Decizia Nr.215 din 09.05.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (2), art. 451 alin. (4) şi ale art. 46 alin. (1), (5) şi (14) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 36/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 408 din 05 iulie 2013

Augustin Zegrean	- preşedinte
Aspazia Cojocaru	- judecător
Acsinte Gaspar	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Ion Predescu	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (2), art. 45¹ alin. (4) şi ale art. 46 alin. (1), (5) şi (14) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Magda Elena Demele în Dosarul nr. 2.545/2/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.404D/2012 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând prevederile art. 29 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 4 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.545/2/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (2), art. 45¹ alin. (4) şi ale art. 46 alin. (1), (5) şi (14) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Magda Elena Demele într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva sentinţei civile prin care a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată de aceasta privind anularea hotărârii prin care Consiliul Superior al Magistraturii a respins plângerea sa referitoare la sesizarea unor abateri disciplinare ale unor judecători.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, următoarele argumente:Dispoziţiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în redactarea criticată, limitează sfera subiectelor de drept ce pot sesiza Comisia de disciplină în legătură cu abaterile disciplinare ale judecătorilor, fiind enumerate, în acest sens, numai Inspecţia judiciară sau, din oficiu, Comisia de disciplină. Comparativ cu forma din 2005 a legii examinate, aceste prevederi elimină posibilitatea justiţiabilului de a se adresa direct Comisiei de disciplină, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 21, 52, 124 şi 125 din Constituţie.Prevederile art. 45¹ alin. (4) prevăd posibilitatea clasării plângerii de către inspectorul judiciar, în cazul în care constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, fără a fi reglementată posibilitatea contestării în instanţă a acestei soluţii. Persoanei interesate îi sunt, astfel, încălcate drepturile prevăzute de art. 21, 52, 124 şi 125 din Legea fundamentală.Termenul „poate“ din cuprinsul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 deschide posibilitatea pentru Comisia de disciplină de a clasa plângerea, de a dispune efectuarea cercetării disciplinare, sau de a nu face nimic. De aceea, acest termen ar trebui înlocuit, în opinia autoarei excepţiei, cu cuvântul „va“, pentru a fi evitată astfel încălcarea art. 61 alin. (1) din Constituţie. În caz contrar, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării ar fi nesocotit prin aceea că s-ar produce o abatere de la intenţia legiuitorului, o extindere a legii, în sensul de a permite Comisiei de disciplină să nu facă nimic, când, de fapt, ar trebui să opteze pentru una dintre cele două soluţii existente.Autoarea excepţiei mai apreciază că dispoziţiile art. 46 alin. (5) şi (14) permit eludarea sancţionării disciplinare, prin aceea că nu este precizat faptul că pe perioada suspendării cercetării disciplinare a magistratului se întrerupe şi cursul prescripţiei de un an, respectiv al decăderii de 2 ani, în care se exercită acţiunea disciplinară. De aceea, din cuprinsul textelor de lege criticate ar trebui eliminate unele formulări care permit, în favoarea magistratului şi a Comisiei de disciplină, prescrierea dreptului la acţiune, şi înlocuite cu altele, care ar asigura efectuarea grabnică a cercetării disciplinare, prin reglementarea obligaţiei Comisiei de disciplină de a sesiza, într-un termen dat de la primirea sesizării, secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii (de exemplu, pasajul „poate fi exercitată în termenul de prescripţie de cel mult un an“ să fie înlocuit cu „trebuie exercitată în termen de un an“). Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 45 alin. (2), art. 45¹ alin. (4) şi ale art. 46 alin. (1), (5) şi (14) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale.Acestea, reglementând norme de procedură referitoare la sesizarea comisiilor de disciplină ale Consiliului Superior al Magistraturii şi la exercitarea acţiunii disciplinare, nu îngrădesc accesul liber la justiţie al persoanei faţă de care s-a declanşat acţiunea disciplinară, aceasta având, potrivit art. 49 din aceeaşi lege, dreptul de a ataca cu recurs hotărârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii.Totodată, textele de lege criticate nu instituie nicio discriminare între destinatarii normei juridice, aplicându-se în mod egal tuturor celor aflaţi în ipoteza descrisă de aceasta, fiind, prin urmare, în concordanţă cu principiul consacrat de art. 16 din Constituţie.Se mai apreciază că prevederea potrivit căreia sesizarea comisiilor de disciplină poate fi făcută doar de Inspecţia judiciară sau din oficiu reprezintă expresia textului art. 134 alin. (2) din Constituţie, conform căruia Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În fapt, mai opinează Avocatul Poporului, autoarea excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, susţinerile acesteia vizând, în special, nemulţumirea sa faţă de activitatea Inspecţiei judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare şi motivării autoarei excepţiei, prevederile art. 45 alin. (2), art. 45¹ alin. (4) şi ale art. 46 alin. (1), (5) şi (14) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în redactarea de la momentul invocării excepţiei, respectiv 17 mai 2012. Legea nr. 317/2004 a fost ulterior modificată prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012 şi, în temeiul art. 80 din aceasta, a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, textele de lege având o nouă numerotare, astfel că, în prezent, dispoziţiile de lege criticate iniţial nu mai corespund, ca formă şi conţinut, cu cele actuale. Prin urmare, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, invocată de autoarea excepţiei, Curtea va examina prevederile art. 45 alin. (2), art. 45¹ alin. (4) şi ale art. 46 alin. (1), (5) şi (14) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 36/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2011. Aceste dispoziţii au următorul conţinut:

– Art. 45 alin. (2): „(2) Comisiile de disciplină pot fi sesizate de Inspecţia judiciară sau se pot sesiza din oficiu în legătură cu abaterile disciplinare ale judecătorilor şi procurorilor.“

– Art. 45¹ alin. (4): „(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare.“

– Art. 46 alin. (1), (5) şi (14): „(1) În termen de maximum 10 zile de la data sesizării, comisia de disciplină corespunzătoare poate dispune clasarea sau, după caz, efectuarea cercetării disciplinare. (...)
(5) Cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi faptă. (...)(14) Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termenul de prescripţie de cel mult un an de la data la care fapta a fost cunoscută de Consiliul Superior al Magistraturii, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârşirii faptei.“În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin normelor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 61 alin. (1) potrivit căruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi ale art. 125 - Statutul judecătorilor. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, având în vedere următoarele considerente: Criticile de neconstituţionalitate formulate de autoarea excepţiei nu susţin un real raport contradictoriu între dispoziţiile legale atacate şi normele fundamentale invocate. Astfel, autoarea excepţiei este nemulţumită, în esenţă, de faptul că, potrivit textelor de lege atacate, nu se poate adresa direct Comisiei de disciplină a Consiliului Superior al Magistraturii, iar acţiunea sa formulată împotriva actului primit de la acest organ a fost respinsă, ca inadmisibilă, de către instanţa de judecată competentă. Din analiza motivelor de neconstituţionalitate prezentate în susţinerea excepţiei, Curtea constată că autoarea acesteia vizează, în realitate, modalitatea de redactare a textelor legale criticate, pe care le consideră lacunare sau neadecvat reglementate, sugerând chiar anumite formule sau termeni de legiferare care să acopere, în opinia sa, neajunsurile sesizate. De pildă, în privinţa dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora „în termen de maximum 10 zile de la data sesizării, comisia de disciplină corespunzătoare poate dispune clasarea sau, după caz, efectuarea cercetării disciplinare“, susţine că ar fi indicată înlocuirea formulei „poate dispune“ cu „va dispune“. În mod similar, apreciază că prerogativa exercitării acţiunii disciplinare în termenul de prescripţie de cel mult un an, prevăzută de art. 46 alin. (14), ar trebui înlocuită cu obligaţia exercitării acesteia în termen de un an. În acelaşi context, autoarea excepţiei compară forma în care critică textele de lege cu o formă legislativă anterioară, pe care o consideră ca fiind corespunzătoare exigenţelor constituţionale pretins încălcate. Totodată, Curtea constată că modificările legislative pe care autoarea excepţiei le avansează vizează aspecte ce ţin de atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, atribuţii exercitate prin intermediul Inspecţiei judiciare şi al comisiilor de disciplină ale Consiliului Superior al Magistraturii, în conformitate cu anumite norme de procedură. Curtea Constituţională nu poate analiza critici de neconstituţionalitate ce urmăresc, în realitate, modificări legislative ale textelor legale în vigoare şi care conţin propuneri de lege ferenda, deoarece controlul de constituţionalitate semnifică verificarea conformităţii dispoziţiilor legale criticate cu normele şi principiile fundamentale invocate, în limita unor critici ce vizează evidenţierea unui raport de contrarietate dintre acestea, şi nu modificarea sau completarea textelor legale atacate în funcţie de aprecierea subiectivă a autorului excepţiei. A converti, în cazul de faţă, susţinerile autoarei excepţiei în veritabile critici de neconstituţionalitate şi a proceda la examinarea textelor de lege vizate excedează competenţa Curţii şi ar echivala, totodată, cu încălcarea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“, precum şi a atribuţiei exclusive a instanţelor judecătoreşti de a asigura, în procesul de înfăptuire a justiţiei, interpretarea şi aplicarea legislaţiei incidente. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (2), art. 45¹ alin. (4) şi ale art. 46 alin. (1), (5) şi (14) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 36/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2009 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Magda Elena Demele în Dosarul nr. 2.545/2/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi