DECIZIE Nr.
188 din 2 martie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 3 din Ordonanta Guvernului nr.
22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice,
stabilite prin titluri executorii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 281 din 29 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar
Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Mihai Paul Cotta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Ordonanţa
Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale
instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Romarta" - S. A. în Dosarul nr. 13. 662/2005 al
Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, care formează obiectul Dosarului nr.
972D/2005 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 61
D/2006, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.
1 din aceeaşi ordonanţă, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Arad în
Dosarul nr. 12. 627/2005.
La apelul nominal lipsesc
părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că obiectul excepţiilor de
neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate este parţial identic,
pune în discuţie, din oficiu, conexarea lor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea celor două dosare.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr.
47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 61 D/2006 la Dosarul nr. 972D/2005,
care a fost primul înregistrat.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr.
22/2002, deoarece, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că prevederile legale
criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la garantarea
dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 1 noiembrie 2005 şi 9 ianuarie
2006, pronunţate în dosarele nr. 13. 662/2005 şi nr. 12. 627/2005, Judecătoria
Sectorului 3 Bucureşti şi Judecătoria Arad au
sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr.
22/2002, respectiv ale art. 1 din ordonanţă. Excepţiile
au fost ridicate de Societatea Comercială „Romarta" - S. A. şi, respectiv,
din oficiu, în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la
executare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Societatea Comercială „Romarta" - S.
A. susţine că dispoziţiile art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002,
care prevăd că statul, prin instituţiile publice, printre care şi Autoritatea
pentru Valorificarea Activelor Bancare, este obligat la plata debitelor sale
numai dacă au fost înscrise sume cu această destinaţie în bugetele respective,
contravin art. 41 alin. (1) din Constituţie, conform căruia dreptul de
proprietate şi creanţele asupra statului sunt garantate [în realitate este
vizat art. 44 alin. (1) din Constituţia revizuită şi republicată]. Astfel, se
arată că, întrucât acele bugete sunt aprobate tot de autorităţi ale statului,
rezultă că „statul pune sub o condiţie pur potestativă plata debitelor sale
către particulari".
Judecătoria Arad, motivându-şi excepţia în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (4) din
Legea nr. 47/1992, consideră că textul art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr.
22/2002 exclude posibilitatea executării silite a statului cu privire la sumele
cuprinse în titluri executorii, debitorul având libertatea de a nu executa sau
de a amâna sinedie executarea obligaţiilor stabilite prin titlu. Sunt încălcate
astfel, în opinia instanţei, prevederile constituţionale ale art. 11, 20, ale
art. 41 alin. (1) şi (2) [devenit, după republicarea Constituţiei, art. 44
alin. (1) şi (2)] şi ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. In acest sens sunt
invocate Cauzele Burdov împotriva Rusiei, 2002, şi Sandor împotriva României,
2005, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în esenţă, că
neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a dispus plata
de către administraţie a unei sume stabilite de instanţele judecătoreşti este
de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Protocolul
adiţional la convenţie.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate,
apreciază că aceasta este întemeiată. Se arată că dispoziţiile criticate sunt
contrare prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, întrucât creează o
inegalitate între instituţiile statului şi particulari în ceea ce priveşte
regimul executării silite asupra fondurilor băneşti, care nu poate fi
justificată prin necesitatea asigurării bunei funcţionări a instituţiilor de
stat.
Instanţa de judecată menţionează că jurisprudenţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului „este în sensul înlăturării diferenţelor
de regim juridic între particulari şi instituţiile statului în ceea ce priveşte
executarea silită a hotărârilor judecătoreşti, mergând chiar până acolo încât
să considere că titlurile executorii împotriva autorităţilor statului,
încorporând garanţia imparţialităţii şi independenţei actului de justiţie, ar
trebui executate din oficiu".
In conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului, în
punctele sale de vedere formulate în cele două dosare, consideră că prevederile
criticate sunt constituţionale.
In argumentarea acestui punct
de vedere se arată că raţiunea reglementării dispoziţiilor art. 1 şi 3 din
Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 o constituie instituirea unei discipline
financiare care nu poate fi considerată o încălcare a dispoziţiilor
constituţionale referitoare la protecţia proprietăţii private şi garantarea
creanţelor asupra statului. De asemenea, se apreciază că textul legal criticat
este „o normă de protecţie de interes general, fiind de neconceput ca pe calea
executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei
instituţii publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor
cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu". In acest sens,
Avocatul Poporului menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 326/2002.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate ce formează obiectul celor două dosare
conexate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind
executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin
titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
81 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 288/2002,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 23 mai 2002,
care au următorul cuprins:
- Art. 1: „Executarea obligaţiilor de plată ale
instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele
aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează
obligaţia de plată respectivă. ";
- Art. 3: „In procesul executării silite a sumelor
datorate de către instituţiile publice în baza unor titluri executorii
trezoreria statului poate efectua numai operaţiuni privind plăţi dispuse de
către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare şi a destinaţiilor
aprobate potrivit legii. "
Critica de neconstituţionalitate
constă, în esenţă, în susţinerea că dispoziţiile criticate, care prevăd că
instituţiile publice sunt obligate să plătească debitele lor în cadrul procedurii
executării silite numai dacă au fost alocate special sume la bugetele
respective, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 privind dreptul
internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele
internaţionale privind drepturile omului, ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind
garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului, precum şi
ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la protecţia proprietăţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile constituţionale
invocate în susţinerea excepţiei.
Curtea Constituţională a examinat prin mai multe
decizii constituţionalitatea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 şi a statuat că
prevederile acestui act normativ sunt în concordanţă cu aceleaşi texte
constituţionale ce sunt invocate ca fiind încălcate şi în prezenta cauză.
De exemplu, prin Decizia nr. 529 din 11 octombrie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1. 025 din 18 noiembrie 2005, Curtea, făcând
referire la jurisprudenţa sa, a reţinut că ordonanţa a cărei
constituţionalitate este contestată are o evidentă finalitate de protecţie a
patrimoniului instituţiilor publice, ca o premisă indispensabilă a derulării
activităţii lor în condiţii optime şi, prin aceasta, a îndeplinirii
atribuţiilor ce le revin ca parte integrantă a mecanismului statului. De
asemenea, Curtea a constatat că ar fi disproporţionat şi inechitabil a
recunoaşte creditorilor instituţiilor publice dreptul de a-şi valorifica
creanţele în condiţiile dreptului comun, cu consecinţa perturbării grave a
activităţii care constituie însăşi raţiunea de a fi a unor astfel de
instituţii.
Curtea a mai reţinut prin aceeaşi decizie că, deşi prin
dispoziţiile legale criticate se instituie anumite limite ale executării, în
sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse băneşti ale
instituţiilor publice, ci numai asupra celor alocate de la buget în acest scop,
executarea silită a obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice nu este
împiedicată, de vreme ce, potrivit art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002,
se instituie obligaţia ordonatorilor de credite de a lua toate măsurile ce se impun,
inclusiv virări de credite bugetare, pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite
prin titluri executorii.
De altfel, Curtea a evocat faptul că o asemenea măsură
de protecţie a debitorului nu este singulară în legislaţia execuţională, fiind
amintit în acest sens art. 406 din Codul de procedură civilă, prin care se
prevede exceptarea de la urmărirea silită a unor anumite bunuri ale debitorului
şi ale familiei acestuia. Or, instituirea de restricţii, impuse de raţiuni
evidente, în valorificarea dreptului creditorului nu înseamnă negarea
posibilităţii acestuia de a
şi-l realiza, tot aşa cum instituirea unor termene pentru introducerea unei
acţiuni sau pentru exercitarea căilor de atac nu semnifică restrângerea
accesului liber la justiţie. Atâta vreme cât prevederile art. 44 alin. (1) din
Constituţie, prin care se garantează creanţele asupra statului, nu precizează
că aceasta presupune executarea lor de îndată, condiţiile instituite în această
materie prin ordonanţă, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, nu
contravin Constituţiei, ci, urmărind găsirea resurselor necesare pentru
executarea obligaţiilor, cu respectarea exigenţelor impuse de constituirea şi
executarea bugetului, nu fac decât să dea expresie obligaţiei constituţionale a
garantării obligaţiilor asupra statului.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine modificarea jurisprudenţei Curţii, soluţiile şi considerentele
deciziilor pronunţate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
In cauza care formează obiectul dosarului de faţă
Curtea constată că textele criticate sunt în acord cu art. 1 din Protocolul
adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, întrucât ordonanţa nu reglementează refuzul de a executa hotărârile
judecătoreşti împotriva statului, nici întârzierea nejustificată în executare,
ci numai instaurarea unui climat de ordine financiar-bugetară, care nu scuteşte, ci, dimpotrivă, obligă
ordonatorii de credite la demersuri pentru a obţine prevederi în buget pentru
satisfacerea obligaţiilor înscrise în titluri executorii.
Curtea Constituţională nu poate reţine susţinerea
autorului excepţiei - Judecătoria Arad, întemeiată pe invocarea jurisprudenţei
Curţii Europene a Drepturilor Omului „în sensul înlăturării diferenţelor de
regim juridic între particulari şi instituţiile statului în ceea ce priveşte
executarea silită a hotărârilor judecătoreşti". Curtea Europeană a
Drepturilor Omului s-a pronunţat, într-adevăr, prin mai multe hotărâri, cu
privire la obligaţia statului de a executa hotărârile judecătoreşti, dar cu
unele nuanţe. In cazul Burdov contra Rusiei, 2002, de exemplu, a stabilit că,
deşi o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a
justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepţional se admite că o
întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanţe speciale, chiar
dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Dar această
întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere
substanţei înseşi a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din convenţie.
(In acest sens, sunt şi cazurile Di Pede contra Italiei, 1996, Zappia contra
Italiei, 1996, şi Immobiliare Saffi contra Italiei, 1999, citate în această
cauză).
Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate
de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind
executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin
titluri executorii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Romarta" -
S. A. în Dosarul nr. 13. 662/2005 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, şi a
dispoziţiilor art. 1 din aceeaşi ordonanţă, excepţie ridicată din oficiu de
Judecătoria Arad în Dosarul nr. 12. 627/2005.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta