DECIZIE Nr.
228 din 13 martie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 283 din 27 aprilie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu
- judecător
Ion Predescu -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă -
procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie
invocată de Societatea Comercială „P.D. Gemma Corn" - S.R.L. din Oraviţa
în Dosarul nr. 5.285/115/2006 al Tribunalului Caraş-Severin.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 6 martie
2007 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, iar, în urma
deliberărilor, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru
data de 13 martie 2007.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 29 septembrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 5.285/115/2006, Tribunalul Caraş-Severin a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12
alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „P.D.
Gemma Corn" - S.R.L. din Oraviţa într-o cauză având ca obiect soluţionarea
unui recurs formulat împotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins o
contestaţie la executare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat contravine
prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) consacrate principiului
neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) referitoare la principiul
egalităţii, art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi privind dreptul de proprietate
şi ale art. 53 alin. (1) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi. Astfel, se arată că, în măsura în care sintagma „nu se
mai sancţionează", cuprinsă în dispoziţiile de lege atacate, nu priveşte
şi executarea sancţiunii, aceasta limitându-se strict şi textual numai la
aplicarea acesteia de către organul constatator, se creează o discriminare
vădită şi nejustificată între „situaţia celui faţă de care a fost luată măsura
sancţionării contravenţionale, sancţiunea nu a fost executată, dar se pune în
executare, iar ulterior fapta nu mai este considerată contravenţie, şi situaţia
celui care, deşi a comis aceeaşi faptă, la aceeaşi dată, nu a fost descoperit
de organul constatator spre a fi sancţionat decât după ce fapta nu mai este
considerată contravenţie." In vechea reglementare în domeniu - respectiv art. 12 alin. (1) din Legea nr. 32/1968 - o astfel
de situaţie era reglementată explicit, aşa cum este
aceasta prevăzută şi de dispoziţiile art. 12 din Codul penal, referitoare la
retroactivitatea legii penale mai favorabile.
Tribunalul Caraş-Severin
apreciază că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor nu
încalcă prevederile constituţionale invocate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că
prevederile art. 12 alin. (1) din ordonanţa atacată sunt în deplină concordanţă
cu art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, referitor la neretroactivitatea
legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. De
asemenea, textul de lege criticat nu instituie privilegii sau discriminări
între persoane aflate în situaţii identice, astfel că nu se poate reţine
contrarietatea acestuia faţă de art. 16 alin. (1) din Constituţie, şi nici nu
conţine vreo dispoziţie prin care s-ar putea restrânge exerciţiul unor drepturi
sau al unor libertăţi, în condiţiile art. 53 din Legea fundamentală. Totodată,
consideră că dispoziţiile art. 44 din Constituţie nu au incidenţă în cauza de
faţă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
susţinerile părţilor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art.
1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 410
din 25 iulie 2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002. Textul de lege criticat are următorul
conţinut: „(1)Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată
contravenţie, ea nu se mai sancţionează, chiar dacă a fost săvârşită înainte de
data intrării în vigoare a noului act
normativ."
In motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine
încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) consacrate principiului
neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) referitoare la principiul
egalităţii, art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi privind dreptul de proprietate
şi ale art. 53 alin. (1) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea Constituţională constată că, în esenţă, autorul acesteia consideră că
dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor sunt neconstituţionale în măsura în care
sintagma „nu se mai sancţionează" din cuprinsul textului nu include şi
executarea sancţiunii şi se limitează strict şi textual numai la aplicarea
acesteia de către agentul constatator. Prin acest text se creează o discriminare
vădită şi nejustificată între „situaţia celui faţă de care a fost luată măsura
sancţionării contravenţionale, sancţiunea nu a fost executată, dar se pune în
executare, iar ulterior fapta nu mai este considerată contravenţie şi situaţia
celui care, deşi a comis aceeaşi faptă, la aceeaşi dată, nu a fost descoperit
de organul constatator spre a fi sancţionat decât după ce fapta nu mai este
considerată contravenţie". In consecinţă, se apreciază că dispoziţiile
acestui text contravin prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art.
44 alin. (1) şi (2) teza întâi şi ale art. 53 alin. (1) din Constituţie.
In legătură cu susţinerile autorului excepţiei se
impune ca, în prealabil, să fie făcute unele precizări.
In jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a respins
excepţiile de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 12 alin.
(1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la art. 15 alin. (2)
din Constituţie. In considerentele deciziilor, Curtea a reţinut că „între
dispoziţia legală criticată şi textul constituţional invocat nu există
incompatibilitate. In realitate, autorul excepţiei nu ridică o problemă de
constituţionalitate, ci o problemă de aplicare a legii, de competenţa instanţei
de judecată, eventual de completare a acesteia, ceea ce depăşeşte competenţa
Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din
Legea nr. 47/1992, «Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea
modifica sau completa prevederile supuse controlului»" (deciziile nr.
537/2004 şi nr. 456/2005).
Curtea Constituţională urmează să îşi reconsidere
jurisprudenţa şi să constate că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea
fundamentală în sensul celor ce se vor arăta în continuare.
Legiuitorul, ţinând seama de unele schimbări
intervenite în relaţiile sociale, precum şi de datele referitoare la fenomenul
contravenţional, poate decide la un moment dat că anumite fapte antisociale,
care erau calificate şi sancţionate drept contravenţii, dar care prezintă un
pericol social redus, să fie scoase din domeniul contravenţional.
Potrivit textului de lege criticat, dacă printr-un act
normativ fapta nu mai este considerată contravenţie, ea nu se mai sancţionează,
chiar dacă a fost săvârşită înainte de data intrării în vigoare a noului act
normativ. Aceste prevederi au ca obiect dezincriminarea cu titlu general a
faptelor săvârşite şi produc efecte pentru viitor începând cu momentul intrării
în vigoare a actului normativ nou şi, prin urmare, efectele care s-au produs
sub imperiul actului normativ anterior încetează de la data apariţiei noului
act normativ.
Aplicarea legii noi care nu mai
prevede şi nu mai sancţionează contravenţional fapta trebuie analizată prin
raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia şi la stadiul derulării
cauzei. Totodată, contravenţia, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub
aspectul săvârşirii şi constatării acesteia, cât şi sub aspectul aplicării şi
executării sancţiunii. Din acest punct de vedere sintagma „nu se mai
sancţionează" trebuie înţeleasă în sensul că, prin intrarea în vigoare a
legii care nu mai prevede fapta drept contravenţie, sancţiunile contravenţionale
nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare
la data intrării în vigoare a noii legi, sancţiunile nu se mai execută.
Efectele legii noi se aplică tuturor sancţiunilor
contravenţionale aplicate şi neexecutate până la data intrării sale în vigoare.
A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede şi nu mai sancţionează fapta,
doar la situaţia neaplicării sancţiunii echivalează cu deturnarea intenţiei
legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra
sancţiunilor aplicate şi neexecutate până la data intrării în vigoare a noului
act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
O sancţiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă
dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată,
chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
In concluzie, Curtea reţine că prin textul de lege care
formează obiectul excepţiei se creează discriminări între persoanele care se
găsesc în aceeaşi situaţie de contravenienţi, ceea ce este contrar prevederilor
art. 16 alin. (1) din Constituţie. Diferenţierea de tratament juridic în cadrul
aceleiaşi categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică
prin raţiuni obiective şi rezonabile. In cazul de faţă, însă, persoane aflate
obiectiv în aceeaşi situaţie juridică beneficiază de tratament juridic diferit,
în funcţie de anumite condiţii subiective şi aleatorii, ceea ce contrazice
exigenţele principiului constituţional al egalităţii în drepturi.
In ceea ce priveşte afirmaţia
autorului excepţiei că dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001 sunt neconstituţionale prin raportare la art. 15 alin. (2) din Legea
fundamentală, aceasta nu poate fi primită, întrucât textul constituţional în
redactarea actuală - dată în urma revizuirii Constituţiei - permite, alături de
legea penală, retroactivitatea şi în cazul legilor contravenţionale mai
favorabile.
Textul constituţional al art. 15 nu este încălcat atât
timp cât dispoziţiile criticate fac referire la nesancţionarea faptelor ce nu
mai sunt calificate drept contravenţie, fără a se face distincţie dacă această
nesancţionare priveşte aplicarea sau executarea sancţiunii. Or, dispoziţiile de
lege atacate reafirmă, în cadrul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, principiul constituţional al aplicării
legii contravenţionale mai favorabile, pretins a fi încălcat.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate
faţă de prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi din Constituţie, Curtea
contată că acestea nu au incidenţă în cauză.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 faţă de art.
53 din Constituţie, Curtea constată că acestea nu conţin nicio dispoziţie care
să conducă la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
consacrate de Legea fundamentală.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, precum şi al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 şi al art. 31 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că
dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor sunt neconstituţionale în măsura în care
prin sintagma „nu se mai sancţionează" prevăzută în text se înţelege doar
aplicarea sancţiunii contravenţionale, nu şi executarea acesteia. Excepţia a
fost invocată de Societatea Comercială „P.D. Gemma Corn" - S.R.L. din
Oraviţa în Dosarul nr. 5.285/115/2006 al Tribunalului Caraş-Severin.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului
şi Guvernului.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 13 martie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi