Decizia Nr.228 din 09.05.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 428 din 15 iulie 2013

Augustin Zegrean	- preşedinte
Aspazia Cojocaru	- judecător
Acsinte Gaspar	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Ion Predescu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Patricia Marilena Ionea	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Anton Petru Molnar în Dosarul nr. 6.248/102/2012 (număr vechi 8.018/2012) al Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 95D/2013.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 13 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6.248/102/2012 (număr vechi 8.018/2012), Tribunalul Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.Excepţia a fost ridicată de Anton Petru Molnar cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 5.330 din 2 iulie 2012, pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş în Dosarul nr. 608/320/2011.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii, întrucât îl obligă la plata unei contribuţii la sistemul public al asigurărilor de sănătate disproporţionată în raport cu serviciile medicale de care beneficiază. În acest sens, arată că alţi asiguraţi beneficiază de acelaşi pachet de servicii medicale în condiţiile în care plătesc o contribuţie calculată la valoarea venitului minim pe economie. Or, apreciază că diferenţa de cuantum a contribuţiilor ar trebui să atragă un regim juridic diferit. Mai mult, consideră că dispoziţiile art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 sunt contrare dispoziţiilor art. 213 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege. Totodată, consideră că textul de lege criticat aduce atingere dreptului de proprietate, ocrotit de art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Tribunalul Mureş - Secţia civilă consideră că textul de lege criticat nu este contrar prevederilor constituţionale invocate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, dispoziţii potrivit cărora, „În cazul persoanelor care realizează în acelaşi timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)-d), alin. (2¹) şi (2²) şi la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuţia se calculează asupra tuturor acestor venituri.“Autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii constituţionale: art. 4 alin. (1) privind unitatea poporului român şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii şi art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost supus analizei de constituţionalitate în raport cu aceleaşi texte din Constituţie ca şi cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, Curtea a statuat că, „datorită solidarităţii celor care contribuie, sistemul public de asigurări sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor.“ De asemenea, prin Decizia nr. 539 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 1 august 2006, Curtea a reţinut că „este firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în funcţie de cuantumul veniturilor realizate. Această diferenţă este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate“. De asemenea, Curtea a reţinut, cu acelaşi prilej, că „principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferenţa valorică a contribuţiei este determinată de nivelul diferit al venitului“.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, Curtea reţine că, potrivit art. 44 din Constituţie, legea stabileşte conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, acesta nefiind un drept absolut. Obligaţiile care, potrivit legii şi în conformitate cu art. 56 şi 139 din Constituţie, revin cetăţenilor de a participa prin plata taxelor, impozitelor ori a altor contribuţii la cheltuielile publice nu pot fi privite ca o restrângere a dreptului de proprietate privată. De altfel, în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului, care, în Decizia din 14 decembrie 1988, pronunţată în Cauza Wasa Liv Ömsesidigt Försökringsbolaget Valands Pensionsstiftiese şi un grup de aproximativ 1500 de persoane contra Suediei, a statuat că aparţine autorităţilor naţionale competenţa de a decide perceperea de impozite, alte taxe sau contribuţii, potrivit aprecierii necesităţilor politice, economice şi sociale, iar obligarea unui contribuabil la plata unei astfel de contribuţii nu este contrară dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul persoanei la respectarea bunurilor sale, decât dacă cel interesat ar fi obligat la a suporta o sarcină intolerabilă sau care i-ar fi bulversat complet situaţia financiară. Or, în speţă, Curtea reţine că, aşa cum s-a arătat mai sus, cuantumul contribuţiei fiecărei persoane la sistemul asigurărilor sociale de sănătate este determinat de mărimea veniturilor sale, astfel încât nu se poate susţine că textul de lege criticat ar institui o obligaţie intolerabilă, de natură să pună în discuţie afectarea dreptului de proprietate al contribuabilului.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Anton Petru Molnar în Dosarul nr. 6.248/102/2012 (număr vechi 8.018/2012) al Tribunalului Mureş - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Mureş - Secţia civilă care a sesizat Curtea Constituţională şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea