Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristian Mihai Iordache în Dosarul nr. 1.236/91/2015 al Tribunalului Vrancea - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.126 D/2015.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că textul criticat reia soluţia legislativă prevăzută la art. 51 alin. (4) din Codul de procedură penală din 1968. Se susţine că opţiunea legiuitorului pentru această soluţie legislativă este justificată prin existenţa unor garanţii procesuale care împiedică soluţionarea propunerii de arestare preventivă de către un judecător incompatibil. Se arată, în acest sens, că judecătorul aflat în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la art. 64 din Codul de procedură penală are obligaţia de a se abţine şi, totodată, că partea interesată poate să invoce excepţia incompatibilităţii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 19 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.236/91/2015, Tribunalul Vrancea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristian Mihai Iordache, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei propuneri de prelungire a măsurii arestării preventive.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală încalcă normele constituţionale invocate, întrucât dau posibilitatea judecătorului recuzat să se pronunţe asupra măsurilor preventive. Se arată, în acest sens, că, în locul judecătorului împotriva căruia a fost formulată o cerere de recuzare ar trebui numit un alt judecător asupra căruia să nu existe dubii de imparţialitate.6. Tribunalul Vrancea - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că în situaţia în care cererea de recuzare este formulată anterior soluţionării cauzei, judecătorul împotriva căruia este promovată respectiva cerere nu mai poate participa la soluţionarea cauzei, anterior soluţionării cererii de recuzare. Ulterior, dacă cererea de recuzare este dată spre soluţionare unui alt complet şi este respinsă, participarea judecătorului în cauză la soluţionarea cauzei nu încalcă niciuna dintre dispoziţiile constituţionale invocate. Se susţine că punctul de vedere contrar duce la săvârşirea unui abuz de drept, în sensul că respectiva cauză va ajunge să fie soluţionată de un anumit complet de judecată, cu încălcarea principiului repartizării aleatorii a dosarelor.7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.8. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că soluţia juridică criticată nu este de natură a contraveni principiilor constituţionale enumerate de autorul excepţiei ci, din contră, are menirea de a evita crearea unor situaţii de încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, cum este, spre exemplu libertatea individuală, prevăzută la art. 23 din Constituţie. Se mai arată că cererea de recuzare se soluţionează într-un anumit termen, iar măsurile preventive, la rândul lor, sunt supuse unor termene stricte, de multe ori foarte scurte, motiv pentru care este firesc ca pronunţarea unei soluţii asupra acestora să nu depindă de soluţionarea cauzei de recuzare, în caz contrar existând riscul unei privări ilegale de libertate, cu încălcarea prevederilor art. 23 din Constituţie. Se susţine, totodată, că nimic nu împiedică suspectul sau inculpatul să îşi exercite toate drepturile procedurale enumerate mai sus în faţa noului organ judiciar învestit cu soluţionarea cauzei, inclusiv să formuleze o nouă cerere cu privire la măsura preventivă al cărei subiect este.9. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul criticat nu încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi că prevederile constituţionale ale art. 23, 25 şi 53 nu au incidenţă în cauză. Referitor la pretinsa încălcare prin prevederile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală a dispoziţiilor art. 21 din Legea fundamentală, se susţine că, dimpotrivă, textul criticat dă expresie preocupării legiuitorului de a asigura soluţionarea cauzelor, corespunzător cerinţelor dreptului la un proces echitabil.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunţă asupra măsurilor preventive".13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 cu privire la libertatea individuală, art. 25 referitor la libera circulaţie şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că recuzarea este o instituţie reglementată în scopul asigurării respectării dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilitate, aplicabilă în lipsa formulării de către persoana vizată a unei cereri de abţinere. Cererea de recuzare poate fi formulată până la încheierea dezbaterilor în faţa primei instanţe, iar recuzarea judecătorului cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei îl determină pe acesta să nu treacă la judecarea ei, întrucât din momentul recuzării el nu mai este competent să se pronunţe, până când cererea de recuzare este soluţionată de un alt complet fără participarea judecătorului recuzat. După pronunţarea hotărârii cazurile de recuzare pot fi invocate doar pe calea apelului sau a contestaţiei în anulare.15. În aceste condiţii, textul criticat prevede că judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau completul în faţa căruia a fost formulată cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunţă asupra măsurilor preventive. Această soluţie juridică a fost preluată de la art. 51 alin. (4) din Codul de procedură penală din 1968, conform căruia „completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se poate pronunţa asupra măsurilor preventive".16. Această reglementare este justificată prin faptul că, dacă cererea de recuzare este admisă, acest aspect nu este de natură să afecteze interesele inculpatului arestat. De altfel, noul complet care se formează are posibilitatea să verifice actele de procedură efectuate de judecătorul sau de completul care a fost înlocuit în urma admiterii cererii de recuzare şi să se pronunţe motivat dacă menţine sau nu acele acte, conform art. 68 alin. (6) din Codul de procedură penală.17. Totodată, pronunţarea asupra măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară este obligatoriu a fi făcută în termenul legal prevăzut de legea procesual penală, respectiv cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, conform art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, în vederea garantării libertăţii individuale a inculpatului. În acest sens, prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, paragraful 18, Curtea Constituţională a reţinut că procesul penal implică desfăşurarea unei activităţi compuse dintr-o succesiune de acte reglementate de legea de procedură penală, activitate care impune ca, în disciplinarea actelor procesuale şi procedurale, să se ţină seama şi de elementul timp. De aceea, printre condiţiile cerute de lege pentru ca un act procesual sau procedural să fie valabil se numără şi condiţia privitoare la timpul în care trebuie realizat actul. Astfel, intervalul de timp înăuntrul căruia sau până la care se pot ori trebuie îndeplinite anumite activităţi sau acte în cadrul procesului penal trebuie fixat astfel încât procesul să păstreze în desfăşurarea sa un ritm accelerat, fără însă să se împiedice aflarea adevărului sau respectarea drepturilor părţilor. Aşadar, stabilirea unor termene pentru desfăşurarea procesului penal are în vedere două obiective: pe de o parte, desfăşurarea procesului penal într-un termen rezonabil, nelăsându-le organelor judiciare şi părţilor libertatea de a acţiona când vor şi pe orice durată de timp, iar pe de altă parte, termenele trebuie să asigure părţilor timpul necesar pentru a-şi exercita drepturile procesuale şi pentru a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de lege, iar, în cazul particular al măsurilor procesuale, incluzând măsurile preventive, împiedică prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfăşurării normale a procesului penal. Aşa încât, îndeplinirea actelor procedurale cu respectarea întocmai a termenelor legale reprezintă un element important în desfăşurarea procesului penal, fără de care ar fi imposibilă respectarea principiilor fundamentale ale procesului penal, respectiv legalitatea, prezumţia de nevinovăţie, principiul aflării adevărului, principiul oficialităţii, garantarea libertăţii şi siguranţei persoanei, garantarea dreptului la apărare, dreptul la un proces echitabil, egalitatea părţilor în procesul penal.18. Conform art. 202 alin. (4) din Codul de procedură penală, măsurile preventive sunt reţinerea, controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă. Măsurile preventive sunt fie privative, fie restrictive de libertate, având drept consecinţă restrângeri semnificative ale exerciţiului drepturilor fundamentale ale persoanei (a se vedea, în privinţa controlului judiciar şi a controlului judiciar pe cauţiune, Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din data de 15 ianuarie 2015, paragraful 20). Aşa fiind, respectarea termenelor cu privire la dispunerea, prelungirea sau încetarea acestora este imperativă, impunând organelor judiciare să se pronunţe cu celeritate cu privire la aspectele anterior enumerate. Prin urmare, opţiunea legiuitorului în privinţa soluţiei legislative potrivit căreia judecătorul recuzat face parte din completul care se poate pronunţa asupra măsurilor preventive, este expresia unui just echilibru între interesul individual al persoanelor în privinţa cărora sunt dispuse măsuri preventive şi interesul public, referitor la participarea la actul de justiţie a judecătorilor care îndeplinesc condiţiile de compatibilitate reglementate prin normele de procedură penală.19. Pentru aceste considerente, Curtea reţine că dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală reprezintă o garanţie procesuală a libertăţii individuale, prevăzută la art. 23 din Legea fundamentală şi, în consecinţă, a liberei circulaţii, prevăzută la art. 25 din Constituţie, drepturi fundamentale invocate de autorul excepţiei, şi nu o încălcare a acestora.20. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea reţine că accesul liber la justiţie presupune accesul la procedurile judiciare în condiţiile prevăzute de lege. Or, dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, ce reglementează cu privire la pronunţarea asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, nu sunt de natură a afecta garanţiile procesuale specifice acestui drept fundamental.21. Întrucât textul criticat nu restrânge exerciţiul drepturilor fundamentale invocate de autorul excepţiei, nu poate fi reţinută încălcarea prin prevederile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Mihai Iordache în Dosarul nr. 1.236/91/2015 al Tribunalului Vrancea - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Decizia se comunică Tribunalului Vrancea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa din data de 10 mai 2016.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop