film cinematografic, autorităţile administraţiei publice
locale pot iniţia procedura de privatizare în favoarea contractantului, în
baza dispoziţiilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea
înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii,
cu modificările şi completările ulterioare, dacă difuzarea
de film cinematografic s-a făcut constant şi au fost respectate toate
clauzele contractuale.
12. In termen de maximum 30 de zile de la preluarea
sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic, în baza
prezentei legi, beneficiarii contractelor de închiriere pot să notifice
intenţia de cumpărare consiliului local al autorităţii
administrativ-teritoriale respective, cu respectarea prevederilor în
vigoare."
Autorul excepţiei invocă încălcarea
prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) care
consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor,
respectiv al supremaţiei Constituţiei şi al
obligativităţii respectării sale şi a legilor, ale art. 16
alin. (1) potrivit cărora cetăţenii sunt egali în faţa
legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii
şi fără discriminări, ale art. 44 alin. (1) referitor la
principiul garantării dreptului de proprietate privată, ale art. 53 -
Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi,
ale art. 61 alin. (2) referitoare la principiul bicameralismului, ale art.
73 alin. (3) lit. m) conform cărora regimul juridic general al
proprietăţii şi al moştenirii se reglementează prin
lege organică, ale art. 76 alin. (1) care prevăd că „Legile
organice (...) se adoptă cu votul majorităţii membrilor
fiecărei Camere", ale art. 120 alin. (1) referitor la principiul
autonomiei locale şi ale art. 136 - Proprietatea.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea Constituţională constată următoarele:
Critica de neconstituţionalitate a autorului
excepţiei cuprinde, pe de o parte, motive de neconstituţionalitate extrinsecă,
raportate la prevederile art. 73 alin. (3) lit. m), art. 76 alin. (1),
respectiv la art. 61 alin. (2) din Legea fundamentală, iar, pe de
altă parte, argumente în favoarea unei pretinse
neconstituţionalităţi intrinseci, prin invocarea
prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 53,
art. 120 alin. (1) şi ale art. 136 din Constituţie.
A. Cât priveşte motivele de
neconstituţionalitate extrinsecă, acestea au în vedere, în primul
rând, încălcarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Legea
fundamentală, deoarece Legea nr. 303/2008 a fost adoptată ca lege
ordinară, cu respectarea art. 76 alin. (2); or, această lege
reglementează regimul juridic al proprietăţii, domeniu ce,
potrivit art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, aparţine legii
organice.
Această critică de neconstituţionalitate
nu este întemeiată.
Intr-adevăr, Legea nr. 303/2008 reglementează
materia proprietăţii, în sensul că „sălile şi
grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la
Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările
şi completările ulterioare, aflate în domeniul privat al statului
şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare
a Filmelor «România-Film», împreună cu terenurile şi bunurile mobile
aferente, trec în domeniul public al unităţilor
administrativ-teritoriale locale, comunale, orăşeneşti,
municipale şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz,
şi în administrarea consiliilor locale respective". Totodată,
potrivit menţiunii din Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894
din 30 decembrie 2008, Legea nr. 303/2008 a fost adoptată de Parlamentul
României cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată, deci ca lege ordinară.
Cu privire la calificarea legii ca fiind organică
sau ordinară, Curtea Constituţională a reţinut în
jurisprudenţa sa, de pildă Decizia nr. 26 din 7 martie 1996,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 8 iulie
1996, sau Decizia nr. 702 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 29 octombrie 2007, că „pentru
calificarea unei legi ca fiind organică sau ordinară nu este
determinantă menţiunea făcută în Monitorul Oficial al
României, în care se publică legea, cu privire la condiţiile în care
aceasta a fost adoptată, fiind mai importantă majoritatea de
voturi înregistrată la data votului final asupra legii". Pe de
altă parte, s-a mai reţinut că „îndeplinirea cerinţelor
constituţionale referitoare la legiferare trebuie raportată la conţinutul
normativ al legii la data adoptării ei şi la numărul de voturi
favorabil exprimate".
Potrivit art. 67 din Constituţie, „Camera
Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi
moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor", iar
conform art. 76 alin. (1) din aceasta, „Legile organice şi hotărârile
privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii
membrilor fiecărei Camere".
Din examinarea procesului legislativ rezultă
că, în şedinţa din 8 aprilie 2008, Senatul, în calitate de
primă Cameră sesizată, a respins proiectul de lege pentru
aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia. In
şedinţa din 8 octombrie 2008, Camera Deputaţilor, în calitate de
Cameră decizională, a adoptat, cu un număr de 217 voturi pentru,
proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei
Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru
modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.
39/2005 privind cinematografia (devenită Legea nr. 303/2008).
Curtea constată aşadar că la adoptarea
Legii nr. 303/2008 au fost respectate prevederile art. 76 alin. (1) din
Constituţie, în sensul că votul final acordat a întrunit majoritatea
necesară pentru adoptarea legilor organice.
Cât priveşte a doua critică de
neconstituţionalitate extrinsecă, aceasta constă în
încălcarea principiului bicameralismului, reglementat de art. 61
alin. (2) din Legea fundamentală. Autorul excepţiei susţine
că art. II din Legea nr. 328/2006 „a fost introdus şi adoptat în
Camera Deputaţilor, după ce în prealabil legea a fost
dezbătută în Senat, prevederile art. II nemaifiind supuse spre
dezbatere şi adoptare în Senat."
Curtea constată că şi această
critică este neîntemeiată.
Senatul a respins proiectul de lege pentru aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea
şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind
cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru
aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia. Camera
Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a introdus
şi a adoptat legea cu unele amendamente, care, prin caracterul lor,
aparţin, potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie, competenţei
sale decizionale. Curtea constată că nu erau întrunite cerinţele
alin. (4) şi (5) ale aceluiaşi articol pentru ca legea să se
întoarcă la prima Cameră sesizată.
Aşadar, în cauză nu se poate susţine
încălcarea principiului bicameralismului, de vreme ce prima Cameră
sesizată şi-a exprimat votul, în sensul respingerii proiectului de
lege, iar Camera decizională a aprobat-o, cu unele amendamente ce
aparţin competenţei sale sub aspectul votului definitiv.
B. In ceea ce priveşte motivele de
neconstituţionalitate intrinsecă invocate de autorul
excepţiei, acestea se raportează la prevederile art. 1 alin. (4)
şi (5), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 53, art. 120 alin. (1) şi
ale art. 136 din Constituţie.
Analizând critica de neconstituţionalitate
formulată, Curtea constată că aceasta este întemeiată numai
în privinţa dispoziţiilor art. II pct. 2, 11 şi 12 din Legea nr.
328/2006, în sensul că aceste texte contravin prevederilor art. 44,
respectiv art. 136 alin. (4) din Constituţie.
Dispoziţiile art. II pct. 2 din legea examinată prevăd următoarele: „Bunurile
mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol
cinematografic trec în proprietatea privată a unităţilor
administrativ-teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale
ale acestora."
Prevederile legale criticate încalcă dreptul persoanelor
fizice sau persoanelor juridice de drept privat care au în proprietate bunurile
mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de spectacol
cinematografic, întrucât acestea trec, potrivit legii, în proprietatea
privată a unităţii lor administrativ-teritoriale locale şi
în administrarea consiliilor locale ale acestora. Dacă art. II pct. 1
dispune trecerea sălilor şi grădinilor de spectacol
cinematografic din domeniul privat al statului în domeniul public al unităţilor
administrativ-teritoriale, pct. 2 al aceluiaşi articol prevede trecerea
bunurilor mobile aflate în inventarul sălilor şi grădinilor de
spectacol cinematografic în proprietatea privată a unităţilor
administrativ-teritoriale locale şi în administrarea consiliilor locale
ale acestora, fără nicio distincţie în ceea ce priveşte
titularul dreptului de proprietate asupra acestor bunuri. Aşa cum
arată şi art. II pct. 11 din lege, sălile şi grădinile
de spectacol cinematografic puteau constitui, la data preluării lor,
obiectul unor contracte de închiriere în temeiul cărora persoane fizice
sau persoane juridice de drept privat ar fi putut efectua lucrări de
investiţii sau diverse alte achiziţii, concretizate în bunuri mobile
aflate în inventarul spaţiului închiriat şi asupra cărora
acestea au drept de proprietate.
Trecerea prin lege a acestei categorii de bunuri în
proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale
locale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, fără
distincţie în privinţa titularului dreptului de proprietate şi
fără a stipula condiţiile de despăgubire a acestuia,
încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie, potrivit
cărora proprietatea privată este ocrotită şi garantată
în mod egal de lege, indiferent de titular.
Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile
art. II pct. 2 sunt neconstituţionale în măsura în care se
referă la bunurile mobile, proprietate a persoanelor fizice sau a
persoanelor juridice de drept privat, aflate în inventarul sălilor şi
al grădinilor de spectacol cinematografic.
Dispoziţiile art. II pct. 11 din Legea nr. 328/2006, criticate, prevăd următoarele: „In
cazul sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic care la
data preluării fac obiectul unui contract de închiriere ce prevede în mod
expres obligativitatea difuzării de film cinematografic,
autorităţile administraţiei publice locale pot iniţia
procedura de privatizare în favoarea contractantului, în baza
dispoziţiilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării
şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările
şi completările ulterioare, dacă difuzarea de film
cinematografic s-a făcut constant şi au fost respectate toate
clauzele contractuale."
