Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.199 din 09.04.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 317 din 31 mai 2013

SmartCity1

Acsinte Gaspar - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, excepţie ridicată de Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Rupea în Dosarul nr. 137/64/2012 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 78D/2013.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 29 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 137/64/2012, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, excepţie ridicată de Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Rupea cu ocazia soluţionării unui recurs împotriva unei sentinţe civile pronunţate într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia consideră că dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 136 alin. (3) şi (4) din Constituţie, fără a arăta în ce mod.Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul arată că fauna de interes cinegetic, „resursă naturală regenerabilă“, nu poate fi calificată din punct de vedere al regimului de proprietate decât prin recurgerea la prevederile dreptului comun, Codul civil, ca fructe naturale ale pădurilor. Prin urmare, potrivit regulii de drept comun, art. 550 alin. (1) din Codul civil: „Fructele [...] se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune altfel“. În cazul faunei de interes cinegetic, calificarea ei ca bun public de interes naţional şi internaţional se referă tocmai la importanţa de interes general a faunei de interes cinegetic pentru mediu şi pentru viaţa de zi cu zi a societăţii. Prin urmare, scopul esenţial al Legii nr. 407/2006 este tocmai stabilirea regulilor de gospodărire eficientă a acestei resurse naturale reprezentată de fauna de interes cinegetic. Practic, deşi exemplarele din fauna de interes cinegetic constituie fructe naturale şi, prin urmare, în sensul legii civile au regim de proprietate privată, activitatea de gospodărire, de gestionare a acestei resurse regenerabile constituie o activitate de interes general, reglementată de către stat, prin Legea nr. 407/2006. În aceste condiţii, dispoziţiile art. 136 alin. (3) şi (4) din Constituţie nu sunt incidente în cauză, deoarece aceste dispoziţii vizează bunuri proprietate publică.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu următorul conţinut:
(1) Atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează de către administrator pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalităţi:a)direct; b)prin licitaţie publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condiţiile prevăzute la lit. a). (2) Atribuirea directă prevăzută la alin. (1) lit. a) se realizează pentru următoarele categorii de fonduri cinegetice:a)fondurile cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice şi/sau juridice, inclusiv unităţile administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociaţie legal constituită în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, fac dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic. Acest tip de atribuire se realizează în favoarea gestionarului propus de către proprietarii terenurilor, pentru o perioadă de 10 ani; b)fondurile cinegetice neatribuite în condiţiile prevăzute la lit. a) se atribuie, în condiţiile legii, după cum urmează:1. organizaţiilor vânătoreşti care la data atribuirii gestionează cel puţin 5 fonduri cinegetice li se atribuie, în calitate de gestionari consacraţi, la cerere, câte 5 fonduri cinegetice dintre cele pe care le gestionează şi au rămas neatribuite. După atribuirea celor 5 fonduri cinegetice, li se mai atribuie direct încă 50% din numărul fondurilor cinegetice pe care le-au gestionat şi au rămas neatribuite; 2. organizaţiilor vânătoreşti, instituţiilor de învăţământ de stat care au ca discipline de studiu vânatul şi vânătoarea şi instituţiilor de stat care au ca obiect de activitate cercetarea ştiinţifică în domeniul cinegetic, care la data atribuirii gestionează până la 5 fonduri cinegetice, în calitate de gestionari consacraţi, li se atribuie în gestiune, la cerere, aceleaşi fonduri cinegetice rămase neatribuite direct; 3. administratorului pădurilor proprietate publică a statului, în calitate de gestionar consacrat, i se atribuie, la cerere, 200 de fonduri cinegetice dintre cele pe care le gestionează şi au rămas neatribuite direct şi 50% din restul fondurilor cinegetice pe care le-a gestionat şi au rămas neatribuite; c)fondurile cinegetice care nu au fost atribuite în condiţiile prevăzute la lit. a) şi b), pentru care statul este proprietar al fondului funciar în suprafaţă mai mare de 50% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic. Acest tip de atribuire se poate realiza pentru instituţiile de stat care au ca obiect de activitate cercetarea ştiinţifică în domeniul cinegetic şi pentru instituţiile de învăţământ de stat care au ca disciplină de studiu vânatul şi vânătoarea. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 136 alin. (3) şi (4) referitor la proprietate.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea excepţiei se limitează la a indica textul constituţional considerat a fi încălcat, fără a preciza în concret motivele pe care se întemeiază contrarietatea cu Legea fundamentală. Prin urmare, având în vedere şi cele statuate prin
Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea constată că excepţia nu este motivată, nefiind respectate dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“. În mod constant, jurisprudenţa instanţei constituţionale a stabilit că sesizările de neconstituţionalitate adresate Curţii fără a fi motivate trebuie respinse ca inadmisibile, Curtea neputându-se substitui subiectelor îndreptăţite să o sesizeze, întrucât ar exercita un control din oficiu, ceea ce este contrar sistemului nostru constituţional.Pentru aceste motive, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 este inadmisibilă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, excepţie ridicată de Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Rupea în Dosarul nr. 137/64/2012 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 9 aprilie 2013.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 199/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 199 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 199/2013
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu