Decizia Nr.268 din 23.04.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportat la art. 126 alin. 2 şi alin. 3 din Codul penal din 1969, şi ale art. 339 din Codul de procedură penală, cu extindere asupra art. 340 şi art. 341 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Ştefania Gabriela Nuţ în Dosarul nr. 23.418/197/2016 al Tribunalului Braşov - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.479D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa autoarei excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 126 alin. 2 şi 3 din Codul penal din 1969 este inadmisibilă, deoarece autoarea acesteia nu motivează în ce constă neconstituţionalitatea acestor dispoziţii. Arată că aceste dispoziţii reglementau termenul de prescripţie pentru sancţiunea administrativă a amenzii aplicate în temeiul art. 18¹ din Codul penal din 1969, respectiv momentul de la care curge acest termen de prescripţie. Or, autoarea excepţiei nu arată, în concret, prevederile constituţionale încălcate sau în ce constă neconstituţionalitatea acestor dispoziţii. De asemenea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1), ale art. 339, ale art. 340 şi ale art. 341 din Codul de procedură penală este inadmisibilă, deoarece aceste dispoziţii nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Susţine că punerea în executare a amenzii administrative, atât sub imperiul vechiului cod, cât şi sub imperiul noii reglementări pentru situaţiile tranzitorii, se realizează prin emiterea unui extras din ordonanţa procurorului către organul fiscal competent, în condiţiile în care aceasta reprezintă o creanţă bugetară, potrivit art. 100 din Codul de procedură fiscală. Fiind o creanţă bugetară, autoarea excepţiei poate urma calea prevăzută de dispoziţiile art. 260 din Codul de procedură fiscală. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 20 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 23.418/197/2016, Tribunalul Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportat la art. 126 alin. 2 şi alin. 3 din Codul penal din 1969, şi ale art. 339 din Codul de procedură penală, cu extindere asupra art. 340 şi art. 341 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Ştefania Gabriela Nuţ. Excepţia a fost ridicată în contextul formulării de către autoare a unei contestaţii împotriva hotărârii prin care s-a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare prin care s-a solicitat constatarea prescripţiei executării amenzii administrative aplicate de procuror, prin ordonanţă. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că nu există cale de atac împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a aplicat sancţiunea cu caracter administrativ, potrivit art. 18¹ alin. 3 din Codul penal din 1969 coroborat cu art. 91 din acelaşi act normativ. Totodată, Codul de procedură penală nu prevede posibilitatea persoanei de a invoca prescripţia în cazul în care nu a achitat amenda administrativă, iar termenul de prescripţie este împlinit. 6. În continuare, susţine că persoana sancţionată şi nemulţumită de soluţia dată plângerii sale, în procedura prevăzută de art. 339 din Codul de procedură penală, nu se poate adresa instanţei judecătoreşti în cadrul unei contestaţii la executare, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) şi d) din acelaşi act normativ. 7. Tribunalul Braşov - Secţia penală apreciază că dispoziţiile art. 598 din Codul de procedură penală prevăd cazurile şi condiţiile în care se poate formula o contestaţie la executare. Faptul că acest text de lege nu include cazul ordonanţei procurorului prin care s-a aplicat o amendă administrativă conform art. 18¹ raportat la art. 91 din Codul penal din 1969 nu echivalează cu neconstituţionalitatea acestuia.8. Împotriva soluţiilor pronunţate de procuror există, atât în Codul de procedură penală anterior, cât şi în cel în vigoare, posibilitatea ca persoanele nemulţumite de aceste soluţii să se adreseze atât prim-procurorului, cât şi judecătorului competent. Instanţa penală nu se poate pronunţa prin intermediul unei contestaţii la executare, formulată în condiţiile art. 598 din Codul de procedură penală, asupra îndeplinirii condiţiilor privind prescripţia executării unei sancţiuni cu caracter administrativ. Sancţiunea administrativă aplicată conform art. 18¹ raportat la art. 91 din Codul penal din 1969 nu este sinonimă cu pedeapsa amenzii penale şi nu poate urma aceleaşi căi de atac ordinare sau extraordinare ca în cazul în care s-ar fi aplicat o amendă penală.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Guvernul arată că, din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, rezultă că prin Ordonanţa din 24 aprilie 2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov (menţinută prin Ordonanţa nr. 167/11-2/2015 a aceleiaşi unităţi de parchet) s-a dispus clasarea cauzei faţă de autoarea excepţiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, şi stabilirea în sarcina acesteia, în baza art. 91 din Codul penal din 1969, a unei amenzi administrative. Soluţia a fost contestată de petentă cu plângere în temeiul art. 339 şi următoarele din Codul de procedură penală, fiind menţinută prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Braşov. De asemenea, în cauză petenta a formulat contestaţie la executare în temeiul art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, invocând prescripţia executării sancţiunii administrative, iar în acest context a ridicat prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 11. Întrucât art. 339-341 din Codul de procedură penală nu sunt incidente în cazul contestaţiei la executare, ci reglementează procedura plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, Guvernul apreciază că aceste prevederi nu au legătură cu soluţionarea cauzei, excepţia de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă, în raport cu art. 29 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 47/1992.12. De asemenea, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi în privinţa dispoziţiilor art. 126 alin. 2 şi alin. 3 din Codul penal din 1969, întrucât nu satisface cerinţa motivării, potrivit art. 10 din Legea nr. 47/1992, autoarea neindicând criticile pe care le formulează în legătură cu aceste dispoziţii.13. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, Guvernul susţine că autoarea critică exclusiv prevederile lit. d) ale acestui articol, singurele care condiţionează admisibilitatea contestaţiei la executare în cazul invocării prescripţiei de împrejurarea ca prescripţia să privească o pedeapsă. Guvernul susţine că, deşi nu poate fi invocată pe calea contestaţiei la executare adresate instanţei penale (întrucât nu are un caracter penal), executarea amenzii administrative poate fi totuşi contestată de persoana interesată la instanţa civilă, în temeiul Codului de procedură civilă, căci, potrivit art. 2 din acest cod, dispoziţiile sale „se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare". Aşadar, nu se poate susţine existenţa unei lacune legislative şi, cu atât mai puţin, afectarea accesului la justiţie în această materie.14. Avocatul Poporului apreciază că procedura camerei preliminare are în vedere soluţionarea aspectelor ce ţin în mod special de legalitatea trimiterii în judecată şi a administrării probelor, asigurându-se premisele soluţionării cu celeritate a cauzei în fond, care sunt strâns şi exclusiv legate de asigurarea caracterului echitabil al procedurii. Totodată, a menţionat că prin contestaţia la executare nu se reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârilor penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportat la art. 126 alin. 2 şi alin. 3 din Codul penal din 1969, şi ale art. 339 din Codul de procedură penală, cu extindere asupra art. 340 şi art. 341 din acelaşi act normativ, cu următorul conţinut: – Art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală: „(1) Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:a)când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;b)când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;c)când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;d)când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.";

– Art. 339 din Codul de procedură penală: „(1) Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă, după caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(2) În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului, ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător atunci când ierarhia funcţiilor într-o structură a parchetului e stabilită prin lege specială.
(4) În cazul soluţiilor de clasare, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia.
(5) Ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.
(6) Dispoziţiile art. 336-338 se aplică în mod corespunzător, dacă legea nu dispune altfel.";

– Art. 340 din Codul de procedură penală: „(1) Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
(2) Dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluţionată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare.
(3) Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul petiţionarului ori, pentru persoana juridică, denumirea, sediul, indicarea reprezentantului legal ori convenţional, data ordonanţei sau a rechizitoriului atacat, numărul de dosar şi denumirea parchetului, indicarea motivelor plângerii.
(4) Dispoziţiile art. 289 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.
(5) În cazul în care nu cuprinde data ordonanţei sau a rechizitoriului atacate, numărul de dosar şi denumirea parchetului, plângerea se restituie pe cale administrativă, situaţie în care completarea plângerii poate fi efectuată nu mai târziu de 20 de zile de la data restituirii.";

– Art. 341 din Codul de procedură penală: „(1) După înregistrarea plângerii la instanţa competentă, aceasta se trimite în aceeaşi zi judecătorului de cameră preliminară. Plângerea greşit îndreptată se trimite pe cale administrativă organului judiciar competent.
(2) Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare şi dispune citarea petentului şi a intimaţilor şi încunoştinţarea procurorului, cu menţiunea că pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală, petentul şi intimaţii pot formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.
(3) Procurorul, în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicării prevăzute la alin. (2), transmite judecătorului de cameră preliminară dosarul cauzei.
(4) În situaţia în care plângerea a fost depusă la procuror, acesta o va înainta, împreună cu dosarul cauzei, instanţei competente.
(5) Plângerea se soluţionează în camera de consiliu, cu participarea procurorului, prin încheiere motivată, pronunţată în camera de consiliu. Neprezentarea persoanelor citate conform alin. (2) nu împiedică soluţionarea plângerii.(5¹) Judecătorul de cameră preliminară, soluţionând plângerea, verifică soluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
(6) În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii:a)respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată; b)admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală; c)admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.
(7) În cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară:1. respinge plângerea ca tardivă sau inadmisibilă; 2. verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi: a)respinge plângerea ca nefondată; b)admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală; c)admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie; d)admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.(7¹) În cazul în care, ulterior sesizării judecătorului de cameră preliminară, procurorul ierarhic superior admite plângerea şi dispune infirmarea soluţiei atacate, plângerea va fi respinsă ca rămasă fără obiect. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
(8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7¹) este definitivă.
(9) În cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii procurorul, petentul şi intimaţii pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă.
(10) Contestaţia se depune la judecătorul care a soluţionat plângerea şi se înaintează spre soluţionare judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară ori, când instanţa sesizată cu plângere este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completului competent potrivit legii, care o soluţionează în camera de consiliu, cu citarea petentului şi a intimaţilor şi cu participarea procurorului, prin încheiere motivată, pronunţată în camera de consiliu, putând dispune una dintre următoarele soluţii:a)respinge contestaţia ca tardivă, inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată şi menţine dispoziţia de începere a judecăţii; b)admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, dacă excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greşit soluţionate.
(11) Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei.";

– Art. 126 alin. 2 şi alin. 3 din Codul penal din 1969: „(2) Termenul de prescripţie a executării sancţiunilor cu caracter administrativ prevăzute în art. 18¹ şi în art. 91 este de un an.
(3) Termenele arătate în alin. 1 şi 1¹ se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă, iar cele arătate în alin. 2 curg de la rămânerea definitivă a hotărârii sau, după caz, de la data când poate fi pusă în executare, potrivit legii, ordonanţa prin care s-a aplicat sancţiunea."18. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Ordonanţa din 24 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.417/P/2013, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov a dispus, în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală din 1968 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b) teza întâi din acelaşi act normativ, clasarea cauzei privind plângerea Uniunii Naţionale a Barourilor din România, prin Baroul Braşov, având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi [art. 348 din Codul penal raportat la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995] şi folosirea fără drept a denumirilor „Barou", „Uniunea Naţională a Barourilor din România", „U.N.B.R." ori „Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege [art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal], întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală. 20. Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere Baroul Braşov. Prin Ordonanţa din 11 august 2015, pronunţată în Dosarul nr. 129/II-2/2015, prim-procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov: - a admis în parte plângerea, a infirmat soluţia relativ la art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995; - şi, în temeiul art. 19 din Legea nr. 255/2013, raportat la art. 18¹ şi art. 91 alin. 1 lit. c) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, a dispus clasarea cauzei în ceea ce priveşte săvârşirea de către autoarea excepţiei a infracţiunii prevăzute de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 şi aplicarea faţă de aceasta a sancţiunii cu caracter administrativ în cuantum de 500 lei. 21. Împotriva acestei ordonanţe au formulat plângere Baroul Braşov şi autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Prin Ordonanţa din 11 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 108/II/2/2015, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a respins, ca neîntemeiate, plângerile formulate şi a menţinut ordonanţa ca legală şi temeinică. Ulterior, Baroul Braşov şi autoarea excepţiei au depus la Judecătoria Braşov - Judecătorul de cameră preliminară plângere împotriva ordonanţelor dispuse. 22. Prin Încheierea nr. 271 din 16 noiembrie 2015, Judecătoria Braşov - Judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, a respins, ca nefondate, plângerile formulate. Ulterior, autoarea excepţiei a formulat contestaţie la executare, în cadrul acestei etape ridicând excepţia de neconstituţionalitate cu care Curtea a fost sesizată. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 18¹ din Codul penal din 1969, nu constituia infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezenta gradul de pericol social al unei infracţiuni. În acest caz, potrivit alineatului (3) al articolului anterior menţionat, procurorul putea aplica una dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91 din Codul penal din 1969. Dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Codul penal din 1969 prevedeau următoarele sancţiuni cu caracter administrativ: a) mustrarea; b) mustrarea cu avertisment; c) amenda de la 10 lei la 1.000 lei. 24. Curtea observă că noile reglementări în materie penală nu mai prevăd posibilitatea aplicării de către procuror a unor sancţiuni cu caracter administrativ şi, deci, nici mecanismele procesuale aplicabile. În acest context, Curtea observă că, în cazul situaţiilor tranzitorii, art. 19 din Legea nr. 255/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, dispune că, „atunci când, în cursul procesului, se constată că în privinţa unei fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal sunt aplicabile dispoziţiile art. 18¹ din Codul penal din 1969, ca lege penală mai favorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanţa dispune achitarea, în condiţiile Codului de procedură penală". 25. În ceea ce priveşte calea de atac a ordonanţei de clasare dispusă în acest caz, Curtea constată că se aplică normele procedural penale din noul Cod de procedură penală. Astfel, art. 339 din Codul de procedură penală reglementează „plângerea împotriva actelor procurorului", iar, potrivit alineatului (1) al acestui articol, plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă, după caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, în cazul soluţiilor de clasare, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia. 26. În ceea ce priveşte supunerea controlului judecătoresc a ordonanţei de clasare, Curtea reţine că, potrivit art. 340 alin. (1) din acelaşi act normativ, „persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă". 27. Potrivit art. 341 alin. (1) din Codul de procedură penală coroborat cu alin. (5) al aceluiaşi articol, plângerea se soluţionează în camera de consiliu, cu participarea procurorului, a petentului şi a intimaţilor, prin încheiere motivată, iar, potrivit alin. (5¹) al aceluiaşi articol, judecătorul de cameră preliminară, soluţionând plângerea, verifică soluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. 28. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că nu poate fi primită critica referitoare la afectarea accesului liber la justiţie, deoarece cauza penală, odată rezolvată de către procuror, în condiţiile art. 327 din Codul de procedură penală, va putea fi supusă controlului judecătorului de cameră preliminară, ocazie cu care partea interesată va putea critica inclusiv acele acte ale procurorului care au fundamentat soluţia pronunţată. Astfel, atunci când procurorul va emite o ordonanţă prin care clasează cauza, aceasta va putea ajunge în faţa unui judecător de cameră preliminară în condiţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, petentul şi intimaţii putând formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, conform art. 341 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală. 29. În ceea ce priveşte imposibilitatea de a se adresa instanţei judecătoreşti în cadrul unei contestaţii la executare în condiţiile împlinirii termenului de prescripţie, Curtea constată că dispoziţiile art. 126 alin. 2 şi 3 din Codul penal din 1969 prevedeau că termenul de prescripţie a executării sancţiunilor cu caracter administrativ prevăzute în art. 18¹ şi în art. 91 din Codul penal din 1969 este de un an, respectiv că aceste termene curg de la rămânerea definitivă a hotărârii sau, după caz, de la data când poate fi pusă în executare, potrivit legii, ordonanţa prin care s-a aplicat sancţiunea. Mai mult, art. 440 din Codul de procedură penală prevedea că, în cazul înlocuirii răspunderii penale, executarea amenzii se efectuează potrivit art. 442 şi art. 443 din acelaşi act normativ. Astfel cum s-a precizat anterior, în condiţiile nereglementării acestei instituţii, noua legislaţie nu mai prevede dispoziţii relative la modalitatea de executare a amenzilor administrative aplicate în temeiul art. 19 din Legea nr. 255/2013. 30. Curtea constată că jurisprudenţa a confirmat posibilitatea aplicării amenzii administrative în cazul incidenţei art. 19 din Legea nr. 255/2013, de exemplu, prin Decizia nr. 33/A/2015 din 2 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, Curtea reţine că amenda administrativă reprezintă o sancţiune extra penală, ce se aplică însă de către organele judiciare învestite cu sancţionarea unei cauze penale. Aşa fiind, în practică s-a statuat că stabilirea acesteia se realizează independent de posibilităţile de plată ale făptuitorului, având rolul de a atrage atenţia asupra consecinţelor conduitei adoptate, fiind exclusă posibilitatea înlăturării executării acesteia pe calea unei contestaţii la executare prevăzute de Codul de procedură penală (a se vedea Sentinţa penală nr. 39/2009 din 24 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală). 31. În acest context, Curtea constată că în această materie sunt incidente dispoziţiile de drept comun în materia executării creanţelor fiscale reglementate prin intermediul Codului de procedură fiscală. Curtea observă că, în practică, s-a reţinut că „în contestaţia formulată împotriva executării silite a unei ordonanţe emise de procuror, prin care s-a aplicat contestatorului o amendă administrativă, se analizează dacă titlul executoriu este legal din punct de vedere formal şi dacă se face dovada plăţii amenzii administrative." (a se vedea, de exemplu, Decizia civilă nr. 378/R/2012 din 28 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale). 32. Curtea observă că, potrivit art. 353, Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2016. Aşa fiind, rezultă că la data aplicării sancţiunii cu caracter administrativ şi a soluţionării cauzei de către judecătorul de cameră preliminară erau în vigoare dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Potrivit art. 110 alin. (3) lit. h) din acest act normativ, „titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: (...) ordonanţa procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanţei judecătoreşti ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanţelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanţa judecătorească". Totodată, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, „prezentul cod se aplică şi pentru administrarea drepturilor vamale, precum şi pentru administrarea creanţelor provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel", iar dispoziţiile art. 172 din acelaşi act normativ reglementau contestaţia la executare. 33. Totodată, Curtea constată că, potrivit art. 100 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, „creanţele bugetare reprezentând prejudicii/plăţi nelegale din fonduri publice ce trebuie recuperate potrivit legii se stabilesc prin decizie, de către autorităţile competente, în măsura în care legea specială nu prevede altfel; decizia prevăzută la alin. (1) este titlu de creanţă bugetară potrivit art. 1 pct. 38 şi poate fi contestată potrivit prezentului cod. Contestaţia se soluţionează de către autoritatea emitentă. Dispoziţiile titlului VIII sunt aplicabile în mod corespunzător", iar dispoziţiile art. 260 din acelaşi act normativ reglementează procedura contestaţiei la executare. 34. Aşa fiind, Curtea constată că autoarea excepţiei avea deschisă calea de atac a contestaţiei la executare, nefiindu-i îngrădit accesul la justiţie, astfel că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ştefania Gabriela Nuţ în Dosarul nr. 23.418/197/2016 al Tribunalului Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportat la art. 126 alin. 2 şi alin. 3 din Codul penal din 1969, şi ale art. 339 din Codul de procedură penală, cu extindere asupra art. 340 şi art. 341 din acelaşi act normativ, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu