Decizia Nr.218 din 15.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 din Codul familiei, excepţie ridicată de Mihai Gherghişor în Dosarul nr. 9.057/311/2008 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 15 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 9.057/311/2008, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 din Codul familiei, excepţie ridicată de Mihai Gherghişor într-o cauză civilă având ca obiect partaj bunuri comune.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât în timpul căsătoriei pot apărea situaţii în care câştigurile soţilor sunt inegale sau în care un bun să fie achitat în exclusivitate din veniturile unuia dintre soţi, împrejurare care nu justifică să se reţină că bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune. Aşa fiind, instituind prezumţia egalităţii contribuţiei soţilor la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, Codul familiei nu face altceva decât să stabilească o măsură mai favorabilă soţului care nu a realizat venituri în timpul căsătoriei sau care nu a avut o contribuţie pecuniară efectivă la dobândirea anumitor bunuri.Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că art. 30 din Codul familiei nu contravine dispoziţiilor constituţionale şi internaţionale invocate, întrucât prin această reglementare legală s-a instituit regimul comunităţii de bunuri ale soţilor, ca o consecinţă firească a relaţiilor personale izvorâte din căsătorie şi ca o măsură legală de ocrotire a intereselor patrimoniale comune ale soţilor.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 30 din Codul familiei, potrivit cărora: „Bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor.Orice convenţie contrară este nulă.Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.“Autorul excepţiei susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 44 alin. (1)-(3) privind dreptul de proprietate privată şi celor ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private. Totodată, apreciază că reglementarea criticată contravine şi dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale, ale art. 17 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, conform cărora nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa, şi ale art. 17 pct. 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la norme constituţionale similare şi având aceeaşi motivare.Astfel, în jurisprudenţa sa în materie, de exemplu prin Decizia nr. 237/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 24 martie 2006, Decizia nr. 184/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 1 aprilie 2008, Decizia nr. 1.264/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 12 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 477/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 20 mai 2010, Curtea a statuat că legiuitorul român a instituit - prin prevederile de lege criticate din Codul familiei - regimul comunităţii de bunuri a soţilor, ca o consecinţă firească a relaţiilor personale izvorâte din căsătorie şi ca o măsură legală de ocrotire a intereselor patrimoniale comune ale soţilor. Curtea a constatat că acestea nu contravin reglementărilor constituţionale invocate, deoarece prevederile art. 30 din Codul familiei instituie o prezumţie relativă de comunitate a bunurilor soţilor, ce poate fi răsturnată de către partea care pretinde că bunul respectiv este bun propriu. De asemenea, Curtea a reţinut că bunurile comune pot fi împărţite atât în timpul căsătoriei, la cererea oricăruia dintre soţi, prin hotărâre judecătorească, cât şi la desfacerea căsătoriei prin divorţ, cazuri în care instanţa de judecată va stabili întinderea drepturilor fiecăruia dintre soţi privind bunurile comune, ţinând seama de gradul de contribuţie al fiecărui soţ la dobândirea şi conservarea bunurilor comune.Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Curtea a reţinut că dreptul de proprietate este garantat, iar conţinutul şi limitele acestui drept sunt stabilite de legiuitor.Având în vedere toate aceste argumente, Curtea constată că reglementarea criticată din Codul familiei nu contravine dispoziţiilor din Constituţie şi din actele internaţionale invocate.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 din Codul familiei, excepţie ridicată de Mihai Gherghişor în Dosarul nr. 9.057/311/2008 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora