Decizia Nr.18 din 04.06.2015

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin Încheierea de şedinţă din data de 20 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 93/44/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „în cazul persoanelor judecate şi condamnate definitiv în Italia, care au fost transferate în România în vederea continuării executării pedepsei şi care beneficiază de ordonanţa de eliberare anticipată, durata eliberării anticipate se deduce din pedeapsa aplicată, se ia în considerare ca perioadă executată în calculul fracţiei minime obligatorii pentru liberare condiţionată potrivit legii române sau se va avea în vedere ca data liberării condiţionate, potrivit legii române, să nu depăşească data eliberării anticipate stabilite potrivit legii italiene“.Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27⁴ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.La şedinţa de judecată a participat domnul Mădălin Marian Puşcă, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că s-au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept din partea unor curţi de apel, tribunale şi judecătorii. În acest context a arătat că din punctele de vedere transmise s-a conturat opinia conform căreia, în cazul persoanelor judecate şi condamnate definitiv în Italia, care au fost transferate în România în vederea continuării executării pedepsei şi care beneficiază de ordonanţa de eliberare anticipată, se va avea în vedere ca data liberării condiţionate, potrivit legii române, să nu depăşească data eliberării anticipate stabilite potrivit legii italiene, în situaţia în care contestatorul condamnat nu va solicita şi nu va beneficia de liberare condiţionată conform legii penale române, la acordarea căreia fracţiunile de pedeapsă prevăzute de legea penală română vor fi calculate în raport cu întreaga pedeapsă supusă executării. În consecinţă, durata eliberării anticipate nu se deduce din pedeapsa aplicată şi nu se ia în considerare ca perioadă executată în calculul fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată potrivit legii române.A fost exprimată şi opinia potrivit căreia această perioadă trebuie să fie considerată ca executată din fracţia minimă obligatorie de executat pentru eliberarea condiţionată, urmând să se scadă zilelor câştigate prin muncă, potrivit art. 96 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.În continuare, a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, persoana condamnată nedepunând punctul său de vedere.A referat că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus, prin Adresa nr. 723/C/740/III-5/2015, concluzii scrise prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 93/44/2015.A mai arătat că, ulterior depunerii raportului, la data de 22 mai 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a pronunţat Decizia nr. 15 în Dosarul nr. 1.028/1/2015, prin care s-a stabilit că după transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a acordat cuvântul asupra eventualelor cereri sau chestiuni prealabile şi, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat procurorului să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezbaterii.Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate, întrucât nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute în art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv nu este îndeplinită prima condiţie, Curtea de Apel Galaţi fiind învestită cu soluţionarea unei contestaţii la executare ca instanţă de fond.Faţă de această împrejurare, reprezentantul parchetului a apreciat că nu mai este necesară analiza celorlalte condiţii şi a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 93/44/2015.Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare asupra sesizării formulate.ÎNALTA CURTE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul şi obiectul sesizăriiPrin Încheierea de şedinţă din data de 20 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 93/44/2015, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „în cazul persoanelor judecate şi condamnate definitiv în Italia, care au fost transferate în România în vederea continuării executării pedepsei şi care beneficiază de ordonanţa de eliberare anticipată, durata eliberării anticipate se deduce din pedeapsa aplicată, se ia în considerare ca perioadă executată în calculul fracţiei minime obligatorii pentru liberare condiţionată potrivit legii române sau se va avea în vedere ca data liberării condiţionate, potrivit legii române, să nu depăşească data eliberării anticipate stabilite potrivit legii italiene“.II. Expunerea succintă a cauzei şi soluţia propusă de instanţa care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţieCurtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost sesizată cu soluţionarea contestaţiei la executare formulate de judecătorul delegat cu executările penale cu privire la executarea Sentinţei penale nr. 174/F din 18 septembrie 2014 a aceleiaşi instanţe, pronunţată în Dosarul nr. 261/44/2014.Judecătorul delegat cu executările penale a sesizat Curtea de Apel Galaţi, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, în referire la art. 154 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu incidentul ivit în cursul executării sentinţei penale menţionate, constând în aceea că trebuie evaluate ordinele de eliberare anticipată ce stabilesc că persoana condamnată poate fi liberată condiţionat mai devreme întrucât a câştigat în mod definitiv acest beneficiu în perioada în care s-a aflat în executarea pedepsei în Italia.Analizând cererea judecătorului delegat cu executările penale, Curtea a pus în discuţia părţilor, la termenul din 20 februarie 2015, necesitatea formulării unei întrebări prealabile privind dezlegarea unei chestiuni de drept, potrivit art. 475-477 din Codul de procedură penală, deoarece în practica Curţii de Apel Galaţi s-au conturat trei puncte de vedere distincte, cu privire la aspectele mai sus arătate, şi anume:1. Durata 25 noiembrie 2026-28 februarie 2026 se deduce din pedeapsa principală aplicată, aceasta nemaifiind de 18 ani închisoare, ci de 17 ani şi 3 luni închisoare.Acest punct de vedere prezintă relevanţă în cazul pedepselor principale care se situează în jur de 10 ani închisoare, deducerea unei perioade suplimentare făcând ca această pedeapsă să se situeze sub limita de 10 ani, astfel încât fracţia minimă obligatorie de executat să fie de 1/2 din durata pedepsei [art. 100 alin. (1) lit. a) teza I din Codul penal], şi nu 3/4 din durata pedepsei ca în cazul pedepselor mai mari de 10 ani închisoare [art. 100 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Codul penal].2. Perioada 28 noiembrie 2026-28 februarie 2026 se consideră perioadă „executată“ din fracţia minimă obligatorie de executat, pentru liberarea condiţionată, urmând a se scădea acea durată de timp, ca în cazul zilelor câştigate prin muncă, în sistemul execuţional-penal din România (art. 96 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal), deoarece sistemul de drept din Italia nu cunoaşte instituţia liberării condiţionate (ca în România), ci doar instituţia executării anticipate a pedepsei, prin care condamnatul care a dat dovezi temeinice de îndreptare este „recompensat“ cu executarea anticipată a pedepsei.Un asemenea punct de vedere prezintă dezavantajul că persoana condamnată nu prestează muncă sau activităţi remunerate în România, acest avantaj al acordării unor zile considerate ca executate şi care se reflectă în calculul fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată fiindu-i acordat prin efectul legislaţiei italiene.3. Executarea continuă potrivit legii de executare a pedepselor din România (Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal), însă persoana condamnată trebuie liberată condiţionat înainte sau cel mult la data de 28 februarie 2026, indiferent dacă întruneşte sau nu condiţiile prevăzute de art. 96 şi 97 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi cele prevăzute de art. 100 din Codul penal.Un asemenea punct de vedere prezintă dezavantajul că nu încurajează condamnatul să se reeduce şi să se reintegreze social, potrivit legii de executare a pedepselor din România, el ştiind că, în mod automat, va fi liberat condiţionat înainte sau în data de 28 februarie 2026, chiar dacă nu dă dovezi temeinice de îndreptare.III. Dispoziţii legale incidenteArt. 73 „Computarea pedepselor şi măsurilor preventive executate în afara ţării“ din Codul penal (1) În cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11, partea din pedeapsă, precum şi durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România. [...] Articolul 96 alin(1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (1) Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează:a)în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă; b)în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă; c)în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii, se consideră 3 zile executate pentru două nopţi de muncă; d)în cazul participării la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar; e)în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională; f)în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate. Art. 140¹ din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioareRecunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenţie a pedepsei, precum şi a altor acte judiciare emise de autorităţile străine(1) Recunoaşterea, pe cale principală, a hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenţie a pedepsei, se face la sesizarea persoanei interesate sau a procurorului, în condiţiile tratatului aplicabil între România şi statul emitent, de către judecătoria în a cărei circumscripţie aceasta domiciliază.(2) Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenţie a pedepsei, se face şi pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror, în faza de urmărire penală, sau de către instanţa de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluţionare.(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), lipsa unui tratat nu împiedică recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine, dacă aceasta se dovedeşte necesară soluţionării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei inculpatului sau a persoanei condamnate ori la reintegrarea sa. Dispoziţiile art. 131 alin. (1), art. 132, 135 şi ale art. 136 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.(4) Actele judiciare care emană de la o autoritate judiciară străină competentă pot fi recunoscute de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de judecată, dacă aceasta se dovedeşte necesară soluţionării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei persoanei cercetate ori a persoanei condamnate sau la reintegrarea sa. Actului judiciar străin nu i se poate conferi, ca efect al recunoaşterii, o forţă probantă mai mare decât cea pe care o are în statul emitent. Art. 144 „Legea care guvernează executarea“ din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - alin. (1)
(1) Atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România. Amnistia sau graţierea poate fi aplicată atât de statul român, cât şi de statul emitent. Articolul 154 alin (9) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (9) Pedeapsa stabilită de instanţa română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent şi nu va agrava situaţia persoanei condamnate. Pedeapsa aplicată în statul emitent nu poate fi convertită într-o pedeapsă pecuniară. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că la nivelul curţilor de apel şi al instanţelor de judecată arondate s-a conturat opinia conform căreia în cazul persoanelor judecate şi condamnate definitiv în Italia, care au fost transferate în România în vederea continuării executării pedepsei şi care beneficiază de ordonanţa de eliberare anticipată, se va avea în vedere ca data liberării condiţionate, potrivit legii române, să nu depăşească data eliberării anticipate stabilite potrivit legii italiene, în situaţia în care contestatorul condamnat nu va solicita şi nu va beneficia de liberare condiţionată conform legii penale române, la acordarea căreia fracţiile de pedeapsă prevăzute de legea penală română vor fi calculate în raport cu întreaga pedeapsă supusă executării. În consecinţă, durata eliberării anticipate nu se deduce din pedeapsa aplicată şi nu se ia în considerare ca perioadă executată în calculul fracţiei minime obligatorii pentru liberarea condiţionată potrivit legii române. De asemenea, a fost exprimată şi opinia potrivit căreia această perioadă este una ce trebuie să fie considerată ca executată din fracţia minimă obligatorie de executat pentru eliberarea condiţionată, urmând să se deducă similar deducerii zilelor câştigate prin muncă, potrivit art. 96 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, lege aplicabilă şi persoanelor condamnate de autoritatea judiciară străină, care au fost transferate în vederea recunoaşterii hotărârii judecătoreşti pronunţate de statul emitent.V. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că sesizarea ce face obiectul cauzei de faţă este inadmisibilă, nefiind îndeplinite în mod cumulativ condiţiile enumerate de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv: instanţa ce a formulat întrebarea este învestită cu soluţionarea cauzei în fond, şi nu în calea de atac; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost deja sesizată cu o întrebare ce vizează aceeaşi chestiune de drept.VI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: Cu privire la admisibilitatea sesizării: Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit prin dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea Înaltei Curţi, a curţii de apel şi a tribunalului, învestite cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.Astfel, sesizarea completului competent să pronunţe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a fi admisibilă, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerinţe, respectiv să fie solicitată într-o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanţă pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, obiectul acesteia să vizeze o chestiune de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, iar problema de drept să nu fi fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii.În ceea ce priveşte îndeplinirea primei condiţii, se constată că, potrivit art. 475 din Codul de procedură penală, indiferent dacă instanţa de sesizare este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curtea de apel sau tribunalul, completul de judecată abilitat de legiuitor să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.Această condiţie de admisibilitate a sesizării este reţinută în jurisprudenţa constantă, reflectată în deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul mecanismului sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (deciziile nr. 11/2014 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014, nr. 17/2014 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, nr. 22/2014 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 10 noiembrie 2014 şi nr. 24/2014 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 11 noiembrie 2014). Sentinţa prin care curtea de apel soluţionează contestaţia la executare introdusă împotriva unei hotărâri de recunoaştere a unei condamnări pronunţate într-un stat membru al Uniunii Europene prin care s-a dispus şi transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România poate fi atacată pe calea contestaţiei, legiuitorul prevăzând regula dublului grad de jurisdicţie. Astfel, Înalta Curte constată că instanţa ce a făcut sesizarea, respectiv Curtea de Apel Galaţi, nu a judecat cauza în ultimă instanţă, nefiind îndeplinită prima condiţie imperativ impusă de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.Pentru considerentele expuse, se va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 93/44/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „în cazul persoanelor judecate şi condamnate definitiv în Italia, care au fost transferate în România în vederea continuării executării pedepsei şi care beneficiază de ordonanţa de eliberare anticipată, durata eliberării anticipate se deduce din pedeapsa aplicată, se ia în considerare ca perioadă executată în calculul fracţiei minime obligatorii pentru liberare condiţionată potrivit legii române sau se va avea în vedere ca data liberării condiţionate, potrivit legii române, să nu depăşească data eliberării anticipate stabilite potrivit legii italiene“. În consecinţă, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală,ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 93/44/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „în cazul persoanelor judecate şi condamnate definitiv în Italia, care au fost transferate în România în vederea continuării executării pedepsei şi care beneficiază de ordonanţa de eliberare anticipată, durata eliberării anticipate se deduce din pedeapsa aplicată, se ia în considerare ca perioadă executată în calculul fracţiei minime obligatorii pentru liberare condiţionată potrivit legii române sau se va avea în vedere ca data liberării condiţionate, potrivit legii române, să nu depăşească data eliberării anticipate stabilite potrivit legii italiene“. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2015. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător MIRELA SORINA POPESCU Magistrat-asistent Mădălin Marian Puşcă