DECIZIE Nr.
182 din 2 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 1, art. 91 2 alin. 2 si art. 91 5
din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 9 alin. (2) din
Legea nr. 508/2004 privind înfiintarea, organizarea si functionarea în cadrul
Ministerului Public a Directiei de Investigare a Infractiunilor de
Criminalitate Organizata si Terorism
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 193 din 26 martie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă -
procuror
Afrodita Laura Tutunaru -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 art.
912 alin. 2 şi art. 915 din Codul de procedură
penală, precum şi a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr.
508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în
cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism,
excepţie ridicată de Cristinel Ivolschi în Dosarul nr. 2.825/40/2007
al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze
cu minori.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Domnul avocat Silviu Marian Tone din cadrul Baroului
Bucureşti, în calitate de apărător al părţii Vasile
Bogdan Demetriad Mihorean, a depus la dosar o cerere prin care solicită
acordarea unui nou termen de judecată motivat de împrejurarea că a
fost angajat la data de 11 februarie 2010 şi, de aceea, nu dispune de
timpul necesar pentru pregătirea apărării.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune cererii
formulate.
Curtea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992
şi al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea
de acordare a unui nou termen de judecată, deoarece de la data de 11
februarie 2010 şi până la termenul de 2 martie 2010 a trecut o
perioadă suficientă şi rezonabilă de timp necesară
pregătirii apărării.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 27 iulie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 2.825/40/2007, Curtea de Apel Suceava - Secţia
penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 911, art. 912 alin. 2 şi art. 915
din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor
art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea
şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism, excepţie ridicată de Cristinel Ivolschi în dosarul de
mai sus.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că prevederile art. 911, art. 912 alin.
2 şi art. 915 din Codul de procedură penală
afectează dispoziţiile constituţionale ale art. 28 raportat la
art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, ale art. 53 şi art. 21 alin. (3) din
Legea fundamentală coroborat cu art. 6 din aceeaşi convenţie,
deoarece procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea
penală poate dispune interceptarea audiovideo înainte de începerea
urmăririi penale, respectiv înainte de declanşarea procesului penal
sau înainte de săvârşirea unei infracţiuni.
De asemenea, prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr.
508/2004 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin.
(1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, ale
art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 124
alin. (1)şi (2) referitoare la înfăptuirea justiţiei în numele
legii şi la unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea ei şi
ale art. 131 alin. (2) referitoare la exercitarea atribuţiilor
Ministerului Public prin procurori constituiţi în parchete, deoarece prin
conţinutul lor atribuie organelor de poliţie judiciară
competenţa de a efectua acte de urmărire penală „în numele
procurorului", fără o limitare a categoriei actelor procedurale
ce ar putea fi întocmite în acest mod, ceea ce permite o delegare generală
a acestora, în flagrantă contradicţie cu textele constituţionale
arătate mai sus.
Curtea de Apel Suceava - Secţia penală
şi pentru cauze cu minori opinează
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 911 cu denumirea marginală
Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a
convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice
mijloc electronic de comunicare, art. 912 alin. 2 cu denumirea
marginală Organele care efectuează interceptarea şi
înregistrarea şi art. 915 cu denumirea marginală Inregistrările
de imagini, toate din Codul de procedură penală. De asemenea,
obiect al excepţiei îl constituie şi dispoziţiile art. 9 alin.
(2) din Legea nr. 508/2004, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 1.089 din 23 noiembrie 2004, care au următorul
conţinut:
- Art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004: „(2)
Dispoziţiile procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt
obligatorii pentru ofiţerii şi agenţii de poliţie
judiciară prevăzuţi la alin. (1). Actele întocmite de
ofiţerii şi agenţii de politie judiciară din
dispoziţia scrisă a procurorului'sunt efectuate în numele
acestuia."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că dispoziţiile din Codul de procedură
penală referitoare la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor
sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic
de comunicare au mai fost supuse controlului său prin raportare la critici
similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009,
Curtea Constituţională a respins ca nefondată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911 art.
912 alin. 2 şi art. 915 din Codul de procedură
penală. Cu acel prilej a statuat că interceptările şi
înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanţii, prin
reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a
condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a
înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata
măsurii, a consemnării şi certificării
autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a
acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar
eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o
problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce
însă excedează competenţei Curţii Constituţionale,
întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, „Curtea
Constituţională se pronunţă numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost
sesizată [...]".
De asemenea, Curtea a mai statuat că „nu poate fi
primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale
criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53,
deoarece înseşi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei
astfel de reglementări, secretul corespondenţei nefiind un drept
absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de
necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societăţile democratice
sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex,
motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod
eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele
subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea
dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică,
în vederea asigurării securităţii naţionale,
apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de
infracţiuni".
Totodată, Curtea a arătat că anumite
aspecte invocate într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a
dispoziţiilor legale criticate nu constituie o problemă de
constituţionalitate, sens în care a reţinut că „nu se poate
admite însă ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate
ca urmare a aplicării unor dispoziţii legale în contradicţie cu
legea ori cu principiile fundamentale".
In plus, însăşi instanţa europeană
a validat prevederile legale contestate, prin Cauza Dumitru Popescu versus
România din 26 aprilie 2007. Astfel, după ce a reţinut
existenţa unei încălcări a art. 8 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislaţia în
materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ (prin
modificările aduse de Legea nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006)
există numeroase garanţii în materie de interceptare şi de
transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de
distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile legale
criticate oferă protecţie împotriva amestecului arbitrar în
exercitarea dreptului la viaţă privată al persoanei, legea
folosind termeni cu un înţeles univoc.
In ceea ce priveşte excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr.
508/2004, Curtea constată că a mai supus controlului său o
problemă similară. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei
nr. 351 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, Curtea a statuat că prevederile
criticate se aplică în mod uniform tuturor celor aflaţi în ipoteza
normelor criticate.
Faptul că în anumite cazuri ofiţerii de
poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
efectuează acte de cercetare penală nu echivalează cu o
încălcare a garanţiilor dreptului la un proces echitabil ori a
statutului procurorului, consacrate prin art. 21 alin. (3) şi art. 132 din
Legea fundamentală, întrucât, pe de-o parte, această poliţie
judiciară a fost creată în scopul efectuării cu celeritate
şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de
urmărire a infracţiunilor de criminalitate organizată şi
terorism, iar pe de altă parte, actele de cercetare ale acestor
ofiţeri se efectuează în numele procurorului şi numai după
emiterea unei dispoziţii scrise a acestuia.
Totodată, ofiţerii şi agenţii de
poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea sub directa
conducere, supraveghere şi control al procurorului, ceea ce dă
expresie prevederilor art. 131 alin. (3) din Constituţie, potrivit
cărora parchetele conduc şi supraveghează activitatea de
cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.
Dispoziţiile criticate nu contravin nici
prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora
justiţia este unică, imparţială şi egală pentru
toţi, întrucât actul de justiţie, în sensul textului
constituţional invocat, este atributul exclusiv al instanţelor
judecătoreşti, care, în materie penală, soluţionează
cauzele în faza de judecată. Or, prevederile art. 9 alin. (1) şi (2)
teza a doua din Legea nr. 508/2004 vizează prima fază a procesului
penal, faza urmăririi penale.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente
noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe,
considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează
valabilitatea si în cauza de fată.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3,
al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 911, art. 912 alin. 2 şi
art. 915 din Codul de procedură penală, precum şi a
dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 508/2004 privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului
Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism, excepţie ridicată de Cristinel
Ivolschi în Dosarul nr. 2.825/40/2007 al Curţii de Apel Suceava -
Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 2 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru