DECIZIE   Nr. 207*) din  5 iunie 1997

privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 346 alin. 2, ale art. 4 si, in bloc, ale art. 200-278 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 77 din 18 februarie 1998

    *) A se vedea si Decizia Curtii Constitutionale nr. 18 din 3 februarie 1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 77 din 18 februarie 1998.

    Lucian Stangu       - presedinte
    Costica Bulai       - judecator
    Victor Dan Zlatescu - judecator
    Ioan Griga          - procuror
    Doina Suliman       - magistrat-asistent

    Pe rol, pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 346 alin. 2, ale art. 4 si, in bloc, ale art. 200-278 din Codul de procedura penala, invocata de Gavris Ioan, inculpat-recurent in Dosarul nr. 1.809/1996 al Curtii de Apel Oradea.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 29 mai 1997 si au fost consemnate in incheierea din aceeasi data, cand, avand nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amanat pronuntarea pentru data de 5 iunie 1997.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin incheierea din 14 ianuarie 1997, pronuntata in Dosarul nr. 1.809/1996, Curtea de Apel Oradea a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a art. 346 alin. 2, art. 4 si, in bloc, a art. 200-278 din Codul de procedura penala, invocata de Gavris Ioan.
    In motivarea exceptiei se sustine ca dispozitiile art. 346 alin. 2 din Codul de procedura penala incalca prevederile constitutionale ale art. 21 privind accesul liber la justitie si ale art. 23 privind libertatea individuala, deoarece, cu toate ca a fost achitat pentru lipsa de vinovatie, inculpatul a fost obligat sa plateasca despagubiri civile in favoarea partii vatamate, in solidar cu partea responsabila civilmente.
    Art. 4 din Codul de procedura penala, care consacra principiul rolului activ al organelor judiciare, se considera neconstitutional, deoarece "duce, in realitate, la transformarea judecatorului in parte, implicandu-l in mod nepermis in directionarea procesului spre solutia dorita, in unele cazuri, de putere sau interese materiale".
    Autorul exceptiei apreciaza ca neconstitutionale si dispozitiile art. 200-278 din Codul de procedura penala, in bloc, pentru ca "reglementeaza urmarirea penala in lipsa judecatorului de instructie" fara de care nu poate exista urmarire penala corecta.
    De asemenea, este criticata asezarea procurorului in sala de sedinta "la masa prezidiului instantei", intr-o pozitie care nu marcheaza suficient de clar deosebirea lui fata de instanta, ceea ce face ca publicul sa confunde procurorul cu instanta, in defavoarea apararii. Prin aceasta se considera ca se incalca prevederile art. 23 din Constitutie si ale art. 17 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, precum si "principiul egalitatii dintre acuzare si aparare".
    Exprimandu-si opinia potrivit prevederilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanta de judecata apreciaza exceptia de neconstitutionalitate invocata ca neintemeiata, dispozitiile legale atacate fiind constitutionale.
    In temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate puncte de vedere celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    Senatul si Guvernul, in punctele lor de vedere, considera ca exceptia de neconstitutionalitate invocata este neintemeiata, deoarece textele criticate nu contravin prevederilor Constitutiei.
    Camera Deputatilor nu a comunicat punctul sau de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Senatului si Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile partilor si ale procurorului, dispozitiile atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie, art. 3 si art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptia invocata, fiind legal sesizata.
    Principala critica de neconstitutionalitate priveste dispozitiile art. 346 alin. 2 din Codul de procedura penala, care se refera, ca si celelalte dispozitii din acelasi articol, la rezolvarea actiunii civile in procesul penal.
    Articolul sus-mentionat are urmatorul cuprins: "Cand achitarea s-a pronuntat pentru cazul prevazut in art. 10 lit. b^1 ori pentru ca instanta a constatat existenta unei alte cauze care inlatura caracterul penal al faptei sau pentru ca lipseste vreunul din elementele constitutive ale infractiunii, instanta poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile".
    Autorul exceptiei de neconstitutionalitate considera ca raspunderea civila delictuala, in toate aceste situatii si mai ales cand lipseste vinovatia ca element al infractiunii, ar fi o raspundere obiectiva, ceea ce constituie o incalcare a principiilor de drept in materie.
    Argumentele autorului exceptiei nu pot fi primite, deoarece, in toate cazurile de achitare la care se refera textul in discutie, fapta prevazuta de legea penala, savarsita de inculpatul achitat, poate constitui temei pentru o raspundere juridica nepenala: civila, administrativa sau disciplinara. In cazul prevazut la art. 10 lit. b^1 din Codul de procedura penala, respectiv la art. 18^1 din Codul penal, desi fapta nu constituie infractiune, insasi legea prevede ca aceasta constituie temei pentru raspunderea care atrage aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ, prevazuta de legea penala, si chiar obliga procurorul sau instanta sa aplice faptuitorului una dintre sanctiunile prevazute la art. 91 din Codul penal. Evident ca o astfel de fapta poate constitui temei pentru raspunderea civila delictuala, intrunind toate elementele acesteia. Cat priveste cauzele care inlatura caracterul penal al faptei, se constata ca, in aceste situatii, fapta savarsita poate si trebuie sa serveasca drept temei pentru raspunderea civila delictuala ori de cate ori, in sarcina faptuitorului, se retine o culpa ce ar putea servi ca temei subiectiv pentru o astfel de raspundere.
    Solutionarea actiunii civile in procesul penal, prin obligarea la repararea pagubei, se face potrivit dispozitiilor art. 14 alin. 3 si ale art. 346 alin. 2 din Codul de procedura penala. Vor fi incidente, deci, dispozitiile art. 998 si urmatoarele din Codul civil, care presupun existenta tuturor elementelor raspunderii civile. Dispozitiile art. 346 alin. 2 din Codul de procedura penala nu instituie noi conditii ale raspunderii civile delictuale, ci trimite la legea civila. Instanta care l-a achitat pe inculpat il poate obliga la despagubiri civile numai in masura in care s-a retinut in sarcina lui o culpa in producerea prejudiciului, situatie care poate exista, asa cum s-a aratat, in toate cazurile prevazute in dispozitiile in discutie. Tocmai de aceea legea prevede ca instanta il poate obliga pe inculpatul achitat la despagubiri civile, avand in vedere acele situatii in care exista o culpa a faptuitorului in producerea prejudiciului.
    Constatarea inexistentei culpei ca element al infractiunii nu inseamna intotdeauna si inexistenta culpei ca element al raspunderii civile delictuale. Culpa penala exista, asa cum prevede art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. b) din Codul penal, atunci cand faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada. Nu este suficient sa existe obligatia de a prevedea rezultatul, determinata pe baza unui criteriu obiectiv, ci trebuie sa se constate si posibilitatea subiectiva a acestei prevederi. Culpa civila poate exista insa daca s-a constatat existenta obligatiei de prevedere, faptuitorul fiind vinovat pentru ca nu s-a folosit de posibilitatea pe care o avea de a prevedea rezultatul. Tocmai de aceea este posibil sa nu existe culpa penala, atunci cand faptuitorul nu a putut folosi posibilitatile de a prevedea rezultatul, dar sa existe culpa civila bazata pe aceste posibilitati pe care, obiectiv, le avea, dar nu le-a putut folosi in situatia concreta, nedovedind straduinta si diligenta omului obisnuit.
    Autorul exceptiei de neconstitutionalitate afirma ca dispozitiile art. 346 alin. 2 din Codul de procedura penala contravin prevederilor constitutionale ale art. 21 privind accesul liber la justitie si ale art. 23 referitoare la libertatea individuala. Or, se constata ca nu exista legatura intre aceste prevederi ale Constitutiei si cele ale art. 346 alin. 2 din Codul de procedura penala.
    In ceea ce priveste critica adusa dispozitiilor art. 4 din Codul de procedura penala, privitoare la rolul activ al organelor judiciare, la asezarea procurorului in sala de sedinte si la insuficienta separare a acestuia de instanta de judecata, mentionam ca asupra acestor critici de neconstitutionalitate Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 143 din 21 noiembrie 1996, definitiva prin nerecurare si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 49 din 21 martie 1997. Prin aceasta decizie Curtea a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 din Codul de procedura penala, aratand ca aceste dispozitii sunt in concordanta cu prevederile constitutionale si cu regulile de baza ale procesului penal. Pozitia procurorului in sala de judecata nu poate constitui o problema de contencios constitutional.
    In fine, cu referire la neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 200-278 din Codul de procedura penala, sub motiv ca reglementeaza urmarirea penala in lipsa institutiei judecatorului de instructie, aceasta nu este intemeiata. Pe langa faptul ca dispozitiile criticate nu sunt dintre cele de care depinde judecarea cauzei, acestea nu pot fi considerate in nici un caz contrare Constitutiei.
    Cat priveste critica adusa pentru neprevederea in sistemul roman a institutiei judecatorului de instructie, aceasta nu este intemeiata, avand in vedere ca obiectul controlului efectuat prin solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate priveste numai texte de lege in vigoare, nu si norme si institutii care nu exista inca si cu privire la care nici Constitutia si nici Codul de procedura penala nu cuprind nici o referire. Controlul de neconstitutionalitate nu poate privi omisiuni, deoarece, altminteri, dintr-un legislator negativ, care este de natura rolului si functiei Curtii Constitutionale in asigurarea suprematiei Constitutiei, aceasta s-ar transforma intr-un legislator pozitiv, care este de natura rolului si functiei exclusive a Parlamentului, ca unica autoritate legiuitoare a tarii.

    Pentru considerentele expuse si avand in vedere prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 23 alin. (2), ale art. 24 si ale art. 25 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 346 alin. 2, ale art. 4 si, in bloc, ale art. 200-278 din Codul de procedura penala, invocata de Gavris Ioan in Dosarul nr. 1.809/1996 al Curtii de Apel Oradea.
    Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronuntata in sedinta publica din 5 iunie 1997.

                 PRESEDINTE,
             dr. Lucian Stangu

                             Magistrat asistent,
                                Doina Suliman