Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Abdullah Ataş în Dosarul nr. 34.611/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 572 D/2016. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin domnul avocat Ionel Olteanu din cadrul Baroului Bucureşti. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Curtea ia act de prezenţa în sală a doamnei Bahtiar Cioroiu, interpret de limba turcă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care susţine că textul criticat contravine prevederilor art. 16 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât judecătorul de cameră preliminară aflat în situaţia prevăzută la art. 346 din Codul de procedură penală este lipsit de mijloacele necesare pentru a interveni în procesul penal prin restituirea cauzei la procuror, deoarece textul criticat nu prevede dreptul inculpatului de a cere o astfel de restituire, aspect ce reprezintă o încălcare a egalităţii armelor între acuzare şi apărare. Se face trimitere la Hotărârea din 13 mai 1980, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Artico împotriva Italiei, prin care instanţa europeană a statuat că statele părţi contractante nu au doar obligaţia de a nu interveni în exerciţiul drepturilor şi libertăţilor garantate, ci şi obligaţia pozitivă de a asigura plenitudinea manifestării drepturilor fundamentale. Se susţine că o asemenea omisiune legislativă face ca apărarea să fie iluzorie.5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se susţine că întreaga procedură a camerei preliminare are în vedere dreptul inculpatului ca, prin formularea de cereri şi excepţii, să determine restituirea cauzei la parchet, chiar dacă nu este o menţiune expresă în acest sens, similară celei prevăzute la art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală. Se conchide în sensul că nu există un dezechilibru între acuzare şi apărare sub aspectul anterior menţionat. Se precizează, de asemenea, că şi în situaţia soluţionării cererilor şi excepţiilor în procedura de cameră preliminară, instanţa se pronunţă tot prin încheiere motivată, la fel ca în situaţia restituirii cauzei la parchet. Se solicită menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie. 6. În replică, reprezentantul autorului excepţiei subliniază faptul că art. 346 din Codul de procedură penală lasă nereglementată cea mai des întâlnită situaţie în practică, aceea în care inculpatul formulează cereri şi excepţii. 7. Reprezentantul Ministerului Public arată că un exemplu care contrazice susţinerile autorului excepţiei este chiar încheierea de sesizare, care este o încheiere motivată, prin care se constată regularitatea sesizării instanţei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:8. Prin Încheierea din 20 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 34.611/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Abdullah Ataş într-o cauză având ca obiect verificarea legalităţii administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi a sesizării instanţei. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că dispoziţiile art. 346 din Codul de procedură penală sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate şi, totodată, contrare prevederilor art. 6 din Convenţie, întrucât acestea prevăd doar ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară hotărăşte, prin încheiere motivată, în situaţia în care nu au fost formulate cereri şi excepţii sau în cea în care nu au fost invocate excepţii din oficiu, nu şi ipoteza, cea mai des întâlnită, în care au fost formulate astfel de cereri. Se arată că, în acest fel, judecătorul de cameră preliminară este privat de instrumentul juridic necesar pronunţării unei soluţii, în situaţia invocării de către părţi a unor cereri şi excepţii. Se mai susţine că absenţa reglementării ipotezei menţionate contravine, în mod flagrant, principiului egalităţii de arme dintre apărare şi acuzare, garantat de art. 6 din Convenţie. Se susţine, totodată, că posibilitatea restituirii dosarului la parchet, de către judecătorul de cameră preliminară, poate fi valorificată doar de către procuror, în timp ce, pentru inculpat, legea nu prevede dreptul iniţierii unei astfel de proceduri, cererile având acest obiect, formulate de către el, fiind lăsate la aprecierea judecătorului de cameră preliminară. Se susţine că vidul legislativ semnalat este de natură să lipsească apărarea, în mod nejustificat, de finalitate, ducând la pronunţarea unor soluţii arbitrare şi discreţionare. 10. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că textele criticate nu încalcă prevederile constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.12. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că procedura de cameră preliminară este o procedură filtru în cadrul căreia este examinată competenţa instanţei, legalitatea rechizitoriului, legalitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză, precum şi legalitatea modului de administrare a probelor în faza de urmărire penală. Se susţine că, în acest context juridic, dispoziţiile art. 346 din Codul de procedură penală reglementează de o manieră exhaustivă soluţiile ce pot fi pronunţate în legătură cu obiectul procedurii camerei preliminare şi că aceste prevederi întrunesc cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate, permiţând justiţiabililor să le cunoască sensul şi să se conformeze lor. Se arată, totodată, că faptul că legea procesual penală nu îi conferă dreptul de a solicita restituirea cauzei la parchet nu este de natură să afecteze dreptul la apărare al inculpatului.13. Avocatul Poporului opinează că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, arătând că îşi menţine punctele de vedere reţinute în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 631 din 8 octombrie 2015, nr. 784 din 17 noiembrie 2015 şi nr. 36 din 9 februarie 2016.14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 346 din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autorul critică, în realitate, prevederile art. 346 alin. (2)-(7) din Codul de procedură penală care, la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate, aveau următorul cuprins: „(2) Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii ori nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii.(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:a)rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii; b)a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; c)procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii. (4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.(5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.(6) Dacă apreciază că instanţa sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit art. 50 şi 51, care se aplică în mod corespunzător.(7) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză."17. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016. 18. Însă, având în vedere cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 346 alin. (2)-(7) din Codul de procedură penală în forma în vigoare de la data sesizării instanţei de contencios constituţional. 19. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un recurs efectiv. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 784 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 10 februarie 2016, Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, şi prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (2)-(7) din Codul de procedură penală şi a constatat că textele criticate nu afectează drepturile procesuale ale procurorului, ale părţilor şi ale subiecţilor procesuali principali. 21. Distinct de cele reţinute prin deciziile anterior menţionate, ale căror considerente şi soluţii îşi găsesc valabilitatea şi în prezenta cauză, Curtea constată, cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (5) din Constituţie, că, potrivit jurisprudenţei sale, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând, la nevoie, la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, paragraful 17). Or, prin raportare la considerentele anterior enunţate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 346 alin. (2)-(7) din Codul de procedură penală îndeplinesc cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate specifice standardului calităţii legii. 22. De asemenea, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia dispoziţiile art. 346 alin. (2)-(7) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, din perspectiva faptului că nu ar reglementa ipoteza formulării de cereri şi excepţii în procedura camerei preliminare, deoarece acestea trebuie interpretate în coroborare cu prevederile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevăd că, dacă s-au formulat cereri şi excepţii ori a ridicat din oficiu excepţii, judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra acestora, prin încheiere motivată, în camera de consiliu, acoperind, astfel, situaţia procesuală invocată de autorul excepţiei. 23. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a soluţiei legislative conform căreia posibilitatea restituirii dosarului la parchet, de către judecătorul de cameră preliminară, poate fi valorificată doar de către procuror, în timp ce, pentru inculpat, legea nu prevede dreptul iniţierii unei astfel de proceduri, cererile având acest obiect formulate de către el fiind lăsate la aprecierea judecătorului de cameră preliminară, Curtea reţine că soluţia contrară, cea a restituirii dosarului la parchet ope legis la cererea inculpatului sau a unei alte părţi a procesului penal, ar fi de natură a genera restituiri arbitrare, discreţionare sau abuzive. De aceea, lăsarea la aprecierea judecătorului de cameră preliminară a unei astfel de cereri formulate de părţi este de natură a evita situaţii precum cele anterior enumerate şi de a garanta soluţionarea cauzelor penale în condiţii de legalitate, caracter ce presupune eliminarea posibilelor abuzuri de drept sau a posibilităţii tergiversării soluţionării cauzelor. Totodată, reglementarea soluţiei prevăzute la art. 346 alin. (3) lit. c) din Codul de procedură penală, conform căreia judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet atunci când procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii legale, are ca temei rolul parchetului, acela de organ judiciar chemat să asigure desfăşurarea urmăririi penale, ca etapă a procesului penal, conform prevederilor art. 30 coroborate cu cele ale art. 285 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar ca scop asigurarea posibilităţii acestuia de a proceda la completarea urmăririi penale, atunci când se constată că se impune o astfel de procedură. Or, având în vedere aceste considerente, respectiv rolul diferit al parchetului şi al inculpatului în cadrul procesului penal, reglementarea unor soluţii juridice diferite în situaţia formulării unei cereri de restituire a dosarului la pachet de către procuror şi, respectiv, de către inculpat, nu este de natură a încălca dreptul la un proces echitabil al acestuia din urmă. Cu privire la dreptul fundamental anterior referit, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că acesta reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului, ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile, şi că el obligă la asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă, garanţii procesuale de care inculpatul beneficiază pe tot parcursul procedurii camerei preliminare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 30). 24. Referitor la pretinsa încălcare, prin textele criticate, a prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, prezumţia de nevinovăţie neavând legătură cu conţinutul normativ al textelor legale criticate. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Abdullah Ataş în Dosarul nr. 34.611/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că prevederile art. 346 alin. (2)-(7) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop