DECIZIE Nr.
187 din 2 martie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 591 si 60 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 301 din 4 aprilie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 591 şi 60 din Codul penal, excepţie ridicată de
Vasile Erno Szaniszlo în Dosarul nr. 2.622/2005 al Judecătoriei Moreni.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei,
faţă de care procedura de
citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 23 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.622/2005, Judecătoria Moreni a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 591 şi 60 din Codul penal, excepţie ridicată de Vasile Erno Szaniszlo în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textele de
lege criticate sunt discriminatorii prin aceea că reglementează
condiţii diferite de acordare
a liberării condiţionate atât sub aspectul fracţiunilor de pedeapsă care trebuie executate, în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, cât şi prin stabilirea unor cazuri speciale de acordare a liberării condiţionate.
Judecătoria Moreni apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este
neîntemeiată, întrucât textele
de lege criticate nu încalcă
prevederile constituţionale
invocate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare
a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului, referindu-se
şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale
în materie, consideră că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată.
Preşedinţii
celor două
Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor
de vedere cu privire la excepţia
de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor
art. 146 lit. d) din Constituţie,
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 591 şi 60 din Codul penal, care au următorul cuprins:
- Art. 591 (Liberarea condiţionată în cazul infracţiunilor
săvârşite din culpă): „Cel
condamnat pentru săvârşirea
uneia sau mai multor infracţiuni din culpă poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei, după ce a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei în cazul
închisorii care nu depăşeşte
10 ani sau cel puţin două treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplineşte şi celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1.
Dispoziţiile art. 59 alin. 2 se aplică în mod corespunzător, liberarea condiţionată neputând fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin jumătate când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
In cazul în care pedeapsa ce se execută este rezultată din concursul între infracţiuni săvârşite din culpă şi
infracţiuni
intenţionate, se
aplică dispoziţiile art. 59.
Dispoziţiile art. 59 alin. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător."
- Art. 60 (Liberarea
condiţionată în cazuri speciale): „Condamnatul
care, din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost
niciodată folosit
la muncă ori nu
mai este folosit, poate fi liberat condiţionat după executarea fracţiunilor de pedeapsă arătate
în art. 59 sau, după caz, în art. 591, dacă dă
dovezi temeinice de disciplină şi
de îndreptare.
Cei condamnaţi în timpul minorităţii, când ajung la vârsta de 18 ani, precum şi condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi
de 55 de ani pentru femei, pot fi liberaţi condiţionat, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care
nu depăşeşte 10 ani sau a unei jumătăţi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1.
Persoanele prevăzute în alin. 2, condamnate pentru săvârşirea
unei infracţiuni
din culpă, pot
fi liberate condiţionat după executarea unei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani,
dacă îndeplinesc
celelalte condiţii
prevăzute în
art. 59 alin. 1.
Dacă pedeapsa ce se execută este rezultată din concursul între infracţiuni săvârşite
din culpă şi infracţiuni intenţionate, se aplică dispoziţiile privind liberarea condiţionată în cazul infracţiunilor intenţionate.
Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoare,
care nu se contopesc, fracţiunile de pedeapsă se socotesc în raport cu totalul pedepselor.
In toate cazurile, la calculul fracţiunii de pedeapsă se ţine seama de partea din durata
pedepsei considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.
Dispoziţiile art. 59 alin. 4 se aplică în mod corespunzător."
In motivarea excepţiei se invocă
prevederile constituţionale
cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi şi în art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, cu
raportare la dispoziţiile art.
1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea
generală a discriminării.
Examinând excepţia astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate se
aplică în mod egal tuturor
persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără diferenţieri pe considerente arbitrare.
De altfel, este atributul exclusiv al legiuitorului
stabilirea condiţiilor în care
poate fi acordată liberarea
condiţionată, aceasta nefiind un drept al condamnaţilor, ci doar o vocaţie pe care o au aceştia, prin voinţa legiuitorului. Toţi condamnaţii care
satisfac condiţiile impuse de
lege, fie sub aspectul fracţiunilor
de pedeapsă care trebuie
executate, fie prin încadrarea în unul dintre cazurile speciale prevăzute de lege, se bucură de acelaşi tratament fără discriminări. O asemenea reglementare este în concordanţă cu principiul egalităţii, care, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod
constant în jurisprudenţa sa,
nu înseamnă „eo ipso" aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt
diferite. Principiul egalităţii
nu presupune uniformitate, aşa
încât toate situaţiile să fie tratate în acelaşi fel, ci presupune ca la situaţii egale să corespundă un
tratament egal, iar la situaţii
diferite să existe un
tratament diferit.
Curtea constată totodată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa
sa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor alin. 1, respectiv alin. 3 ale art. 60 din Codul penal, în
raport de prevederile constituţionale ce consacră
egalitatea în drepturi. In acest sens sunt: Decizia nr. 386/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 681 din 29 iulie 2005, Decizia nr. 96/2004, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 245 din 19 martie 2004, respectiv Decizia nr. 141/2000,
publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 508 din 17 octombrie 2000. Soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curtea Constituţională prin deciziile menţionate,
precum şi considerentele care
au fundamentat-o, sunt valabile şi în prezenta cauză,
întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine
schimbarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 591
şi 60 din Codul penal, excepţie ridicată de Vasile Erno Szaniszlo în Dosarul nr. 2.622/2005 al Judecătoriei Moreni. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data
de 2 martie 2006.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta