Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.19 din 17.01.2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 189 din 22 martie 2012



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „P.S.V. Company“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.368/95/2008 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 333D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 334D/2011, nr. 370D/2011, nr. 544D/2011 şi nr. 691D/2011 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată Societatea Comercială „P.S.V. Company“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 10.689/95/2008 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă, de Societatea Comercială „Genel International“ - S.R.L. din comuna Rebra, judeţul Bistriţa-Năsăud, în Dosarul nr. 860/265/2010 al Judecătoriei Năsăud, de Alexandru Vicol, în calitate de procurator al contestatorului Mircea Gheorghian în Dosarul nr. 6.705/99/2010 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă şi de Claudiu Daniel Alexandru în Dosarul nr. 6.218/99/2010 al Tribunalului Iaşi - Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Având în vedere identitatea de obiect a excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 334D/2011, nr. 370D/2011, nr. 544D/2011 şi nr. 691D/2011 la Dosarul nr. 333D/2011.Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 334D/2011, nr. 370D/2011, nr. 544D/2011 şi nr. 691D/2011 la Dosarul nr. 333D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.075 din 20 noiembrie 2007, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a acesteia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 2 februarie 2011, pronunţate în dosarele nr. 8.368/95/2008 şi nr. 10.689/95/2008, Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „P.S.V. Company“ - S.A. din Bucureşti, în dosare având ca obiect soluţionarea unor recursuri împotriva unor sentinţe civile.Prin Încheierea din 24 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 860/265/2010, Judecătoria Năsăud a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Genel International“ - S.R.L. din comuna Rebra, judeţul Bistriţa-Năsăud, într-un dosar având ca obiect o cerere în anulare.Prin încheierile din 9 februarie 2011 şi 19 aprilie 2011, pronunţate în dosarele nr. 6.218/99/2010 şi nr. 6.705/99/2010, Tribunalul Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Alexandru Vicol, în calitate de procurator al contestatorului Mircea Gheorghian, într-un dosar având ca obiect contestaţie la o decizie de concediere şi de Claudiu Daniel Alexandru într-un dosar având ca obiect solicitarea unor drepturi băneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia consideră că reglementările criticate sunt neconstituţionale, întrucât, ca urmare a suspendării tuturor cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, sunt soluţionate doar litigiile aflate în competenţa exclusivă a judecătorului-sindic desemnat în dosarul privind procedura insolvenţei, iar această situaţie face imposibilă scoaterea de pe tabelul creditorilor a acelor persoane care nu au o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în baza unei hotărâri irevocabile. Se mai apreciază că este încălcat dreptul de proprietate prin suspendarea recursurilor promovate de societatea debitoare aflată în procedura insolvenţei pentru reîntregirea patrimoniului său. Posibilitatea judecării recursurilor are ca finalitate un tabel al creditorilor mult redus, cu consecinţa unei reorganizări judiciare rapide şi, în final, continuarea activităţii economice normale.De asemenea, autorul Societatea Comercială „Genel International“ arată că accesul liber la justiţie ar putea fi îngrădit prin suspendarea de drept a acţiunilor de realizare a creanţelor, inclusiv cele care aveau penalităţi sau dobânzi înainte de deschiderea procedurii şi care nu pot fi cuantificate decât în justiţie.Alexandru Vicol, procurator al lui Mircea Gheorghian, arată că prin suspendarea soluţionării conflictului de muncă în care salariatul reclamă nelegalitatea şi netemeinicia deciziei de concediere se încalcă prevederile Legii privind conflictele de muncă şi ale Codului muncii referitoare la soluţionarea cu celeritate a acestor litigii de muncă. Este, de asemenea, neechitabil, ca în speţă contestatorul să aştepte o perioadă de peste 3 ani pentru a afla dacă măsura concedierii sale a fost sau nu legală, adică până la soluţionarea dosarului de insolvenţă a unităţii debitoare la care a fost angajat. Pe de altă parte, în cadrul procedurii insolvenţei, atât administratorul judiciar, cât mai ales judecătorul-sindic nu au obligaţia de a înscrie creanţa creditorului în tabelul definitiv al creanţelor atât timp cât creditorul nu face dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile.Autorul Claudiu Daniel Alexandru mai susţine că în cazul declarării falimentului debitoarei există riscul ca, până la soluţionarea cererii de încetare a acţiunii judiciare, a repunerii pe rol a dosarului şi a soluţionării definitive a litigiului de muncă, până la obţinerea unei hotărâri definitive şi irevocabile, să nu mai existe posibilitatea reală de îndestulare a creanţei, averea debitorului putând fi lichidată între timp.Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă, Judecătoria Năsăud şi Tribunalul Iaşi - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins: „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.“În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, precum şi prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi celor ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale.Astfel, prin Decizia nr. 1.075 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2008, Curtea a statuat că măsura stabilită prin textul de lege criticat se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă.În aceste condiţii, existenţa unor acţiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului şi pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării.Acest fapt nu poate fi privit ca reprezentând o piedică pentru creditori de a acţiona în vederea realizării drepturilor lor. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 85/2006, creditorii au posibilitatea ca, înscriind creanţele pe care le au în tabelul creanţelor împotriva debitorului, să participe la procedura insolvenţei pentru acoperirea creanţelor. În cazul salariaţilor, drepturile acestora sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creanţe de către administratorul judiciar/lichidator.Prin urmare, Curtea a constatat că art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu aduce vreo restrângere exerciţiului dreptului de valorificare a creanţei.De asemenea, Curtea nu a putut reţine nici criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea dreptului de acces liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil.În primul rând, Curtea a avut în vedere faptul că, în cadrul procedurii insolvenţei, creditorii pot folosi toate mijloacele procedurale puse la dispoziţie de lege pentru realizarea drepturilor lor. În legătură cu acestea, se observă că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată, iar situaţia specifică avută în vedere la reglementarea procedurii insolvenţei a justificat instituirea unor norme de procedură speciale. Acest fapt nu înseamnă, însă, că nu se asigură o garanţie efectivă drepturilor creditorilor.În al doilea rând, Curtea a reţinut că dreptul la acţiune al creditorilor, suspendat de textul de lege criticat, nu dispare, el fiind conservat prin art. 40 din Legea nr. 85/2006, care prevede, de asemenea, suspendarea curgerii termenelor de prescripţie a acţiunilor la care se referă textul de lege criticat.De altfel, aceste termene încep să curgă din nou în cazul respingerii sau închiderii procedurii insolvenţei.Existenţa riscului ca, ulterior încheierii procedurii insolvenţei, creditorul să nu îşi mai poată recupera creanţa are ca temei lipsa de diligenţă a creditorului care nu a acţionat pentru valorificarea drepturilor sale în cadrul procedurii colective şi nu poate fi privită ca aducând vreo atingere dreptului la un proces echitabil sub aspectul puterii obligatorii a hotărârilor instanţei de judecată.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „P.S.V. Company“ - S.A. din Bucureşti, în dosarele nr. 8.368/95/2008 şi nr. 10.689/95/2008 ale Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă, de Societatea Comercială „Genel International“ - S.R.L. din localitatea Rebra, judeţul Bistriţa-Năsăud, în Dosarul nr. 860/265/2010 al Judecătoriei Năsăud, de Alexandru Vicol, în calitate de procurator al lui Mircea Gheorghian şi de Claudiu Daniel Alexandru în dosarele nr. 6.705/99/2010 şi nr. 6.218/99/2010 ale Tribunalului Iaşi - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 19/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 19 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 19/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu