DECIZIE Nr.
226 din 7 martie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55, 56 si ale art. 60 alin.1, precum
si a sectiunii „Stramutarea judecarii cauzei penale", in ansamblul sau,din
Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 294 din 31 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55, 56 şi ale art. 60 alin. 1,
precum şi a secţiunii „Strămutarea judecării cauzei penale",în ansamblul său, din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Ioniţă Popa şi Viorica Popa în Dosarul nr.
5.342/2005 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
28 februarie 2006, în lipsa autorilor excepţiei, legal citaţi, fiind consemnate
în încheierea din acea dată, când Curtea, la cererea reprezentantului autorilor
excepţiei, care s-a prezentat după dezbateri, a amânat pronunţarea pentru data
de 7 martie 2006.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului,
reţine următoarele:
Prin Incheierea din 27 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 5.342/2005, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie
- Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 55, 56 şi ale art. 60 alin. 1,
precum şi a secţiunii „Strămutarea judecării cauzei penale", în ansamblul
său, din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Ioniţă Popa şi Viorica Popa în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate se susţine, în ceea ce priveşte art. 55 şi 56 din Codul de
procedură penală, că acestea încalcă dreptul la un proces echitabil, prin aceea că nu precizează
care sunt motivele pentru care se poate cere şi obţine strămutarea judecării
unei cauze penale. Se arată în acest sens că sintagma „desfăşurarea normală a procesului", cuprinsă în art. 55 din Codul de procedură penală, este
insuficientă atât pentru partea care formulează cererea, cât şi pentru
magistratul care o judecă. De asemenea, faptul că admiterea sau respingerea
cererii de strămutare se dispune, potrivit art. 60
alin. 1 din Codul de procedură penală, „fără
arătarea motivelor" este în contradicţie cu dreptul la un proces
echitabil şi cu normele constituţionale care consacră răspunderea patrimonială
a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile
judiciare. Aceasta întrucât, pe de o parte, în lipsa
motivării hotărârii asupra cererii de strămutare, nici nu ar putea fi exercitată vreo cale de atac, iar,
pe de altă parte, inexistenţa motivării hotărârii lipseşte de eficienţă dreptul
justiţiabilului la despăgubire pentru erorile judiciare. Totodată, se arată că
dispoziţiile secţiunii „Strămutarea judecării cauze penale", în ansamblul său,
încalcă liberul acces la justiţie şi prevederile constituţionale referitoare la
folosirea căilor de atac, prin aceea că nu prevăd posibilitatea exercitării
acestora. Aşadar se solicită „intervenţia Curţii Constituţionale în
rectificarea imperfecţiunilor
dispoziţiilor procedurale din Secţiunea a II-a a Capitolului II al Codului de
procedură penală, prin punerea acestor prevederi în acord cu drepturile şi
garanţiile procesuale prevăzute de Constituţie".
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată,
întrucât textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată,întrucât textele de lege
criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate de autorii
excepţiei.
Avocatul Poporului, făcând
referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că
excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstitutionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului
Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor
art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi
29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstitutionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl
constituie art. 55, 56 şi art. 60 alin. 1, precum şi secţiunea „Strămutarea
judecării cauzei penale", în ansamblul său, din Codul de procedură
penală, având următorul cuprins:
- Art. 55 (Temeiul strămutării): „Curtea Supremă
de Justiţie strămută judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă
egală în grad, în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare,
consideră că prin aceasta se asigură desfăşurarea normală a procesului.
Strămutarea poate fi cerută de partea interesată, de
procuror sau de ministrul justiţiei. ";
- Art. 56 (Cererea şi
efectele ei): „Cererea de strămutare se adresează Curţii Supreme de Justiţie
şi trebuie motivată. Inscrisurile pe care se sprijină cererea se alătură la
aceasta, când sunt deţinute de partea care cere strămutarea.
In cerere se face menţiune dacă în cauză se găsesc
arestaţi.
Suspendarea judecării cauzei poate fi dispusă de
preşedintele Curţii Supreme de Justiţie la primirea cererii, sau de către
Curtea Supremă de Justiţie după ce aceasta a fost învestită.
Cererea făcută de procurorul general al Parchetului
de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie suspendă de drept judecarea cauzei.
";
- Art. 57 (Procedura de
informare): „Preşedintele Curţii Supreme de
Justiţie cere, pentru lămurirea instanţei, informaţii de la preşedintele
instanţei ierarhic superioare celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere,
comunicându-i totodată termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare.
Când Curtea Supremă de Justiţie este instanţa
ierarhic superioară, informaţiile se cer Ministerului Justiţiei.
In cazul introducerii unei noi cereri de strămutare
cu privire la aceeaşi cauză, cererea de informaţii este facultativă.";
- Art. 58
(Inştiinţarea părţilor): „Preşedintele instanţei ierarhic superioare celei
la care se află cauza ia măsuri pentru încunoştinţarea părţilor despre
introducerea cererii de strămutare, despre termenul fixat pentru soluţionarea
acesteia, cu menţiunea că părţile pot trimite memorii şi se pot prezenta la
termenul fixat pentru soluţionarea cererii.
In informaţiile
trimise Curţii Supreme de Justiţie se face menţiune expresă despre efectuarea
încunoştinţărilor, atasându-se si dovezile de comunicare a acestora.
Când în cauza a cărei strămutare se cere sunt
arestaţi, preşedintele dispune desemnarea unui apărător din oficiu.";
- Art. 59 (Examinarea
cererii): „Examinarea cererii de strămutare se face
în şedinţă secretă.
Când părţile se înfăţişează, se ascultă şi
concluziile acestora. ";
- Art. 60
(Soluţionarea cererii): „Curtea Supremă de Justiţie dispune, fără arătarea motivelor, admiterea sau
respingerea cererii.
In cazul în care găseşte cererea întemeiată, dispune
strămutarea judecării cauzei, hotărând totodată în ce măsură actele îndeplinite
în faţa instanţei de la care s-a strămutat cauza se menţin.
Această instanţă va fi înştiinţată de îndată despre
admiterea cererii de strămutare.
Dacă instanţa la care se află cauza a cărei
strămutare se cere a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea
pronunţată este desfiinţată prin efectul admiterii cererii de
strămutare.";
- Art. 61 (Repetarea
cererii): „Strămutarea cauzei nu poate fi
cerută din nou, afară de cazul când noua cerere se întemeiază pe împrejurări
necunoscute Curţii Supreme de Justiţie la soluţionarea cererii anterioare sau
ivite după aceasta."
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se
invocă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21, privind accesul liber
la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 52 alin. (3), privind
răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile
judiciare, art. 53, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi, şi art. 129, privind folosirea căilor de atac.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Strămutarea nu este o procedură de soluţionare în fond
a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenţei
teritoriale a instanţei de judecată, cu scopul asigurării condiţiilor unui proces echitabil, în care
părţile să dispună de aceleaşi mijloace de apărare şi să aibă posibilitatea să
îşi exercite dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient. Faptul că
dispoziţiile art. 55 şi 56 din Codul de procedură penală, privind temeiul
strămutării, respectiv cererea de strămutare şi efectele ei, nu precizează care
sunt motivele pentru care se poate cere şi obţine strămutarea judecării unei
cauze penale nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces
echitabil câtă vreme în cadrul acestei proceduri părţile au posibilitatea să
comunice Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mod nemijlocit, informaţii şi
dovezi cu privire la împrejurările procesului şi să îşi prezinte poziţia faţă de admisibilitatea
şi temeinicia cererii de strămutare, invocând toate motivele care, în opinia
acestora, impietează asupra „desfăşurării normale a procesului". Aşa
fiind, exigenţele art. 21 alin. (3) din Constituţie sunt îndeplinite, iar
criticile de neconstituţionalitate formulate sub acest aspect sunt
neîntemeiate.
Contrar susţinerilor autorilor excepţiei, faptul că, în
condiţiile art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală, privind soluţionarea
cererii de strămutare, hotărârea instanţei asupra acestei cereri se dispune fără arătarea motivelor
nu are ca efect înlăturarea
posibilităţii angajării răspunderii patrimoniale a statului pentru prejudiciile
cauzate prin erorile judiciare, aşa încât nu poate fi reţinută nici pretinsa
încălcare a prevederilor
constituţionale cuprinse în art. 52 alin. (3), privind răspunderea patrimonială
a statului pentru asemenea prejudicii.
Şi critica potrivit căreia întreaga secţiune „Strămutarea judecării cauzei
penale" din Codul de procedură penală încalcă
liberul acces la justiţie şi normele constituţionale privind folosirea căilor
de atac, prin aceea că nu prevede posibilitatea exercitării acestora, este
neîntemeiată. Curtea constată că principiul constituţional al liberului acces
la justiţie, prevăzut la art. 21 din Legea fundamentală, nu are semnificaţia că
acest drept trebuie asigurat
la toate structurile judecătoreşti şi în privinţa tuturor căilor de atac
prevăzute de lege, prin lege putând fi instituite reguli deosebite în
considerarea unor situaţii diferite. Este dreptul exclusiv al legiuitorului de
a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare nu este supusă nici unei căi de atac, deoarece prin
aceasta instanţa nu se pronunţă asupra fondului, iar exercitarea unor căi de
atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor.
Nici pretinsa încălcare, prin textele de lege ce fac
obiectul excepţiei, a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală nu poate fi
reţinută, întrucât prevederile constituţionale invocate sunt aplicabile numai
în ipoteza restrângerii exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, ceea ce,
astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.
Solicitarea autorilor excepţiei privind „rectificarea
imperfecţiunilor" dispoziţiilor procedurale criticate de către Curtea
Constituţională, în sensul punerii lor de acord cu drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Constituţie, nu
poate fi primită, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3)
din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se
pronunţă numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea
modifica sau completa prevederile supuse controlului".
De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat
asupra constituţionalităţii unora
dintre prevederile cuprinse în secţiunea „Strămutarea judecării cauzei
penale" din Codul de procedură penală, în raport de critici similare
cu cele formulate în prezenta cauză. In acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 156 din 30
martie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 57 alin. 1 şi ale art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 14 aprilie 2004, şi
Decizia nr. 528 din 11 octombrie 2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 55 alin. 1, art. 57 alin. 1 şi ale art. 60 alin. 1 din Codul de procedură penală, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.037 din 22 noiembrie 2005. Atât
soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de Curte
cu acele prilejuri, cât şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile
şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei
Curţii.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d)
şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 55, 56 şi ale art. 60 alin. 1, precum şi a secţiunii „Strămutarea
judecării cauzei penale", în ansamblul său, din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Ioniţă Popa şi Viorica Popa în Dosarul nr. 5.342/2005 al Inaltei Curţi
de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta