DECIZIE   Nr. 236 din 12 septembrie 2002

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. 6 si art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 784 din 29 octombrie 2002

    Nicolae Popa             - presedinte
    Costica Bulai            - judecator
    Nicolae Cochinescu       - judecator
    Constantin Doldur        - judecator
    Kozsokar Gabor           - judecator
    Petre Ninosu             - judecator
    Serban Viorel Stanoiu    - judecator
    Lucian Stangu            - judecator
    Ioan Vida                - judecator
    Iuliana Nedelcu          - procuror
    Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. 6 si art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Elena-Luminita Afrasinei in Dosarul nr. 39/2002 al Curtii Supreme de Justitie - Completul de 9 judecatori.
    La apelul nominal raspunde autoarea exceptiei, prin avocat. In sustinerea criticilor de neconstitutionalitate se arata ca prevederile art. 52 alin. 6 si art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penala incalca dispozitiile constitutionale ale art. 21 si 24, precum si reglementarile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil. Se apreciaza ca orice persoana care are indoieli cu privire la impartialitatea unui judecator trebuie sa beneficieze de posibilitatea de a inlatura aceste suspiciuni prin exercitarea unor actiuni si cai de atac, care sa ii ofere garantia unei judecati corecte si echitabile. Se mai arata ca art. 52 alin. 6 din Codul de procedura penala limiteaza accesul liber la justitie, intrucat nu prevede posibilitatea atacarii cu apel sau recurs separat a incheierilor prin care s-a respins recuzarea unui membru al completului de judecata.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neintemeiata, considerand ca textele de lege criticate nu contravin Constitutiei. Arata ca, prin instituirea posibilitatii atacarii cu recurs a incheierii de respingere a recuzarii o data cu hotararea prin care s-a solutionat fondul cauzei, potrivit art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penala, nu se restrang accesul liber la justitie si nici dreptul persoanei la aparare. Se invoca in acest sens Decizia Curtii Constitutionale nr. 122 din 11 aprilie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
    Prin Incheierea nr. 43 din 1 aprilie 2002, pronuntata in Dosarul nr. 39/2002, Curtea Suprema de Justitie - Completul de 9 judecatori a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. 6 cu referire la art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Elena-Luminita Afrasinei in dosarul mai sus mentionat.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul sustine ca dispozitiile art. 52 alin. 6 raportate la art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penala sunt contrare prevederilor art. 24 din Constitutie, referitoare la dreptul la aparare, si ale art. 21, referitoare la accesul liber la justitie. De asemenea, sunt invocate ca fiind incalcate si prevederile din Conventia pentru apararea dreptului omului si a libertatilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil si la dreptul la un recurs efectiv.
    Curtea Suprema de Justitie - Completul de 9 judecatori considera prevederile art. 52 alin. 6 si ale art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penala ca fiind constitutionale.
    In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a Curtii Constitutionale a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului pentru a-si exprima in scris punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate in cauza.
    Presedintele Camerei Deputatilor arata ca, potrivit Constitutiei, stabilirea cailor de atac si a conditiilor de exercitare a acestora este atributul exclusiv al legiuitorului. Absenta reglementarii unei cai de atac impotriva incheierii de sedinta este consecinta evitarii unei prelungiri inutile a procesului. Prin urmare, se apreciaza ca dispozitiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedura penala sunt constitutionale, exceptia fiind neintemeiata.
    Guvernul considera ca dispozitiile art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penala nu sunt de natura sa aduca atingere prevederilor art. 21 din Constitutie, referitoare la accesul liber la justitie, deoarece incheierile de sedinta pot fi atacate o data cu sentinta sau decizia recurata, fiind deci prevazuta calea de atac impotriva acestora.
    Dispozitiile legale criticate nu incalca nici dreptul la aparare, deoarece nu afecteaza modul in care partea isi poate exercita mijloacele procesuale puse la dispozitie pentru asigurarea apararii sale. De asemenea, aceste dispozitii nu sunt de natura a ingradi dreptul la judecata de catre un tribunal independent si impartial, la care se refera prevederile art. 5 si 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. In ceea ce priveste dreptul la recurs, prevazut in art. 2 din Protocolul nr. 7 aditional la conventie, acesta poate fi exercitat de orice persoana declarata vinovata de catre o instanta, iar nu pentru toate hotararile intermediare ce se pot da in cursul procesului penal. In concluzie, se arata ca exceptia este neintemeiata.
    Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 52 alin. 6 cu referire la art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penala, care au urmatoarea redactare:
    - Art. 52 alin. 6: "Incheierea prin care s-a admis sau s-a respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac.";
    - Art. 385^1 alin. 2: "Incheierile pot fi atacate cu recurs numai o data cu sentinta sau decizia recurata, cu exceptia cazurilor cand, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs."
    Autoarea exceptiei sustine ca aceste dispozitii sunt contrare urmatoarelor prevederi constitutionale:
    - Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.";
    - Art. 24: "(1) Dreptul la aparare este garantat.
    (2) In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."
    De asemenea, sunt invocate ca fiind incalcate prevederile din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv. Autoarea pretinde ca interzicerea dreptului de a ataca separat incheierea prin care i s-a respins cererea de recuzare constituie o grava atingere a dreptului sau de a fi judecata in mod echitabil de catre un tribunal impartial.
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata. Curtea retine ca, potrivit art. 125 si 128 din Constitutie, legiuitorul este unica autoritate competenta sa reglementeze caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti in cadrul procedurii de judecata, precum si modul de exercitare a acestora. In virtutea acestei competente, legiuitorul stabileste hotararile judecatoresti impotriva carora pot fi exercitate caile de atac si conditiile in care pot fi folosite aceste cai.
    In ceea ce priveste incheierile, ca specie de hotarari judecatoresti pronuntate in cursul procesului, dar prin care nu se solutioneaza fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regula, decat o data cu hotararile judecatoresti care solutioneaza fondul cauzei care sunt, potrivit dreptului nostru procesual penal, sentintele si deciziile. Stabilind, prin art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penala, ca incheierile pot fi atacate cu recurs numai o data cu sentinta sau cu decizia atacata, legiuitorul a actionat in limitele competentei sale, prevazute prin dispozitiile constitutionale evocate mai sus.
    Regula exercitarii cailor de atac impotriva incheierilor numai o data cu hotararea prin care s-a solutionat fondul cauzei se impune pentru asigurarea desfasurarii procesului cu celeritate, intr-un termen rezonabil, exigenta recunoscuta cu valoare de principiu atat in sistemul nostru procesual, cat si in Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care consacra la art. 6 pct. 1 dreptul oricarei persoane "la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale". Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitarii cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti, prin care se solutioneaza fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justitie.
    Referitor la sustinerile autoarei exceptiei privind incalcarea dreptului la aparare prevazut de art. 24 din Constitutie, Curtea constata ca textele de lege criticate nu aduc atingere acestui drept, intrucat persoana interesata isi poate formula aparari in cadrul caii de atac prevazute de lege, care se exercita impotriva hotararii prin care s-a solutionat fondul cauzei.
    De asemenea, Curtea retine ca nu sunt incalcate nici prevederile art. 2 din Protocolul aditional nr. 7 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece acestea se refera la situatiile in care instanta de judecata a pronuntat o hotarare de condamnare; or, in speta, incheierea de sedinta privind respingerea cererii de recuzare a unui membru al completului de judecata apartine categoriei de incheieri date in cursul judecatii, prin care instanta de judecata solutioneaza chestiuni prealabile judecarii fondului cauzei.
    De altfel, asupra exceptiei de neconstitutionalitate privind dispozitiile art. 52 alin. 6 si art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penala Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001, si prin Decizia nr. 122 din 11 aprilie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2002, respingand exceptia ca fiind neintemeiata. Solutia adoptata, ca si considerentele pe care aceasta se intemeiaza isi mentin valabilitatea si in cauza de fata, intrucat nu s-au adus in dezbatere imprejurari noi care sa determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale in aceasta materie.

    Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. 6 si art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Elena-Luminita Afrasinei in Dosarul nr. 39/2002 al Curtii Supreme de Justitie - Completul de 9 judecatori.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 12 septembrie 2002.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
              prof. univ. dr. NICOLAE POPA

                              Magistrat asistent,
                              Mihaela Senia Costinescu