DECIZIE Nr.
1692 din 17 decembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 1 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 85 din 9 februarie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Oana Cristina Puică -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 din Codul
de procedură penală, excepţie ridicată de Aurelian-Emil
Ranetti în Dosarul nr. 140/92/2009 al Tribunalului Militar Bucureşti.
La apelul nominal se prezintă autorul
excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura
de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Autorul excepţiei solicită admiterea
acesteia, reiterând motivele invocate în faţa Tribunalului Militar
Bucureşti, şi depune note scrise în acest sens.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere
a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 10 iunie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 140/92/2009, Tribunalul Militar Bucureşti a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 2781 din Codul de procedură
penală. Excepţia a fost ridicată de Aurelian-Emil Ranetti cu
ocazia soluţionării plângerii împotriva unei rezoluţii de
neîncepere a urmăririi penale.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că art. 2781 din Codul de procedură
penală încalcă dispoziţiile constituţionale privind rolul
Ministerului Public şi statutul procurorilor, precum şi dreptul la un
proces echitabil, întrucât nu asigură participarea la
şedinţă a unui procuror situat într-o poziţie ierarhic
superioară sau cel puţin egală celui care a emis sau a confirmat
actul al cărui control judiciar se realizează pe această cale.
Tribunalul Militar Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu aduce nicio
atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum
şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate
cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 2781 din Codul de procedură
penală, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru
modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 677 din 7 august 2006, având următorul cuprins: „După
respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva
rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei
ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub
urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de
procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane
ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în
termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a
modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la
instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să
judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi
făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în
judecată cuprinse în rechizitoriu.
In cazul în care prim-procurorul parchetului sau,
după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de
apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu
a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul
prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului
iniţial de 20 de zile.
Dosarul va fi trimis de parchet judecătorului,
în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul.
Persoana faţă de care s-a dispus
neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală
sau încetarea urmăririi penale, precum şi persoana care a făcut
plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu
împiedică soluţionarea cauzei. Când judecătorul consideră
că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate
lua măsuri pentru prezentarea acesteia.
La judecarea plângerii, prezenţa procurorului
este obligatorie.
La termenul fixat pentru judecarea plângerii,
judecătorul dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea,
persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale,
scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale
şi apoi procurorului.
Judecătorul, soluţionând plângerea,
verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza
lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a
oricăror înscrisuri noi prezentate.
Judecătorul pronunţă una dintre
următoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca
tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată,
menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată;
b) admite plângerea, prin sentinţă,
desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi
trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii
urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să
arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată
faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin
care anume mijloace de probă;
c) admite plângerea, prin încheiere,
desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi,
când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre
judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în
primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod
corespunzător.
In cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de
sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se
referă alin. 1.
Hotărârea judecătorului
pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacată
cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana
faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea
de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum
şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt
vătămate.
In situaţia prevăzută în alin. 8 lit.
a), persoana în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre
definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori
să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi
urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când
s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de
organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre
cazurile prevăzute în art. 10.
Judecătorul este obligat să rezolve
plângerea în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia.
Plângerea greşit îndreptată se trimite
organului judiciar competent."
In susţinerea
neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul
excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale
ale art. 131 alin. (1) referitoare la rolul Ministerului Public şi ale
art. 132 privind statutul procurorilor, precum şi ale art. 20 referitoare
la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la
prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că autorul excepţiei solicită, în
realitate, completarea textului de lege criticat, în sensul de a reglementa
participarea la şedinţă a unui procuror situat într-o
poziţie ierarhic superioară sau cel puţin egală celui care
a emis sau a confirmat actul al cărui control judiciar se realizează
prin procedura prevăzută de dispoziţiile art. 2781
din Codul de procedură penală. O asemenea solicitare nu intră,
însă, în competenţa de soluţionare a Curţii
Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se
pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu
privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau
completa prevederile supuse controlului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 din Codul
de procedură penală, excepţie ridicată de Aurelian-Emil
Ranetti în Dosarul nr. 140/92/2009 al Tribunalului Militar Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 17 decembrie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică