DECIZIE Nr.
206 din 4 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute în titluri executorii
avand ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul
bugetar
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 313 din 13 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Acsinte Gaspar
-judecător
Aspazia Cojocaru
-judecător
Petre
Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Antonia Constantin - procuror
Ioana Marilena Chiorean -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1)-(3) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor
sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi
salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de
Marian Ionel Gherman, Victoria Mariana Ioan, Dumitru Ioniţă, Gheorghe
Ivan, Ana Maria Ilie, Laurenţia Camelia Lică, Dimitrie Bogdan Licu,
Elena Oltenceanu, Andreea Oprea, Nicoleta Pantilie, Florin Predescu,
Răzvan Horaţiu Radu, Alexandru Ţurlea şi Sorin Cezar Voicu
în Dosarul nr. 6.677/301/2009 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti
- Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului nr.
7.693D/2009 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în
Dosarul nr. 8.082D/2009, având ca obiect aceeaşi excepţie de
neconstituţionalitate, ridicată de Daniela Georgeta Enache, Elena Veronica
Andreea Iura, Adriana Macarie, Elena Aneta Popa şi Alina Gabriela Tambulea
în Dosarul nr. 8.783/302/2009 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti
- Secţia a II-a civilă.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în
Dosarul nr. 8.095D/2009, având ca obiect excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume
prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi
salariale personalului din sectorul bugetar, ridicată de Antonela Anemary
Costache, Liliana Ciupercă, Viorica Dinu, Cristian Jipa, Brânduşa
Elena Gheorghe, Manuela Carmen Mladin, Graţiela Monica Constantin, Ioana
Cleopatra Radu, Iosefina Pârvu, Elena Burlan, Florentina Vasilăţeanu,
Irina Mirela Vâlceanu, Mitu Stegaru, Mihaela Niţă, Cristina Carmen
Craiu, Geanina Teodorovici, Mihai Rotaru şi Alin Valentin Vişan în
Dosarul nr. 22.135/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea
dosarelor nr. 8.082D/2009 şi nr. 8.095D/2009 la Dosarul nr. 7.693D/2009,
având în vedere că acestea au un obiect parţial identic.
Reprezentantul Ministerului Public arată că
este de acord cu conexarea cauzelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5)
din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 8.082D/2009 şi nr.
8.095D/2009 la Dosarul nr. 7.693D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii
de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, pentru
aceleaşi motive ca şi cele reţinute în Decizia Curţii
Constituţionale nr. 784 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarelor, constată următoarele:
Prin Incheierea din 23 iulie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 6.677/301/2009, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti
- Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin.
(1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009
privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect
acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie
ridicată de Marian Ionel Gherman, Victoria Mariana Ioan, Dumitru
Ioniţă, Gheorghe Ivan, Ana Maria Ilie, Laurenţia Camelia
Lică, Dimitrie Bogdan Licu, Elena Oltenceanu, Andreea Oprea, Nicoleta
Pantilie, Florin Predescu, Răzvan Horaţiu Radu, Alexandru Ţurlea
şi Sorin Cezar Voicu într-o cauză având ca obiect soluţionarea
unei contestaţii la executare.
Prin Incheierea din 21 octombrie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 8.783/302/2009, Judecătoria Sectorului
5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 1 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri
executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din
sectorul bugetar, excepţie ridicată de Daniela Georgeta Enache,
Elena Veronica Andreea Iura, Adriana Macarie, Elena Aneta Popa şi Alina
Gabriela Tambulea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei
contestaţii la executare.
Prin Incheierea din 28 octombrie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 22.135/299/2009, Judecătoria
Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume
prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi
salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de
Antonela Anemary Costache, Liliana Ciupercă, Viorica Dinu, Cristian Jipa,
Brânduşa Elena Gheorghe, Manuela Carmen Mladin, Graţiela Monica
Constantin, Ioana Cleopatra Radu, Iosefina Pârvu, Elena Burlan, Florentina
Vasilăţeanu, Irina Mirela Vâlceanu, Mitu Stegaru, Mihaela
Niţă, Cristina Carmen Craiu, Geanina Teodorovici, Mihai Rotaru
şi Alin Valentin Vişan într-o cauză având ca obiect
soluţionarea unei contestaţii la executare.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorii acesteia
susţin, în esenţă, că suspendarea executării
hotărârilor judecătoreşti având ca obiect acordarea unor
drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din
sectorul bugetar şi eşalonarea plăţii acestora până în
2012 încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) si (5),
art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1)şi (2), art. 21 alin. (1)-(3), art. 44
şi art. 53. Totodată, se susţine că dispoziţiile de
lege criticate încalcă art. 115 alin. (4) şi (6) din
Constituţie, ţinând cont de faptul că instanţa
constituţională a constatat încălcarea aceluiaşi text
constituţional atunci când prin Decizia nr. 784 din 12 mai 2009 a declarat
ca fiind neconstituţionale dispoziţiile art. III din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008, prin care, de asemenea, se
prevedeau eşalonări cu privire la executarea unor categorii de
hotărâri judecătoreşti.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti -
Secţia civilă, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti -
Secţia a II-a civilă şi Judecătoria Sectorului 1
Bucureşti şi-au exprimat opinia în
sensul temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, considerând
că dispoziţiile criticate încalcă dreptul la un proces
echitabil, consacrat prin art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Avocatul Poporului nu
au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri
executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din
sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 416 din 18 iunie 2009, având următorul cuprins:
,Art. 1. - (1) Plata
sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca
obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea
personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31
decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care
începe astfel:
a) în anul 2010 se plăteşte 34% din
valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2011 se plăteşte 33% din
valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2012 se plăteşte 33% din
valoarea titlului executoriu.
(2) In cursul termenului prevăzut la alin. (1)
orice cerere de executare silită se suspendă de drept.
(3) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite
în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează
cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de
Statistică.
(4) In înţelesul prezentei ordonanţe de
urgenţă, prin sectorul bugetar se
înţelege autorităţile şi instituţiile publice a
căror finanţare se asigură astfel:
a) integral din bugetul de stat, bugetele locale,
bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale,
după caz;
b) din venituri proprii şi subvenţii
acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;
c) integral din venituri proprii."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate
susţin că prevederile de lege criticate încalcă
dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind
principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin.
(5) privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a
legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 alin. (1)
şi (2) privind egalitatea în faţa legii şi principiul potrivit
căruia nimeni nu este mai presus de lege, art. 21 alin. (1)-(3) privind
accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil, art. 44 alin.
(1) şi (2) privind dreptul de proprietate şi art. 115 alin. (4)
şi (6) privind delegarea legislativă.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că asupra dispoziţiilor de lege criticate s-a
pronunţat prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, nepublicată
încă*), prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate
ca şi cele invocate în prezenta cauză, respingând excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, cu următoarea motivare:
I. Susţinerea potrivit căreia Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 încalcă prevederile art. 115
alin. (4) din Constituţie este neîntemeiată. Curtea, în
jurisprudenţa sa, a statuat, în mod constant, că situaţiile
extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau
comun, aspect întărit şi prin adăugarea sintagmei „a căror
reglementare nu poate fi amânată" (Decizia nr. 255 din 11 mai 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie
2005).
Curtea a mai arătat, prin Decizia nr. 1.008 din 7
iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507
din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute
de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesară existenţa
unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de
voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu privire
la criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situaţiei extraordinare,
Curtea a reţinut, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 255 din
11 mai 2005, că „invocarea elementului de oportunitate, prin
definiţie de natură subiectivă, căruia i se conferă o
eficienţă contributivă determinantă a urgenţei, ceea
ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinară, impune
concluzia că aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter
obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi, de oportunitate
(...). Intrucât însă asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea
existenţei situaţiei extraordinare, în temeiul lor sau prin
convertirea lor într-o asemenea situaţie, conferă acesteia un
caracter arbitrar, de natură să creeze dificultăţi
insurmontabile în legitimarea delegării legislative. S-ar ajunge, astfel,
ca un criteriu de constituţionalitate - situaţia
extraordinară -, a cărui respectare este prin definiţie
supusă controlului Curţii, să fie, practic, sustras unui atare
control, ceea ce ar fi inadmisibil". Totodată, cu prilejul
pronunţării Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea
Constituţională a statuat că „urgenţa reglementării nu
echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea
operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de
legiferare".
Mai mult, Curtea a statuat că nu se constituie
într-o situaţie extraordinară cazurile „cu implicaţii financiare
legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti.
Aceste aspecte ţin de oportunitatea adoptării
reglementării" (Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009,
şi Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009).
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 188 din
2 martie 2010 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 237 din 14 aprilie 2010.
Raportat la cauza de faţă, Curtea
observă că Guvernul a motivat situaţia extraordinară ca
fiind determinată de:
- dificultăţile întâmpinate cu privire la
executarea hotărârilor judecătoreşti având ca obiect drepturi de
natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul
bugetar;
- influenţa substanţială asupra
bugetului de stat pe anul 2009 pe care o are executarea, în condiţiile
dreptului comun, a titlurilor executorii;
- necesitatea menţinerii echilibrelor bugetare
şi, în mod implicit, nerespectarea angajamentelor interne şi
internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce
priveşte nivelul deficitului bugetar.
Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la
art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea urmează să analizeze
fiecare dintre aceste motive invocate de Guvern pentru a stabili dacă
implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor
judecătoreşti, în situaţia dată, se circumscriu
situaţiei extraordinare sau unor elemente de oportunitate. O atare
analiză este necesară pentru a stabili dacă un considerent de
principiu rezultat din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în
speţă fiind vorba de Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 şi
Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, este aplicabil fără nicio
circumstanţiere sau, din contră, în funcţie de
circumstanţele speţei să îi poată fi adăugat un
corectiv şi să poată fi considerată ca fiind o
situaţie extraordinară.
Astfel, se observă că instanţa de
contencios constituţional, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23
noiembrie 2009, a reţinut că situaţia de criză
financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri
adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit,
securitatea naţională. Aceasta este premisa de la care Curtea
urmează să analizeze relevanţa motivelor invocate de Guvern în
adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate.
Primul motiv pentru justificarea situaţiei
extraordinare este cel ce vizează dificultăţile întâmpinate cu
privire la executarea hotărârilor judecătoreşti având ca obiect
drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din
sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justifică
existenţa unei situaţii extraordinare, de aceea Curtea va proceda la
analizarea şi a următoarelor două motive invocate de Guvern,
respectiv influenţa negativă pe care executarea titlurilor executorii
le-ar avea asupra bugetului de stat şi creşterea deficitului bugetar.
Aceste ultime două motive sunt susţinute de faptul că valoarea
titlurilor executorii având ca obiect drepturi de natură salarială
stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din
moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care
afectează un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune
sistemică, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu
justifică existenţa unei situaţii extraordinare, însă,
privind toate cele trei motive în mod cumulat şi plecând de la premisa
constatată de către Curte prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie
2009, Curtea Constituţională ajunge la concluzia că, în cauza de
faţă, există un grad mare de abatere de la obişnuit,
şi anume de la condiţiile concrete în care executarea titlurilor
executorii se face cu respectarea Codului de procedură civilă,
respectiv a Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea
obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin
titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 81 din 1 februarie 2002, după caz, astfel încât consideră că
există o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din
Constituţie. Prin urmare, Curtea constată că există o stare
de fapt obiectivă, cuantificabilă şi independentă de
voinţa Guvernului care pune în pericol un interes public, respectiv
stabilitatea economică a statului român.
De asemenea, Curtea constată că
ordonanţa de urgenţă a fost adoptată în vederea
atenuării efectelor unei stări de criză economică
generalizată. O atare finalitate economică implică, în mod necesar
şi neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă,
unitară şi energică. In consecinţă, adoptarea
măsurii criticate reclamă, în mod indubitabil, urgenţă; or,
reglementarea urgentă a situaţiei rezultate în condiţiile de
criză economică nu putea fi făcută în mod rapid şi
rezonabil nici prin asumarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei
Deputaţilor şi a Senatului asupra unui proiect de lege şi nici
prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgenţă. In
aceste condiţii, pentru conservarea stabilităţii economice a
statului, singurul instrument rămas la îndemâna Guvernului a fost
adoptarea unei ordonanţe de urgenţă.
Pentru aceste motive, Curtea constată că
reglementarea criticată îndeplineşte exigenţele urgenţei
prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie.
In consecinţă, Curtea constată că,
în anumite situaţii extreme, precum în cea de faţă,
implicaţiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor
judecătoreşti se pot constitui într-o situaţie
extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, în
măsura în care asemenea măsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de
apărarea stabilităţii economice a statului român. O atare
situaţie extraordinară, în mod evident, are un caracter temporar,
regula în această materie fiind executarea hotărârilor
judecătoreşti în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv
Codul de procedură civilă sau Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002,
după caz, chiar dacă debitor este statul. Altfel, Guvernul nu poate
uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii
de la dreptul comun atunci când statul este debitor; este sarcina statului
să găsească soluţii pentru executarea conformă a
hotărârilor judecătoreşti, potrivit dreptului comun. In caz contrar,
nu ar mai exista o situaţie extraordinară în sensul art. 115 alin.
(4) din Constituţie, ci, mai degrabă, s-ar pune în evidenţă
elemente de oportunitate legislativă.
II. Cu privire la criticile de
neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea constată că
şi acestea sunt neîntemeiate pentru motivele ce vor fi expuse mai jos:
1. Pretinsa încălcare a prevederilor
constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei
şi echilibrului puterilor în stat coroborate cu cele ale art. 126 alin.
(1) privind instanţele judecătoreşti nu poate fi reţinută
din moment ce Guvernul nu refuză aplicarea hotărârilor
judecătoreşti, ci, din contră, le recunoaşte şi
îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor
rezonabile şi obiective stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare,
Curtea constată că ordonanţa de urgenţă nu este o
măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea
unei hotărâri judecătoreşti şi, în consecinţă, nu
reprezintă o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a
justiţiei.
2. Critica ce priveşte art. 15 alin. (2) privind
neretroactivitatea este evident neîntemeiată, întrucât textul criticat se
aplică pentru viitor, neexistând, în acest sens, nicio urmă de
îndoială.
3. Nu se poate reţine existenţa niciunei
discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor
şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în
ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat
că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu
este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând
că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un
raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi
obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile
pronunţate în cauzele „Aspecte privind regimul lingvistic în
şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, Marckx împotriva Belgiei,
1979, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales şi
Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996,
Larkos împotriva Cipru 1999, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei,
2004). Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită
marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură
diferenţele dintre diversele situaţii similare justifică un
tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în
funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în
acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele „Aspecte
privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei,
1968, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Bocancea şi alţii împotriva
Moldovei, 2004).
Or, în cauza de faţă, astfel cum s-a
arătat şi mai sus, măsura contestată urmăreşte un
scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării -
şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între
mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea
eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză.
Astfel, situaţia particulară ivită şi motivată prin
existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamă o
diferenţă evidentă de tratament juridic.
Toate acestea duc la concluzia că ordonanţa
de urgenţă criticată este conformă art. 14 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
4. Cu privire la invocarea art. 21 alin. (1)-(3)
privind accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil, Curtea
reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - Decizia nr. 458 din 31
martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256
din 17 aprilie 2009, -„procesul civil parcurge două faze: judecata
şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul
hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei
de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în
care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia".
Insă, aşa cum s-a arătat şi mai sus, actul normativ
criticat este o măsură de natură să întărească
finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas
important al debitorului de a-şi executa creanţa. Faptul că
acesta îşi execută creanţa într-o perioadă de 3 ani nu
reprezintă o durată excesivă a executării unei
hotărâri judecătoreşti, datorită caracterului sistemic al
problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor
executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar şi Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60.858/00
şi pronunţând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în
Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat
că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri
judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei,
respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare
debitoare. Totodată, în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate
statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a
justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de faţă,
Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor
judecătoreşti, ci se obligă la plata eşalonată a
sumelor prevăzute prin acestea. Executarea eşalonată a unor
titluri executorii care au ca obiect drepturi băneşti nu este
interzis în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno icto constituie
doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să
însemne că este singura şi unica posibilă modalitate de
executare pe care Guvernul o poate aplica.
Curtea mai constată că art. 25 alin. (1) din
Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 27 ianuarie 2010, prevede că „ordonatorii
principali de credite efectuează plata titlurilor executorii, conform Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume
prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi
salariale personalului din sectorul bugetar, din sumele aprobate la titlul
«Cheltuieli de personal»" ceea ce echivalează cu impunerea unei
obligaţii de rezultat în sarcina acestora. Totodată, astfel cum
prevede art. 25 alin. (2) din aceeaşi lege, „prin hotărâre a
Guvernului, în cazuri temeinic justificate, în ultima lună a fiecărui
trimestru pot fi majorate sumele aprobate la titlul «Cheltuieli de personal» în
bugetele ordonatorilor principali de credite finanţaţi integral de la
bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de credite bugetare pentru plata
titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 71/2009, în mod eşalonat pe parcursul anului 2010, din suma
globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul
Ministerului Finanţelor Publice - «Acţiuni generale»". Acest
aspect relevă grija pe care legiuitorul delegat o acordă
executării întru totul a hotărârilor judecătoreşti ce cad
sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
71/2009.
5. Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea
recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie
un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale; neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil
constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea
bunurilor, ca şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate
justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov
împotriva Rusiei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de
urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea
despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti
şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura
criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de
proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o
aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei
crize financiare accentuate.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură
să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii
Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de
faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având
ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar,
excepţie ridicată de Marian Ionel Gherman, Victoria Mariana Ioan,
Dumitru Ioniţă, Gheorghe Ivan, Ana Maria Ilie, Laurenţia Camelia
Lică, Dimitrie Bogdan Licu, Elena Oltenceanu, Andreea Oprea, Nicoleta
Pantilie, Florin Predescu, Răzvan Horaţiu Radu, Alexandru Ţurlea
şi Sorin Cezar Voicu în Dosarul nr. 6.677/301/2009 al Judecătoriei
Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, de Daniela Georgeta
Enache, Elena Veronica Andreea Iura, Adriana Macarie, Elena Aneta Popa şi
Alina Gabriela Tambulea în Dosarul nr. 8.783/302/2009 ale Judecătoriei
Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi de
Antonela Anemary Costache, Liliana Ciupercă, Viorica Dinu, Cristian Jipa,
Brânduşa Elena Gheorghe, Manuela Carmen Mladin, Graţiela Monica
Constantin, Ioana Cleopatra Radu, Iosefina Pârvu, Elena Burlan, Florentina
Vasilăţeanu, Irina Mirela Vâlceanu, Mitu Stegaru, Mihaela
Niţă, Cristina Carmen Craiu, Geanina Teodorovici, Mihai Rotaru
şi Alin Valentin Vişan în Dosarul nr. 22.135/299/2009 al
Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 4 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean