DECIZIE Nr.
239 din 19 februarie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 230 din 8 aprilie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Tudorel Toader -judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Erich Walter Streiferth în
Dosarul nr. 4.351/190/2008 al Judecătoriei Bistriţa.
La apelul nominal lipsesc
părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 14 octombrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 4.351/190/2008, Judecătoria Bistriţa a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45
alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate
în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie
ridicată de Erich Walter Streiferth.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că reglementarea prevăzută de art. 45 alin. (5) din
Legea nr. 10/2001 aduce atingere liberului acces la justiţie, întrucât prevede
un termen insuficient pentru valorificarea dreptului de proprietate.
Judecătoria Bistriţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că instituirea unui termen derogator de la dreptul comun, înăuntrul căruia o
persoană are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, nu încalcă
principiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie
1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005. Textul
legal criticat are următorul conţinut: „Prin derogare de la dreptul comun,
indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un
an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."
Termenul de un an prevăzut de textul de lege criticat a
fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 109/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, şi prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 145/2001, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că
dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21
referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia, Curtea constată că art. 45 alin.
(5) din Legea nr. 10/2001 a mai fost supus controlului de constituţionalitate
prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi în cauza de faţă.
Astfel, prin Decizia nr. 427 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, Decizia nr. 372 din 5 iulie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 31 august 2005, şi Decizia nr. 673 din 11 septembrie
2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 15 noiembrie 2007, Curtea a
statuat că acest text este constituţional.
In considerentele acestor
decizii, Curtea a reţinut că exercitarea unui drept de către titularul său nu
poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu
respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor
termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este
posibilă. Art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 recunoaşte dreptul
titularului la exercitarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor
juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv şi asigură
posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen, impus de
raţiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stări de incertitudine
prelungite în ceea ce priveşte raporturile juridice civile, precum şi de
asigurarea stabilităţii şi securităţii acestora, cu atât mai importante cu cât
au ca obiect dreptul de proprietate.
Imprejurarea că persoana interesată, deşi cunoştea sau
trebuia să cunoască termenul de introducere a acţiunii în constatarea
nulităţii, precum şi consecinţele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a
conformat exigenţei legale, lipseşte de îndreptăţire critica reglementării în
cauză, potrivit principiului „nemo auditur propriam
turpitudinem allegans".
Analizând compatibilitatea art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 cu dispoziţiile art. 1 din primul Protocol
adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale şi art. 6 paragraful 1 din aceeaşi convenţie, raportate la art. 20
din Constituţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că textul de lege criticat se
armonizează cu aceste prevederi, având ca scop asigurarea stabilităţii şi
securităţii raporturilor civile, cu atât mai importante cu cât au ca obiect
dreptul de proprietate.
Soluţiile pronunţate în deciziile anterior menţionate,
precum şi considerentele ce au stat la baza acestora îşi menţin valabilitatea
şi în prezenta cauză, întrucât nu au fost aduse elemente noi, de natură a determina
o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic
al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie
1989, excepţie ridicată de Erich Walter Streiferth în Dosarul nr.
4.351/190/2008 al Judecătoriei Bistriţa.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 februarie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu