Decizia Nr.179 din 28.03.2013

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sergiu Poiată şi Ghenadie Arion în Dosarul nr. 3.429/108/2012 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.423D/2012.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul acesteia este nemulţumit, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 17 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.429/108/2012, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Sergiu Poiată şi Ghenadie Arion cu ocazia soluţionării unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, precum şi condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. În acest sens, arată că, în procedura reglementată prin textul de lege criticat, inculpatul recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar instanţa poate pronunţa doar condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, încălcându-se, astfel, dreptul la apărare al inculpatului, care nu poate invoca alte aspecte, cum ar fi lipsa de pericol social al faptei, în temeiul art. 18¹ din Codul penal, şi, implicit, achitarea, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. 1 lit. b¹) din Codul de procedură penală. Consideră că se creează discriminare între inculpaţii care apelează, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei, la procedura accelerată şi aceia care nu recunosc săvârşirea faptelor şi solicită administrarea de probe, instanţa putând reţine, însă, în acest din urmă caz, lipsa pericolului social. Instituirea acestui tratament diferit, în funcţie de opţiunea inculpaţilor, nu este justificată de situaţia diferită în care s-ar afla aceştia, ci de celeritatea soluţionării cauzei, nepermiţând judecătorului cauzei să adopte hotărârea pe care o consideră corectă.Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar nemulţumirile autorilor excepţiei nu vizează, în realitate, încălcarea Constituţiei, ci modul de aplicare de către organele judiciare a textului de lege criticat. Consideră că judecarea cauzei potrivit art. 320¹ din Codul de procedură penală nu exclude, însă, aplicarea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. 1 lit. b¹) din Codul de procedură penală privind achitarea în cazul în care fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu încalcă prevederile din Constituţie invocate de autorii excepţiei.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece autorii acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci invocă aspecte ce ţin, pe de o parte, de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa de judecată, iar, pe de altă parte, de soluţia legislativă din prisma a ceea ce nu cuprinde. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală, introduse prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Alineatele 4 şi 8 ale art. 320¹ din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 29 decembrie 2011. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi.Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.Dacă pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de probe în faţa instanţei, se va dispune disjungerea acesteia.În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. 1, dispoziţiile art. 334 şi 340-344 se aplică în mod corespunzător.Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. 1-6 nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.Instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. În acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci, pe de o parte, sunt nemulţumiţi de modul de aplicare a dispoziţiilor art. 320¹ din Codul de procedură penală de către instanţa de judecată, iar, pe de altă parte, solicită completarea textului de lege criticat, în sensul reglementării situaţiilor în care, în cadrul procedurii simplificate, instanţa de judecată poate să pronunţe o soluţie de achitare. O asemenea solicitare nu intră, însă, în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ din Codul de procedură penală este inadmisibilă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320¹ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Sergiu Poiată şi Ghenadie Arion în Dosarul nr. 3.429/108/2012 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 28 martie 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică