DECIZIE Nr.
243 din 9 martie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 82 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 286 din 30 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsoka Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Claudia Margareta Niţă - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de
Kaddour Ahmad în Dosarul nr. 2.644/2005 al Curţii de Apel Suceava - Secţia comercială,
contencios administrativ şi
fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 7 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.644/2005, Curtea de Apel Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind
regimul străinilor
în România, aprobată prin Legea nr. 357/2003". Excepţia a fost ridicată de Kaddour Ahmad într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată de
acesta împotriva dispoziţiei
de părăsire a teritoriului României, emisă de Biroul pentru străini Suceava.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că dispoziţiile „art.
82 alin. (1) şi (2) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, aprobată prin Legea nr. 357/2003" contravin
prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5), art. 11, art. 20 alin. (1) şi (2) şi art. 19
alin. (4) din Constituţie,
precum şi art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
In acest sens, se arată că, potrivit
textelor de lege criticate, dispoziţia de părăsire a teritoriului României este un act
individual de expulzare, executorie de drept, iar eventuala sa contestare nu
are efect suspensiv al executării.
Mai mult, hotărârea instanţei de fond este definitivă şi irevocabilă,
astfel că nu mai poate fi
supusă unei căi de atac.
Curtea de Apel Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată, dispoziţiile de lege criticate fiind constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de
sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de
lege criticate sunt constituţionale.
Astfel, critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 11 şi a
art. 20 alin. (1) şi (2) din
Constituţie, prin raportare la
dispoziţiile art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu poate fi reţinută. Potrivit textelor de lege criticate, sentinţa curţii de apel prin care se soluţionează cererea de
anulare a dispoziţiei de părăsire a teritoriului este definitivă şi irevocabilă, însă, pînă la pronunţarea ei, executarea dispoziţiei contestate este suspendată. In consecinţă, sunt asigurate garanţiile care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil. Mai mult, Curtea
Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că accesul la justiţie
nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar
instituirea regulilor procedurale, deci şi reglementarea căilor
de atac, este de competenţa
exclusivă a legiuitorului
(Decizia nr. 171/2005).
De asemenea, textele de lege criticate nu contravin nici
prevederilor art. 19 alin. (4) din Constituţie, întrucât acestea nu conţin norme contrare regulii constituţionale potrivit căreia
expulzarea sau extrădarea se
hotărăşte de justiţie.
Preşedinţii
celor două
Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor
de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate
ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de
lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor
art. 146 lit. d) din Constituţie,
ale art. 1 alin. (2) şi ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate,
astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile „art. 82 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002 privind regimul străinilor
în România, aprobată cu
modificări prin Legea nr.
357/2003". Ordonanţa de
urgenţă criticată a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 201 din 8 martie 2004, iar prin dispoziţiile pct. 35 ale articolului unic din Legea nr. 482/2004 pentru
modificarea şi completarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004, dispoziţiile art. 82 din ordonanţă au fost modificate, având următorul conţinut:
- Art. 82. - Contestarea dispoziţiei de părăsire a
teritoriului:
„ (1) Dispoziţia de părăsire
a teritoriului poate fi atacată în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisă de Autoritatea pentru străini, sau la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a emis dispoziţia de părăsire a teritoriului. Instanţa soluţionează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Sentinţa instanţei este definitivă şi irevocabilă.
(2) Exercitarea căii de atac prevăzute la alin. (1) suspendă executarea dispoziţiei de părăsire
a teritoriului."
In motivarea excepţiei ridicate se invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la valorile supreme ale statului român, respectiv
la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei
sale şi a legilor, art. 11 - Dreptul
internaţional şi dreptul intern, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art.
19 alin. (4), potrivit căruia „Expulzarea
sau extrădarea
se hotărăşte de justiţie", precum şi ale art.
6- Dreptul la un proces echitabil, art. 13 - Dreptul la un recurs
efectiv şi ale art. 14 - Interzicerea
discriminării, din Convenţia
pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând textul de lege criticat, raportat la
prevederile constituţionale şi convenţionale pretins a fi încălcate, Curtea Constituţională constată că excepţia de
neconstituţionalitate este
neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 82 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România au mai constituit obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, iar prin Decizia nr. 171 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 388 din 9 mai 2005, Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul respingerii ei, întrucât
acestea nu contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11 şi 52 din Constituţie şi nici celor
ale art. 6 paragraful 1 şi
art. 13 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru considerentele acolo arătate. In consecinţă, cele reţinute de
Curte prin decizia menţionată, referitoare la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (3) şi art. 11 din Constituţie, precum şi a art. 6 şi 13
din Convenţie, invocate şi în prezenta cauză, se impun a fi menţinute.
Cât priveşte susţinerile de
neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 1 alin. (5), art. 19
alin. (4) şi ale art. 20 din
Constituţie, invocate în plus
în cauza de faţă, Curtea
constată că nu sunt întemeiate. Aceasta deoarece, pe
de o parte, textul de lege criticat nu contravine, sub nici un aspect, obligaţiei statuate prin art. 1 alin. (5) din
Legea fundamentală privind
respectarea Constituţiei, a
supremaţiei sale şi a legilor, ci, dimpotrivă, îi dă expresie, întrucât acestea prevăd reguli procedurale aplicate în materia regimului juridic al străinilor în România. Pe de altă parte, textul de lege criticat nu conţine norme contrare art.19 alin. (4) din
Constituţie, potrivit cărora expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.
Cât priveşte critici le de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 14 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea
discriminării, prin raportare
la prevederile art. 20 din Constituţie, Curtea reţine că dispoziţiile art. 82 conţin
norme specifice de procedură,
aplicabile în egală măsură tuturor persoanelor străine aflate pe teritoriul României şi care se regăsesc
în ipoteza normei juridice criticate. Prin urmare, nici aceste susţineri nu sunt întemeiate.
Autorul excepţiei critică dispoziţiile art. 82 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, astfel cum acestea au fost modificate
prin Legea nr. 357/2003, motivând că plângerea împotriva dispoziţiei de părăsire a teritoriului, emisă de Autoritatea pentru străini, nu are efect suspensiv asupra executării dispoziţiei. Faţă de aceste
susţineri, Curtea constată că, potrivit alin. (2) al art. 82, astfel cum a fost modificat prin
pct. 35 al articolului unic din Legea nr. 482/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 1116 din 27 noiembrie 2004, atacarea la curtea de apel a dispoziţiei de părăsire a
teritoriului suspendă
executarea acesteia. In consecinţă, criticile autorului referitoare la acest aspect nu pot fi reţinute, neavând, practic, suport legal.
Autorul excepţiei mai susţine
totodată faptul că, potrivit textului de lege criticat,
sentinţa curţii de apel pentru soluţionarea plângerii împotriva dispoziţiei de părăsire a
teritoriului este definitivă şi irevocabilă, încălcându-se
astfel accesul liber la justiţie
şi dreptul la folosirea căilor de atac, precum şi dreptul la un proces echitabil. Faţă de aceste critici, Curtea observă că procedura de soluţionare
a cererilor în justiţie
formulate de străini în
temeiul dispoziţiilor din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 este o
procedură specială şi accelerată.
Dispoziţia emisă de Autoritatea pentru străini privind părăsirea
teritoriului ţării poate fi
atacată în faţa curţii de apel de circumscripţie, care, în termen de 30 de zile, se pronunţă prin sentinţă definitivă şi irevocabilă. Prin urmare, Curtea constată că atât termenul
înăuntrul căruia instanţa este obligată să soluţioneze cererea, cât şi caracterul definitiv şi irevocabil al hotărârii au în vedere celeritatea cu care trebuie soluţionate cererile în materia străinilor, astfel că prin instituirea acestor reguli procedurale nu se poate susţine încălcarea dreptului de acces liber la justiţie şi la folosirea
căilor de atac sau a dreptului
la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât, în speţă, autorul excepţiei se află în faţa unei instanţe de judecată,
exercitând o cale de atac împotriva Dispoziţiei de părăsire a teritoriului României, emisă de Biroul pentru străini Suceava. Mai mult, aşa cum s-a arătat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, de exemplu în Decizia
nr. 464 din 4 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie
2004, accesul liber la justiţie
nu presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar
instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi
reglementarea căilor de atac,
este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, în considerarea
unor situaţii deosebite, poate
stabili reguli speciale privind competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de
judecată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147
alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art.
11 alin. (1) lit. A.d) şi al
art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art.82 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind
regimul străinilor în România,
excepţie ridicată de Kaddour Ahmad în Dosarul nr.
2.644/2005 al Curţii de Apel
Suceava - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 martie 2006.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niţă