DECIZIE   Nr. 25 din 12 octombrie 2009

în vederea stabilirii fractiilor de pedeapsa dupa executarea carora poate fi liberat conditionat un condamnat care, din cauza starii sanatatii sau din alte cauze, nu a fost niciodata folosit la munca ori nu mai este folosit la munca

ACT EMIS DE:     INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 291 din 4 mai 2010

Dosar nr. 17/2009

Sub preşedinţia doamnei judecător Lidia Bărbulescu, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea stabilirii fractiilor de pedeapsa dupa executarea carora poate fi liberat conditionat un condamnat care, din cauza starii sanatatii sau din alte cauze, nu a fost niciodata folosit la munca ori nu mai este folosit la munca.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 72 de judecători din 108 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Scutea Gabriela - adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că, pentru a deveni propozabil, condamnatul care nu a fost sau nu mai este folosit la muncă din cauze neimputabile trebuie să execute efectiv întreaga fracţiune de pedeapsă prevăzută la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 591 alin. 1 din Codul penal.

SECŢIILE   UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

In aplicarea dispoziţiilor art. 60 alin. 1, cu referire la art. 59 şi la art. 591 din Codul penal, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte fracţiunile de pedeapsă ce trebuie executate de condamnatul care nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, pentru a beneficia de liberare condiţionată înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că persoana condamnată care, din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost folosită niciodată la muncă ori nu mai este folosită în acest scop poate fi liberată condiţionat după executarea efectivă a fracţiunii de pedeapsă la care se face referire la art. 59 alin. 2 fraza a doua şi, respectiv, la art. 591 alin. 2 teza a II-a din Codul penal.

Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că, pentru a beneficia de liberare condiţionată, condamnatul care, din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit trebuie să execute în întregime fracţiunea de pedeapsă menţionată la art. 59 alin. 1 şi, respectiv, la art. 591 alin. 1 din Codul penal.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.

Liberarea condiţionată constituie un mijloc de individualizare a pedepsei închisorii în faza executării acesteia, a cărei reglementare se regăseşte atât în dispoziţiile art. 59-61 din Codul penal, art. 450 din Codul de procedură penală, cât şi în cuprinsul art. 75-77 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

In conţinutul prevederilor art. 59 din Codul penal referitoare la liberarea condiţionată şi, respectiv, ale art. 591 din acelaşi cod privind liberarea condiţionată în cazul infracţiunii săvârşite din culpă, legiuitorul a prevăzut în mod accesibil şi previzibil condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată unei persoane condamnate înainte de executarea în întregime a pedepsei privative de libertate, aceasta reprezentând un beneficiu legal, şi nicidecum un drept absolut al condamnatului.

Astfel, liberarea condiţionată se poate acorda ca urmare a constatării îndeplinirii unor condiţii, pe de-o parte, fracţiunile de pedeapsă pe care condamnatul trebuie să le execute, acestea, ia rândul lor, diferenţiindu-se în raport cu două criterii, primul vizând forma de vinovăţie, ce presupune distincţia dintre infracţiunile intenţionate şi infracţiunile de culpă, şi cel de-al doilea privind un cuantum legal de pedeapsă, respectiv cele care nu depăşesc 10 ani şi cele care depăşesc această limită, iar pe de altă parte, condiţiile referitoare la comportarea condamnatului pe timpul executării pedepsei, la rândul lor, expres concretizate, şi anume stăruinţa în muncă şi disciplină, să dea dovezi temeinice de îndreptare, antecedentele penale ale acestuia.

Legiuitorul a prevăzut în dispoziţiile art. 60 din Codul penal cazuri speciale în care poate fi acordată liberarea condiţionată.

Astfel, la alin. 1 al normei mai sus menţionate a fost reglementat cazul condamnatului care, din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, ipoteză în care acesta poate fi liberat după executarea fracţiunilor de pedeapsă menţionate la art. 59 sau, după caz, la art. 591, dacă dă dovezi temeinice de disciplină şi de îndreptare.

In ipoteza mai sus menţionată rezultă că prin voinţa legiuitorului a fost înlăturată de la examinarea posibilităţii acordării beneficiului liberării condiţionate numai condiţia stăruinţei în muncă, aceasta fiind justificată prin particularitatea situaţiilor care pot interveni, şi anume a condamnaţilor care nu au fost niciodată folosiţi la muncă sau a celor care, deşi au fost folosiţi la muncă, nu mai pot continua, indiferent de durata perioadei în care au fost folosiţi şi indiferent de motivele (subiective, obiective, imputabile, neimputabile) pentru care nu mai este posibilă continuarea muncii.

Inexistenţa condiţiei stăruinţei în muncă în cazul mai sus precizat exclude considerarea ca executată, pe baza muncii prestate, a unei părţi din pedeapsă, consecinţa fiind aceea că persoana condamnată trebuie să execute fracţiunea întreagă corespunzătoare pedepsei, în condiţiile art. 59 alin. 1, respectiv ale art. 591 alin. 1 din acelaşi cod.

Astfel, nu le sunt aplicabile condamnaţilor care nu mai pot fi folosiţi la muncă din cauza stării de sănătate dispoziţiile art. 59 alin. 2 fraza a II-a din Codul penal şi, respectiv, ale art. 591 alin. 2 teza a II-a din acelaşi cod, în care se specifică în mod concret fracţiunile reduse pe care trebuie să le execute efectiv, faţă de cuantumul pedepsei ce nu depăşeşte 10 ani şi, respectiv, când pedeapsa este mai mare de 10 ani, în raport cu partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.

De altfel, din perspectiva tehnicii legislative folosite în reglementarea dispoziţiilor art. 60 alin. 1 din Codul penal, legiuitorul nu a intenţionat să micşoreze cuantumul pedepsei pe care persoana condamnată aflată în cazul special arătat o are de executat, ca urmare a reducerii fracţiei, întrucât lipseşte orice menţiune expresă în acest sens.

Dimpotrivă, când voinţa legiuitorului a fost de a acorda un beneficiu mai mare altor categorii de persoane condamnate, a prevăzut în mod concret, accesibil şi previzibil o reducere a fracţiei, aşa cum a procedat în situaţia condamnaţilor minori care împlinesc 18 ani şi a celor trecuţi de 60 de ani, pentru bărbaţi, respectiv 55 de ani, pentru femei.

Condiţia referitoare la executarea în întregime a fracţiunilor de pedeapsă prevăzute la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 591 alin. 1 din Codul penal, în cazul persoanelor condamnate aflate în ipotezele menţionate la art. 60 alin. 1 din acelaşi cod, nu creează inechităţi în acordarea beneficiului liberării condiţionate, întrucât, prin voinţa sa, legiuitorul a înţeles să prevadă regimuri diferite. Principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite.

De altfel, chiar Curtea Constituţională în Decizia nr. 141 din 13 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 17 octombrie 2000, a reţinut că: „Este firesc şi echitabil ca legiuitorul să îi stimuleze pe condamnaţii care desfăşoară o muncă utilă, sunt stăruitori în muncă şi dau dovadă prin aceasta că s-au îndreptat. Cei care satisfac aceste condiţii se bucură de acest tratament fără discriminări, după cum cei care nu prestează munca, indiferent din ce cauză, sunt supuşi altui tratament, tot fără discriminări. Este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condiţiile în care poate fi acordată liberarea condiţionată, mijloacele de stimulare a condamnaţilor în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei etc."

In consecinţă, pentru a putea beneficia de liberare condiţionată, condamnatul care nu a fost sau nu mai este folosit la muncă din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze trebuie să execute efectiv fracţia întreagă prevăzută la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 591 alin. 1 din Codul penal.

Aşa fiind, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi cu cele ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează ca recursul în interesul legii să fie admis în sensul arătat.

PENTRU  ACESTE   MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

In interpretarea dispoziţiilor art. 60 alin. 1 din Codul penal, se stabileşte că:

Pentru a putea beneficia de liberare condiţionată, condamnatul care nu a fost sau nu mai este folosit la muncă din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze trebuie să execute efectiv fracţia întreagă prevăzută la art. 59 alin. 1, respectiv la art. 591 alin. 1 din Codul penal.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2009.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE,

judecător LIDIA BĂRBULESCU

Prim-magistrat-asistent,

Adriana Daniela White