Decizia Nr.7 din 18.01.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 şi art. 68 lit. e) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, excepţie ridicată de Ştefan Sorin Umbrărescu în Dosarul nr. 2.390/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 969D/2017.2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Ştefan Sorin Umbrărescu, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost în mod legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei care arată că, în calitate de notar public, a realizat vreme de 14 ani venituri din activităţi agricole, apoi, prin intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 68 lit. e) din Legea nr. 36/1995, normă lipsită de claritate şi previzibilitate, i s-a reţinut starea de incompatibilitate. Noţiunile folosite de norma criticată nu au corespondent în legislaţia în vigoare, sancţiunea aplicată - suspendarea din funcţia de notar public - constituind o ingerinţă în viaţa privată a acestuia, cu încălcarea prevederilor art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a celor cuprinse în art. 52 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.4. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 36/1995, autorul excepţiei arată că, de vreme ce suspendarea din funcţia de notar public este un act administrativ, acesta trebuie să poată fi atacat în justiţie, or, norma criticată se limitează la a stabili că suspendarea se dispune prin ordin al ministrului justiţiei.5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Referitor la dispoziţiile art. 68 lit. e) din Legea nr. 36/1995, arată că acestea întrunesc condiţiile de claritate pentru ca notarul public să îşi poată adapta conduita în funcţie de prescripţia normativă, iar, în ceea ce priveşte prevederile art. 42, susţine că acestea respectă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât suspendarea dispusă în temeiul lor nu are caracterul unei sancţiuni disciplinare, astfel că nu este obligatorie parcurgerea procedurii disciplinare prevăzute de lege.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea din 8 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.390/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 şi art. 68 lit. e) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995. Excepţia a fost ridicată de Ştefan Sorin Umbrărescu, reclamant într-o cauză având ca obiect anularea Ordinului nr. 1.036/C din 22 martie 2016 emis de ministrul justiţiei, ordin prin care a fost suspendat din exerciţiul funcţiei de notar public pentru incompatibilitate, respectiv pentru cazul prevăzut de art. 68 lit. e) şi art. 73 lit. m) din Legea nr. 36/1995.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că dispoziţiile art. 68 lit. e) din Legea nr. 36/1995 încalcă art. 23 din Constituţie, întrucât nu permit determinarea exactă a conţinutului interdicţiei, fiind lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate în privinţa restrângerii libertăţilor individuale. Curtea Constituţională a stabilit, prin Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015, paragraful 23, că standardul constituţional de protecţie a libertăţii individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de limitare a acestei valori constituţionale, iar, pe de altă parte, să prevadă într-un mod clar, precis şi previzibil aceste cazuri. Sintagma „activităţi de producţie, comerţ sau alte activităţi de prestări servicii" nu-şi găseşte reglementare în legislaţia actuală, iar noţiunile utilizate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate. Astfel, în ceea ce priveşte noţiunea de „producţie", în Codul civil se află reglementarea noţiunii de produsele bunurilor la art. 547, ale fructelor la art. 548 şi ale productelor la art. 549, toate noţiuni de natură civilă. Cât priveşte noţiunea de „comerţ", aceasta nu se găseşte în Codul civil, cu excepţia art. 2557 alin. (2) care vorbeşte de raporturi comerciale, referirea izolată privind raporturile de drept internaţional privat, astfel că, în privinţa folosirii acestui termen, se impune a se avea în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015. Mai mult, nici noţiunea de „activităţi de prestări servicii" nu este de găsit în Codul civil. Sintagma a fost preluată printr-o traducere inexactă din legislaţia Uniunii Europene, iar legiuitorul nu a indicat clar şi neechivoc obiectul material al acestui text în chiar cuprinsul normelor legale şi nici nu a creat posibilitatea ca acesta să poată fi identificat cu uşurinţă prin trimitere la un alt text legal de rang cel puţin egal sau la norme de aplicare care să poată duce la o concluzie indubitabilă cu privire la drepturile şi libertăţile restrânse prin acest text şi, nu în ultimul rând, la definirea cât mai exactă a acestor termeni generici.8. Cât priveşte reglementarea noţiunii de „desfăşurare directă" din cuprinsul textului contestat, autorul excepţiei consideră că aceasta este lipsită de consistenţă juridică, retrograde, câtă vreme Codul civil şi Codul penal vorbesc de acţiuni şi inacţiuni, iar nu de săvârşirea directă sau indirectă a unui fapt sau act juridic.9. Pe de altă parte, reglementarea art. 68 lit. e) din Legea nr. 36/1995 constituie şi o încălcare a art. 52 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în sensul în care întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi substanţa acestor drepturi şi libertăţi, iar restrângerea lor trebuie să fie aplicată doar dacă se impune şi nu în mod discriminatoriu, în fapt, norma criticată fiind şi o încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. Prin reglementarea lacunară prevăzută de textul incriminat, incompatibilitatea atrage suspendarea din exercitarea funcţiei de notar public, sancţiune administrativă care, în opinia autorului excepţiei, poate fi aplicată doar ca urmare a săvârşirii unor abateri disciplinare grave în funcţia de notar public sau ca măsură complementară faţă de săvârşirea unei infracţiuni.10. Or, atragerea suspendării notarului public din profesie pentru efectuarea actelor prevăzute de art. 68 lit. e) din lege în lipsa unei cercetări prealabile a Camerei Notarilor Publici, a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici sau a Ministerului Justiţiei, concretizată prin procedura administrativă a acţiunii disciplinare, în care să se aplice principiul egalităţii în drepturi (în sensul că în celelalte cazuri de suspendare există fie o cercetare prealabilă, acţiune disciplinară, hotărâre de condamnare, acte de imputare sau consimţământul notarului) este rezultatul unui abuz de drept, determinat de aplicarea dispoziţiilor art. 42 şi art. 68 lit. e) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, pe care autorul excepţiei le consideră neconstituţionale.11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că textele legale criticate întrunesc toate exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate, astfel că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.12. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 629 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 29 iulie 2011, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, în care a statuat că „legiuitorul are atât competenţa de a reglementa condiţiile pentru ocuparea unor funcţii sau exercitarea unor profesii, cât şi competenţa de a stabili cazuri de încetare a acestora". Astfel cum rezultă din Decizia nr. 806 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007, sau din Decizia nr. 237 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 27 aprilie 2012, impunerea unor reguli, stabilirea unui cadru organizatoric pentru desfăşurarea activităţii membrilor unui corp profesional, precum şi stabilirea şi aplicarea unor sancţiuni în caz de nerespectare a acestor reguli nu sunt de natură să încalce principiile statuate în Legea fundamentală, o astfel de reglementare având drept scop asigurarea unui climat de ordine şi probitatea morală şi profesională a membrilor profesiei.14. Avocatul Poporului arată că, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte. În acest context, sintagma „activităţi de producţie, comerţ sau alte activităţi de prestări de servicii" se regăseşte în Codul civil, punând astfel în acord dispoziţiile legale criticate cu dispoziţiile din materia civilă. Astfel, Codul civil suprimă noţiunea fapte de comerţ, iar legea de aplicare a acestuia redefineşte conceptul, arătând că expresiile „acte de comerţ", respectiv „fapte de comerţ" se înlocuiesc cu expresia „activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii". Prin urmare, soluţia adoptată prin legea de punere în aplicare tinde să specializeze, în privinţa persoanelor comerciante, o altă noţiune, aceea de „exploatare a unei întreprinderi" pe care Codul civil o defineşte ca fiind „exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii" [art. 3 alin. (3) din Codul civil]. Totodată, existenţa anumitor incompatibilităţi se impune în unele cazuri, faţă de specificul profesiei, cum este în cazul notarilor. Aşa cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 36/1995, notarul îşi desfăşoară activitatea în realizarea unui serviciu de interes public. Potrivit art. 3 din actul normativ anterior indicat, notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome, iar actul întocmit de către acesta, purtând sigiliul şi semnătura sa, este de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege. Prin urmare, organizarea exercitării prin lege a profesiei de notar, ca de altfel a oricărei alte activităţi ce prezintă interes pentru societate, este firească şi necesară, în vederea stabilirii competenţei, a mijloacelor şi a modului în care se poate exercita această profesie, precum şi a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. Incompatibilitatea exercitării profesiei de notar cu activităţi de producţie, comerţ sau alte activităţi de prestări de servicii constituie o garanţie în îndeplinirea unui serviciu de interes public, întrucât acesta nu poate exercita nicio altă activitate care l-ar plasa într-o stare de subordonare juridică ori i-ar impune reguli diferite ce ar putea constitui obstacole în îndeplinirea profesiei sale. Aşadar, dispoziţiile legale criticate îndeplinesc toate exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate, aplicânduse tuturor destinatarilor normei juridice. Faţă de cele de mai sus, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 42 şi art. 68 lit. e) din Legea nr. 36/1995 sunt constituţionale.15. Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 42 şi art. 68 lit. e) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 18 iunie 2014, cu următorul conţinut:– Art. 42: „Suspendarea şi încetarea suspendării se dispun prin ordin de ministrul justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu.";

– Art. 68 lit. e): „Exercitarea profesiei de notar public este incompatibilă cu: [...] e) desfăşurarea directă de activităţi de producţie, comerţ sau alte activităţi de prestări de servicii;".18. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, art. 16 referitor la principiul egalităţii în drepturi şi în art. 23 privind libertatea individuală. De asemenea, sunt invocate prevederile Codului civil, ale Codului de procedură civilă, ale Legii nr. 554/2004, ale Codului fiscal, ale Legii nr. 227/2015, ale Legii nr. 176/2010, ale art. 96 din Legea nr. 161/2003, precum şi ale art. 73 şi 74 din Legea nr. 36/1995. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 2 şi 3 din Legea nr. 36/1995, activitatea notarială se realizează de notarii publici prin acte notariale şi consultaţii juridice notariale, în condiţiile legii, notarul public fiind învestit să îndeplinească un serviciu de interes public. Funcţia de notar public se exercită numai de către notarii publici membri ai Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, şi are statutul unei funcţii autonome, în exercitarea profesiei şi în legătură cu aceasta, notarul public fiind protejat de lege. Cu alte cuvinte, notarii au statut protejat de lege, inclusiv prin mijloace de drept penal, şi sunt profesionişti cărora statul lea delegat exerciţiul autorităţii publice şi pentru a căror fidelitate faţă de modul de îndeplinire a funcţiei publice statul răspunde. Faptul că notarul exercită autoritatea publică rezultă din natura şi conţinutul activităţii pe care o prestează acesta, ca împuternicit al statului, dincolo de orice calificare a legii. Exercitarea autorităţii publice de către notar, în special prin autentificarea înscrisurilor, impune acestuia exigenţe de calitate profesională şi standarde de integritate morală identice cu ale tuturor celorlalţi funcţionari publici, statul încredinţând acestei categorii profesionale controlul de legalitate şi prezumţia de adevăr a actelor încheiate în faţa notarului. De altfel, însuşi art. 7 din Legea nr. 36/1995 prevede că „Actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul şi semnătura acestuia, este de autoritate publică şi are forţa probantă prevăzută de lege". În virtutea autorităţii publice cu care este învestit notarul public, actele sale se impun în circuitul civil, cu prezumţie de adevăr, până la înscrierea în fals, satisfăcând nevoia statului de a îndeplini acest serviciu public în folosul unei bune administrări a raporturilor juridice dintre cetăţeni, autorităţile publice şi stat. Aşa fiind, între natura activităţii notariale şi formele de răspundere a notarului public trebuie să existe o legătură directă, statutul juridic al acestuia bazându-se pe o serie de obligaţii, a căror nerespectare poate atrage răspunderea administrativă a notarului, tocmai pentru că autorul se foloseşte de încrederea ce i-a fost acordată odată cu învestirea autorităţii publice şi răstoarnă prezumţia de fidelitate în exercitarea funcţiei sale. 20. Or, în condiţiile în care notarul public se circumscrie noţiunii de „funcţionar public", persoanele care ocupă această funcţie exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de autoritate publică cu care sunt învestite. Prin urmare, având în vedere sfera atribuţiilor ce intră în competenţa acestei funcţii, este justificată reglementarea unor incompatibilităţi ale profesiei. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 68 din lege, exercitarea profesiei de notar public este incompatibilă cu desfăşurarea unei activităţi salarizate, cu excepţiile expres prevăzute de lege, cu exercitarea unei funcţii publice sau de demnitate publică, cu exercitarea funcţiilor de judecător, procuror, magistrat-asistent sau grefier, cu exercitarea profesiei de avocat, consilier juridic, executor judecătoresc sau practician în insolvenţă, cu desfăşurarea directă de activităţi de producţie, comerţ sau alte activităţi de prestări de servicii, precum şi cu calitatea de administrator sau de preşedinte al unui consiliu de administraţie al unei societăţi. Potrivit art. 73 lit. m) din lege, „Răspunderea disciplinară a notarului public intervine pentru următoarele abateri: [...] m) desfăşurarea unor activităţi incompatibile cu calitatea de notar public, potrivit legii;". Acţiunea disciplinară se exercită în temeiul dispoziţiilor art. 74 din Legea nr. 36/1995, care stabilesc procedura de cercetare disciplinară a notarilor publici, în vreme ce dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. c) din lege prevăd că sancţiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea abaterii disciplinare se aplică în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite, printre acestea fiind suspendarea notarului public din exerciţiul funcţiei pe o durată de cel mult 6 luni. 21. Pe de altă parte, potrivit art. 41 alin. (1) lit. a) din lege, notarul public este suspendat din funcţie în caz de incompatibilitate, iar, în temeiul art. 42, suspendarea se dispune prin ordin de ministrul justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu. 22. În acest context normativ, autorului excepţiei i s-a reţinut unul dintre cazurile de incompatibilitate - „desfăşurarea directă de activităţi de producţie, comerţ sau alte activităţi de prestări de servicii" -, şi, potrivit legii, i s-a aplicat măsura administrativă a suspendării din profesie. Autorul excepţiei formulează critici cu privire la impredictibilitatea sintagmei care defineşte situaţia de incompatibilitate, susţinând că aceasta nu are un conţinut clar şi previzibil. 23. Analizând conţinutul normativ al sintagmei criticate, Curtea reţine că acesta îşi găseşte corespondent în Codul civil. Suprimând noţiunea de „fapte de comerţ", legea de aplicare a Codului civil redefineşte conceptul, arătând că expresiile „acte de comerţ", respectiv „fapte de comerţ" se înlocuiesc cu expresia „activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii". Prin urmare, soluţia adoptată prin legea de punere în aplicare tinde să specializeze, în privinţa persoanelor comerciante, o alta noţiune, aceea de „exploatare a unei întreprinderi" pe care Codul civil o defineşte, la art. 3 alin. (3), ca fiind „exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii". Prin urmare, sintagma criticată vizează orice desfăşurare directă, deci de către notarul public, iar nu prin intermediari, a unor activităţi care implică, cu titlu profesional, producerea de bunuri, comercializarea de bunuri sau prestarea de servicii către terţi. Toate aceste activităţi sunt desfăşurate, potrivit legii, de profesionişti, astfel că o persoană care exercită funcţia publică de notar nu poate îndeplini aceste activităţi, circumscrise noţiunii de „exploatare a unei întreprinderi". 24. Curtea reţine că valoarea socială protejată prin aplicarea măsurii administrative a suspendării ca urmare a constatării stării de incompatibilitate este integritatea/probitatea persoanei care deţine calitatea de notar public şi prestează un serviciu public, exercitând autoritatea cu care a fost învestită de stat. Efectuarea acelor activităţi care atrag incompatibilitatea funcţiei de notar public este cea care determină temporar, pe perioada în care respectivele activităţi sunt desfăşurate, pierderea integrităţii/probităţii, element fundamental al exercitării autorităţii publice fără de care persoana care ocupă respectiva funcţie publică nu are legitimitatea de a-şi continua activitatea. 25. Conceptul „statului de drept", consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituţie, presupune, pe de o parte, capacitatea statului de a asigura cetăţenilor servicii publice de calitate şi de a crea mijloacele pentru a spori încrederea acestora în instituţiile şi autorităţile publice. Aceasta presupune obligaţia statului de a impune standarde etice şi profesionale în special celor chemaţi să îndeplinească activităţi ori servicii de interes public şi, cu atât mai mult celor care înfăptuiesc acte de autoritate publică, adică pentru acei agenţi publici sau privaţi care sunt învestiţi şi au abilitarea de a invoca autoritatea statului în îndeplinirea anumitor acte sau sarcini. Statul este dator să creeze toate premisele - iar cadrul legislativ este una dintre ele - pentru exercitarea funcţiilor sale de către profesionişti care îndeplinesc criterii profesionale şi de probitate morală. Din această perspectivă, în cazul în care un funcţionar al statului învestit cu exerciţiul autorităţii publice nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a ocupa funcţia publică, suspendarea sa din exercitarea atribuţiilor apare ca o soluţie firească şi oportună. 26. Curtea apreciază ca fiind incidente în cauza de faţă şi cele reţinute anterior, prin Decizia nr. 806 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007, conform căreia „deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor masuri coercitive" sau prin Decizia nr. 237 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 27 aprilie 2012, unde Curtea a statuat că „instituirea prin legea care reglementează exercitarea profesiei de avocat a unor obligaţii pentru cei în cauză, precum şi a unor măsuri sancţionatorii faţă de cei ce încalcă regulile prevăzute este întru totul legitimă. Avocatura este un serviciu public, al cărui specific impune necesitatea prevederii, prin lege, a unor condiţii de exercitare a acestei profesii." Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că, în ceea ce îi priveşte pe notarii publici, argumentele reţinute sunt cu atât mai pertinente cu cât aceştia, aşa cum s-a precizat, exercită prerogative de autoritate publică. 27. Pentru argumentele prezentate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 42 şi art. 68 lit. e) din Legea nr. 36/1995 respectă condiţiile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească o normă sub aspectul clarităţii şi previzibilităţii sale, precum şi principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, având în vedere calitatea de funcţionar al notarului public. 28. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile art. 68 lit. e) din legea criticată nu permit determinarea exactă a conţinutului interdicţiei, fiind lipsite de claritate în privinţa restrângerii libertăţii individuale, prevăzute de art. 23 din Constituţie, Curtea apreciază că aceste dispoziţii constituţionale nu sunt incidente în cauză, întrucât prin suspendarea exercitării funcţiei de notar public nu sunt afectate, sub niciun aspect, libertatea individuală şi siguranţa persoanei. 29. În fine, cu privire la critica referitoare la luarea măsurii suspendării notarului public din profesie pentru efectuarea actelor prevăzute de art. 68 lit. e) din lege în lipsa unei cercetări prealabile şi a unei acţiuni disciplinare, Curtea reţine că aceasta nu vizează o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a normelor Legii nr. 36/1995 de către organele abilitate de lege, aplicare a legii care poate fi cenzurată de instanţa judecătorească în faţă căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. 30. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ştefan Sorin Umbrărescu în Dosarul nr. 2.390/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 42 şi art. 68 lit. e) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 ianuarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu