DECIZIE Nr.
226 din 9 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) si ale art. 18 alin. (1)
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 241 din 15 aprilie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi ale
art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,
excepţie ridicată de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr.
842/59/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios
administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca
inadmisibilă, deoarece motivarea autorului excepţiei vizează
probleme de interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce nu intră în
competenţa Curţii Constituţionale. In plus, textele de lege
criticate au mai fost analizate în jurisprudenţa constituţională,
astfel că acestea nu contravin normelor fundamentale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 27 iulie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 842/59/2009, Curtea de Apel Timişoara - Secţia
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 18 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost
ridicată de Ministerul Justiţiei într-o acţiune în contencios
administrativ având ca obiect obligaţia de a face.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate se susţine că
dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale „în măsura
în care acestea pot fi interpretate în sensul că instanţele pot
obliga autorităţile publice la efectuarea unei operaţiuni
administrative prin care se încalcă legea sau prin care se tinde la
modificarea legii". Astfel, precizează că admiterea acţiunii
de contencios administrativ având ca obiect obligaţia de a face, în care
autorul excepţiei are calitatea de autoritate pârâtă,
echivalează cu încălcarea art. 138 din Constituţie şi a
art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, deoarece
autoritatea pârâtă ar avea obligaţia de plată a unor sume care
nu au prevederi bugetare, aceasta fiind contrar, totodată, şi
prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca
obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. O
asemenea soluţie a instanţei judecătoreşti conduce,
practic, la modificarea şi completarea actelor normative care
reglementează salarizarea personalului din sistemul justiţiei şi
obligarea Guvernului şi Parlamentului la modificarea Legii bugetului de
stat. Este amintită, în sprijinul celor arătate, Decizia nr. 838/2009
a Curţii Constituţionale, prin care s-a reţinut că „Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să instituie, să
modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege (...)."
Curtea de Apel Timişoara - Secţia
contencios administrativ şi fiscal apreciază
că din conţinutul dispoziţiilor de lege criticate nu
rezultă încălcarea prevederilor constituţionale invocate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Avocatul Poporului, în
punctul său de vedere, apreciază că dispoziţiile art. 1
alin. (1) şi ale art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004 sunt constituţionale. Instanţa de judecată, în
temeiul independenţei şi imparţialităţii, este
competentă să decidă în baza probelor administrate şi în
conformitate cu legea, asupra legalităţii sau ilegalităţii
actelor administrative şi să decidă în privinţa
soluţiilor care pot fi pronunţate, modalităţi specifice
prin care se recunoaşte dreptul pretins sau interesul legitim al
persoanelor vătămate de o autoritate publică. Dispoziţiile
de lege criticate dau expresie dreptului de acces liber la justiţie,
garantat de art. 21 din Constituţie, şi nu au nicio
legătură cu prevederile art. 1 alin. (4) şi ale art. 138 din Legea
fundamentală.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi ale art. 18 alin. (1)
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, astfel
cum au fost modificate prin art. I pct. 26 din Legea nr. 262/2007 pentru
modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr.
554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510
din 30 iulie 2007. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 1 alin. (1) - Subiectele de sesizare a
instanţei: „(1) Orice persoană care se consideră
vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim,
de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin
nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei
de contencios administrativ competente, pentru anularea actului,
recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi
repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât
privat, cât şi public.";
-Art. 18 alin. (1) - Soluţiile pe care le poate
da instanţa:
„(1) Instanţa, soluţionând cererea la care
se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot
sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică
să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să
efectueze o anumită operaţiune administrativă."
In opinia autorului excepţiei, textele de lege
menţionate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1
alin. (4) care consacră principiul separaţiei puterilor, art. 124 - Infăptuirea
justiţiei şi ale art. 138 - Bugetul public naţional.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea Constituţională reţine că motivarea excepţiei
şi susţinerea neconstituţionalităţii
dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 18 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004 se bazează pe o ipoteză de
interpretare şi aplicare a textelor legale criticate, potrivit căreia
instanţele de judecată, soluţionând o acţiune în contencios
administrativ având ca obiect obligaţia de a face, ar pronunţa o soluţie
prin care „pot obliga autorităţile publice la efectuarea unei
operaţiuni administrative prin care se încalcă legea sau prin care se
tinde la modificarea legii".
Or, un asemenea argument, ce are la bază ideea
încălcării legii de către instanţa de judecată
odată cu soluţionarea unei cauze şi pronunţarea unei
hotărâri, nu poate fi primit de Curtea Constituţională ca fiind
un motiv de neconstituţionalitate al textelor de lege examinate şi
constituie un aspect de inadmisibilitate a excepţiei de
neconstituţionalitate.
Totodată, potrivit art. 124 alin. (2) din
Constituţie, „Justiţia se înfăptuieşte în numele
legii", iar în temeiul alin. (3) al aceluiaşi text, „Judecătorii
sunt independenţi şi se supun numai legii". Soluţiile
pe care instanţa de judecată le pronunţă în rezolvarea
cauzelor se pronunţă, aşadar, în numele legii, fiind temeinic
justificate sub aspectul legalităţii, iar în cazul interpretării
sau aplicării greşite a legii, persoanele vătămate pot
apela la căile legale de atac. Dispoziţiile art. 1 alin. (1)şi
ale art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu
conţin elemente contrare prevederilor art. 1 alin. (4), art. 124 sau 138
din Constituţie. Dimpotrivă, acestea constituie expresia
dispoziţiilor art. 52 din Legea fundamentală, care consacră „Dreptulpersoanei
vătămate de o autoritate publică", în temeiul
căruia persoana vătămată într-un drept al său ori
într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri,
este îndreptăţită să obţină recunoaşterea
dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea
pagubei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 18 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Ministerul
Justiţiei în Dosarul nr. 842/59/2009 al Curţii de Apel Timişoara
- Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 9 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi