DECIZIE   Nr. 23 din 20 ianuarie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 93 alin. (2) teza a treia din Legea invatamantului nr. 84/1995 si ale art. 72 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul cadrelor didactice

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 151 din 21 februarie 2005

    Ion Predescu            - presedinte
    Nicolae Cochinescu      - judecator
    Aspazia Cojocaru        - judecator
    Constantin Doldur       - judecator
    Acsinte Gaspar          - judecator
    Kozsokar Gabor          - judecator
    Petre Ninosu            - judecator
    Serban Viorel Stanoiu   - judecator
    Aurelia Popa            - procuror
    Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 93 alin. (2) teza a treia din Legea invatamantului nr. 84/1995 si ale art. 72 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul cadrelor didactice, exceptie ridicata de Iosif Stefan Dragulescu in Dosarul nr. 4.106/CA/2004 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia comerciala si de contencios administrativ.
    La apelul nominal se prezinta, pentru autorul exceptiei, doamna avocat Verginia Vidinas, iar pentru partea Ministerul Educatiei si Cercetarii raspund consilierii juridici Catalina Sofia Damian si Georgiana Arsene, cu delegatie la dosar. Procedura de citare a fost legal indeplinita.
    Aparatorul autorului exceptiei arata ca textele legale criticate incalca dispozitiile constitutionale invocate, deoarece nu exista nici un fel de diferenta sub aspectul naturii intrinseci, implicit al naturii juridice, intre functiile de sef de catedra, sef de departament, prodecan, pe de o parte, si functia de decan ori rector, pe de alta parte, si, pe cale de consecinta, limitarea numarului de mandate succesive la doua pentru cea de-a doua categorie este de natura a stirbi principiul egalitatii in drepturi al cetatenilor, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie. De asemenea, legiuitorul constituant a garantat autonomia universitara si, de aici, a garantat implicit si consecintele juridice ce decurg din acest principiu. Or, de vreme ce de esenta oricarei autonomii este dreptul autoritatii academice de a se conduce, nu ar trebui sa fie posibila limitarea numarului de mandate pentru o anumita categorie de persoane care ocupa functii de conducere in cadrul sferei universitare.
    In acest context aparatorul autorului exceptiei solicita Curtii Constitutionale sa se constate ca prevederile legale criticate incalca dispozitiile art. 16 alin. (1) si ale art. 32 alin. (6) din Legea fundamentala, sens in care depune si concluzii scrise.
    Reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii solicita respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca neintemeiata.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca nefondata, deoarece legiuitorul a definit conceptul de autonomie universitara si nu se poate sustine ca aceasta incalca dispozitiile constitutionale invocate.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 8 septembrie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 4.106/CA/2004, Curtea de Apel Timisoara - Sectia comerciala si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 93 alin. (2) teza a treia din Legea invatamantului nr. 84/1995 si ale art. 72 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul cadrelor didactice.
    Exceptia a fost ridicata de Iosif Stefan Dragulescu in dosarul cu numarul de mai sus, avand drept obiect solutionarea unei actiuni in contencios administrativ.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca textele legale criticate instituie o limitare a numarului de mandate la cel mult doua pentru functia de rector sau de decan, limitare care, in esenta, este neconstitutionala, pentru ca introduce o solutie discriminatorie intre persoanele care ocupa functii de conducere in invatamantul superior, fiind contrare art. 16 alin. (1) din Constitutie.
    Intre functia de sef de catedra, de sef de departament, de prodecan si altele asemenea, pe de o parte, si functia de decan, respectiv de rector, pe de alta parte, nu exista nici o deosebire sub aspectul naturii intrinseci, implicit al naturii juridice. A limita posibilitatea alegerii la doua mandate pentru functia de decan sau de rector inseamna a crea un regim discriminatoriu intre persoanele care ocupa aceste functii si persoanele care ocupa celelalte functii de conducere in invatamantul superior.
    De asemenea, textele legale atacate sunt, in opinia autorului, contrare art. 32 alin. (6) din Constitutie, care garanteaza autonomia universitara. Din interpretarea logico-sistematica a art. 32 mai sus invocat se desprinde teza potrivit careia conditiile legii la care se face trimitere pentru desfasurarea invatamantului de toate gradele trebuie sa fie subsumate principiului autonomiei universitare. Legea fundamentala nu reglementeaza in mod expres aspecte legate de conducerea in invatamantul superior, dar textul urmareste sa stabileasca categoriile de scoli - de stat, particulare sau confesionale -, trimitand la legea care va veni cu detalii in ceea ce priveste desfasurarea procesului de invatamant. Prin urmare, se pune intrebarea fireasca - pana unde poate sa mearga legea care detaliaza regulile de desfasurare a procesului de invatamant in unitatile de invatamant de stat, atata vreme cat alin. (6) al art. 32 din Constitutie consacra un principiu exclusiv pentru invatamantul superior prin garantarea autonomiei universitare.
    De esenta oricarei autonomii tine dreptul celor carora le este recunoscuta aceasta stare de comunitate autonoma de a-si desemna conducerea. Autonomia universitara, asa cum este general acceptata in uzantele universitare din lumea civilizata, presupune, inainte de toate, dreptul autoritatii academice de a-si desemna conducerea. In virtutea acestui principiu, statul nu poate sa vina prin lege si sa limiteze numarul de mandate pentru diferite functii de conducere din sfera universitara.
    Pe de alta parte, este de retinut ca ideea limitarii numarului de mandate, ca principiu constitutional, apare numai in cazul Presedintelui Romaniei - art. 81 alin. (4), al presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii - art. 133 alin. (3), si al judecatorilor Curtii Constitutionale - art. 142 alin. (2). Nici una dintre ratiunile care stau la baza acestor texte constitutionale nu se regaseste in cazul textelor ce fac obiectul prezentei exceptii de neconstitutionalitate.
    Curtea de Apel Timisoara - Sectia comerciala si de contencios administrativ opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate a textelor legale criticate, in raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, este neintemeiata deoarece legiuitorul poate stabili conditii specifice pentru exercitarea unor functii de conducere in cadrul aceleiasi categorii profesionale, fara ca aceste conditii sa constituie discriminari. Art. 16 din Legea fundamentala se refera la modul de aplicare a unor dispozitii legale de catre autoritatile statului fata de cetateni si nu la dreptul legiuitorului de a reglementa diferit modul de exercitare a unor functii intr-un anumit domeniu de activitate.
    Referitor la neconstitutionalitatea acelorasi dispozitii in raport cu art. 32 alin. (6) din Constitutie, instanta de judecata opineaza ca aceasta este intemeiata, intrucat principiul autonomiei universitare presupune dreptul comunitatii academice de a se conduce si de a-si exercita libertatile academice fara nici un fel de ingerinta externa.
    Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul Romaniei apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor constitutionale invocate.
    Astfel, art. 16 alin. (1) din Legea fundamentala vizeaza egalitatea in drepturi intre cetateni in ceea ce priveste recunoasterea in favoarea acestora a unor drepturi si libertati fundamentale, nu si identitatea de tratament juridic asupra aplicarii unor masuri in considerarea unor situatii speciale. In felul acesta se justifica nu numai aplicabilitatea unui regim juridic diferit fata de anumite categorii de persoane, dar si necesitatea lui. Or, este neindoielnic ca persoanele care exercita functii de conducere diferite in invatamantul superior - spre exemplu, rector, sef de catedra, sef de departament etc. - se afla in situatii diferite, iar aceasta imprejurare justifica tratamentul juridic diferentiat.
    Atat timp cat reglementarea dedusa controlului de constitutionalitate se aplica tuturor celor aflati in situatia prevazuta de ipoteza normei legale, fara nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu privire la incalcarea dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie nu este intemeiata.
    In ceea ce priveste sustinerea referitoare la incalcarea autonomiei universitare, Guvernul arata ca, potrivit art. 89 alin. (1) din Legea invatamantului nr. 84/1995, "Autonomia universitara consta in dreptul comunitatii universitare de a se conduce, de a-si exercita libertatile academice fara nici un fel de ingerinte ideologice, politice sau religioase, de a-si asuma un ansamblu de competente si obligatii in concordanta cu optiunile si orientarile strategice nationale ale dezvoltarii invatamantului superior, stabilite de lege". De asemenea, conform alin. (2) al art. 92 din aceeasi lege, "Autonomia universitara vizeaza domeniile conducerii, structurarii si functionarii institutiei, ale activitatii didactice si de cercetare stiintifica, ale administrarii si ale finantarii", modalitatile principale de realizare a autonomiei universitare fiind prevazute de alin. (3) al aceluiasi articol.
    Autonomia universitara nu inseamna independenta institutiilor de invatamant superior si nici nu implica existenta unei autonomii de reglementare si de decizie a acestora in afara cadrului legal, care este general obligatoriu. Or, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala, "In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie" si, pe cale de consecinta, autonomia universitara nu se poate exercita decat cu respectarea legilor cu caracter general si cu valabilitate pe intregul teritoriu al tarii.
    A da o alta interpretare principiului constitutional al autonomiei universitare ar insemna asezarea institutiilor de invatamant superior mai presus de lege, ceea ce ar conduce la nesocotirea celorlalte dispozitii si principii din cuprinsul Legii fundamentale. Prin urmare, este neindoielnic ca dispozitiile constitutionale trebuie interpretate sistematic si prin luarea in considerare a finalitatii lor, fara a se absolutiza una dintre aceste prevederi pana la inlaturarea celorlalte la fel de importante.
    Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece instituirea prin lege a interdictiei ca o persoana sa ocupe functia de decan sau de rector mai mult de doua mandate succesive nu determina o discriminare intre aceasta si cea care indeplineste alte functii de conducere in cadrul universitatii. Faptul ca cele doua categorii de persoane nu se afla in aceeasi situatie justifica in mod obiectiv si rational aplicarea unui tratament juridic diferentiat.
    In ceea ce priveste critica fata de art. 32 alin. (6) din Constitutie, Avocatul Poporului arata ca, potrivit alin. (5) al aceluiasi text constitutional, invatamantul de toate gradele se desfasoara in unitati de stat, particulare si confesionale, in conditiile legii. Tocmai de aceea normele care reglementeaza viata comunitatii universitare sunt cuprinse in Carta universitara a institutiei de invatamant superior, adoptata de senatul universitatii, in conditiile legii.
    Prin urmare, prin lege, potrivit autonomiei universitare, se pot stabili conditii privind organizarea si functionarea unitatilor de invatamant superior fara a se aduce in acest mod o atingere dispozitiilor art. 32 alin. (6) din Constitutie.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 93 alin. (2) teza a treia din Legea invatamantului nr. 84/1995, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 72 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul cadrelor didactice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare, care au urmatorul continut:
    - Art. 93 alin. (2) teza a treia din Legea nr. 84/1995: "O persoana nu poate ocupa functia de decan sau de rector mai mult de doua mandate succesive. [...].";
    - Art. 72 alin. (3) din Legea nr. 128/1997: "O persoana nu poate ocupa functia de rector mai mult de doua mandate succesive. Aceeasi prevedere se aplica si pentru functia de decan."
    Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prin dispozitiile legale criticate sunt incalcate prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetatenilor in fata legii si ale art. 32 alin. (6) privind garantarea autonomiei universitare.
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca Legea fundamentala a consacrat prin art. 32 alin. (6) principiul autonomiei universitare, fara sa defineasca insa aceasta notiune, de unde, vazand si prevederile alin. (5) ale aceluiasi articol, in conformitate cu care invatamantul de toate gradele se desfasoara in conditiile legii, rezulta ca legiuitorul constituant a lasat legiuitorului ordinar libertatea de a stabili elementele autonomiei universitare si conditiile in care aceasta se exercita.
    Autonomia universitara a fost definita prin art. 89 din Legea invatamantului nr. 84/1995 ca fiind "dreptul comunitatii universitare de a se conduce, de a-si exercita libertatile academice fara nici un fel de ingerinte ideologice, politice sau religioase, de a-si asuma un ansamblu de competente si obligatii in concordanta cu optiunile si orientarile strategice nationale ale dezvoltarii invatamantului superior, stabilite prin lege".
    Normele privind realizarea autonomiei universitare - intre care si regulile de alegere a organelor de conducere ale institutiilor de invatamant superior - au fost stabilite prin art. 92 - 96 din Legea invatamantului nr. 84/1995.
    Asadar, intrucat autonomia universitara a fost definita chiar de legiuitor, in virtutea competentei sale atribuite prin Constitutie, nu se poate primi sustinerea autorului exceptiei in sensul ca dispozitiile legale atacate contravin principiului constitutional al autonomiei universitare.
    De asemenea, nu poate fi primita sustinerea privind incalcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la principiul egalitatii in drepturi a cetatenilor, deoarece, in raport cu importanta, cu atributiile si natura juridica a fiecarei functii de conducere din cadrul sferei universitare, situatiile invocate - cea a sefilor de catedra, de departament, a prodecanilor si cea a rectorilor si decanilor - sunt diferite si, pe cale de consecinta, neexistand identitate de ratiune intre toate aceste functii, nu se justifica aplicarea aceluiasi tratament juridic.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 93 alin. (2) teza a treia din Legea invatamantului nr. 84/1995 si ale art. 72 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul cadrelor didactice, exceptie ridicata de Iosif Stefan Dragulescu in Dosarul nr. 4.106/CA/2004 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia comerciala si de contencios administrativ.
    Definitiva si general obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 20 ianuarie 2004.

                          PRESEDINTE,
                         ION PREDESCU

                              Magistrat asistent,
                              Afrodita Laura Tutunaru