Decizia Nr.225 din 02.04.2015

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1049-1052 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Octavia Urs în Dosarul nr. 883/265/2013 al Judecătoriei Năsăud şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.097D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate reprezintă norme de procedură, referitoare la înscrierea drepturilor reale dobândite prin uzucapiune, ce au corespondent în art. 930 şi art. 931 din Codul civil. Se apreciază că problema de constituţionalitate invocată se referă, în realitate, la interpretarea şi aplicarea legii în cauza dedusă soluţionării instanţei de judecată, ce poate fi soluţionată prin aplicarea prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Prin urmare, aplicarea dispoziţiilor de drept substanţial în cadrul procedurii instituite prin prevederile legale criticate este o problemă de aplicare a legii. De altfel, în speţă, autoarei excepţiei de neconstituţionalitate nu i s-a solicitat să îndeplinească condiţiile instituite prin art. 1050 alin. (3) lit. a) şi g) din Codul de procedură civilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 17 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 883/265/2013, Judecătoria Năsăud a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1049-1052 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Octavia Urs într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii privind constatarea dobândirii unui drept de proprietate prin uzucapiune şi dezbaterea unei succesiuni.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că a promovat o acţiune în uzucapiune întemeiată pe prevederile art. 1451 şi următoarele din vechiul Cod civil austriac, prevederi aplicabile în temeiul art. 31 din Legea nr. 389/1943 şi art. 6 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a legii pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938. Pentru admiterea acţiunii în uzucapiune, conform prevederilor legale menţionate mai sus, este ţinută să dovedească exercitarea unei posesii de cel puţin 30 de ani, posesia să fie utilă, neviciată, exercitată public, paşnic, netulburat şi sub nume de proprietar, iar posesia să înceapă în perioada în care era în vigoare în Transilvania vechiul Cod civil austriac. La primul termen de judecată, instanţa a pus în discuţie aplicarea prevederilor art. 1049-1052 din Codul de procedură civilă, deşi, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi legale se referă la uzucapiunile întemeiate pe noul Cod civil. În aceste condiţii, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate consideră că incidenţa prevederilor art. 1049 din Codul de procedură civilă şi următoarele în cauza dedusă soluţionării instanţei de judecată, prin formularea „aplicabile oricăror cereri de înscriere în cartea funciară a drepturilor reale imobiliare dobândite în temeiul uzucapiunii“, este de natură a-i îngrădi liberul acces la justiţie. Se apreciază că formularea corectă ar trebui să fie „aplicabile oricăror cereri întemeiate pe noul Cod civil.“ În acest sens arată că, în cazul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, îndeplinirea cerinţei cuprinse în art. 1050 alin. (3) lit. a) din noul Cod de procedură civilă referitoare la dovada că titularul dreptului înscris în cartea funciară este decedat echivalează cu o încălcare a liberului acces la justiţie, deoarece „există situaţii în care numărul proprietarilor din cartea funciară este de 10 sau chiar 20, iar serviciul de evidenţă a persoanelor nu poate da niciun fel de date despre aceste persoane, fiind intabulate în urmă cu peste 100 de ani.“ Se mai arată că, din analiza prevederilor art. 1050 alin. (3) lit. a) şi g) cu ale art. 1051 alin. (7) din Codul de procedură civilă, rezultă cu certitudine că prevederile art. 1049-1052 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile doar în cazul cererilor de uzucapiune întemeiate pe art. 930 din noul Cod civil, referitoare la uzucapiunea extratabulară. Mai mult, faptul că intenţia legiuitorului a fost ca această procedură să se aplice doar în cazul uzucapiunii prevăzute de noul Cod civil, rezultă cu claritate din prevederile art. 1051 alin. (7) din Codul de procedură civilă. Conform acestei prevederi, în ambele cazuri [prevăzute în art. 1051 alin. (5) şi (6)], instanţa va verifica dacă sunt îndeplinite cerinţele Codului civil pentru dobândirea dreptului reclamat în temeiul uzucapiunii.6. Judecătoria Năsăud îşi exprimă opinia în sensul că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. În ceea ce priveşte aplicarea procedurii speciale instituite prin art. 1049 şi următoarele din Codul de procedură civilă în cazul uzucapiunilor aflate sub incidenţa Codului civil din 1864 sau a altor acte normative decât actualul Cod civil (Codul civil austriac, Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare), instanţa apreciază că procedura specială prevăzută de prevederile legale criticate trebuie, în mod obligatoriu, aplicată în cazul tuturor acţiunilor având ca obiect uzucapiunea, indiferent de momentul începerii cursului prescripţiei achizitive. În acest sens se arată că, având în vedere scopul instituirii acestei proceduri speciale, analiza incidenţei acestei proceduri nu trebuie să se bazeze pe o interpretare literară, pornind de la denumirea titlului XII în care sunt cuprinse dispoziţiile legale criticate sau de la trimiterea la dispoziţiile Codului civil din cuprinsul art. 1051 alin. (7). Mai mult, trebuie făcută distincţia între normele de drept material şi cele de drept procesual civil, în sensul că normele de drept material civil vor fi cele prevăzute de legea în vigoare la data începutului cursului prescripţiei achizitive, însă normele de drept procesual civil aplicabile vor fi cele în vigoare la data înregistrării cererii la instanţă, potrivit art. 24 din Codul de procedură civilă, referitor la aplicarea imediată a legii. Instanţa de judecată mai apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt plasate în cartea a VI-a - Proceduri speciale, astfel încât, în virtutea principiului specialia generalibus derogant şi interpretând sistematic dispoziţiile procesuale, rezultă faptul că procedura specială privitoare la uzucapiune se va aplica cu prioritate faţă de normele procesuale de drept comun, văzând şi prevederile art. 35 din Codul de procedură civilă. De asemenea, trimiterea la dispoziţiile art. 1051 alin. (7) din Codul de procedură civilă (care se referă la cercetarea condiţiilor posesiei pentru dobândirea dreptului de proprietate în temeiul uzucapiunii) nu poate fi interpretată în sensul aplicării acestei proceduri doar în cazul uzucapiunilor extratabulare reglementate de actualul Cod de procedură civilă (uzucapiunea tabulară potrivit actualului Cod civil poate fi invocată doar pe cale de excepţie), întrucât această interpretare ar duce la ipoteza în care primele cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 1049 şi următoarele să fie analizate abia începând cu 1 octombrie 2021, ipoteză care nu a făcut parte din voinţa şi scopurile legiuitorului; la momentul intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă era cunoscută aplicarea unor reguli de fond diferite posesiilor începute anterior noului Cod civil, în raport cu cele începute ulterior, astfel încât se poate presupune că legiuitorul a avut în vedere aceste ipoteze, precizând în cuprinsul art. 1049 că procedura se aplică oricăror cereri de înscriere a dreptului în Cartea funciară. Se mai apreciază că art. 930 alin. (1) lit. c) din noul Cod civil arată că regulile uzucapiunii extratabulare se aplică inclusiv imobilelor neînscrise în cartea funciară, dacă posesia a început după 1 octombrie 2011.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 1049-1052 cuprinse în cartea a VI-a - Proceduri speciale, titlul XII - Procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii din Codul de procedură civilă, respectiv art. 1049 - Domeniu de aplicare, art. 1050 - Instanţa competentă. Cuprinsul cererii, art. 1051 - Procedura de judecată. Căi de atac, art. 1052 - Înscrierea în cartea funciară a dreptului uzucapat.11. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie.12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că situaţia de fapt dedusă soluţionării instanţei de judecată se referă la aplicarea dispoziţiilor procedurale privind înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii şi în privinţa posesiilor începute înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil. Cu privire la acest aspect, Curtea reţine că, făcând distincţia între normele de procedură, de imediată aplicare, şi normele de drept substanţial, la înscrierea dreptului dobândit trebuie să se ţină cont, în privinţa condiţiilor de fond ale uzucapiunii, de legea în vigoare la data începerii posesiei. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, potrivit căruia dispoziţiile noului Cod civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Prin urmare, condiţiile de fond ale uzucapiunii (referitoare la condiţiile posesiei) vor fi guvernate de legea în vigoare la data începerii posesiei, iar procedura aplicabilă înscrierii dreptului va fi cea prevăzută de art. 1049-1052 din Codul de procedură civilă, atunci când cererea a fost formulată după intrarea acestuia în vigoare. În acest sens sunt şi dispoziţiile de drept substanţial cuprinse în art. 6 alin. (4) din Codul civil, potrivit cărora uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.13. Având în vedere faptul că norma procedurală are o sferă de cuprindere foarte largă, în sensul că aceasta se aplică cererilor de constatare a dobândirii dreptului de proprietate în temeiul uzucapiunii formulate în temeiul unor acte normative diferite, revine instanţei de judecată să interpreteze şi să aplice în concret dispoziţiile legale criticate, evitându-se instituirea în sarcina uzucapanţilor a prezentării unor înscrisuri care nu au legătură cu dispoziţiile de drept substanţial aplicabile cererilor acestora. De altfel, Curtea reţine că este de principiu că valorificarea dispoziţiilor de drept substanţial se face prin intermediul normelor de drept procedural, iar dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limitări sau condiţionări, astfel încât să nu fie afectată însuşi substanţa dreptului.14. Mai mult, Curtea reţine că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate priveşte aspecte referitoare la aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale incidente soluţionării cauzei de către instanţa de judecată. Astfel, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate tinde la modificarea prevederilor art. 1049 din Codul de procedură civilă, arătând că sintagma „aplicabile oricăror cereri de înscriere în cartea funciară a drepturilor reale imobiliare dobândite în temeiul uzucapiunii“ este de natură a-i îngrădi liberul acces la justiţie, astfel încât sintagma corectă ar trebui să fie „aplicabile oricăror cereri întemeiate pe noul Cod civil.“ Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“ şi, prin urmare, nu are competenţa de a modifica o prevedere legală.15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Octavia Urs în Dosarul nr. 883/265/2013 al Judecătoriei Năsăud şi constată că dispoziţiile art. 1049-1052 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Năsăud şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 2 aprilie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Irina-Loredana Gulie