1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 641 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 52.282/299/2015 şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.850D/2015 al Curţii Constituţionale.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 15 decembrie 2016, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul prevederilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 17 ianuarie 2017.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Sentinţa civilă nr. 10.229 din 28 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 52.282/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 641 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de instanţă, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de învestire cu formulă executorie a unui contract de credit.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată susţine, în esenţă, că în situaţia în care creditorul are domiciliul sau sediul în străinătate, prevederile de lege criticate nu întrunesc cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât permit un criteriu subiectiv de apreciere din partea creditorului, acesta putând alege în mod discreţionar orice instanţă de pe teritoriul României. Mai mult, mandatarului creditorului cu domiciliul în străinătate poate, la rândul său, să facă o alegere de domiciliu, astfel că instanţa de învestire cu formulă executorie poate fi absolut oricare judecătorie din România. Se critică, de asemenea, dificultăţile pe care le întâmpină debitorul în luarea la cunoştinţă de existenţa litigiului. Totodată, se susţine că atât debitorul, cât şi instanţa de executare, chiar în ipoteza depunerii dosarului de executare în integralitate, sunt lipsiţi de posibilitatea de a verifica exact calitatea de creditor a celui care solicită executarea silită. Se mai arată că se încalcă principiul egalităţii în faţa legii, întrucât creditorul care are sediul/domiciliul în România se poate adresa numai instanţei de la sediul/domiciliul său ori de la sediul/domiciliul debitorului.5. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.6. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, în considerarea concepţiei de ansamblu a noilor reglementări procesual civile privitoare la condiţiile începerii procedurii de executare silită, dispoziţiile legale criticate nu afectează prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei. În acest sens precizează că cererea de învestire cu formulă executorie se judecă fără citarea părţilor, debitorul nefiind parte şi neputând contesta legalitatea încheierii de învestire decât pe calea contestaţiei la executare. O interpretare contrară ar fi de natură să îndepărteze formalitatea învestirii cu formulă executorie de la însăşi raţiunea pentru care a fost reglementată, în sensul că, dacă debitorului i s-ar aduce la cunoştinţă faptul că împotriva sa urmează să se declanşeze de către creditor o procedură de executare silită, acesta ar putea lua măsuri pentru a se pune la adăpost de un asemenea risc.7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 641 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care, la data pronunţării încheierii de sesizare, aveau următorul conţinut: „(2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluţionează de judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părţilor. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire şi la judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul său ales".10. În opinia instanţei autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie şi în art. 16 care consacră principiul egalităţii în faţa legii.11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de învestire cu formulă executorie a unui contract de credit bancar, în cursul soluţionării căreia instanţa a ridicat din oficiu excepţia lipsei competenţei teritoriale, precum şi prezenta excepţie de neconstituţionalitate. În speţă, creditorul are sediul în străinătate, dar a desemnat ca mandatar o societate de colectare-recuperare creanţe al cărui sediu se află în Bucureşti, sectorul 6, care, la rândul său, şi-a ales ca sediu pentru comunicarea tuturor actelor procedurale biroul unui executor judecătoresc din sectorul 1, Bucureşti.12. Curtea Constituţională a fost sesizată prin Sentinţa nr. 10.229 din 28 mai 2015, prin care Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, în raza teritorială a căreia se găsea domiciliul debitorului. Dosarul referitor la excepţia de neconstituţionalitate a fost înregistrat pe rolul Curţii Constituţionale la data de 21 decembrie 2015. La data de 15 decembrie 2015, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis cererea de învestire cu formulă executorie a contractului de credit bancar în discuţie.13. Ulterior ridicării excepţiei, ca urmare a Deciziei nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 666 din Codul de procedură civilă care confereau executorilor judecătoreşti competenţa de a încuviinţa executarea silită, textul de lege criticat a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 4 februarie 2016, noul conţinut normativ al acestuia fiind total diferit de cel precedent şi nemaifiind menţinută soluţia legislativă iniţială. Acest lucru rezultă cu evidenţă din faptul că, în prezent, art. 641 are denumirea marginală „Înscrisurile sub semnătură privată" şi are următoarea redactare: „Înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii numai în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege. Orice clauză sau convenţie contrară este nulă şi considerată astfel nescrisă. Dispoziţiile art. 664 şi următoarele sunt aplicabile."14. Având în vedere că încuviinţarea executării silite a fost trecută din competenţa executorilor judecătoreşti în cea a instanţelor de judecată, nu mai prezenta o reală utilitate etapa învestirii cu formulă executorie a altor titluri de credit, a cărei semnificaţie era, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015 (paragraful 18), că numai prin mijlocirea instanţelor judecătoreşti se poate da un ordin, în numele Preşedintelui României, organelor de executare, agenţilor administrativi şi procurorilor ca, după caz, să procedeze la executarea hotărârii sau să sprijine această executare, ordin care confirmă forţa executorie a înscrisului şi deschide posibilitatea creditorului de a apela la forţa de constrângere a statului.15. Ca atare, din raţiuni de tehnică legislativă de natură să evite o republicare a întregului act normativ, art. 641 din Codul de procedură civilă nu a fost abrogat expres, ci a fost înlocuit cu un nou text, având un conţinut normativ complet diferit, referitor la o altă problematică, respectiv înscrisurile sub semnătură privată, din perspectiva caracterului acestora de titluri executorii. Având în vedere că textul de lege criticat nu mai cuprinde aceeaşi soluţie legislativă criticată de autorul excepţiei, este aplicabil art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare (...)".16. Faţă de data survenirii acestei cauze de inadmisibilitate, ulterioară sesizării Curţii Constituţionale, prezenta excepţie de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.17. Curtea observă, totodată, că în cauză nu sunt incidente cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit dispozitivului căreia sintagma „în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Aceasta, deoarece norma criticată, care stabilea instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze cererea de învestire cu formulă executorie a unui titlu de credit, reprezintă o normă de procedură, cu aplicabilitate imediată, ale cărei efecte juridice nu se prelungesc în timp, astfel încât să poată fi luată în discuţie examinarea pe fond a constituţionalităţii textului de lege criticat, care, deşi abrogat, să fie susceptibil de a fi analizat ca urmare a interpretării extensive oferite de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 641 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în redactarea anterioară modificării acestora prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 52.282/299/2015.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 17 ianuarie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu