DECIZIE Nr.
249 din 6 martie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 248 lit. a), b) si c), art. 249
alin. (1), (2) si (4), art. 251-256, art. 258-261 si ale art. 263-265 din Legea
nr. 571/2003 privind Codul fiscal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 273 din 7 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 lit. a), b) şi c), art. 249
alin. (1), (2) şi (4), art. 251-256, art. 258-261 şi ale art. 263-265 din Legea
nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Nica Leon în Dosarul
nr. 7.711/300/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal se prezintă personal autorul
excepţiei. Lipseşte partea Consiliul Local al Sectorului 2 Bucureşti, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Autorul excepţiei depune la dosar un înscris.
Reprezentantul Ministerului Public arată că, raportat
la obiectul cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, în
cauză au incidenţă doar dispoziţiile art. 248 lit.c), art. 261, art. 263, art.
264 şi art. 265 din Codul
fiscal şi pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de
neconstituţionalitate care priveşte celelalte texte de lege criticate.
Referitor la celelalte dispoziţii de lege criticate, arată că acestea sunt
constituţionale, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii
concretizată în Decizia nr. 159/1998 şi Decizia nr. 373/2003.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 16
octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 7.711/300/2005, Tribunalul
Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 lit. a), b) si c), art. 249
alin. (1), (2) şi (4), art. 251-256, art. 258-261 şi ale art. 263-265 din Legea
nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Excepţia a fost ridicată de Nica Leon cu
prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 3.894
din 8 mai 2006, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în Dosarul nr.
7.711/300/2005, având ca obiect contestaţie la executare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate
care reglementează impozitele pe clădiri, pe teren şi pentru mijloacele de
transport sunt contrare art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 44,
art. 47, art. 52, art. 53, art. 54, art. 57, art. 135 alin. (2) lit. f), art.
139 şi art. 154 din Constituţie. In acest sens, arată că instituirea unor
impozite asupra proprietăţii este contrară dreptăţii, este discriminatorie -
întrucât nu se aplică tuturor cetăţenilor în mod egal, iar pentru stat nu
există obligaţia de a plăti impozite asupra proprietăţii sale - restrânge
dreptul de proprietate, reduce nivelul de trai şi condiţiile necesare pentru
creşterea calităţii vieţii. De asemenea, consideră că sistemul de impunere este
anacronic şi păgubitor, iar judecătorii ar trebui să îşi manifeste fidelitatea
faţă de ţară prin apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor
cetăţenilor. In acelaşi timp, arată că plăteşte o serie de servicii pentru
utilizarea bunurilor sale, respectiv a autoturismelor, pentru a mai plăti şi
impozit pentru acel bun. In plus, impozitele sunt stabilite arbitrar, fără a
ţine cont de preţul real plătit pentru achiziţionarea autoturismelor sau de
caracteristicile tehnice ale acestora. Mai susţine şi că cei care au adoptat
Codul fiscal au făcut-o fără bună-credinţă, contrar art. 57 din Constituţie. In
sfârşit, accentuează că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare moralei şi
bunului-simţ, contravenind astfel art. 154 din Constituţie.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată,
sens în care arată că niciunul dintre drepturile invocate de autorul excepţiei
nu are caracter absolut, iar exercitarea lor trebuie să se facă cu bună-credinţă
şi în scopurile în care acestea au fost statuate. De asemenea, arată şi că
atributul statului pentru stabilirea impozitelor şi taxelor datorate de
contribuabili se circumscrie dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, nefiind în
contradicţie cu restrângerile permise de acest text constituţional.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată şi arată că dreptul
statului de a stabili taxe şi impozite este unul absolut, pe el clădindu-se
întreaga construcţie bugetară din care sunt asigurate toate lucrările de interes naţional, apărarea şi securitatea
ţării, serviciile sociale etc. Astfel, niciun stat nu poate exista şi funcţiona
fără un buget alimentat din taxele şi impozitele plătite de cetăţenii săi.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 248 lit. a), b) şi c), art.'249 alin. (1), (2) şi
(4), art. 251-256, art. 258-26l'şi ale art. 263-265 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu
modificările şi completările ulterioare.
Aceste dispoziţii de lege reglementează:
- din titlul IX „Impozite
şi taxe locale", cap. I „Dispoziţii generale": art. 248
lit. a), b) şi c) „Impozite şi taxe locale";
- din titlul IX „Impozite şi
taxe locale", cap. II „Impozitul şi taxa pe clădiri": art.
249 alin. (1), (2) şi (4) „Reguli generale", art. 251 „Calculul impozitului pentru persoane fizice", art.
252 „Majorarea impozitului datorat de persoanele
fizice ce deţin mai multe clădiri", art. 253 „Calculul
impozitului datorat de persoanele juridice", art. 254 „Dobândirea, înstrăinarea şi modificarea clădirilor", art. 255 „Plata impozitului";
- din titlul IX „Impozite şi
taxe locale", cap. III „Impozitul şi taxa pe teren": art.
256 „Reguli generale", art. 258 „Calculul impozitului", art.
259 „Dobândiri şi transferuri de teren, precum şi
alte modificări aduse terenului", art. 260 „Plata impozitului";
- din titlul IX „Impozite şi
taxe locale", cap. IV „Taxa asupra mijloacelor
de transport", art. 261 „Reguli generale", art. 263 „Calculul
taxei", art. 264 „Dobândiri şi transferuri
ale mijloacelor de transport", art. 265 „Plata
taxei".'
Autorul excepţiei consideră că textele de lege
criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale: art. 1 alin.
(3), în care se arată că demnitatea omului, drepturile şi libertăţile
cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul
politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate, art. 16 alin. (1) şi (2)
privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 44 privind dreptul de
proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 52 privind dreptul
persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 referitor la
exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 135 alin. (2) lit. f) privind
obligaţia statului de a crea condiţiile necesare pentru creşterea calităţii
vieţii, art. 139 referitor la impozite, taxe şi alte contribuţii şi art. 154
privind conflictul temporal de legi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că obiectul cauzei în care aceasta a fost ridicată se referă la
anularea unui titlu executoriu privind taxe şi impozite datorate pentru
autoturismele ce sunt proprietatea autorului excepţiei, titlu ce are ca temei
obligaţia legală instituită în materie fiscală pentru achitarea taxelor şi
impozitelor către bugetul de stat sau local.
Aşa fiind, dispoziţiile de lege criticate de autorul
excepţiei care au ca obiect de reglementare impozitul şi taxa pe clădiri şi
impozitul şi taxa pe teren nu au incidenţă în cauză. Prin urmare, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, care prevăd că instanţa de contencios constituţional „decide
asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj
comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei
dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu
soluţionarea cauzei [...]", excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 248 lit. a) si b), art. 249 alin. (1), (2) şi (4), art.
251-256 şi ale art. 258-260 din Codul fiscal este inadmisibilă.
Urmează, în consecinţă, a fi analizate sub aspectul
constituţionalităţii doar prevederile art. 248 lit. c), art. 261, 263, 264 şi
265 din Codul fiscal.
Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia
aceste texte de lege ar fi contrare art. 16 din Constituţie, întrucât nu s-ar
aplica în mod egal tuturor cetăţenilor, unele categorii beneficiind de scutiri,
Curtea reţine, în acord cu cele statuate şi prin Decizia nr. 159 din 10
noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999, că
„exceptarea, prin lege, de la plata unor impozite şi taxe a unor categorii de
persoane fizice ori juridice sau a anumitor activităţi sau bunuri nu poate să
fie considerată, prin ea însăşi, ca neconstituţională. Dimpotrivă, exceptarea
de la impozite şi taxe ori stabilirea unor reduceri în această materie
reprezintă o practică legislativă curentă care corespunde fie necesităţii de
ocrotire a unor subiecte de drept, fie unor raţiuni economice".
De asemenea, după cum s-a
statuat şi prin Decizia nr. 373 din 2 octombrie 2003, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 13 noiembrie 2003, Curtea reţine că „Susţinerea privind
instituirea unei inegalităţi în drepturi între cetăţeni şi autorităţile publice
este neîntemeiată. Principiul egalităţii prevăzut de Constituţie pentru
cetăţeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi
între cetăţeni şi autorităţile publice. Aşa cum rezultă din dispoziţiile
constituţionale ale art. 16, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în
Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor
publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt
stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru
care sunt create".
Cu acelaşi prilej s-a arătat şi că autorităţile publice
- creditorii bugetari - pot fi scutite de la plata unor impozite şi taxe,
întrucât, pentru a putea funcţiona, sunt finanţate de la bugetul de stat, „iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie
obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi
buget".
In ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia aşezarea
unui impozit asupra mijloacelor de transport ar constitui o restrângere a
dreptului de proprietate, Curtea reţine că dreptul de proprietate nu este un
drept absolut. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din
Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele
dreptului de proprietate. Datoria fiecărui cetăţean de a contribui prin taxe şi
impozite la cheltuielile publice nu poate fi privită ca o expropriere, aşa cum
susţine autorul excepţiei, ci ca una ce derivă din prevederile art. 56 alin.
(1) din Constituţie potrivit cărora „Cetăţenii au obligaţia să contribuie,
prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice". In acest sens,
trebuie avut în vedere că încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa
principală de venituri a statului, venituri prin care statul va fi în măsură
să-şi îndeplinească îndatoririle constituţionale faţă de cetăţeni, inclusiv pe
acelea de a asigura un nivel de trai decent ori de a crea condiţiile necesare
creşterii calităţii vieţii, la care face trimitere autorul excepţiei.
Prin urmare, nu se poate reţine că textele de lege
criticate ar aduce vreo restrângere contrară limitelor prevăzute de art. 53 din
Constituţie drepturilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.
In ceea ce priveşte conformitatea textelor de lege
criticate cu dispoziţiile constituţionale privind aşezarea justă a sarcinilor
fiscale, Curtea constată că autorul excepţiei este nemulţumit, în realitate, de
criteriile tehnice avute în vedere de legiuitor la stabilirea impozitelor. Atât
timp, însă, cât prin această reglementare nu se contravine principiilor
proporţionalităţii şi al echităţii în materie fiscală, instanţa de contencios
constituţional nu se poate pronunţa asupra criteriilor alese de legiuitor
pentru stabilirea impozitelor, fără a aduce atingere principiului
constituţional al separaţiei puterilor în stat.
In sfârşit, în ceea ce priveşte critica de
neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (3), art. 52, 54, 57 şi 154 din
Constituţie, Curtea observă că aceste texte constituţionale nu au incidenţă în
cauză, legătura lor, invocată de autorul excepţiei, cu prevederile de lege ce
formează obiectul excepţiei pornind, în realitate, de la o eronată interpretare
a conţinutului acestor texte.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 248 lit. a) şi b), art. 249 alin.
(1), (2) şi (4), art. 251-256 şi ale art. 258-260 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Nica Leon în Dosarul nr.
7.711/300/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 lit. c), art. 261, 263, 264 şi
265 din Codul fiscal, excepţie ridicată de Nica Leon în acelaşi dosar al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea