Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Gheorghe Ciupercă în Dosarul nr. 5.211/279/2014 al Judecătoriei Piatra-Neamţ şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.294D/2015 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Precizează că procedura de soluţionare a plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acţiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum şi prestaţie tabulară are un caracter necontencios, iar lipsa calităţii procesuale a oficiului teritorial de cadastru nu are semnificaţia încălcării art. 16 din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 24 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.211/279/2014, Judecătoria Piatra-Neamţ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de petentul Gheorghe Ciupercă într-o cauză având ca obiect o plângere împotriva încheierii de carte funciară.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate creează o discriminare între persoanele fizice şi juridice care apelează la justiţie, în condiţiile art. 31 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 7/1996, şi persoanele care se consideră vătămate în drepturile lor şi se pot adresa instanţei judecătoreşti, în temeiul art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Autorul excepţiei consideră că se creează o discriminare între persoanele care apelează la servicii publice de publicitate imobiliară şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI), instituţie publică care, în concepţia legiuitorului, nu poate sta în judecată şi nu răspunde în faţa legii pentru actele sale abuzive. În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat situează OCPI şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) mai presus de lege, în raport cu persoanele fizice sau juridice care apelează la serviciile acestora. Astfel, neavând calitate procesuală pasivă, actele lor scapă controlului judecătoresc, iar persoanele vătămate în drepturile lor nu au posibilitatea să îşi apere dreptul încălcat.6. Judecătoria Piatra-Neamţ consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reţinând că premisa susţinută de autorul excepţiei, în sensul că persoanele care solicită înscrierea sau radierea din cartea funciară se află în aceeaşi situaţie juridică cu cea a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, este eronată. Astfel, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar persoanele fizice şi persoanele juridice vizate de ipoteza textului de lege sunt titulare ale dreptului, ce au solicitat efectuarea unei operaţiuni juridice. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Or, având în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora „Încheierea se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum şi celorlalte persoane interesate potrivit menţiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză...", aceste persoane nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cea a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi nici cu alte persoane care intră sub incidenţa Legii nr. 554/2004 şi, prin urmare, tratamentul juridic aplicat acestora nu poate fi decât diferit.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a art. 32 din Legea nr. 7/1996 este neîntemeiată, invocând Decizia nr. LXXII (72) din 15 octombrie 2007, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat că, în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară, întemeiate pe dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă, întrucât instanţa nu trebuie să stabilească existenţa sau inexistenţa unui drept al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, ci doar legalitatea şi temeinicia încheierii date în cauză; acesta nu poate fi citat ca parte în proces, singurele persoane susceptibile să aibă calitate fiind cele prevăzute de dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată, respectiv persoanele interesate potrivit menţiunilor din cartea funciară. Contrar celor susţinute de autorul excepţiei, dispoziţiile art. 31 din lege oferă posibilitatea celui interesat de a formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere a înscrierii în cartea funciară, ce se soluţionează de registratorul-şef, iar împotriva încheierii registratorului-şef se poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială se află imobilul. În ceea ce priveşte raportarea de către autorul excepţiei la prevederile Legii nr. 554/2004, precizează ca examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei, astfel cum s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 81 din 25 mai 1999.9. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 32 din Legea nr. 7/1996 sunt constituţionale. Invocă Decizia nr. 72 din 15 octombrie 2007, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul în interesul legii, a hotărât că, în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară, întemeiate pe dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă. În acest context, apreciază că dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 7/1996, republicată, dau expresie caracterului necontencios al procedurii de înscriere în cartea funciară reglementate de Legea nr. 7/1996 şi nu creează discriminări între persoanele care se adresează Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, din moment ce acestea se aplică tuturor destinatarilor prevăzuţi în ipoteza normei. Principiul egalităţii în faţa legii presupune egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Legiuitorul a asigurat cadrul legal ce permite aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor fizice aflate în situaţii juridice similare, în cazul de faţă părţilor implicate în soluţionarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acţiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum şi prestaţie tabulară. Nerecunoaşterea calităţii procesuale pasive a oficiului teritorial în soluţionarea cererilor menţionate nu este de natură să afecteze constituţionalitatea textelor respective. În privinţa comparaţiei realizate de autorul excepţiei între destinatarii normei criticate şi ai altor acte normative, sub aspectul posibilităţii acestora de a sesiza instanţa de judecată în temeiul Legii nr. 554/2004, precizează că nu există discriminare, în condiţiile în care cele două proceduri - cea contencioasă (reglementată prin Legea nr. 554/2004) şi cea necontencioasă (prevăzută de Legea nr. 7/1996) - se desfăşoară după reguli diferite. Or, „violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite". Invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 28 iunie 2012. În plus, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.". Din perspectiva celor expuse, în realitate, critica de neconstituţionalitate este dedusă din compararea prevederilor de lege criticate cu alte acte normative care prevăd posibilitatea formulării unor cereri de chemare în judecată împotriva autorităţilor publice. Cu privire la acest aspect, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 486/2003, s-a stabilit că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din aceasta comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. În caz contrar, se ajunge la concluzia ca, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 32 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 7 februarie 2013. Curtea observă că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 7/1996 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 septembrie 2015, fiind păstrată atât numerotarea, cât şi soluţia legislativă. Prevederile art. 32 din Legea nr. 7/1996 au următorul cuprins: „Soluţionarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acţiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum şi prestaţie tabulară se face fără citarea oficiului teritorial."13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind egalitatea în drepturi, art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, privind interzicerea generală a discriminării.14. Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 32 din Legea nr. 7/1996 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 73 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 12 mai 2016, instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate cu acest obiect. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că textul de lege criticat a fost introdus în Legea nr. 7/1996 în anul 2010, după ce în 2007, ca urmare a interpretărilor divergente existente în jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti în ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în cauzele ce au ca obiect plângerile împotriva încheierilor de carte funciară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat un recurs în interesul legii introdus în scopul stabilirii unei soluţii unitare la această problemă. Astfel, prin Decizia nr. 72 din 15 octombrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, adică cele referitoare la căile de atac împotriva încheierilor date cu privire la cererile de înscriere în cartea funciară.15. Prin decizia menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat soluţia acelor instanţe judecătoreşti care au apreciat că, din moment ce în cauzele care au ca obiect plângeri formulate împotriva încheierilor de carte funciară instanţa nu trebuie să stabilească existenţa sau inexistenţa unui drept al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, ci doar legalitatea şi temeinicia încheierii date în cauză, acesta nu poate fi citat ca parte în proces, singurele persoane susceptibile să aibă calitate procesuală fiind cele interesate potrivit menţiunilor din cartea funciară.16. Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, a fost introdus art. 501, care, după republicarea Legii nr. 7/1996, a devenit art. 32, criticat în cauza de faţă.17. Curtea a reţinut că, potrivit art. 29 din Legea nr. 7/1996, registratorul este învestit cu competenţa de a verifica îndeplinirea unor condiţii limitativ enumerate, referitoare la: respectarea condiţiilor de formă prevăzute de lege pentru încheierea înscrisului; corectitudinea numelui sau denumirii părţilor şi menţionarea codului numeric personal sau, după caz, a numărului de identificare fiscală, codului de înregistrare fiscală ori codului unic de înregistrare; individualizarea imobilului printrun număr de carte funciară şi a unui număr cadastral sau topografic, după caz; existenţa unei traduceri legalizate, dacă actul nu este întocmit în limba română; existenţa, după caz, a unei copii a extrasului de carte funciară pentru autentificare, a extrasului de carte funciară pentru informare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului; existenţa dovezii achitării tarifului de publicitate imobiliară; îndeplinirea altor prevederi legale stabilite prin legi speciale, a căror verificare se află în competenţa registratorului.18. Din această enumerare rezultă că este vorba despre verificarea unor informaţii cu caracter obiectiv, care presupune activităţi de confruntare a actelor depuse de solicitant cu exigenţe legale clare, explicite şi a căror neîndeplinire apare cu uşurinţă ca evidentă. Aşadar, registratorul nu efectuează o analiză internă, subiectivă a cererii, ci se limitează la a cerceta dacă este întrunit un anumit set de condiţii, strict şi inechivoc prevăzute de lege.19. Potrivit art. 30 din Legea nr. 7/1996, dacă registratorul constată că actele depuse în justificarea cererii de înscriere în cartea funciară, precum şi aceasta din urmă nu întrunesc condiţiile de formă cerute de lege pentru validitatea acestora, va respinge cererea printr-o încheiere motivată. Aceeaşi soluţie va pronunţa şi în cazul în care se solicită înscrierea unui act juridic a cărui nulitate absolută este prevăzută în mod expres de lege sau când nu sunt îndeplinite anumite condiţii speciale prevăzute de reglementările în vigoare.20. Persoanele interesate sau notarul public pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, care se soluţionează prin încheiere de către registratorul-şef din cadrul oficiului teritorial în raza căruia este situat imobilul. Împotriva încheierii registratorului-şef aceleaşi subiecte de drept pot formula plângere, care va fi soluţionată de judecătoria în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul. 21. Curtea a mai reţinut că activitatea oficiilor de cadastru se rezumă la verificarea unor cerinţe obiective, rolul acestora fiind de a conferi operaţiunii juridice încheiate de părţile raportului juridic generator de drepturi sau obligaţii susceptibile de a fi înscrise în cărţile funciare un anumit formalism, de natură să consolideze opozabilitatea acestuia faţă de terţi.22. Deşi înscrierea în cartea funciară are, potrivit art. 885 alin. (1) şi (2) din Codul civil, caracter constitutiv de drepturi, acest efect este totuşi consecinţa actului juridic încheiat de părţi, oficiul de cadastru nefiind parte în acest raport juridic. Ca atare, nu faţă de acesta ar urma să se stabilească un drept potrivnic cu prilejul soluţionării de către instanţă a plângerii împotriva încheierii de carte funciară, ci numai împotriva persoanei care a fost anterior înscrisă ca titular al dreptului de proprietate. Prin urmare, cadrul procesual în care instanţa va soluţiona plângerea este configurat de coordonatele raportului de drept material dintre părţile actului juridic, instituţia care administrează cartea funciară fiind exterioară acestuia. De altfel, potrivit art. 893 lit. a) din Codul civil, înscrierea unui drept real se poate efectua numai împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii, este înscris ca titular al dreptului asupra căruia urmează să fie făcută înscrierea.23. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat că nu există o poziţie privilegiată a oficiilor de cadastru, ca urmare a lipsei calităţii lor procesuale pasive în procesele având ca obiect plângerile împotriva încheierilor de carte funciară. Principiul constituţional al egalităţii este aplicabil în situaţii identice sau similare, în situaţii juridice obiectiv diferite tratamentul este chiar necesar să fie diferit. Or, oficiile de cadastru nu pot fi puse, sub aspect procesual, pe poziţie de egalitate cu părţile din procesele respective.24. Curtea a mai constatat că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară ar fi exonerate de răspundere faţă de proprietarii imobilelor ce fac obiectul cadastrului şi cărţii funciare, deşi prin atribuţiile lor administrative pot comite abuzuri. În acest sens, Curtea a observat că art. 915 din Codul civil reglementează răspunderea solidară a oficiului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară de la locul situării imobilului şi a persoanei răspunzătoare de prejudiciul cauzat prin efectuarea de înscrieri inexacte în cartea funciară sau prin eliberarea de extrase de carte funciară cu omisiuni sau menţiuni greşite; într-o asemenea situaţie, persoana prejudiciată se poate îndrepta atât împotriva funcţionarului public vinovat de producerea prejudiciului, cât şi împotriva oficiului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară, dacă sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Ciupercă în Dosarul nr. 5.211/279/2014 al Judecătoriei Piatra-Neamţ şi constată că prevederile art. 32 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Piatra-Neamţ şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 5 mai 2016.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Simina Popescu