Aceste dispoziţii contravin art. 136 alin. (4)
teza întâi din Legea fundamentală, potrivit cărora „Bunurile proprietate
publică sunt inalienabile".
In conformitate cu prevederile art. II pct. 1 din
aceeaşi lege, sălile şi grădinile de spectacol
cinematografic au trecut din domeniul privat al statului în domeniul public al
unităţilor administrativ-teritoriale locale. Art. 136 alin. (2) din
Constituţie prevede că „Proprietatea publică este
garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului
sau unităţilor administrativ-teritoriale". Aşadar,
reglementarea posibilităţii ca, prin procedura de privatizare, bunuri
ce au intrat în proprietatea publică a unităţilor
administrativ-teritoriale să poată fi înstrăinate către
terţi, prin vânzare-cumpărare, încalcă flagrant principiul
inalienabilităţii acestora.
Mai mult, dispoziţiile art. II pct. 11 din Legea
nr. 328/2006 operează în mod discriminatoriu şi retroactiv, deoarece
permit accesul la procedura de privatizare numai titularilor contractelor de
închiriere care aveau obligaţia difuzării de film cinematografic, cu
difuzare constantă şi dacă s-au respectat toate clauzele contractuale.
Or, la momentul reglementării posibilităţii încheierii
contractelor de închiriere, persoanelor fizice sau persoanelor juridice nu li
s-a impus vreo condiţie specială în privinţa obiectului
contractului de închiriere, având libertatea de a desfăşura, în mod
legal, orice activitate în incinta acelor spaţii. A reglementa ulterior
accesul la procedura de privatizare şi a selecta numai pe acei titulari de
contracte ce prevăd un anumit obiect de activitate echivalează cu
impunerea unei condiţii în mod retroactiv, de care aceştia nu aveau
cunoştinţă la momentul încheierii lor, cu consecinţa
afectării egalităţii de şanse a tuturor operatorilor
economici aflaţi iniţial în aceeaşi situaţie juridică.
Curtea observă că dispoziţiile art.
II pct. 12 din Legea nr. 328/2006, potrivit cărora „In termen de
maximum 30 de zile de la preluarea sălilor şi grădinilor de
spectacol cinematografic, în baza prezentei legi, beneficiarii contractelor de
închiriere pot să notifice intenţia de cumpărare consiliului
local al autorităţii administrativ-teritoriale respective, cu
respectarea prevederilor în vigoare", nu se pot disocia de prevederile
art. II pct. 11, reprezentând norme de aplicare a acestora. Prin urmare, pentru
aceleaşi considerente expuse anterior, în temeiul art. 31 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992, Curtea constată că şi aceste norme legale
sunt neconstituţionale.
Cât priveşte celelalte critici de
neconstituţionalitate, referitoare la prevederile art. II pct. 1, 5
şi 9 din Legea nr. 328/2006, Curtea observă că acestea nu pot fi
reţinute.
Prin Decizia nr. 1.217 din 12 noiembrie 2008, Curtea
Constituţională a statuat, pentru argumentele acolo arătate
şi care îşi menţin valabilitatea, că dispoziţiile art.
II pct. 1 din legea criticată corespund exigenţelor impuse de art. 44
alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie. Dispoziţiile art. II pct.
5 din lege reglementează modalitatea practică prin care unitatea
administrativ-teritorială preia în proprietate publică şi spre administrare
bunurile mobile şi imobile prevăzute la pct. 1-4 din actul normativ
criticat, fără ca prin aceasta să se poată susţine
încălcarea principiului autonomiei locale, prevăzut de art. 120 alin.
(1) din Constituţie. In sfârşit, dispoziţiile art. II pct. 9, de
asemenea criticate, interzic autorităţilor administraţiei
publice locale trecerea respectivelor bunuri imobile din domeniul public în
domeniul lor privat. Or, aceasta este o măsură menită să
asigure respectarea principiului inalienabilităţii
proprietăţii publice.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, alart. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate
ridicată de Societatea Comercială „Eda Impex" - S.R.L. din
Brăila în Dosarul nr. 16.735/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti
- Secţia a VI-a comercială şi constată că
dispoziţiile art. II pct. 11 şi 12 din Legea nr. 328/2006, astfel cum
au fost modificate prin pct. 8 al articolului unic din Legea nr. 303/2008
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2008
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005
privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006
pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia
sunt neconstituţionale, precum şi dispoziţiile art. II pct. 2,
în măsura în care se referă la bunurile mobile, proprietate a
persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat, aflate în
inventarul sălilor şi al grădinilor de spectacol cinematografic.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 1, 5 şi 9 din
Legea nr. 328/2006, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al articolului
unic din Legea nr. 303/2008 privind aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea şi
completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia,
precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, excepţie
ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi
instanţe de judecată.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 16 martie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi