DECIZIE Nr.
230 din 4 martie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 283 alin. (6) din Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie
publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de
concesiune de servicii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 300 din 17 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (6) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie
publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune de servicii, excepţie ridicată de Asociaţia Frontul Negustoresc Obor
în Dosarul nr. 10.467/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei, arătând că
la dosarul Curţii Constituţionale autorul excepţiei a depus o cerere prin care
solicită acordarea unui termen în vederea pregătirii apărării.
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii,
apreciind că, întrucât încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale datează
din 20 septembrie 2007, partea a avut suficient timp să angajeze un apărător
până la termenul fixat de instanţă.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a
judecăţii, deoarece nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 156 alin. 1
din Codul de procedură civilă.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 20 septembrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 10.467/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 283 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de
concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Asociaţia Frontul Negustoresc Obor.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, deşi deciziile pronunţate de Consiliul
Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor pot fi atacate în instanţă cu recurs, în condiţiile în care această
cale de atac se judecă potrivit dispoziţiilor art. 3041 din Codul de procedură civilă, nu
li se asigură părţilor dreptul la un recurs efectiv, care poate fi exercitat
numai împotriva unei hotărâri date de o instanţă judecătorească, iar nu de un
organism. Deciziile Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor,
pronunţate în urma unei proceduri sumare, de către persoane care nu fac parte
din autoritatea judecătorească, numite după criterii administrative, străine
principiilor de independenţă a magistraţilor, reprezintă acte administrative
împotriva cărora ar trebui formulată plângere la instanţa de fond, iar nu
direct recurs, cu toate consecinţele care decurg din această calificare. Aşa
fiind, textul de lege criticat constituie o gravă încălcare a principiului
constituţional al separaţiei puterilor în stat şi al dreptului persoanei la un
proces echitabil.
Curtea de Apel Bucureşti
- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
arătând că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi ale art. 126 din
Constituţie, întrucât Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor este
un organism cu activitate administrativ-jurisdicţională care soluţionează
contestaţiile formulate de părţile interesate prin pronunţarea unor decizii ce
pot fi cenzurate de instanţa judecătorească, singura autoritate competentă să
înfăptuiască justiţia. In cadrul procedurii stabilite de lege, instanţa
examinează cauza sub toate aspectele, părţile având posibilitatea de a folosi
mijloacele şi garanţiile procedurale care condiţionează desfăşurarea unui
proces echitabil, astfel încât nici critica referitoare la încălcarea
prevederilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 129 din Constituţie nu poate fi
reţinută.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că,
prin instituirea unei jurisdicţii administrative speciale facultative, nu se
creează o poziţie de inferioritate pentru anumite categorii de persoane, ci o
posibilitate pentru acestea de a permite rezolvarea unor litigii în cadrul
structurilor de activitate ale celor implicaţi sau interesaţi, aceste proceduri
jurisdicţionale prezentând multiple avantaje de ordin social, moral şi juridic,
precum rezolvarea litigiului în chiar mediul în care s-a produs, cu
participarea celor care sunt în anumite relaţii determinate de specificul
muncii, operativitatea în rezolvare, aceste proceduri fiind evident mai simple
decât procedurile judecătoreşti, evitarea unor cheltuieli judiciare ş.a. Ca o
garanţie suplimentară prevăzută în favoarea părţilor, acestea pot renunţa
oricând, pe parcursul soluţionării plângerii, la jurisdicţia administrativă
specială şi se pot adresa instanţei de contencios
administrativ, conform prevederilor art.6 alin.(4) din Legea nr. 554/2004.
Dispoziţiile art. 283 alin. (6) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 respectă şi garanţiile dreptului la un proces
echitabil, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului,
întrucât actul administrativ contestat este supus, într-o ultimă fază,
controlului unei instanţe judecătoreşti, care întruneşte condiţiile prevăzute
de art.6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Pentru motivele expuse, Guvernul consideră excepţia de
neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile legale criticate, care reglementează o cale de atac împotriva
deciziilor pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, nu
îngrădesc, ci, dimpotrivă, permit accesul liber la justiţie şi constituie
expresia aplicării dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează dreptul
la un recurs efectiv.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art.1
alin.(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 283 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a
contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune
de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată prin
Legea nr. 337/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, cu
modificările şi completările ulterioare. Textul de lege are următorul conţinut:
"Procedura de soluţionare a plângerii este cea a recursului, potrivit
dispoziţiilor art. 3041 din Codul de procedură civilă."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind
separaţia puterilor în stat, art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un
proces echitabil, art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei şi art.
129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt considerate a fi
încălcate şi dispoziţiile art.11 şi 20 referitoare la tratatele internaţionale,
coroborate cu prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 prevede în mod
expres, în art. 255 alin. (1), că "Persoana care se consideră vătămată
într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii
contractante, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor
publice, are dreptul de a contesta actul respectiv pe cale
administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă,
sau în justiţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,
cu modificările
ulterioare". Astfel, dispoziţiile ordonanţei
satisfac pe deplin cerinţa constituţională consacrată de art. 21 alin. (4),
potrivit căreia "Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative
şi gratuite", persoana vătămată având posibilitatea de a opta între
contestarea actului administrativ pe calea administrativ-jurisdicţională şi
formularea unei acţiuni direct în faţa instanţei judecătoreşti, în temeiul
dreptului comun în materia contenciosului
administrativ.
Aşa fiind, Curtea observă că incidenţa dispoziţiilor
art. 283 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 este
subsecventă manifestării opţiunii persoanei vătămate de a urma calea
contestării actului administrativ în faţa organului
administrativ-jurisdicţional reprezentat de Consiliul Naţional de Soluţionare a
Contestaţiilor. Imprejurarea că autorul excepţiei a ales ca litigiul să fie
soluţionat pe această cale, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască
dispoziţiile legale referitoare la procedura de soluţionare a plângerii
împotriva deciziei pronunţate de Consiliu, precum şi regimul juridic aplicabil,
nu îl îndreptăţeşte să se prevaleze de necunoaşterea legii şi deci lipseşte de
temei critica reglementării în cauză.
De altfel, în ceea ce priveşte critica de
neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 alin. (3) din
Constituţie, Curtea face trimitere la Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie
1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat că
semnificaţia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia accesul la
justiţie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de
la exerciţiul drepturilor procesuale nicio categorie sau grup social. Insă
legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli
speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a
drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă
accesul în toate cazurile la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile
de atac. De aceea, Curtea Constituţională consideră că instituirea unor reguli
speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine, aşa cum susţine
autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prevederilor constituţionale
cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, atâta timp cât, potrivit
celor prevăzute de art. 283 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
34/2006, părţilor interesate le este asigurată posibilitatea de a formula
plângere împotriva deciziei pronunţate de Consiliu la curtea de apel, secţia de
contencios-administrativ şi fiscal pe raza căreia se află sediul autorităţii
contractante. Mai mult, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti
şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum şi art. 129, care prevede că, „Impotriva hotărârilor
judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de
atac, în condiţiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei
şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de
atac. Prin urmare, stabilirea procedurii de soluţionare a plângerii împotriva
deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor,
potrivit dispoziţiilor art. 3041 din Codul de procedură civilă, reprezintă expresia aplicării
dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că dispoziţiile
art. 283 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 sunt în
concordanţă cu prevederile constituţionale invocate, precum şi cu
reglementările internaţionale cuprinse în art. 13 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care reglementează dreptul
la un recurs efectiv.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.1-3, al art.11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 283 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de
concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii,
excepţie ridicată de Asociaţia Frontul Negustoresc Obor în Dosarul nr.
10.467/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 martie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu