DECIZIE Nr. 20 din 15 februarie 1995
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 57 din 28 martie 1995
Vasile Gionea - presedinte
Mihai Constantinescu - judecator
Ion Filipescu - judecator
Antonie Iorgovan - judecator
Victor Dan Zlatescu - judecator
Ioan Griga - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol pronuntarea asupra recursurilor declarate de Ministerul Public si
inculpatul Dobre Ilie impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 60 din 25
mai 1994.
Dezbaterile au avut loc in sedinta din 8 februarie 1995, in prezenta
reprezentantului Ministerului Public, a aparatorului inculpatului Dobre Ilie si
a partii civile, fiind lipsa inculpatul Rupita Nicolae, legal citat, si au fost
consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea Constitutionala, avand
nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronuntarea pentru data de 15
februarie 1995.
CURTEA CONSTITUTIONALA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Inculpatii Rupita Nicolae si Dobre Ilie au invocat in fata Curtii de Apel
Bucuresti, Dosarul nr. 57/1993, si, respectiv, a Curtii de Apel Pitesti,
Dosarul nr. 587/A/1993, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.
149 ultimul alineat din Codul de procedura penala, sustinind ca acestea vin in
contradictie cu prevederile art. 23 din Constitutie.
Prin Decizia nr. 60 din 25 mai 1994, Curtea Constitutionala a admis in
parte exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 149
alineatul final din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale in masura
in care se interpreteaza in sensul ca durata arestarii dispusa de instanta in
cursul judecatii poate depasi 30 de zile fara a fi necesara prelungirea, in
conditiile art. 23 din Constitutie.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea Constitutionala a constatat, in
esenta, urmatoarele:
- libertatea individuala face parte din valorile supreme garantate prin
art. 1 din Constitutie;
- prezumtia de nevinovatie, ce ce subzista pana la ramanerea definitiva a
hotararii judecatoresti de condamnare, constituie un principiu fundamental
prevazut de art. 23 alin. (8) din Constitutie;
- art. 23 alin. (4) din Constitutie stabileste conditiile in care se poate
dispune arestarea unei persoane, fara a distinge intre faza de urmarire sau de
judecata a procesului penal;
- art. 149 alineatul final din Codul de procedura penala este constitutional
in ceea ce priveste posibilitatea arestarii, in sensul ca aceasta se poate face
si in timpul judecatii cauzei, dar el devine neconstitutional daca este
interpretat in sensul ca durata arestarii poate depasi 30 de zile. Pe cale de
consecinta, in cursul judecarii cauzei, la expirarea termenului de 30 de zile,
instanta are obligatia constitutionala sa verifice, din oficiu, daca se impune
mentinerea arestarii preventive si, in caz afirmativ, poate dispune prelungirea
acesteia cu inca cel mult 30 de zile. Daca se mentin motivele arestarii, dupa
expirarea acestui termen, instanta are posibilitatea, in aceleasi conditii
prevazute de art. 23 din Constitutie, sa prelungeasca durata arestarii, dar de
fiecare data pana la cel mult 30 de zile.
Impotriva deciziei sus-mentionate Ministerul Public a declarat recurs,
solicitand casarea deciziei si respingerea exceptiei ca nefondata. Motivele de
recurs invocate vizeaza, in esenta, urmatoarele aspecte: conditiile in care
poate fi dispusa masura arestarii unei persoane, astfel cum sunt ele prevazute
in art. 23 alin. (4) din Constitutie, sunt aplicabile numai in faza nepublica a
procesului penal si au ca scop inlaturarea unor eventuale erori sau abuzuri,
deoarece in faza judiciara masura arestarii este permanent controlata, putand
fi oricand revocata din oficiu sau la cerere.
Impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 60/1994 a formulat recurs si
inculpatul Dobre Ilie, care arata ca nu este vinovat de fapta savarsita, ca
incadrarea juridica a faptei nu este legala si ca a fost arestat fara sa existe
motive care sa justifice luarea acestei masuri.
CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind incheierea de sesizare, decizia atacata, cererile de recurs, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile orale ale recurentilor prezentate
in sedinta publica din 8 februarie 1995 si vazand dispozitiile legale ce fac
obiectul exceptiei, precum si cele ale art. 23 din Constitutie si ale art. 25
din Legea nr. 47/1992, retine, cu privire la recursurile declarate,
urmatoarele:
Motivul de recurs, potrivit caruia dispozitiile art. 23 alin. (4) din
Constitutie, care reglementeaza conditiile in care poate fi dispusa arestarea
unei persoane, sunt aplicabile numai in faza nepublica a procesului penal, este
nefondat. In alin. (4) al art. 23 din legea fundamentala se prevede ca:
"Arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o
durata de cel mult 30 de zile. Asupra legalitatii mandatului, arestatul se
poate plinge judecatorului, care este obligat sa se pronunte prin hotarare
motivata. Prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata".
Din aceste dispozitii rezulta ca, intrucat arestarea este o exceptie de la
principiul libertatii individuale, legiuitorul constituant, in scop de
protectie a acestui principiu, a reglementat restrictiv conditiile in care o
persoana poate fi privata de libertate. De aceea textul constitutional nu
distinge intre fazele procesului penal. A interpreta altfel, in sensul ca art.
23 alin. (4) s-ar aplica numai in faza prealabila judecatii, ar insemna sa se
limiteze campul sau de aplicabilitate si, pe cale de consecinta, sa se lase
lipsit de protectie un drept fundamental in faza judiciara a procesului penal,
sustinere ce nu poate fi primita, fiind contrara dispozitiei constitutionale
respective.
Pe de alta parte, nici sustinerea in sensul ca dispozitiile art. 23 alin.
(4) din Constitutie au ca scop inlaturarea unor eventuale erori sau abuzuri ce
pot aparea in faza nepublica a procesului penal, astfel cum s-a aratat in
motivele de recurs ale Ministerului Public, nu este fondata. Potrivit art. 23
alin. (6) din Constitutie, eliberarea celui arestat este obligatorie, daca
motivele ce au justificat luarea acestei masuri au disparut. Nici aceasta
dispozitie constitutionala nu distinge intre faza prealabila judecatii si faza
judecatii, astfel incat este abuziva mentinerea masurii arestarii in lipsa
existentei, in continuare, a motivelor ce o justifica, in ambele faze ale
procesului penal. Astfel incat interpretarea art. 23 alin. (4) din Constitutie,
in sensul ca scopul urmarit ar fi acela de a se preveni eventuale abuzuri numai
in faza anterioara judecatii, este contrara prevederilor constitutionale
sus-mentionate. Atat procurorul, cat si judecatorul sunt obligati ca, din
oficiu, cat si la cerere, sa asigure ca durata arestarii sa nu depaseasca
limitele determinate de motivele ce o justifica, iar art. 23 alin. (4) din
Constitutie are alt scop, si anume de a limita la cel mult 30 de zile durata
arestarii, cu posibilitatea prelungirii ei in vederea asigurarii conditiilor
necesare bunei administrari a justitiei.
In ce priveste recursul inculpatului Dobre Ilie, se constata ca motivele
invocate privesc aplicarea legii, ceea ce este exclusiv de competenta instantei
de judecata, si nu probleme de constitutionalitate, motiv pentru care
argumentele invocate nu pot fi retinute.
Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 23 si al art. 144 lit. c)
din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 25 din
Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Public si inculpatul Dobre
Ilie impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 60 din 25 mai 1994.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din 15 februarie 1995.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului si se
publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu