Decizia Nr.265 din 22.04.2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 163 alin. (11) lit. e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de George Şerban Vlănţoiu în Dosarul nr. 38.415/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.132/2018.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că la data la care autorul excepţiei pretinde că a dorit să efectueze plata prin card bancar nu exista implementată o astfel de procedură la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Prin urmare, acesta nu ar fi putut efectua plata prin această modalitate din motive obiective, astfel încât nu poate invoca faptul că momentul plăţii efectuat prin această modalitate l-ar fi dezavantajat în raport cu momentul în care ar fi efectuat plata în celelalte modalităţi posibile la acel moment.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Sentinţa civilă nr. 3.398 din 22 mai 2018, pronunţată în Dosarul nr. 38.415/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 163 alin. (11) lit. e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de George Şerban Vlănţoiu cu ocazia soluţionării unei cereri de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, prin Administraţia Finanţelor Publice Sector 3, într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată împotriva unui act administrativ-fiscal.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că mecanismul practic al realizării unei plăţi prin intermediul cardului bancar coincide cu cel al plăţii prin decont bancar, deşi în cazul plăţii prin intermediul cardului bancar, spre deosebire de cazul plăţii prin decont bancar (unde legea instituie ca moment al efectuării plăţii momentul debitării contului persoanei care efectuează plata), legea instituie ca moment al plăţii momentul autorizării plăţii. Tot astfel, deşi rezultatul practic al iniţierii unei plăţi realizate prin oricare dintre cele două mecanisme de plată (fie decont bancar, fie plată prin intermediului cardului bancar) este acela al indisponibilizării sumelor alocate în contul plăţii operate, legea prevede ca moment al realizării plăţii două momente distincte, pentru situaţii identice din punct de vedere practic, instituind astfel un regim discriminatoriu, contrar prevederilor art. 16 din Constituţie. Susţine că, în speţă, ca efect al legii, se aplică un tratament juridic distinct unor situaţii identice din punct de vedere practic, deşi în ambele situaţii subiectul plăţii pierde controlul asupra banilor în momentul indisponibilizării lor, independent de conduita terţilor însărcinaţi cu creditarea contului creditorului, ceea ce reprezintă însăşi definiţia discriminării.6. Autorul excepţiei arată astfel că în cazul plăţii prin ordin de plată, momentul unde se opreşte controlul plătitorului asupra banilor este acela al transmiterii ordinului de plată către bancă, ordin care se procesează în aceeaşi zi sau în ziua următoare. La plata prin intermediul cardurilor bancare, transferul sumei indisponibilizate se realizează însă a doua zi sau în 3-4 zile, nu pe loc. În ambele cazuri banii sunt indisponibilizaţi după autorizare, iar plătitorul nu mai are acces la ei până la debitare şi nici nu poate influenţa durata procedurii bancare. În acest context, menţionează faptul că efectele juridice sunt diferite, în sensul că descărcarea de obligaţia de plată survine inexplicabil şi discriminatoriu în momente (zile) diferite, deşi influenţa, acţiunea plătitorului, se încheie odată cu autorizarea plăţii, iar astfel, într-o situaţie juridic şi faptic identică, persoanele suportă consecinţe, efecte juridice diferite, în mod nejustificat.7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal reţine că, în cauză, reclamantul se consideră vătămat în dreptul său de a efectua plăţi către organul fiscal prin intermediul cardului bancar, ca urmare a nefuncţionării sistemului electronic de plăţi la punctele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. De asemenea, instanţa menţionează că reclamantul consideră că a întreprins toate diligenţele pentru plata datoriilor prin sistemul bancar online, însă a întâmpinat dificultăţi în tranzacţionarea plăţilor, întrucât sistemul electronic al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, de atât timp instituit prin lege, este nefuncţional. În acest context, instanţa apreciază că, în măsura în care legiuitorul a instituit posibilitatea plăţii impozitelor şi tuturor datoriilor către stat prin sistemul electronic de impozitare, modalitatea de reglementare criticată încalcă dreptul contribuabililor la posibilitatea de a beneficia de acest sistem de plată, generând discriminări în faţa legii, fiind de natură să producă părţii prejudicii.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 163 alin. (11) lit. e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 6 decembrie 2016, care au următorul conţinut normativ:– Art. 163 alin. (11): „În cazul stingerii prin plată a obligaţiilor fiscale, bugetare sau a altor sume colectate de instituţii publice, în condiţiile legii, momentul plăţii este: [...]e)în cazul plăţilor efectuate prin intermediul cardurilor bancare, data la care a fost efectuată tranzacţia, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia. În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, procedura şi tipurile de creanţe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice."12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii şi al nediscriminării. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că stingerea creanţelor fiscale se realizează prin mai multe modalităţi, şi anume: plată, compensare şi restituire, executare silită (executare silită prin poprire, executare silită asupra bunurilor mobile, executare silită asupra bunurilor imobile), insolvabilitate, anularea creanţelor fiscale, darea în plată şi conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale. De regulă, contribuabilii îşi execută de bună voie obligaţiile fiscale prin plată, aceasta constituind principala modalitate de realizare a creanţelor fiscale, plata reprezentând „executarea voluntară a obligaţiei de către subiectul pasiv al raportului juridic obligaţional". Fiind persoana căreia îi incumbă obligaţia de plată, debitorul este cel ţinut să stingă creanţa fiscală prin efectuarea plăţii la scadenţă. La fel ca în vechea reglementare [şi anume, art. 114 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare], legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca debitorii să efectueze plăţile prin intermediul băncilor, trezoreriilor şi al altor instituţii autorizate să efectueze operaţiuni de plată. Plata se poate face fie prin remiterea propriu-zisă a sumei de bani datorate de către debitor uneia dintre entităţile juridice autorizate să efectueze operaţiuni de plată, fie prin transfer bancar, fie prin card bancar. 14. În temeiul prevederilor art. 163 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central şi organul fiscal local, debitorii efectuează plata acestora într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile fiscale datorate. Tipurile de obligaţii fiscale supuse acestor prevederi se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în acest sens fiind Ordinul nr. 1.612/2018 pentru aprobarea Nomenclatorului obligaţiilor fiscale care se plătesc în contul unic, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 29 iunie 2018. Totodată, prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.613/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iunie 2018, a fost aprobată Metodologia de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale. 15. Curtea reţine că problema momentului plăţii prezintă o importanţă deosebită în situaţiile în care plata este făcută în preajma scadenţei, având în vedere că ulterior acestui moment încep să curgă creanţele fiscale accesorii, stabilirea momentului plăţii având influenţă asupra momentului de la care astfel de creanţe iau fiinţă. Curtea reţine astfel că legiuitorul a reglementat diverse momente considerate a fi momentul plăţii, în funcţie de modalitatea stingerii prin plată a obligaţiilor fiscale, bugetare sau a altor sume colectate de instituţii publice. Raportat la speţă, Curtea observă că în cazul plăţilor efectuate prin intermediul cardurilor bancare, momentul plăţii este considerat data la care a fost efectuată tranzacţia, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia. În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, referitor la procedura şi tipurile de creanţe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare, legiuitorul i-a conferit, în acest domeniu, competenţă ministrului finanţelor publice ca prin ordin să stabilească tipurile de creanţe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare, în acest sens fiind Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.376/2016 privind tipurile de creanţe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare în sistem online prin intermediul Sistemului Naţional Electronic de Plăţi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 10 august 2016. Curtea reţine că, în prezent, acest ordin a fost abrogat expres prin art. 3 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.809/2020 privind tipurile de creanţe fiscale care pot fi plătite prin intermediul cardurilor bancare în sistem online prin intermediul Sistemului Naţional Electronic de Plăţi, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 949 din 15 octombrie 2020. 16. În acest context, din perspectiva criticilor formulate de autorul excepţiei, Curtea apreciază că prevederile art. 163 alin. (11) lit. e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nu sunt afectate de vreun viciu de neconstituţionalitate, ci reglementează modalitatea stingerii prin plată a obligaţiilor fiscale, bugetare sau a altor sume colectate de instituţii publice, stabilind, în mod distinct, în funcţie de opţiunea de plată aleasă de către contribuabilul-debitor (respectiv plata în numerar, prin mandat poştal, decontare bancară sau plata prin intermediul cardurilor bancare), care este momentul efectuării plăţii. Faptul că acest moment este diferit nu conduce la neconstituţionalitatea în sine a reglementării criticate, întrucât acest moment este determinat de particularităţile tehnice specifice fiecărei modalităţi de stingere a creanţelor obligaţiilor fiscale, bugetare sau a altor sume colectate de instituţii publice. Mai mult decât atât, având în vedere faptul că legiuitorul a reglementat într-o manieră explicită şi lipsită de echivoc toate aceste momente distincte la care se realizează momentul plăţii, cu scopul de a responsabiliza şi disciplina comportamentul fiscal al contribuabilului, acesta trebuie să fie diligent şi să îşi adapteze conduita în funcţie de exigenţele impuse de lege. 17. În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei cu privire la împrejurarea că plata cu cardul nu poate fi realizată deoarece sistemul electronic de plăţi la punctele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală este nefuncţional, Curtea precizează că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este administraţia fiscală centrală aflată în subordinea Ministerului Finanţelor, care are misiunea de a colecta eficace şi eficient impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte sume datorate bugetului general consolidat, pentru a asigura resursele necesare finanţării cheltuielilor publice. Aşa fiind, Curtea învederează că aspectele mai sus invocate de autorul excepţiei reprezintă de fapt detalii tehnice care nu determină, în sine, neconstituţionalitatea reglementării criticate, fiind de competenţa autorităţilor îndrituite să remedieze eventualele disfuncţionalităţi sau deficienţe cu privire la implementarea concretă, în practică, a acestei modalităţi de plată. 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George Şerban Vlănţoiu în Dosarul nr. 38.415/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 163 alin. (11) lit. e) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 22 aprilie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora