Decizia Nr.25 din 14.11.2011

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, în conformitate cu dispoziţiile art. 330⁶ din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010 şi prin Legea nr. 71/2011, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, referitor la posibilitatea magistraţilor de a beneficia de creşterile salariale prevăzute în art. 1 din actul normativ iniţial menţionat.Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 11/2011 este constituit conform art. 330⁶ alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010 şi prin Legea nr. 71/2011, şi art. 27² alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa este prezidată de doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, procuror-şef adjunct al Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil.La şedinţa de judecată participă doamna Niculina Vrâncuţ, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27³ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la solicitările magistraţilor de a beneficia de creşterile salariale prevăzute de art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007.Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin a susţinut punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, exprimat în scris şi depus la dosar, şi a formulat concluzii de admitere a recursului în interesul legii, în sensul pronunţării unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.Preşedintele completului, doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a reţinut dosarul în pronunţare asupra recursului în interesul legii.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:1. Problema de drept ce a generat practica neunitarăPrin recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, referitor la posibilitatea magistraţilor de a beneficia de creşterile salariale prevăzute în art. 1 din actul normativ iniţial menţionat.2. Examenul jurisprudenţialÎn urma verificării jurisprudenţei la nivelul întregii ţări s-a constatat că în soluţionarea cauzelor având ca obiect solicitările magistraţilor privind acordarea creşterilor salariale prevăzute de art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 practica judiciară este neunitară, identificându-se în acest sens două orientări.3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti3.1. Într-o primă orientare, majoritară, a practicii s-a considerat că pretenţiile reclamanţilor sunt întemeiate, iar pârâţii au fost obligaţi la plata creşterilor salariale prevăzute de art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007.S-a apreciat, în esenţă, că excluderea magistraţilor de la acordarea majorărilor salariale prevăzute pentru personalul din sistemul bugetar constituie discriminare, în sensul prevederilor Constituţiei României, ale Codului muncii, ale Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 şi ale normelor europene referitoare la interzicerea discriminării, atât timp cât respectivele creşteri salariale au avut în vedere raţiuni de protecţie socială, datorită devalorizării în timp a monedei naţionale, şi s-au realizat prin indexarea periodică a valorii sectoriale, în procent stabilit astfel încât să se acopere nivelul prognozat al preţurilor de consum.3.2. Într-o altă orientare a practicii, minoritară, s-a apreciat că, dimpotrivă, pretenţiile magistraţilor astfel formulate nu sunt întemeiate.În acest sens s-a reţinut că magistraţii beneficiază de drepturile stabilite prin legea specială de salarizare, fără a putea pretinde, în afara legii, alte drepturi, dacă acestea nu se prevăd expres şi pentru magistraţi.Prin urmare, s-a considerat că personalul constituit din magistraţi nu a fost supus unui tratament diferenţiat, întrucât aceştia fac parte dintr-o categorie profesională diferită de cele care au beneficiat de majorările salariale anuale, astfel că regulile în ceea ce îi priveşte pot fi diferite.Cât priveşte reglementarea prin lege sau prin alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane, s-a constatat că aceasta excedează cadrului legal stabilit prin Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.4. Opinia Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţieColegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a opinat pentru prima orientare jurisprudenţială, prin argumentele expuse susţinând că aceasta este în acord cu litera şi spiritul legii.5. Opinia procurorului generalPrin punctul de vedere exprimat în scris şi depus la dosar, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut, cu titlu prealabil, referitor la stadiul actual al jurisprudenţei, că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 au avut o aplicare limitată în timp, astfel încât, în raport cu caracterul patrimonial al dreptului solicitat în temeiul acestui act normativ şi cu dispoziţiile art. 3 şi 12 din Decretul nr. 167/1958, precum şi ale art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat, începând cu anul 2011, dreptul la acţiune pentru acordarea indexărilor salariale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 este prescris, în măsura în care, în situaţii particulare, nu sunt incidente cazuri de întrerupere ori suspendare a cursului prescripţiei extinctive.În contextul expus s-a arătat că verificările efectuate au evidenţiat existenţa, în prezent, pe rolul instanţelor de judecată a unui număr de 18 litigii în care magistraţii, personalul asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor au solicitat obligarea pârâţilor la plata creşterilor salariale prevăzute de art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007.În atare situaţie se consideră că recursul în interesul legii ar avea eficienţă doar asupra acţiunilor aflate pe rol, formulate cu respectarea termenului general de prescripţie şi în care instanţele pot statua asupra fondului.Relativ la problema de drept supusă examinării, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut, în esenţă, că majorările salariale, astfel cum au fost reglementate de art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, nu sunt aplicabile judecătorilor şi procurorilor, în condiţiile în care pentru această categorie socioprofesională legiuitorul a prevăzut prin lege specială drepturi salariale şi majorări periodice aplicabile acestora, fapt ce nu atrage existenţa unei discriminări şi nu afectează principiul egalităţii în drepturi.6. Raportul asupra recursului în interesul legiiProiectul de soluţie propus prin raportul întocmit în cauză a vizat, de asemenea, a doua soluţie identificată de examenul jurisprudenţial, respectiv aceea că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor.7. Înalta CurteCu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că recursul în interesul legii aduce în discuţie reglementări înscrise în următoarele acte normative:– art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicată, care, sub denumirea marginală „Egalitatea în drepturi“, arată că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări;

– art. 20 din Constituţia României, republicată, care, sub denumirea marginală „Tratatele internaţionale privind drepturile omului“, prevede că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte [alin. (1)]. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile [alin. (2)];

– art. 20 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999, care, sub denumirea marginală „Dreptul la egalitate de şanse şi de tratament în materie de angajare şi profesie, fără discriminare în funcţie de sex“, prevede că în vederea exercitării efective a dreptului la egalitate de şanse şi de tratament în materie de angajare şi de profesie, fără discriminare în funcţie de sex, părţile se angajează să recunoască acest drept şi să ia măsurile adecvate pentru a asigura şi a promova aplicarea sa în următoarele domenii: a) accesul la angajare, protecţia împotriva concedierii şi reintegrarea profesională; b) orientarea şi formarea profesională, recalificarea şi readaptarea profesională; c) condiţiile de angajare şi de muncă, inclusiv salarizarea; d) evoluţia carierei, inclusiv promovarea.La rândul său, sub denumirea marginală „Nediscriminarea“, art. E prevede că respectarea drepturilor recunoscute în prezenta cartă trebuie asigurată fără deosebire de rasă, sex, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională ori socială, sănătate, apartenenţă la o minoritate naţională, naştere sau orice altă situaţie; – art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, care prevede că exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională ori socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie;

– art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care prevede că toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără nicio deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o asemenea discriminare. Articolul 23 pct2 din acelaşi act normativ prevede că toţi oamenii, fără nicio discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală; – art. 5 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, conform căruia în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii [alin. (1)]. Orice discriminare directă ori indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă [alin. (2)]. Constituie discriminare directă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă, întemeiate pe unul ori mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. 2, care au ca scop ori ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii [alin. (3)]. Constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe [alin. (4)]; – art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor faptelor de discriminare, republicată, cu completările ulterioare, prevede că prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop ori efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.Alin. (3) al textului arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare; – art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, conform căruia în anul 2007 salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi indemnizaţiile personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape, astfel: a)cu 5%, începând cu data de 1 ianuarie 2007, faţă de nivelul din luna decembrie 2006; b)cu 2%, începând cu data de 1 aprilie 2007, faţă de nivelul din luna martie 2007; c)cu 11%, începând cu data de 1 octombrie 2007, faţă de nivelul din luna septembrie 2007;– art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, conform căruia drepturile de salarizare prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă sunt brute şi impozabile. Acestea vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale.Înalta Curte consideră că trebuie avută în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Prin deciziile nr. 818-820 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei şi a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. În considerentele deciziilor s-a reţinut că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 lasă posibilitatea desprinderii unui înţeles neconstituţional, în virtutea căruia instanţele judecătoreşti au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii şi să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecăţii. Articolul 2 alin(3) din ordonanţă caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane faţă de alte persoane, fără să facă vreo distincţie cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înţeles că se referă şi la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament şi ordonanţele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie.Luând în considerare şi dispoziţiile art. 27 alin. (1) din ordonanţă, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanţei de judecată, între altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare, deci şi a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanţa de judecată poate să înţeleagă că are competenţa să anuleze o dispoziţie legală pe care o consideră discriminatorie şi pentru a restabili situaţia de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăşi o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziţii prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanţei se consideră discriminată. Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective. În contextul expus, rezultă că este corectă opinia potrivit căreia magistraţii nu pot beneficia de drepturile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007. Principiul nediscriminării, care este înscris, practic, în toate tratatele şi documentele internaţionale de protecţie a drepturilor omului, presupune aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor care sunt egale în drepturi. Conform art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de Convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională ori socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie. Legat de acest text, instanţa europeană a arătat că art. 14 nu poate fi interpretat în sensul că ar interzice orice discriminare bazată pe criteriile pe care le conţine sau pe altele cuprinse implicit în sintagma „orice altă situaţie“ pentru că a distinge nu înseamnă a discrimina. Diferenţa de tratament devine discriminare numai atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. Ca atare, dacă art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale oferă o protecţie împotriva oricărei discriminări în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor pe care Convenţia le garantează, orice diferenţă de tratament nu semnifică, automat, încălcarea sa. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situaţii analoage şi comparabile beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu îşi găseşte nicio justificare obiectivă sau rezonabilă. Totuşi, instanţa europeană a precizat, de asemenea, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele între situaţii analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincţiile de tratament juridic aplicate. Întinderea acestei marje depinde de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, de domeniul şi contextul în discuţie. Prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 s-a prevăzut majorarea salariului de bază al personalului contractual din sectorul bugetar anume prevăzut în art. 1, magistraţii nefigurând în această enumerare. Împrejurarea că şi magistraţii sunt bugetari, asemenea celor vizaţi de actul normativ menţionat, nu înseamnă că s-a produs o discriminare între categorii de bugetari, tocmai pentru că situaţiile în discuţie nu sunt analoage şi comparabile. Ar fi fost discriminare numai dacă ordonanţa s-ar fi aplicat unor magistraţi, excluzând de la incidenţa ei alţi magistraţi. Or, magistraţii fac parte dintr-o categorie profesională diferită de cele care au beneficiat de majorările salariale anuale, astfel că regulile în ceea ce îi priveşte pot fi diferite. Faptul că art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, în vigoare la data apariţiei Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, arăta că drepturile de salarizare ale categoriilor de persoane la care se referă vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale nu poate conduce la concluzia exprimată în opinia majoritară. Aceasta, deoarece textul se referă la aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale, or prevederile legale invocate sunt tocmai cele care nu recunosc şi magistraţilor dreptul la indexările acordate altor bugetari. Magistraţii beneficiază de drepturile stabilite prin legea specială de salarizare, fără a putea pretinde, în lipsa unor dispoziţii legale, alte drepturi. În consecinţă, urmează a se admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 330⁷ cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi stabileşte că: Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor. Obligatorie, potrivit art. 330⁷ alin. 4 din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2011. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, LIVIA DOINA STANCIU Magistrat-asistent, Niculina Vrâncuţ