DECIZIE Nr. 20
din 12 ianuarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 38, art. 40 si art. 42 alin. 1 din
Codul familiei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 79 din 5 februarie 2010
Acsinte Gaspar -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu
-judecător
Tudorel Toader
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga -
procuror
Mihaela Ionescu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 38, art. 40 şi art. 42
alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Victor Vlad în
Dosarul nr. 3.626/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal răspunde partea Dumitra Vlad,
personal şi asistată de avocatul Ilie Iordăchescu Ion,
lipsă fiind autorul excepţiei şi cealaltă parte,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Apărătorul părţii prezente
solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii
Constituţionale în materie şi respingerea excepţiei de
neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind
inadmisibilă, întrucât este nemotivată, iar, în subsidiar, ca fiind
neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 29 iunie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 3.626/299/2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti
a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 38, art. 40 şi art. 42
alin. 1 din Codul familiei. Excepţia a fost ridicată de Victor
Vlad într-o cauză ce are ca obiect o acţiune de divorţ,
încredinţare minor, pensie de întreţinere, atribuire
locuinţă şi partaj bunuri comune.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că prevederile de lege criticate îngrădesc liberul acces
la justiţie al părţii chemate în judecată.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată. In acest sens arată că oricare dintre
soţi poate să promoveze acţiuni atât principale, cât şi
incidentale şi, totodată, poate formula apărări în cauze
având ca obiect divorţul.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 38, art. 40 şi art. 42 alin. 1 din Codul
familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având
următorul conţinut:
- Art. 38: „Instanţa judecătorească
poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită
unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate
şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Divorţul poate fi pronunţat şi numai
pe baza acordului ambilor soţi, dacă sunt îndeplinite
următoarele condiţii:
a) până la data cererii de divorţ a trecut
cel puţin un an de la încheierea căsătoriei;
b) nu există copii minori rezultaţi din
căsătorie.
Oricare dintre soţi poate cere divorţul
atunci când starea sănătăţii sale face imposibilă
continuarea căsătoriei.
La soluţionarea cererilor accesorii
divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori,
obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei,
instanţa va ţine seama şi de interesele minorilor.";
- Art. 40: „La desfacerea căsătoriei prin
divorţ, soţii se pot învoi ca soţul care, potrivit art. 27, a
purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ,
să poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei.
Instanţa judecătorească va lua act de
această învoială prin hotărârea de divorţ. Instanţa,
pentru motive temeinice, poate să încuviinţeze acest drept, chiar în
lipsa unei învoieli între soţi.
Dacă nu a intervenit o învoială sau
dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii
soţi va purta numele ce avea înainte de căsătorie.";
-Art. 42 alin. 1: „Instanţa
judecătorească va hotărî, odată cu pronunţarea
divorţului, căruia dintre părinţi vor fi
încredinţaţi copiii minori. In acest scop, instanţa va asculta
părinţii şi autoritatea tutelară şi, ţinând seama
de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit
vârsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi
încredinţat tatălui sau mamei."
Autorul excepţiei invocă încălcarea
dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul
liber la justiţie, ale art. 48 privind familia şi ale art. 49
relative la protecţia copiilor şi a tinerilor. Totodată, se
consideră că textele de lege criticate contravin şi
dispoziţiilor art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la
interzicerea abuzului de drept.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru
următoarele considerente:
I. Prevederile art. 38 din Codul familiei au mai
făcut obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin
Decizia nr. 311 din 6 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 402 din 9 mai 2006, Curtea a constatat că acestea
stabilesc condiţiile în care instanţele judecătoreşti pot
pronunţa divorţul când există motive temeinice şi numai
dacă raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, încât continuarea
căsătoriei nu mai este posibilă, condiţii ce trebuie
îndeplinite cumulativ, aşa cum rezultă din text. Curtea a constatat,
de asemenea, că, în temeiul textelor de lege criticate, instanţele de
judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu
uşurinţă a căsătoriei.
Soluţia şi considerentele pronunţate în
decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în
prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea
jurisprudenţei Curţii.
Totodată, prevederile criticate, reglementând
posibilitatea desfacerii căsătoriei prin divorţ şi
stabilind competenţa instanţei judecătoreşti de a
pronunţa divorţul, în anumite condiţii - când, datorită
unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate
şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă - nu
contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, referitoare la
liberul acces la justiţie. Astfel, motivele în baza cărora se poate
considera că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate,
iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă sunt apreciate,
în concret, de către instanţă, în urma ascultării celor doi
soţi şi a administrării probatoriului în cauză,
părţile beneficiind de toate garanţiile procesuale pentru
respectarea dreptului la un proces echitabil.
Cât priveşte protecţia copiilor,
consacrată constituţional în art. 49 din Legea fundamentală,
aceasta se realizează prin încredinţarea lor unuia dintre
părinţi care exercită astfel drepturile părinteşti,
celălalt părinte având dreptul de a avea legături personale cu
ei, precum şi de a veghea la creşterea, educarea,
învăţătura şi pregătirea lor profesională,
potrivit prevederilor art. 43 din Codul familiei. Orice hotărâre
judecătorească pronunţată de către instanţă
în procedura de desfacere a căsătoriei prin divorţ va ţine
seama de interesul superior al copilului. In acest sens sunt şi
prevederile art. 42 alin. 1 din Codul familiei cu privire la ascultarea
minorului care a împlinit vârsta de 10 ani în vederea pronunţării unei
hotărâri cu privire la încredinţarea acestuia unuia dintre
părinţi.
II. In privinţa art. 40 din Codul familiei,
acesta lasă posibilitatea soţilor să hotărască de
comun acord, în caz de divorţ, cu privire la menţinerea sau nu a
numelui de familie dobândit prin căsătorie de către unul dintre
ei. Numai în cazul în care soţii nu se înţeleg asupra acestui aspect
şi există motive temeinice care să justifice o astfel de
hotărâre, instanţa poate încuviinţa dreptul soţului care a
purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soţ
să păstreze acest nume şi după desfacerea
căsătoriei. Dacă aceste condiţii nu sunt întrunite, legea
dispune că fiecare dintre foştii soţi va purta numele pe care îl
avea înainte de căsătorie. Or, Curtea observă că aceste
prevederi nu aduc atingere liberului acces la justiţie, protecţiei
copiilor şi a tinerilor, familiei şi nici nu constituie un abuz de
drept, astfel încât nu pot fi reţinute criticile autorului excepţiei.
III. Prin Decizia nr. 1.122 din 27 noiembrie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24
ianuarie 2008, Curtea a reţinut că art. 42 alin. 1 din Codul familiei
nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 49 alin. (1)
relative la protecţia copiilor şi a tinerilor, ascultarea
autorităţii tutelare şi a minorului care a împlinit 10 ani având
în vedere pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care
să ţină seama de interesul acestuia. Acest text de lege nu
împiedică părţile să-şi formuleze în mod egal
apărările pe care le consideră necesare în cadrul procesului de
încredinţare a minorului, dreptul la un proces echitabil fiind astfel
garantat.
Celelalte dispoziţii constituţionale şi
din actele internaţionale la care România este parte nu au
incidenţă în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 38, art. 40 şi art. 42 alin. 1 din Codul familiei,
excepţie ridicată de Victor Vlad în Dosarul nr. 3.626/299/2008 al
Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţata în şedinţa publică din
data de 12 ianuarie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu